“Nobelul” este o competitie individuala!

„Nobelul” este o competiţie individuală!

Autor: Liviu Antonesei

Poate o singură întrebare a fost mai adesea pusă în spaţiul public românesc decît celebra „de ce nu avem un Havel?” – şi anume „de ce nu avem un Nobel?”. Un Nobel în general, deşi ar mai fi cîte ceva de găsit pentru „Medicină”, la un desţărat, sau chiar „pentru Pace”, dar foarte bine ascuns de regimul pacifist al lui Ceausescu, dar mai ales „pentru Literatură”, că aceasta este obsesia culturilor literar-centrate, care sînt culturi cumva minore, cele majore fiind poli-centrice. Acum, avem. Sau, de fapt, nu avem! Pentru că e foarte greu să-ţi dai seama dacă e să te iei după presa românescă, nu de puţine ori chiar şi după cea internaţională. Premiul „Nobel pentru literatură” aparţine României, pentru că autoarea s-a născut, a crescut şi a publicat primele cărţi aici, başca experienţa traumatică exploatată este una românească! Unii merg chiar mai departe relevînd „meritele” lui Ceauşescu în adjudecarea premiului, devreme ce regimul acestuia i-a asigurat autoarei „toate condiţiile” care i-au provocat autoarei experienţa umilitoare şi traumatizantă ce va fi stat la temeiul cărţilor sale. Dar sar ceilalţi, care ne avertizează că autoarea a scris nemţeşte chiar şi cînd locuia în România, iar cele mai multe dintre cărţile sale, cele care, de fapt, i-au adus consacrarea internaţională, au fost scrise după expulzarea din România – că asta a fost, nu o simplă schimbare de domiciliu –, prin urmare, premiul aparţine Germaniei. Scriitorul originar tot din România şi stabilit la New York, Norman Manea, de asemenea propus pentru „Nobel”, dacă sînt eu bine informat, avertizează că premiul acesta, în loc să mai domolească orgoliile şi complexele scriitorului „la români”, vorba lui Paul Goma – care a avut o ieşire foarte orgolioasă la aflarea numelui premiantei! –, le va accentua. Şi a avut dreptate! Acum cîteva zile, o excelentă observatoare a vieţii politice din România, scriitoare pe deasupra, nu se dovedeşte o la fel de bună observatoare şi a vieţii culturale şi foloseşte pretextul pentru a se răfui cu adversarii, aliaţii, mediul general românesc, ceea ce nu făcea rău, doar că nu era în chestie! Ieri, Excelenţa Sa Dl. Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei la Bucureşti, a ales – cum altfel? – să răspundă cum nu se poate mai diplomatic, dar nu neapărat şi cel mai departe de adevăr, întrebării unui jurnalist: „Herta Müller s-a născut şi a crescut în România, iar din 1987 trăieşte în Germania. Cred că ambele popoare, atât germanii, cât şi românii, au în acest moment motive de bucurie. Principala temă a operei Hertei Müller, un manifest împotriva injustiţiei şi a dictaturii, dă artei sale o dimensiune globală. Dincolo de orice formă de controversă, un lucru este sigur: mai mult decât orice altceva, Herta Müller reprezintă limba germană în toată frumuseţea şi forţa ei, iar opera sa se înscrie în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. O rezolvare diplomatică, cumva şi dialectică, devreme ce şi românii, care i-au prilejuit Hertei Muller experienţa pentru cărţile pe care avea să le scrie în Germania – şi în limba germană, desigur! –, dar şi germanii, au motive de bucurie. Sigur, cu o anumită prudenţă, atent să nu-şi lezeze interlocutorul şi gazdele, Excelenţa Sa nu uită totuşi să menţioneze că Herta Muller „reprezintă limba germană” şi că opera acesteia se înscrie „în cea mai bună tradiţie a scriiturii germane”. Dar, în acelaşi timp, E. S. nu omite, menţionează explicit ceea ce trebuie în primul rînd menţionat, calităţile scriitoriceşti personale ale scriitoarei, iată, „româno-germane”!, talentul său personal. Pentru că Premiul „Nobel”, cu atît mai mult cel pentru literatură, este o competiţie individuală, nu una pe echipe, pe ţări etc. Nu România a luat premiul, nici măcat Germania, ci Herta Muller! Sunt peste 100 de milioane de vorbitori de limba germană în lume, dintre care probabil sute de mii de scriitori, dar nu ei au luat Premiul „Nobel” pentru literatură pe anul 2009. Sunt sute de mii de germani plecaţi din România, din care cu certitudine sute de scriitori, dar nici ei n-au luat premiul pentru literatură anul acesta. Premiul „Nobel”, mai ales cel pentru literatură, este obţinut într-o competiţie individuală, cum spuneam, pentru că artele, creativitatea artistică sunt chestiuni individuale. Pentru calităţile artistice – dar nu numai, pentru că specificul acestui premiu este să privească esteticul în asociere cu alte valori şi criterii, de natură etică, politică şi chiar geografică! – ale operei sale, Herta Muller, ea singură, a fost laureata „Nobelului” pentru literatură din acest an. Şi asta indiferent de ce-ar spune unii sau alţii, chiar indiferent de ceea ce ar spune, din modestie ori dimpotrivă din orgoliu, autoarea însăşi! Felicitări, Herta Muller.