Actualitatea actorului Constantin Tănase. „Iar se taie…” versuri scrise pentru bieții români impozitați de azi

Actualitatea actorului Constantin Tănase. „Iar se taie…” versuri scrise pentru bieții români impozitați de azi

Autor: Ionuţ Ţene (Cluj-Napoca)

În buna tradiție a marilor actori de comedie, Constantin Tănase a creat un tip de personaj: cetățeanul simplu, umil și necăjit, mereu în contradicție cu birocrația aparatului de stat și politicianismul. Personajul său, unic în costumul clasic cu pătrățele, cu crizantemă la butoniera și cu bastonaș, a devenit purtătorul de cuvânt al unei întregi categorii sociale, ceea ce este adus de multe ori în atenția cenzurii carliste și antonesciene. Împreună cu teatrul și trupa „Cărăbuș” a făcut multe turnee prin țară și, cel puțin, un turneu în Turcia. Tănase a jucat de asemenea și la Paris. O sursă menționează operele sale de caritate – trei școli primare și o biserică. Tănase a murit în București pe 29 august 1945. Au zvonuri conform cărora există actorul ar fi fost ucis de Armata Roșie invadatoare. Potrivit acestor ipoteze, Tănase juca încă în București un an după sosirea rușilor și ar fi fost ucis din cauza satirei la adresa soldaților ruși, care aveau obiceiul să „rechiziționeze” toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasurile, pe care le care le cereau spunând „Davai ceas”. Personajul creat de Tănase și lumea pe care o satiriza sunt mereu actuale; aici se vede geniul marelui actor, asemenea lui Caragiale: a atins corupția eternă românească a politicienilor. Vezi poezia inedită atribuită lui Constantin Tănase, care circulă pe rețelele sociale: „Iar se taie…” scrisă profund de actuală:

„De la amărâții care,
Ca să-și cumpere mâncare,
Dau și ultima lețcaie,
Iar se taie.
De la unii care-ți fură
Dumicatul de la gură,
Chiar dacă-s sătui țifoaie,
Nu se taie.”

Poezia „Iar se taie…” atribuită prin stil eternului și actualului Constantin Tănase, fondator al teatrului de revistă din România interbelică, este mai vie ca niciodată. Versurile par a fi scrise de poetul Ioan Pribeagu, care ia compus aproape toate textele umoristice marelui actor de comedie. Actorul și poetul, dacă au scris ei textul, surprind, de fapt, eterna hoție a politicienilor din România, care guvernează întotdeauna tăind de la săraci ca să ajungă banii la bogați, la privilegiați, la guvernanți, la magistrați și la securitate. Se impun taxe chiar și pe lucruri mărunte ale celor săraci pentru ca bogaților și privilegiaților să le fie mult mai bine. În istoria românilor, mereu săracii au dus-o greu, iar cei bogați și cei conectați la puterea politică și la serviciile secrete au dus-o tot bine. Nouă ne-a rămas doar să scriem sketch-uri umoristice sau versuri triste, ca Ion Pribeagu, pentru a ne alina amarul. De fapt, „Râdem noi de noi…”, vorba poetului Adrian Păunescu. Pentru cei sărmani și obidiți nu se schimbă nimic în România. Versurile după Ioan Pribeagu, și cântată în stilul lui Tănase la teatrul de revistă sunt mereu de o actualitate înfiorătoare. Este vorba despre eterna Românie capturată de un grup corupt, subordonat propriilor interese și intereselor străine.

„De la cei care apucă
Să-și facă o bojdeucă
Cu acoperiș din paie,
Iar se taie.
De la unii îmbuibați,
În posturi mari cocoțați,
Având ditamai viloaie,
Nu se taie.”

Poemul denunță nedreptatea fiscală și ipocrizia socială: povara fiscală cade doar pe cei săraci și pe funcționarii devotați (pompieri, medici, polițiști, militari, dascăli), în timp ce bogații, corupții, securiștii și magistrații scapă nevătămați. Mesajul este protestatar, moralizator, cu accent satirice și indignare civică. Textul e alcătuit din strofe uniformă, urmate de trei versuri, de un refren variat („Iar se taie” / „Vor taie”), care reia și amplifică ideea principală. Repetiția refrenului conferă ritmul marșant și un efect de cor popular, aproape colindic, transformând acuzația într-un leitmotiv memorabil și zguduitor. Dicțiunea e directă, populară, uneori colocvială („țifoaie”, „lețcaie”, „bojdeucă”), ceea ce apropie vocea poetică de masă publică și sporește credibilitatea indignării. Tonul oscilează între lamentație și sarcasm după Tănase apud Pribeagu: umorul amar și ironia dau forță criticii, fără a dilua gravitatea mesajului. Repetiția și anafora (refrenul) intensifică accentele critice și ritmul. Antiteza — contraste clare între „cei săraci/ cei îmbuibați”, „cei care dau/ cei care fură” — accentuează inegalitatea. Enumerarea listei de categorii sociale conferă panorama socială dramatică, legitimând acuzația generală.

„De la familii sărace,
Care n-au cum să-și îmbrace
Copilașii lor, o droaie,
Statul taie.
De la pompierii care,
Fără nicio ezitare,
Își dau viața în văpaie,
Vor să taie.”

Imaginile populare și metonimiile („acoperiș din paie”, „viloaie”) vizualizează diferențele sociale. Lexicul epitetic și ironia — „veșnic privilegiați”, „o cam fac de oaie” — subliniază dezaprobarea autorului. Rima și aliterația ocazionale contribuie la muzicalitate și memorizare. Efectul asupra cititorului este total: îmbină tragedia cu umorul într-o viziune originală specifică lui Tănase. Poemul funcționează ca pamflet liric contra corupției elitei subțire și privilegiate: combină forța retorică a manifestului cu accesibilitatea limbajului popular. Simplitatea formală nu înseamnă superficialitate — dimpotrivă, claritatea construcției amplifică apelul moral. Eficacitatea estetică vine din congruența mijloacelor (repetiție, ritm, ton popular) cu finalitatea (denunțarea nedreptății).

„De la dascăli competenți,
Astăzi, foștii repetenți,
Dorind să îi încovoaie,
Iar le taie.
De la doctorii prezenți
Mereu lângă pacienți
Și pun totul la bătaie,
Vor să taie.
De la polițiștii care
Pun legea în aplicare,
Fie soare, fie ploaie,
Vor să taie.”

În registrul satiric-politic, textul readuce tradiția criticii sociale prin umor amar, apropiată de publicistica teatrală și de cabaret. Poezia are un potențial mobilizator; transformă frustrarea individuală în protest colectiv, făcând din refren un slogan. Poemul este un demers satiric eficient, foarte coroziv prin limbaj popular, structură repetitivă și imagini contrastante, În stilul lui Tănase se construiește o pledoarie clară împotriva inegalității și corupției, mobilizând emoție și indignare fără artificii stilistice inutile.

„De la bravii militari,
Cu poporul solidari,
Pregătiți pentru războaie,
Vor să taie.
De la mulții magistrați,
Veșnic privilegiați,
Care o cam fac de oaie,
Nu se taie.”

Asistăm la o frescă a impozitării celor săraci pentru cei câțiva bogați și privilegiați de lege și sistem. Mereu e actuală sărăcirea românilor de cei puternici ai zilei. Actualitatea lui Constantin Tănase este zguduitoare, deși sunt versuri umoristice scrise în maniera celebrului actor, adevărul lor e dureros și etern pentru poporul român spoliat de o clasă politică de privilegiați fără nicio empatie față de neamul românesc și omul de rând. „Iar ne taie…” este o sinteză peste ani a așa-zisei reforme a lui Iie Bolojan: luăm de la săraci ca să o ducă bine cei bogați și cei cu sinecuri din partide și sistem. Nimic nu se schimbă în România. Corupția și jaful asupra celor săraci este etern în țara noastră, ca și impozitele mărite pe seama românilor. Poezia în stilul peren al Constantin Tănase ne confirmă faptul că nimic nu s-a schimbat în România de 85 de ani, de la „Nu-s parale” încoace. Săracii cu impozitele, politicienii și magistrații cu sinecurile. „Bolojan și cei patruzeci de hoți” sunt eterni în Țara Românească! Punct.

Foto. Ionuţ Ţene