SEQUOIA – GIGANTUL FLOREI PĂMÂNTEŞTI

Jurnal de calatorie…

SEQUOIA – GIGANTUL FLOREI PĂMÂNTEŞTI  

 Autor: Corneliu Florea

(Winnipeg, Canada)

Cu câteva excepţii în Nord America, toate oraşele, mari sau mici, seamănă între ele ca două picături de apă de ploaie. Dacă vezi câteva, mari sau mici, poţi trăi cu impresia că le-ai văzut pe toate, pentru că monotonia urbană a nord-americanilor este înduioşătoare. Te izbeşte conceptul de funcţionalitate cu minimum de arhitectură urbană, totul rezumându-se la câteva tipare, multiplicate prin clonare pe tot continentul. Corect este să precizăm că nu e vorba de o lipsă de imaginaţie arhitecturală ci de obligaţia arhitecţilor de-a proiecta doar eficientul.      

În contrast cu ceea ce fac nord-americanii în urbanistica lor capitalistă, Natura Nord Americană a dăruit continentului multă bogăţie şi un frumos inegalabil prin măreţie şi varietate. Această Natură amerindienii au ridicat-o la rang de spiritualitate divină, în timp ce marea majoritate a feţelor palide nu au perceput de la început frumuseţea continentului ci doar bogăţiile lui, alergând dintr-o parte în alta după ele, ridicând doar construcţii ieftine, la care componenta arhitecturală de bun gust a fost înlocuită definitiv cu firme şi reclame. După un timp, anumite feţe palide au început să descopere şi să vadă, să înţeleagă şi să iubească Natura Nord Americană. Au început să aibă o anumită admiraţie şi consideraţie faţă de cele mai frumoase locuri şi au o aflat, cu multă surpriză şi luare aminte, că multe dintre aceste locuri, cu mult înaintea venirii feţelor palide aici, au fost considerate sacre de amerindieni, fiindcă în animismul lor totul li se părea însufleţit de spiritualitate fundamentală şi era un spaţiu universal de meditaţie şi rugăciune, locuri de veci ale neamului lor. Animismul amerindienilor, exprimat în rugăciunile lor, arată deopotrivă bucuria şi armonia, respectul şi mulţumesc faţă de ape şi vânturi, plante şi animale, spirite şi creator. Şi din ecourile rugăciunilor animiştilor precum şi din receptivitatea la spiritualitate şi frumos a feţelor palide s-a înfiripat grija faţa de mediu, de Natură, au apărut parcurile naţionale şi ecologia. Parcurile Naţionale din Statele Unite şi Canada sunt adevărate sanctuare ale divinei naturii în care intram desculţi şi pioşi.

SEQUOIA NATIONAL PARK este un asemenea sanctuar în Sierra Nevada din nordul Californiei şi a fost creat de Congresul American în 1890. După o sută de ani, mai precis în 1994, l-am vizitat şi noi doi: Ica şi cu mine. Înlemneşti privind aceşti giganţi din lemn. Nu mai există ceva asemănător, nici pe departe, pe tot acest pământ rotund şi turtit la poli. Nu am să dau drumul emoţiilor acum, ce mă stăpânesc de fiecare dată când îmi aduc aminte, dar cei ce vin în California şi nu urcă în Sierra Nevada să vadă  acest parc al giganţilor florei pământeşti înseamnă că au pierdut esenţialul acestei părţi de lume, fiindcă intens comercializatul Los Angeles e doar un mare conglomerat urban american recent, imens, haotic şi poluant.   

Se ştie prea bine ca şi Sierra Nevada a fost scotocită de aur de către feţele palide, dar ceea ce i-a impresionat chiar şi pe aceşti disperaţi ai îmbogăţirii au fost pădurile de conifere de pe versantul vestic al munţilor cu vârful de zăpadă un a  gran sierra nevada cum a exclamat primul spaniol care i-a zărit din depărtare în 1772. Aici pe versantul vestic, într-o zonă ce se află între 1350 şi 2550 metri altitudine, umiditatea oceanului s-a unit cu crusta muntelui şi a dat naştere, cu milioane de ani în urmă, la cel mai nobil conifer, Sequoiadendron giganteum. „Marele arbore este cea mai mare capodoperă a Naturii…cel mai mare dintre toate cele cu viaţă” spune John Muir, cel mai aprig conservaţionist al nobilului conifer Sequoia. De reţinut şi luat aminte că giganticul conifer a fost numit Sequoia în onoarea unui conducător al marii naţiuni Cherokee („cerochi”) care la începutul secolului XIX- lea  şi-a înzestrat naţiunea cu un alfabet silabic („syllabary”) folosit de mii de amerindieni în câţiva ani. Au scos chiar şi un ziar în acest alfabet care a fost interzis în 1853 de feţele palide când i-au izgonit pe Cherokee de pe pământurile lor (Admirată şi mult prea lăudata democraţie americană  afişată pe toate gardurile, are multe pete negre, acoperite cu slogane pentru naivi şi superficiali!!). Paranteză închisă.

Mult în urmă, cu aproape cinci milioane de ani, în timpul în care dintre vieţuitoare se desprindea specia căreia astăzi îi spunem umană, giganţii coniferelor existau şi-n Asia şi în Nordul Europei, dar după alte milioane de ani, schimbându-se clima şi câte altele în atmosferă şi în sol, au mai rămas doar aici în Sierra Nevada, în acest parc unic şi în împrejurimi, în total doar 75 de pâlcuri mari, dintre care unii vegetează de peste două mii de ani! Longevitatea lor se datorează rezistenţei la foc, boli şi insecte, pentru că au o scoarţă densă şi foarte, foarte groasă. Duşmani are numai doi: un fungus insipid, omul stupid şi mai ales homo avidus!

            În unul dintre aceste pâlcuri, de giganţi din parcul naţional, se află cel mai gigant dintre giganţi numit Generalul Sherman, în onoarea generalului unionist care, în timpul războiului civil american, a reputat o strălucită victorie capturând şi arzând Atlanta, după care a devastat toată Georgia. Dar mai înainte de-a se numi aşa, gigantul nostru a fost botezat, nici mai mult nici mai puţin decât Karl Marx!! („The General Sherman was originally named Karl Marx Tree by the communist settlers that originally inhabited the area”- de la Schoenherr citire). Cinstit să fiu, indiferent de comentariile cititorilor, e dreptul lor, eu preferam denumirea Karl Marx pentru excepţionalele sale eseuri în care a luat apărarea românilor, a poporului român în secolul XIX-lea. Dacă am făcut această afirmaţie trebuie să explic că‚ „Marx-ul” care ne-a fost nouă băgat pe gât de tancurile ruseşti şi comuniştii lor, se deosebeşte radical de adevăratul Karl Marx, care a scris şi publicat la vremea sa, despre succesivele cotropiri şi subjugări ale Principatelor Romane de către armata rusă şi a înfierat comportamentul ei barbar faţă de români. Istoricii să se informeze la Arhiva Marx – Engels de la Institutul Internaţional de Istorie Sociala din Amsterdam iar cititorii curioşi, şi mulţi români ar trebui să fie curioşi despre acest subiect, pot citi Karl Marx „Însemnări despre români”, apărut în Editura Academiei Romane în 1964.  Paranteză închisă. 

Printre arborii giganţii ai lumii, chiar dacă unii sunt mai groşi la bază iar alţii mai subţiri dar mai înalţi decât General Sherman, fost Karl Marx, acesta este cel mai voluminos dintre toţi: calculat are un volum de 1.486 metri cubi‚ „din care s-ar putea construi 40 de case, fiecare cu cinci încăperi” spune Waldorf şi Klepadlos într-un articol. Din alte surse aflăm ca la bază are o circumferinţa de 31 de metri şi diagonala mare este de 11 metri. În înălţime este de 83 de metri, având crengi groase de peste doi metri în diametru!! Imaginaţi-vi-l!!

Suntem înmărmuriţi în faţa giganticului conifer fiindcă privindu-l spre vârf, nu ne dăm seama bine dacă el a ajuns la cer sau cerul a coborât în vârful lui să-l îmbrăţişeze. El, gigantul este verde de sequoia iar cerul albastru de sierra nevada, el este întruchiparea Naturii iar cerul lumina universului conclude Ica. Este într-adevăr o tulburătoare impresie de îmbrăţişare şi avem senzaţia fizică şi spirituală că ne aflam într-una dintre cele mai mari, originale şi vechi Catedrale ale Naturii, în care ar trebui să închinăm o rugăciune fiindcă a stârnit în noi o emoţie atât de puternică încât ne auzim inima palpitând de bucurie. Gigantul acesta este mai mult decât un Sfânt al Naturii, este aici, creşte aici  de vreo 2500 de ani fără să îmbătrânească!! Este aici să învingă potrivnicia timpului şi-al omului, să sprijine cerul pe care să-l primenească cu oxigen şi aromă de conifer. Este aici de la începuturile Romei, mult înainte de Isus Christos.

Este aici să facă seminţe de giganţi. Căutăm, cu binoclul, printre crengile sale conurile. De necrezut, Natura ne uimeşte din nou; conurile-s mici, de câţiva centimetri dar le trebuie doi ani să se maturizeze, după care, aşa mature, stau liniştite pe crengile lor încă vreo douăzeci de ani până să coboare pe pământ. Gigantul Sequoia este un simbol al genezii şi evoluţiei Naturii, este un imn universului care ne înconjoară.

Am mai urcat în Sierra Nevada la pâlcurile de Sequoia de câteva ori, ultima dată am fost acolo în ultimul an al mileniului doi, când am aflat cu bucurie ca Parcul National Sequoia a devenit Sequoia Monument National şi i s-a mai adăugat 200.000 de hectare. Actul a fost semnat de preşedintele Clinton, în sfârşit a făcut şi mâna lui ceva normal. Este un act lăudabil de protecţie a mediului înconjurător, urmare a efortului depus de mulţi iubitori ai Naturii, ce au trebuit să lupte ani de zile cu birocraţia guvernului american, până au mai putut să protejeze o părticică din versantul sudic al Serrei Nevada din calea devastării iraţionale, apocaliptice a unei părţi din omenire.