Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VI)

Acţiuni ale spionajului maghiar în spaţiul românesc (VI)

Autor: Nicolae Balint

În perioada interbelică, deşi avea un potenţial economic mult redus, Ungaria a reuşit să identifice şi să aloce resursele financiare necesare derulării unui spionaj total împotriva României, Yugoslaviei şi Cehoslovaciei. În cea mai mare parte, resursele erau alocate de la buget, dar o bună parte proveneau şi din donaţiile diasporei maghiare, care orientând aceste sume spre propaganda revizionistă din străinătate, degreva în fapt statul maghiar de efortul de mai susţine financiar această importantă direcţie de acţiune a serviciilor speciale maghiare. Începând cu anul 1926, selecţia cadrelor de informaţii maghiare s-a realizat în mod deosebit din rândul absolvenţilor de studii universitare care cunoşteau mai multe limbi străine, acordându-se o atenţie aparte pregătirii lor în centre de instruire bine conspirate, dar şi perfecţionării, fidelizării şi stabilităţii acestora în cadrul sistemului de informaţii care i-a selectat. Patriotismul, inteligenţa şi competenţa dovedite pe parcursul timpului, i-au ferit pe aceştia de consecinţele schimbărilor istorice pe care le-a traversat Ungaria. Şi ca o exemplificare în acest sens – făcând însă un arc peste timp -, se cuvine a menţiona faptul că în timp ce la noi, după 1989, se clama sus şi tare, dar fără niciun pic de discernământ, „Moarte securiştilor!” şi „Desfinţaţi Securitatea!”, în Ungaria, reorganizarea serviciilor de informaţii (A.V.H.), s-a făcut la modul discret, dar competent, ţinându-se seama de criteriile enunţate anterior. În noile condiţii istorice, Ungaria a renunţat la serviciile a mai puţin de 150 de cadre de informaţii, mai precis la cei ce au aparţinut structurilor de comandă, compromişi prin însăşi gradul de expunere al funcţiei pe care o reprezentau public, ei fiind identificaţi din această poziţie cu însuşi sistemul comunist. În schimb, profesioniştii au fost păstraţi în sistem. Ungaria îşi reorganiza serviciile, îşi reevalua modalităţile de acţiune şi posibilităţile, în condiţiile istorice nou create. În fapt, obiectivele ei au rămas însă aceleaşi. Şi asta pentru că vechile obsesii, erau acum reactualizate… 

Cele mai importante centre de spionaj şi încadrarea agenţilor

Unele dintre cele mai bine organizate centre de spionaj din Ungaria interbelică, erau la Szőlnők, la Miskolcsz şi la Szeged, ultimele două fiind destinate culegerii de informaţii din spaţiul românesc. Din rapoartele informative ale Secţiei a II-a din Marele tat Major al armatei române, a reieşit faptul că mai existau şi posturi independente de spionaj situate în diverse localităţi de frontieră, şi care aveau un mare grad de mobilitate ele putând fi oricând relocate. Aceste posturi independente erau subordonate în mod direct centralei din Budapesta. Împărţit în 5 categorii – după studiile absolvite, capacităţile intelectuale şi mediul profesional de provenienţă – personalul selectat pentru munca de informaţii de către Ministerul Apărării, Ministerul de Interne şi Ministerul Afacerilor Străine, era apoi pregătit în şcoli (centre) speciale comune, ce aparţineau Ministerului Apărării din Ungaria, dar aşa-numiţii „agenţii speciali”, precum şi consilierii de legaţie, erau pregătiţi în Şcoala superioară de spionaj a Marelui Oficiu de Cabinet, pe lângă care mai funcţiona – dar separat de aceasta -, Şcoala de spionaj a prelaţilor. Cei mai buni absolvenţi, erau trecuţi în categoria „marea agentură”, iar ceilalţi dobândeau calitatea de „agenţi calificaţi”, putând fi încadraţi în munca de informaţii imediat sau în viitorul apropiat.

Folosirea femeilor şi a teroriştilor

Dincolo de anumite idei preconcepute, folosirea femeilor în munca de informaţii, ar putea să pară la prima vedere, doar o intrigă de roman ieftin. Trebuie spus însă că la fel precum serviciile de spionaj sovietice, şi cele similare maghiare au acordat o importanţă deosebită folosirii femeilor în această muncă considerată – potrivit unui as al servicilor de spionaj, colonelul german Walter Nicolai -, o „meserie numai pentru gentlemani”. Uzând de farmecul personal şi instruite sumar de către agenţi speciali sosiţi de la Budapesta, unele dintre etnicele maghiare din Transilvania care au acceptat să lucreze pentru serviciile de informaţii din Ungaria, aveau drept sarcină să se angajeze ca bucătărese, menajere, guvernante, etc. în familii române de magistraţi, politicieni, militari de carieră, funcţionari superiori, din Bucureşti, dar şi din alte oraşe ale România, cu scopul de a obţine informaţii de orice natură. Dacă procurarea de informaţii, apoi sinteza şi analiza acestora erau principalele preocupări ale serviciilor de informaţii maghiare, folosirea teroriştilor reprezenta o etapă superioară în realizarea în practică a unor planuri mult mai elaborate şi mai vaste. Potrivit unui raport-sinteză, elaborat în 1939 de către lt.col. Gheorghe Petrescu, ofiţer de informaţii în Secţia a II-a din Marele Stat Major al armatei române, peste 80% din teroriştii care urmau să acţioneze pe teritoriul statului român – în număr de circa 400 în 1939  şi care se găseau deja la momentul respectiv, sub diverse acoperiri, pe teritoriul statului român – erau pregătiţi de armata maghiară. Ei fuseseră instruiţi anterior în Budapesta, pe strada Kinczi, nr. 29, în grupuri de câte 5 persoane. Preluaţi apoi de lt. Kovacs Tivadar, erau pregătiţi informativ, prin scurte instructaje, în cazarma Hadik. La final, într-o unitate pirotehnică situată în cartierul Budafok, teroriştii maghiari erau instruiţi în folosirea materialelor explozive.   

Foto.Bethlen Istvan, fost prim-ministru al Ungariei, intre 1921-1931 (in mijloc, pe scaun)

                                (va urma)

NICOLAE  BALINT

CASETA 1

„…Ungaria şi Bulgaria, sprijinite de Germania, vor revendica teritorii din România (…), iar 400 de terorişti unguri au fost trimişi în ţara noastră  pentru a fi pregătiţi să înceapă acţiuni de minare…”

(Fragment dintr-un amplu raport informativ adresat Marelui Stat Major al armatei române, de către lt. col. Gh. Petrescu, ofiţer de informaţii în Secţia a II-a, după o vizită de informare făcută de acesta în perioada 9-18 martie 1939, în Polonia, Cehoslovacia, Anglia şi Franţa unde a purtat discuţii cu omologii săi din serviciile de informaţii ale ţărilor respective)

CASETA 2

Grupări paramilitare maghiare din Ungaria interbelică care se ocupau, printre altele, şi cu activităţi de spionaj:

–         „Societatea ungurilor care se deşteaptă”;

–         „Asociaţia ungară pentru apărarea ţării”;

–         „Uniunea maghiară de apărare a rasei”;

–         „Garda revizionistă”;

–         „Comitetul pentru Apărarea Naţiunii”;

–         „Ordinul Vitejilor” (cel mai agresiv dintre toate şi care a fost creat la iniţiativa lui Horthy Miklos, imediat dup Primul Război Mondial);

–         „Uniunea Foştilor Combatanţi”;

–         „Federaţia Organizaţiilor pentru Apărarea Naţiunii” (acesta grupa organizaţii mai mici, precum: „Garda Zdrenţăroşilor”, „Vânătorii turanici”, „Organizaţia de zece”, „Asociaţia generală a tiraliorilor”, Asociaţia Divizia secuiască”, „Divizia secuiască de frontieră”, „Asociaţia Turul”, etc.)