Judecă-mă să te judec?
Judecă-mă să te judec?
Autor: Doina Dabija (Chişinău, Basarabia)
Observând în ultimul timp nenumărate comentarii răutăcioase pe rețelele de socializare gen „Așa-i trebuie!”, „Ce-a căutat, aceea a găsit!” sau „L-a pedepsit Dumnezeu!”, m-am întrebat: oare cine ne dă dreptul să judecăm ori de ce ne simțim datori să-i pedepsim pe alții prin cuvinte și fapte? Avem impresia că știm cu adevărat ce se întâmplă în viețile altora, că le cunoaștem supărările, rănile, gândurile și iată, trebuie să-i corectăm.
Acest comportament mi-a amintit de o povestire cu un bătrân care zicea mereu despre aproapele lui: „Of, ce rău a mai făcut”. Dar într-o seară i s-a arătat în vis un înger și l-a întrebat: „Unde-mi poruncești să-l așez pe acest păcătos: în rai sau în iad?” Speriat, omul s-a trezit și și-a îndreptat ochii spre icoană, cerându-și iertare.
Și doar noi nu mai înțelegem nimic și ne purtăm din ce în ce mai des ca niște mici dumnezei, numai pentru că avem bănuiala că celălalt a făcut vreun rău.
Sau, reflectând la prostul obicei de-a arunca cu vorbe urâte, în minte mi-a venit o spusă de-a lui Petre Țuțea. Când unul dintre gardienii lui l-a întrebat de ce crede în Dumnezeu, marele filosof i-a zis: „Din orgoliu!” „Cum adică din orgoliu?”, s-a interesat bărbatul. „Păi sunt atât de mândru, încât nu pot să cred nicidecum că-s făcut de maimuță.”
Răspunsul ne îndeamnă să ne amintim mereu că suntem oameni, iar judecata e doar a Celui de Sus.
Foto. Doina Dabija
