SUB CRUCEA SUDULUI (2)

SUB CRUCEA SUDULUI (2)

Autor: George ROCA (Australia)

ŢARA CONTROVERSELOR

Australia este o ţară a controverselor. Am să vă explic de ce. Un ilustru politician de pe malul drept al Dâmboviţei spunea odată că: „Iarna nu-i ca vara!”. Ei bine, avea dreptate, dar… numai dacă se referea la România! În Ţara Cangurului, în ultimii ani, a început să fie iarna ca vara şi… vara ca iarna sau… chiar mixate. La sfârşitul anului 2010, pe continentul australian, controversele climatice se ţin lanţ! Aici, în condiţii normale, ar trebui să fie sezonul estival! Deci, zile toride, plajă, pantaloni scurţi şi o invazie de turişti din emisfera nordică. Din păcate nu-i chiar aşa! Soare şi multă căldură pe coastele oceanului este, dar la munte ninge… chiar dacă suntem în toiul verii; în mijlocul continentului, zona deşertică e din ce în ce mai secetoasă, în sud – pădurile ard cu săptămânile, iar… în nord-est avem parte de inundaţii mai abitir ca pe vremea lui Noe.

Marele Potop Australian

Australienii încearcă totuşi să fie realişti. Ştiu să ţină piept greutăţilor. Nimeni nu îşi pune cenuşă-n cap că inundaţiile recente acoperă o suprafaţă mai mare decât a Franţei şi a Germaniei luate impreună!!! Multe case au dispărut sub ape mai adânci de zece metri. Desigur că majoritatea suferă-n tăcere, le pare rău de cei sinistraţi, caută să-i ajute, tratează fenomenul cu seriozitate. Este declarată starea de dezastru, pagubele sunt peste cinci milarde de dolari australieni sau americani – paritatea în prezent fiind de unu la unu.

Oamenii sunt lucizi, gândesc cu optimism la viitor, la refacere… pun mâna, ajută armata sau forţele guvernamentale, pentru a restabili ordinea, pentru a reface legăturile cu civilizaţia şi pentru a se repara ceea ce a fost distrus de ape. Totul prin muncă, înţelegere, credinţă şi patriotism chiar… Au fost deschise diferite puncte de ajutor financiar pentru sinistraţi. Chiar şi copiii îşi donează economiile din pusculiţă. Aşa i-au educat părinţii şi profesorii de la şcoală, să sară şi să-şi ajute semenii aflaţi la greu! De aceea nimeni nu ţipa, nu urlă, nu varsă blesteme pe natură sau pe guvern. Caută să înţeleagă şi să pună umărul la efortul de reabilitare a situaţiei. Australianul este obişnuit cu greul. A trăit, în condiţii precare, într-un mediu geografic diferit de cel de unde îşi lăsase strămoşii, a cucerit locuri noi, s-a adaptat condiţiilor climatice sălbatice, distanţelor enorme, a pornit deseori de la zero şi a răzbit… creând în 200 de ani o societate prosperă şi o ţară respectată de alte naţiuni!

Revenind la Marele Potop Australian, şi îl numesc aşa deoarece – după spusele istoricilor şi a arheologilor – aria potopului biblic se crede că ar fi fost mai mică decât cea a actualului diluviu australian. Desigur că trăind intr-o eră modernă nu mai este nevoie de o Arca a lui Noe, cu toate că şi aici a fost distrusă o mare parte a florei şi faunei locale. Un pericol demn de luat în seamă îl constituie şerpii veninoşi şi crocodilii. Primii s-au instalat în casele părăsite provizoriu, pe care le consideră loc de refugiu. Crocodilii au ieşit din râuri căutând hrană în zonele inundate, unde se infruptă cu animale moarte.

Sunt convins ca nu ar ierta nici oamenii care se aventurează prin apele învolburate în cautarea unor chilipiruri, sau furturi de prin proprietăţile abandonate. Mai sunt şi pe-aici hoţi şi profitori de pe urma necazurilor semenilor lor, că deh, oameni suntem! Cei prinşi primesc pedepse grave şi devin dizgraţia societăţii! Oraşe intregi se află sub ape, precum: Theodore, Chinchilla, Rockhampton, Emerald, Fitzroy, Condamine, Saint George, Jericho, Bundaberg, Dalby, Alpha şi altele, multe dintre acestea fiind evacuate în totalitate. Dintre toate oraşele sinistrate cel mai tare îmi pare rău de Theodore! Acesta şi-a primit denumirea ca omagiu adus unui important politician australian de origine română, Eduard Teodorescu (foto), fost premier al statului Quensland în perioada 1919-1925. Dar despre acesta vom discuta în detaliu cu altă ocazie. 

Patrie sau matrie?

Să lăsăm puţin necazurile de-o parte şi să vorbim despre lucruri mai vesele. O altă controversă este dominaţia femeilor în viaţa politică şi socială de aici. Circulă printre bărbaţii o glumă precum că Ţara Cangurului a revenit epoca matriarhatului. Am stat şi am analizat amanunţit această teorie şi le dau dreptate. Astfel, şeful statului australian este regina Elisabeta a II-a, reprezentată în Australia printr-un guvernator general, tot o femeie, doamna  Quentin Bryce, urmată de primul ministru, doamna Julia Gillard. În parlamentul federal de la Canberra sunt 22 de senatori şi 33 de deputaţi de gen feminin. Premierul statului  Queensland este Anna Bligh, premierul statului Noua Galie de Sud (New South Wales) este Kristina Keneally (foto), primarul metropolei Sydney este doamna Clover Moore. O adevărată conducere politică matriarhală fapt pentru care Australia poate fi numită matrie, nu patrie! Asta da democraţie! Unde sunt bărbaţii? La pub, beau bere, joacă cricket, rugby, sau scriu articole despre „Ţara controverselor”!  

Îmi aduc aminte de o comedie italiană de la începutul anilor ’70 în care se ridiculiza lipsa femeilor în Australia. Titlul filmului „Frumos, onest, emigrat în Australia”. In rolul prinicipal Alberto Sordi. Acolo, în ilara peliculă, din lipsă de femei, barbaţii dansau împreună la balul de sâmbătă seara! Oare cum o fi dansul zilelor noastre, căci numărul femeilor ne-a depăşit de mult…                

Sărbători de iarnă în pantaloni scurţi

Deci, după cum a relatat mai sus, clima ne joacă feste. Suntem în plin sezon estival. Pe coastă Pacificului e cald-cald, dar nu sufocant cum sunt verile din Bucureşti. La Sydney,  îmbrăcaţi în tricou şi pantaloni scurţi, ne răcorim cu briza aerului condiţionat. La mai puţin de 500 de km distanţă, în staţiunea montană Perisher, pe 20 decembrie 2010, în plină vară australiană a nins! Se schiază vârtos! Temperaturi noaptea între -2 şi -7 grade Celsius! Controvesatele sărbători de iarnă comerciale au început şi la noi – precum în orice societate capitalistă care se respectă – încă de pe la inceputul lunii noiembrie. Brăduţi, brazi şi brădoi de plastic, impopoţonaţi cu beteală multicoloră şi cu cadouri „dummy” îţi atrag atenţia că vine Crăciunul şi că ar fi cazul să bagi mânuţa-n buzunar şi să cumperi niscaiva cadouri pentru cei dragi. Reclame peste reclame, „sale” peste „sale”, ieftiniri de toate felurile, făcute parcă pentru a se armoniza cu portofelul oricărui cumpărător şi… peste tot aceeaşi muzică de sezon difuzată la toate difuzoarele complexelor comerciale, de la „Jingle Bells”-urile preotului-compozitor american James Pierpoint din Boston, la „Stille Nacht”-ul austriacului Franz Xaver Gruber. Până la Crăciunul religios ţi se apleacă de atâtea colinde şi cântecele de iarnă, încât îţi vine să îţi iei câmpii şi să asculţi acasă orice, chiar şi mult detestatele cantate maneliene româneşti!

Vacanţa de Crăciun te intâmpină cu abundenţă şi cu dragostea celor care te inconjoară. Fiecare aussie se întoarce de la supermarket cu câte un ditamai curcan sub braţ, care aruncat în cuptor se transformă intr-o friptură care îţi încântă papilele gustative, cerând cu vehemenţă să fie stropit cu renumitele vinuri australiene… care au întrecut deja faima celor franţuzeşti, sau californiene. De obicei Crăciunul se ţine strict în familie, restaurantele fiind cam goale în această seară. Apoi, zilele următoare până la Anul Nou se fac parties-uri unde îţi inviţi musafirii de suflet, sau eşti invitat de rude sau de prieteni dragi. Tot în pantaloni scurţi! La barbechiu, babechiu, barbeque, sa BBQ! Name it! Se mănâncă mormane de fleici la grătar, de vacă, de porc, de pui, de emu (struţ australian), de canguri şi de crocodili! Şi ne mai intrebăm de ce „ăştia din urmă” sunt supăraţi pe noi şi vor să ne pape şi ei… la rândul lor! (sic!). Berea curge gârlă. În general mărci autohtone: VB (Victoria Bitter), Fosters Lager, Tooheys New, Cascade, Crown Lager, şi alte multe sortimente. Rece sa fie, că deh australienii nu sunt snobi precum alte neamuri mai… ortodoxe! De bronzat la ocean nu prea se înghesuie localnicii noştri. Cred că de frica şi de groaza cancerului de piele. Totuşi plaja e plină de… turişti fraieri care vor să epateze atunci când se vor intoarce pe meleagurile natale din emisfera nordică. Ei, de gustibus et „urmări”-bus non disputandum! În fiecare an mor în Australia peste 1000 de persoane de cancerul pielii arse la soare – melanoma! Credeţi că bronzaţii de la „marea neagră e albastră”, sau cei de la alte mări invecinate sunt scutiţi de acest „cadou” solar!

Anul nou, se sărbătoreşte în cadru festiv, deobicei locuri organizate de guvern, unde se face risipă de artificii şi de sticle de şampanie cărora le sar dopurile. La Sydney sunt organizate cele mai fastuoase serbări ale trecerii dintre ani, cu focuri şi jocuri de artificii lansate de pe Marele Pod, de pe acoperişul Operei House, sau de pe navele aflate în golful adiacent. Totul pentru încântarea ochilor celor prezenţi, a obiectivelor camerelor de luat vederi şi de fotografiat, pentru a demonstra astfel lumii că existăm şi pentru că suntem printre primii care întâmpină noul an care vine.

30 de ani de la moartea lui Lennon

Vă veţi întreba ce legătură are John Lennon cu Australia. Nu ştiu prea multe amănunte… în afară de minunata muzică a bitălşilor care a cucerit inimile atâtor generaţii de ozi. Are însă o legătură cu autorul acestor rânduri. În urmă cu 30 de ani locuiam la New York, la un block distanţă de Dakota Building, locul unde a fost împuşcat marele cântăreţ şi compozitor. 8 decembrie 1980! O seară tristă şi foarte friguroasă. După ce cinasem la un restaurat chinezesc de pe Columbus Ave, mă intorceam zgribulit spre casă. Locuiam în apropiere, pe 73 street West. Mi-a atras atenţia zgomotul făcut de mai multe sirene ale maşinilor de poliţie. Unele ieşeau de pe 72 Street, altele intrau! Ciudat! Curiozitatea m-a îndemnat să mă duc să văd ce se întâmplă. Pe la mijlocul strazii 72 cineva mi-a spus că a fost împuşcat John Lennon. Am alergat într-acolo. Ştiam unde locuieşte. Îl mai întâlnisem de câteva ori prin împrejurimi, sau prin parcul din vecinătate. Se purta ca un om normal, fără excentricităţi. Însoţit mereu de Yoko Ono, îl recunoşteai uşor după ochelarii rotunzi care erau hallmark-ul său.

Deci, sirene, girofaruri, vacarm şi jale… Când am ajuns la aceea poartă a crimei am aflat că pe John îl transportaseră deja spre spital cu o maşină de poliţie iar pe Yoko cu  alta. Unii ziceau că ar fi fost răniţi amândoi. N-am putut vedea prea mult deoarece se adunase deja un puhoi de oameni. În intrândul porţii blocului Dakota stătea doi indivizi păziţi de mai mulţi poliţişti. Unul era un portar în uniformă care gestcula tot timpul şi vorbea tare, celălat un tip grăsun, tăcut, cu un cap foarte rotund, zâmbind prosteşte! Aşteptau cu toţii să vină anchetatorii. Lumea era foarte agitată… S-au făcut grupuri-grupuri de discuţii, de prezumpţii şi de scenarii. Nu se ştia încă precis cine fusese ucigaşul… Mai târziu am realizat că era tipul tăcut cu cap rotund, Marc Chapman. Lui i s-au pus cătuşele… şi a fost luat de poliţisti. Nu am stat foarte mult după aceea deoarece mi se făcuse frig şi începuse sa fie mare aglomeraţie! John Lennon în schimb plecase de tot… Odihnească-se în pace! Nu l-am uitat nici după trei decenii de la dispariţie! Următorul weekend am participat la un miting în Central Park, alături de peste o jumătate de milion de oameni. Era un miting dedicat memoriei celui dispărut, un miting pentru pace, pentru armonie şi înţelegere. Având în ochi lacrimi îngheţate din cauza frigului de-afara cântam cu toţii:  „Imagine there’s no countries/ It isn’t hard to do/ Nothing to kill or die for/ And no religon too/ Imagine all the people/ Living life in peace…/”. Mică-i lumea Doamne, chiar văzută de aici de la antipozi!                                 

(George ROCA, Sydney, Australia, 6 ianuarie 2011)