SCRISOARE DESCHISĂ DOMNULUI GAVRIL CORNUŢIU
Autor: Alexandru TOMA (Madrid, Spania)
Când citesc sau aud ceva interesant, îmi place să şi meditez puţin pentru a putea capta oarecum gândul celui care a scris sau al aceluia care vorbeşte. Astfel, dintr-o sală plină care îl asculta pe dl Teodor Baconschi vorbind la Ambasadă pe data de 19 octombrie 2010, eu am fost singurul care a înţeles, ce vrea să „construiască” pdl-eul domniilor lor(?), când a spus (îl citez exact): „Am ajuns să cerem partidelor politice să CREEZE oameni de Stat! Toţi ceilalţi s-au pierdut în discuţii, chiar şi glume, căci era acolo şi un reprezentant al «ciorditorilor» (după cum s-a exprimat el), un urmaş al rromei care i-a animat puţin. Să reconstruieşti, ce a fost descentralizat haotic pentru a face posibilă fraudarea fără măsură din Bugetului Ţării, cu actualii fraudatori politicieni, nu este ca şi cum ai încerca dintre lupi să faci câini pentru o stână de oi?”
Mulţi englezi, până la venirea la tron a Regelui James, au spus: „Ne este ruşine că suntem englezi!, sau Nici nu-mi vine să mă mai întorc acasă!” Odată cu acest rege au fost îmbunătăţite şi condiţiile în Colonii. Vedeţi? Când ”CAPUL” vrea binele unei naţiuni, naţiunea nu se mai ”împute”, ca şi peştele! Ei au populat Statele Unite fără a se mai întoarce acasă, în Anglia.
Mulţi germani, deasemenea au spus aşa, după terminarea Războiului. Unul mi-a mărturisit chiar mie aceasta: „Îmi este ruşine că sunt german, de douăzeci de ani cutreier lumea, lucrând, fără să fi mai respira nici aerul din ţara mea!”, la Immanuel Hostel-Jaffo (din Tel-Aviv), unde l-am întâlnit. Era un sculptor renumit care a primit aprobarea de a executa o lucrare în Israel, în semn de recunoaştere a ceeace a făcut, nu el, ci naţiunea lui, condusă de un descreerat, a cărui femeie a fost chiar o evreică, Eva Braun.
Nici noi, cei plecaţi în afara graniţelor Ţării la muncă, chiar dacă unii dintre noi nu ne vom mai întoarce acasă, nu am făcut nici un rău Naţiunii noastre, ba, chiar îi facem bine, în multe privinţe, în limita posibilităţilor care ne stau la îndemână şi de care ne putem folosi. Iar din România de azi, românii sunt goniţi sistematic în ultimii douăzeci de ani pe motiv că – declară preşedintele actual al ei: „Statul nu are resurse să se îngrijească de fiecare cetăţean!”
Preşedintele Traian Băsescu a explicat că statul şi Guvernul nu pot fi responsabile pentru fiecare cetăţean în parte, întrucât nu există resursele necesare. Aşadar, doar noi (toţi!) nu suntem „cetăţeni ai Ţării”, ci doar politicienii întocmesc condiţiile de a fi ”cetăţeni”, motiv pentru care Statul iată că şi respectă Constituţia faţă de ei: ARTICOLUL 47 din Constituţia României:
- Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent.
- Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutor de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.
Când un român care lucrează în afara ţării, afirmă supărat: „îmi este ruşine că sunt român!”, în nici un caz nu vrea să zică că îi este ruşine de originea sa, de bunii şi străbunii săi, sau de marii săi domnitori şi regi (de aceasta 99,9% dintre noi suntem mândri!), ci de cei care i-au condus sau îi conduc Ţara, făcându-l de râs şi de ocară în faţa întregii lumi, timp de atâta amar de ani!
Pe de altă parte, când intelectual care îl aude vorbind aşa pe românul care lucrează în afara Ţării (poate de rând, poate intelectual şi el), şi îi interpretează această durere ca pe un mobil de părăsire a Ţării, ori este ”politician”, ori din alte motive are interesul de a semăna dispreţ, discordie, ură…, între români. De aşa ceva, nu mai avem nevoie în libertate, căci suntem sătui de acestea, din cei patruzecişicinci de ani de lagăr comunist!
*
Distinse domn, Gavril Cornuţiu,
Nici un bănuiţi dvs ce plăcere îmi face să citesc articolele pe care le scrieţi. Sunteţi profesionist ADEVĂRAT în cercetările pe care le faceţi, iar gândurile ce le aşterneţi pe hârtie răscolesc pe orice român, dacă este om între oameni educat de părinţii lui cu cinste şi demnitate.
Totuşi, undeva greşiţi grav, poate din necunoştinţă, poate şi din alte motive, căci personal nu vă cunosc. ŞTIU BINE, însă, că nimenea un poate cuprinde întregul adevăr: toţi vedem în parte, înţelegem în parte şi aşa vom şi cunoaşte o vreme, tot în parte, şi adevărul, şi orice lucru, fiinţă sau idee, indiferent de cât de profund ne-am adânci într-un studiu asupra lor (parafrazându-l pe Apostolul Pavel). Studiul dvs asupra originii limbii şi a neamului nostru este GENIAL, eu şi soţia am făcut un SCOP din a vă colecţiona aceste articole – ADEVĂRATE VALORI! − dar câteodată (poate de durere!), când ajungeţi prin dreptul românilor de rând… Eu sunt unul dintre ei, şi afirm asta cu mândrie, nu din modestie, căci fiecare om serios şi cinstit este o valoare la urma urmelor. Nu o fac nici cu şiretenie subtilă, căci nu ţintesc nici un interes la dvs, ci pentru că toţi am ajuns ”de rând” după 1945, din păcate. Aşadar când ajungeţi în dreptul acestora, faceţi unele afirmaţii ”grosso modo”, pe care enorm de mulţi dintre noi, cei plecaţi de acasă, covârşitor de mulţi, nu le merităm câtuşi de puţin. V-aş îndemna, cu permisiunea dvs, să folosiţi un ton prietenesc (presupunând că îl aveţi deja însuşit, de mult timp), pentru că nu vedeţi pe nici unul dintre noi atunci când faceţi referinţe şi nici nu cunoaşteţi bine majoritatea noastră pentru a vă permite luxul tragerii unei concluzii definitorii generalizate, convins fiind că tocmai felul dvs de a fi ”cercetător” implică o astfel de obligativitate.
A caracteriza un om sau o grupare într-un fel anume (să zicem chiar pe un român care şi-a ”părăsit” Ţara, sau pe mai mulţi), cere obligatoriu o cunoaştere temeinică, căci altfel, ce caracterizare va ieşi? Nu m-aş face cu acel om sau acea grupare, duşman degeaba şi fără să vreau poate? Dar ce credeţi, dacă aş cataloga cu superficialitate, necunoscând practic motivele, drept om/oameni de nimic, care-şi dispreţuieşte/ dispreţuiesc – vă citez − ”propria origine”, aş clădi sau aş dărâma ceva în sufletul acelui om???, …ceva de care poate că nici nu am dreptul să mă ating.
V-aţi gândit vreodată, cinci minute măcar înainte de a scrie despre ”problema identitară a românilor”, aşa: cum pot atrage eu pe român către această idee?, sau cum pot eu înflăcăra pe român, astfel încât să pot reface (sau menţine cât de cât măcar) unitatea românilor? Vedeţi, Eminescu nu ar fi procedat astfel! Prin felul cum le vorbea românilor, el a devenit de temut pentru duşmanul veşnic, reuşind să adune în jurul său o adevărată armată de peste douăsute de mii, în Ardeal! Odată, a întâlnit un om inferior lui, dar nu a procedat cu el aşa cum procedaţi dvs cu noi, folosind astfel de ”tonuri”, ci altele (nu le enumăr căci le ştiţi bine), care au născut în acel om gustul unei creaţii originale şi au montat între ei o prietenie aşa de strânsă, încât acel om, de atâta durere, s-a stins şi el la puţină vreme după ce a aflat că iubitul lui PRIETEN şi FRATE ROMÂN, Eminescu, a fost omorât…
Am certitudinea că dvs ştiţi mult mai bine decât mine, de câte feluri sunt oamenii, de aceea m-am revoltat când aţi ”strigat” la noi, în primul articol din 1.Nov.2010: Neam de târlă şi de slugi! Un astfel de ton nu va uni niciodată pe nimeni, ci va dezbina lovind în suflete. Pe de altă parte, gândindu-mă numai la englezi, canadieni, australieni şi americani, şi la cel de-al II-lea Război Mondial, văd cel mai clar că a fi unită o Naţiune, nu înseamnă neapărat a locui toţi împreună în aceeaşi ţară permanent. Întorsătura acestor lucruri fireşti cam până pe la sfârşitul lui 1917, şi care vă doare pe dvs, a pornit-o ”cineva” atunci din Rusia, însă românii find ţinuţi, priponiţi de ţăruşul gliei prin puterea cizmei staliniste (dar nu şi rusească, îmi permit eu să susţin) au pierdut startul, şi ajungem astăzi să ne speriem de faptul că patru-cinci milioane de români s-au stabilit în străinătate (sau poate că NU, căci doar câţiva din cei plecaţi insistă). Atunci ce să mai zicem de evreii de care pomeniţi, care sunt în afara graniţelor lor, în număr de peste cincizeci de milioane? O astfel de concepţie nu este nici măcar adiacentă cauzei care a provocat după 1945 exod românesc, şi care, după 13 iunie 1990, a devenit cu adevărat anarhic şi îngrijorător pentru Ţară, dar nu şi pentru politicienii care o conduc, căci ei în loc să se îngrijoreze, au găsit în acest fenomen o ideală posibilitate de spălare a unor sume enorme de bani de la Buget, motiv pentru care au şi constituit mult trâmbiţata ”diasporă” care nici nu există în mod real, politic vorbind, ataşată de vreun partid anume.
Întreb, căci văd că ştiţi câte ceva despre ei (evrei): Cam ce credeţi că s-ar fi ales de evrei, dacă cineva, încercând să descopere cauza dezrădăcinării lor, pentru a-i atrage la origini ar fi ascuţit aşa pana, ca dvs, împotriva celor care au fugit care încotro de faraonii cotropitori, de romani, de greci, etc.?, … catalogându-i drept renegaţi care îşi schimbă identitatea ca pe haină − vă citez iar − ”la gunoi cu vechiturile!” Ori credeţi, că evreii nu au fugit niciodată, în istoria lor, din Ţară, pentru a se salva, de foamete? Dacă credeţi şi una ca asta, atunci eu, după ce am trăit patru ani consecutivi în Israel, într-o mare bibliotecă a unui colegiu biblic din Yaffo, vă spun că vă înşelaţi rău! Iacob, al treilea Patriarh al lor, a plecat la fiul său Iosif, în Egipt, cu şaptezeci de suflete şi apoi ei au ieşit de acolo în număr de şaptesute de mii! Dar ştiţi cât a stat acolo? Scrie în Biblie!
Statul Evreu, lucrând circa douămii de ani în diaspora, a împământenit între ei o lege a ajutorului reciproc (zeciuiala), dar şi un fel de respect al semenului, pentru Statul Evreu, astfel că nici măcar acela care trage prin Olanda droguri pe nas, nu este ”renegat” sau ”parvenit întelectual”. Dar accentuez încă odată: Statul lor a făcut aceasta!!! Şi, pentru ca să nu-l piardă nici măcar pe un astfel de evreu care se droghează, i-a creat şi lui, deopotrivă cu ceilalţi, condiţiile politice de a-şi câştiga cetăţenia olandeză (sau alta, sau chiar altele), fără a o pierde pe cea natală. Mai mult, ei oferă protecţie chiar şi unui criminal, dacă este evreu. Întrebând acolo ”de ce şi unui criminal?”, mi-au răspuns: pentru că au murit prea mulţi în al doilea Război Mondial. Nu vreau să întru în astfel de discuţii căci, şi criminalul care va primi protecţie, nu va scăpa nejudecat, dar nici nu-l va da repede pe mâna unui Hugo Chavez, sau a unui Ceauşescu, să zicem. Vreau totuşi să vă mai spun ce am citit odată într-un ziar cum ”o vechitură”, un homeless evreu hai-hui prin Australia, a donat Statului Evreu suma de un milion de dolari, promiţând că restul averii sale i-o va dona prin testament, atunci când ei au intrat în război cu irakienii, pe atunci eu fiind acolo, în Kibuţul Kefar Menachem. Vedeţi cum câştigă un Stat, o Ţară, un Neam, dacă-şi iubeşte cetăţeanul? Să ştiţi că oamenii, evreii, se mai fac uneori prin publicaţii şi cum îi faceţi dvs pe români, însă există Statul care echilibrează balanţa. Acel Stat, ca şi aparat al puterii, nu-i format din târle de slugi aservite comunismului moscovit, deşi generalul armatei britanice, Ben Gurion, care a pus bazele acualului Stat, a fost.
Dar să revenim la ai noştri… Refuz să cred că o personalitate ca a dvs, atâta de interesată în cercetarea provenienţei noastre, suferă de patimi ”tismăneşi” sau” patapieviceşti”, pentru simplul motiv că nu v-au decorat încă preşedinţii Ţării şi pe dvs. Dacă vă decorau, nu vă mai scriam, căci m-aş fi gândit că faceţi această denigrare ca şi el, pe vreo 5-6000 de euro pe lună, nu gratis…
Continuând să vă lecturez articolul din 2.Nov.2010, în care reveniţi la problema identitară, rămân consternat când văd că românul care pleacă să muncească în străinătate şi poate că se şi hotăreşte să nu se mai întoarcă în România, este catalogat de dvs drept unul care (vă citez) ”scuipă în capul părinţilor săi, a bunicilor săi, a speranţelor lor, a credinţelor lor, a suferinţelor lor…?” Oare nu greşiţi prea grav, distinse domn? În Germania, cât eu am stat patru ani ca azilant, în Israel alţi patru ani, iar în Spania iată că fac anul acesta şapte ani, şi încă nu am auzit aşa ceva! Ba am sesizat la toţi aceştia că Statul îşi educă cetăţenii cam aşa: ”Sunteţi parte a unei Naţiuni Libere. Puteţi călători şi munci oriunde doriţi voi, vă puteţi stabili sau căsători oriunde simţiţi voi că va fi bine. Fiţi mândri de Naţiunea voastră şi nu faceţi fapte antisociale pe nicăieri, pentru ca şi Naţiunea voastră să se poată mândri cu voi!” Adaug, că datorită ratei şomajului din Spania, oficial de 22%, şi exodul forţei de muncă a depăşit cifrele istorice!!! Pasivitatea guvernului socialist de aici, este identică cu a celui din România, ca două picături de apă semănând, dar, în nici un ziar nu am citit ceva asemănător cu ce scrieţi dvs, în toţi aceşti şapte ani. Cei ce se preocupă de soarta Ţării, şi la momentul potrivit fiţi siguri că şi intervin, sunt Militarii! Armata! Nicidecum cetăţeanul care, pe oriunde s-ar duce să muncească, PLĂTEŞTE într-un fel Ţării, pentru aşa ceva. Eu simt că la noi în Ţară, prin acea zonă triumfă acel neam de târlă şi de slugi, şi prin Parlament, căci suntem (nu pentru că a cerut poporul aşa ceva) REPUBLICĂ PARLAMENTARĂ!
Sunt două emisiuni televizate la care eu mă uit, pentru că îmi place să aflu despre alte ţări, popoare, datini, etc.: ”Madrileños en el mundo!” şi ”Españoles en el mundo!”, care aduc în prim plan o mulţime de spanioli stabiliţi care pe unde au vrut prin această lume, îndemnând parcă la un şi mai mare exod acum, căci este Criză, dar încă nu am auzit astfel de cuvinte spuse, nici măcar la adresa acelora care s-au stabilit prin ţările inamice arabe, cum ar fi Iranul şi altele.
Asta nu înseamnă că nu există şi dintr-aceia care ”scuipă” şi pe ce este al lor, şi pe ce este al altor Naţiuni chiar! Tare mult aş vrea să îi cunoaşteţi şi să vă şi referiţi exact la ei, căci merită. De pildă, în Germania am întâlnit dintr-ăştia şi m-am dus la Poliţie să-i denunţ, căci ştiind româneşte şi înţelegându-i, credeam că pot ajuta Poliţia să îi stârpim mai repede, însă căpitanul care m-a primit, m-a întrebat:
─Her Toma, aveţi copii, familie?
─Da!
─Unde sunt ei?
─Cu mine, aici!
─Atunci duceţi-vă acasă şi aveţi grijă de ei, căci de hoţi ne ocupăm noi. Asta-i treaba noastră!
Am văzut mai târziu o familie (mai serioasă, credeam eu), a cărui copil se juca cu ai mei, aşteptând la Poliţie să-şi ia paşapoartele, să predea Ausweiss-urile şi să plece în Ţară:
─De ce plecaţi? O să piardă copilul anul şcolar…
─Dă-o-n (…) de Germanie! Asta-i Ţară? Azi să furi şi mâine să te prindă!…
Altădată m-a chemat altul, văzându-mă într-un supermarket, să-i traduc ceva ce scria pe un produs, şi numai ce îi cade un baton de salam (ca acela ”de Sibiu”, de pe la noi) pe cracul pantalonului în jos:
─Ce faci mă, furi?
─A-a-a, nu-u-u, …că este voie să iei alimente!…
─Dar dacă ar fura cineva din magazinul lui maică-ta, ţie ţi-ar conveni? Pe mine să nu mă mai cunoşti de azi înainte! Bine?
Acum cinci ani, târla asta care ne face de râs doar pe noi, nu şi pe Băsescu văd, i-au tăiat soţiei poşeta cu lama şi ne-a costat 800 de euro refacerea actelor, căci era pe vremea când la Consulat se putea intra numai cu şpagă, de la portari şi până-n… Iată-i, aceştia scuipă pe orice, mult stimate domn!
Mai spuneţi că noi, românii, am ajuns minoritatea cea mai răspândită, dintr-un popor care a fost cel mai stabil şi originar… Nu-i adevărat! Am specificat mai sus: primii sunt evreii, la ambele capitole! Dar englezii de pe cele trei continente? Apoi exodul ţărilor africane? Dar proporţional vorbind, şi ungurii, şi polonezii chiar ne-au depăşit. Eu nu am fost în Londra, însă întrebând o femeie de aici, spaniolă, ”de ce nu se duce acolo să muncească?”, căci ştia foarte bine engleza iar aici nu avea de lucru, mi-a spus că a încercat, dar nu se poate ”din cauză că acolo este mafie poloneză”, peste care ea nu a putut trece!!! Şi aici a fost o mafie de acest gen, românească, dar Criza i-a îndepărtat.
Mai repetaţi şi în acest articol că ”nici o altă naţie nu îşi părăseşte cu atâta uşurinţă şi seninătate ceeace fiecare popor numeşte patria sa…” Am să vă rog să îmi permiteţi să vă corectez puţin, pentru că am un exemplu special în familie, zicând eu puţin mai altfel: În nici o altă naţie de pe acest pământ, nu a prins, de la vlădică până la opincă, cum a prins la noi acest îndemn (inoculat special de comuniştii şovini şi dezbinători) de a-ţi ponegri, desconsidera şi umili aproapele, fratele tău român prin ”maxime” de genul ”nimeni nu-i mai şmecher, mai hoţ, mai pungaş…, mai părăsitor de patrie (poftim!), ca românul”, deşi românul acela care a furat batonul de salam, de la un neamţ a aflat că nu păţeşte nimica dacă îl prinde furând un aliment sau ţigări!!! Dar ce să mai zic de milioanele de evrei, italieni, spanioli, englezi, olandezi…, încetăţeniţi în Statele Unite, Canada şi Australia? Şi acum exemplul din familie. Eu şi sora mea, ne-am trezit în 1963 că avem un frate, după tatăl ei, de origine germană. Ne-am trezit cu el la poartă, pur şi simplu! Mama ştia că primul ei bărbat a stat peste doisprezece ani în Germania, dar că a mai făcut şi pe acolo copii, nu. Avea douăzecişicinci de ani şi era militar în termen în ”areea engleză”, iar în vacanţa acelui an a vrut să-şi cunoască tatăl. A venit în România, s-a dus la miliţie, ei i l-au găsit, dar a mai aflat că mai avea o soră, un frate şi un altul prin alianţă (pe mine). În 1965, el a revenit la noi, special pentru a o scoate din Ţară pe sora noastră (pentru că numai ea era majoră), să o ia cu el în Australia, unde el pleca să muncească (şi unde s-a şi căsătorit şi a rămas douăzecişicinci de ani!!!, cu toate că germanii pot trăi foarte bine şi fară servici acasă, pe ajutor social, dar el a motivat că nu-i place să trăiască ca ”proletarii”). Mă rog, aşa se vedeau poate din RFG proletarii, ţinuţi de comunişti pe ajutor social…
Şi i-a spus soră-mi să vină cu el:
─Eu nu-mi părăsesc Ţara! – a fost răspunsul ei, ea fiind prima generaţie de ”soimi ai patriei(!)”.
─Dar cine ţi-a cerut să faci aşa ceva?
─Tu! Acuma.
─Eu? Tu crezi că dacă eu plec în Australia, îmi părăsesc ţara? Ţara mea de origine este Germania şi cu originea asta voi muri indiferent ce-aş face, însă eu mai am o ţară, pe care şi un câine o are, dacă vrea, dară-mite un om: ACEASTĂ LUME ÎNTREAGĂ, TOT ŢARA MEA ESTE, surioară scumpă!
─Nuuuu…, eu nu părăsesc România!
─E alegerea ta! Faci cum crezi, dar îţi spun, doar acuma te pot ajuta, mai târziu nu, pentru că voi nu-l cunoaşteţi pe Ceauşescu, cu adevărat!
…Şi a avut dreptate! Eu la 38 de ani, cu capul spart de minerii chemaţi de Iliescu, dar copiii, unul la 14 şi altul la 8 ani, aşa am ajuns să cunoaştem prima ţară civilizată: Germania a fratelui meu prin alianţă, Klaus! Forţaţi de preşedintele ales cu 90% de voturi, am luat şi eu loc la Agenţia de Bilete din str. Doamnei, la coada infermal de lungă (de tineri, băieţi şi fete, studenţi şi studente, loviţi ca şi mine), în spatele unei domnişoare cu fusta ruptă, violată în grabă de mineri chiar în microbuzul lui Dan Iosif… Totuşi în Germania şi-a ales să rămână, îndrăgostit de o nemţoaică, doar copilul cel mare. Cel mic este avocat în România.
Vedeţi? Eu cred că trebuie să vă schimbaţi puţin opinia, unghiul prin care să îi priviţi pe cei din afara Ţării, şi atunci concluziile vă vor fi altele! Cercetaţi mai bine exodul românilor motivat de sărăcia cruntă în care ne-a împins MASONERIA COMUNISTĂ. Eu declar cu mâna pe inimă că, toţi românii care spun ”îmi este ruşine să spun că sunt român” şi se şi reîncetăţenesc care pe unde doresc, spre exemplu, nu se referă la originea lor şi nici nu fug de ea (sunt ferm convins că de aceasta sunt MÂNDRI!), ci se referă, şi poate şi fug chiar, la/de hoţii din fruntea ţării, care vrând-nevrînd ne reprezintă ŞI NE FAC DE RÂS!!! Exprimările de acest gen, ţin de subtilităţile oricărei limbi (sunt expresii!), însă noi românii ştim exact ce vrea să spună cel ce le foloseşte. Sau ce dumnezeu, numai noi cei din afară mai ştim azi ce vrea să spună zicala ”unde dai şi unde crapă!”, cei de-acasă nu?
Poate că trebuie să motivez marea deznădejde în care am căzut după ce am scăpat de gloanţe, la Eva, şi eram LIBER. Zona mea, de proiectare şi urmarire a execuţiei lucrărilor, a fost Albia râului Buzău, cu salba de micro-hidrocentrale Cândeşti, Verneşti şi Simileasca. Imediat după Revoluţie, colegii de-acolo îmi ziceau:
─Dacă nu se ridica şi Bucureştiul, nimic nu s-ar fi întâmplat! Să tot mulţumeşti Cerului pentru o aşa recunoştinţă…
Când Bucureştiul a pornit Demonstraţia de la Universitate, pentru a-i da jos pe primii doi mincinoşi, care au declarat: prima dată că ei nu vor participa la alegeri ci doar se vor îngriji ca acestea să se desfăşoare cinstit, iar a doua oară au declarat că ei nu au spus niciodată că nu vor participa la alegeri(!), colegii mei de la şantiere (intelectuali!), îmi spuneau altfel:
─Ce dracului mai vreţi, mă, acuma?
─Să-i dăm jos pe ăştia că sunt MINCINOŞI! Când un nea gheorghe minte este una, dar când minte un preşedinte de Ţară şi un prim ministru, este alta: Ăştia ne fac Neamul de râs! Uite aici amândouă interviuri ale lor! (eu umblam cu cele două petice de ziar la mine)
─Fac pe dracu! Lăsaţi-i să conducă. Dacă-i libertate, de ce să nu participe şi ei la alegeri.
…La birou, în lacul Tei, eram toţi oameni cu studii (tehnicieni, ingineri, cercetători), …intelectuali, dar şi comunişti pe deasupra, unii(!), care ne strigau celor care nu simpatizam cu FSN: PeNeŢe şi PeNeLe, să ne pupe-n FeSeNe! Ce frumos! Nu?
Iată TÂRLA, distinse domn! Dar nu punctaţi spre ei, din păcate.
Vreau să închei declarând că noi, cei plecaţi, pe care politicienii ne numesc ”diaspora”, iar dvs ”târlă şi slugi” suferim şi aceste jigniri din partea dvs, şi înjosirea de principiu a perioadei de adaptare, şi lipsuri, căci ne restrângem de la multe pentru a putea strânge un ban destinat tot României, în care sperăm să ne construim o casă pentru anii de bătrâneţe (zic asta în numele majorităţii, în mijlocul căreia îmi duc veacul zi de zi), sau sperăm să ne-o achităm pe aceea pe care o avem de plătit (sau apartamentul), ajutându-ne odată cu aceasta şi rudele din Ţară, care nu au avut curajul testării muncitului în alte ţări sau nu au putut chiar. Aceşti bani ai noştri aduc beneficii Ţări, doar că la omul de rând nu se simte aceasta. Totuşi pentru contribuţia noastră ne laudă doar politicienii, deoarece doar ei beneficiază de comisioanele ce le plătim, şi tot ei ne spurcă, cam ca dvs, când pierd alegerile din cauza noastră: ”CĂPŞUNARII! Din cauza lor am pierdut alegerile. (Nu din cauză că ei, hoţi notorii, au înrobit Ţara!!!) Iată TÂRLA!!!
Uite aici am dorit să ajung, căci probabil vă doare faptul că nu suntem toţi în Ţară să-i dăm jos, adică să votăm la unison cu toţii altceva. Dacă credeţi că aici e hiba, iar vă înşelaţi! Pe fruntea unui om NU scrie: e cinstit sau e necinstit! Iată că Băsescu a şi confirmat-o, chiar. Fiind bucureştean, ştiindu-l cum a fost la Primăria Capitalei, eu am crezut că este cinstit şi patriot, dar ca preşedinte a schimbat foaia, măgărindu-se, declarând neconstituţional decurând că ”Statul nu este obligat să se îngrijească de traiul fiecărui cetăţean în parte!”. Totuşi doar aici în Spania am avut certitudinea că este şi el tot o apă şi un pământ cu hoţii ca Năstase, Vântu, Iliescu…, pentru că (atenţie!) am văzut cu ochii mei, cum mâna lui dreaptă diasporizată, deputatul Brânză Gabriel (plus William, după Revoluţie), fura din banii destinaţi campaniei electorale. Am făcut reclamaţie la preşedenţia Ţării şi a întregului Birou executiv al pdl, şi pentru că nu am primit nici un răspuns, abia atunci(!) am început să scriu despre asta, exact cum scriu şi acuma. Întreb: dvs chiar aveţi certitudinea că românii plecaţi din Ţară îşi schimbă identitatea aşa, cam ca deputatul Brânză Gabriel care s-a făcut William (român de five o’clock), ca şi cum şi-ar fi schimbat o haină ”la gunoi cu vechiturile”, cum ziceţi?
Am un coleg bun aici care şi-a înaintat actele pentru cetăţenie şi mi-a zis:
─Suntem mai prost conduşi decât ăia din America Latină!
─De ce?
─Ăia NU trebuie să renunţe la cetăţenia lor, dacă o vor şi pe asta spaniolă, noi DA!!!
Vedeţi neamul de târlă, care ştie să facă ne-legi? A ajuns la Cotroceni, la Palatul Victoria şi în Parlament! Dar să nu spuneţi că i-am votat noi, că iar vă voi contrazice, şi nu mai vreau.
PROBLEMA ROMÂNILOR. La noi o mică problemă este, dar foarte greu de rezolvat: iubirea semenului! Şi aceasta ni se trage de la anii aceştia în care am fost rupţi total de ceeace se cheamă coeziunea de Neam, în care intră şi Ţara. Toţi am fost rupţi, cu preoţi cu tot (90% influienţă comunistă), excepţie făcând doar Martirii, atât ai ortodoxiei cât şi ai celorlalte culte. Citiţile cărţile şi vă veţi convinge. Mai mult preoţia de după 1945, uită că noi suntem români şi pe noi ne interesează mai puţin ceeace depăşeste isoria lui Noe, spre exemplu, din Vechiul Testament. Cultele nu mai spun, …cântă tare şi cu forţă:
Dacă Duhul Tău, Doamne, ar fi-n mine,
Aş cânta ca şi David!
… apoi aş lupta, …m-aş ruga, …aş juca, …şi cam atâta, că nu trebuie să facă şi creştinul tot ce făcea David cu cele 365 de femei pe care le-a avut. După Stefan cel Mare, spre exemplu, cultele nu-l învaţă pe creştin să se ia, acesta fiind un prea ”mare curvar”: a avut doar trei-patru femei! Ori pentru atâtea doar (cred ei), nu merită să fie cântat şi predicat în Bisericile lor. Or mai zice probabil că s-a închinat şi la idoli…, cu toate că habar au ce-s aceia, motive pentru care nu mai contează cât a luptat pentru Moldova sau cât a suferit pentru a o lăsa urmaşilor săi LIBERĂ şi ÎNTREAGĂ. Pentru ei doar David are fapte care merită să-l predice şi să-i înalţe osanale.
Iată un alt loc, şi o altă târlă de slugi, distinse domn, Gavri Cornuţiu! Şi mai există una şi prin Poliţie, ochii mei văzându-i pe poliţişti prin pieţe, zilnic întinzând punga goală amărâtului nostru ţăran, spunându-i cu tupeu: Fă-i plinul! Fără să-i şi plătească… Voi încheia amintind-o pe cea mai mare: TOATĂ MASSMEDIA DIN ŢARĂ, cu unele prea mici excepţii doar!
(Alexandru TOMA, Madrid, Spania, 25 anuarie 2011)
Popularity: 8% [?]
