Clanul limbricilor

Clanul limbricilor

Autor: G. R. (Canada)

Ţara în care mulţi dintre noi s-au născut a fost confiscată de clanuri. Membrii acestora sunt singurii care nu-şi pun problema emigrării. Lor le merge bine pentru că ei sunt „statul”.

Clanul aşa-zişilor „intelectuali publici” rămâne însă cel mai greţos. Membrii acestuia i-au „legitimat”, în ordine, pe Ion Iliescu, Traian Băsescu, Klaus Iohannis şi Nicuşor Dan. De la cei enumeraţi s-a răspândit cangrena care a cuprins fragilul stat român, aflat astăzi în pragul dispariţiei. Iar nevolnicia aşa-zisei „intelectualităţi publice” post-decembriste a permis instalarea bolii numite USR, adică a bolşevismului de rit nou.

Răul făcut ţării de această adunătură de nulităţi dirijate de păpuşari străini este incomensurabil. Sigur, apariţia USR a fost posibilă prin deceniile de jaf la care a fost supusă România de către grupările infracţionale create de către Adrian Năstase şi Traian Băsescu. Acum, USR a ajuns să deţină aproape toată puterea, infiltrându-se în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), deşi în alegeri a obţinut câteva procente din voturile exprimate. I-a mai rămas de capturat fragila putere judecătorească pe care, în aceste zile, încearcă să o distrugă cu ajutorul unor agenţi de influenţă, bine plasaţi atât în rândurile magistraţilor, cât şi în cele ale mass-media. Toate se întâmplă în „tăcerea asurzitoare” a „intelectualilor”, activi în campaniile electorale sau în cele de vaccinare „semi-obligatorie” contra Covid.

Fără vreo relevanţă în afara graniţelor ţării pe care a distrus-o, „intelectualitatea publică” a reprezentat mediul bacterian propice dezvoltării unor maladii ideologice. Maladii care au început să macine, insidios, fundamentele naţiunii române. Au început cu „Mioriţa”, baladă considerată „prea defetistă”, apoi cu imnul „Deşteaptă-te române!”, etichetat drept „anacronic”, vorbind despre „duşmani imaginari”, iar în final s-au strâmbat la sărbătorirea Zilei Naţionale pe 1 Decembrie, „pentru că e prea frig”.

Aceiaşi mizerabili prin care s-au propagat smintelile amintite perorează acum despre „legionari”, în antiteză cu „ieuropenii”. Au „redescoperit” legionarii pe Calea Victoriei din Bucureşti, după 90 de ani de absenţă… Noaptea minţii! L-au găsit drept ţap ispăşitor pe poetul Radu Gyr, spurcându-i cu găurile gurilor băloase adevărate capodopere literare. Dacă nici Mihai Eminescu nu a fost „cruţat”, vă imaginaţi că Radu Gyr nu a avut nicio „şansă”. Ce să mai vorbim de Mircea Vulcănescu sau de Valeriu Gafencu, supranumit „Sfântul închisorilor”!?

Încă din zorii anilor `90, „intelectualii publici” au fost aleşi cu grija cu care medicul parazitolog separă viermuşii cu penseta pe lamela de sticlă, în laborator. Exemplarele cu potenţial de reproducere au fost îngrăşate cu bani proveniţi din afara ţării, printr-o reţea de ONG-uri. Să nu uităm un fapt a cărui pomenire are şi astăzi efectul rugăciunii de exorcizare asupra unui posedat: primul „român” cu care s-a întâlnit „filantropul” George Soros, la Bucureşti, după „revoluţie”, a fost Silviu Brucan. Unde? La sediul Grupului pentru Dialog Social (GDS), situat pe Calea Victoriei, „pepiniera” intelectualităţii publice de laborator. Cum altfel ar fi fost posibil ca progenitura unui nomenclaturist venit pe tancurile sovietice să „condamne” comunismul în România (l-am numit aici pe „Volodea”, după numele conspirativ), prin gura unui alt turnător dovedit (l-am numit aici pe votatul „Petrov”, tot după numele conspirativ)?!

Aceste specii apărute din intestinul gros al comunismului de tip sovietic sunt microscopice la scară globală, asemena ouălelor limbricului Ascaris, dar foarte rezistente la medii nefavorabile. Limbricii intelectuali au stat în adormire decenii şi au început să iasă la lumină când corpul gazdă, România, şi-a pierdut imunitatea. Imunitate ce-i fusese dată de mulţi dintre românii plecaţi din ţară, bine pregătiţi intelectual, cu memorie vie, crescuţi în valorile naţionale şi, implicit, mai greu de manipulat.

Iată de ce, alături de „legionarii” închipuiţi, aşa-zisa „diasporă” s-a transformat în „duşmanul de clasă” al „intelectualităţii publice”. De pildă, nu vi se pare ciudat că nu prea vezi români stabiliţi în străinătate care să aibă acces în spaţiile de exprimare publică din ţară? Asta ca să nu mai amintim de literatura „diasporei” româneşti, cvasi-inexistentă în librăriile fostei „Edituri Politice”, privatizată „strategic” la începutul anilor `90.

Rămâne foarte greu de anticipat soarta României, în acest mediu plin de paraziţi ideologici, însă un lucru este cert: singura şansă de supravieţuire a statului român pe termen mediu şi lung o reprezintă identificarea surselor de infecţie morală. Lumea nu înţelege încă de ce boala persistă şi să amăgeşte cu gândul că „vor veni americanii” şi vor readuce democraţia şi statul de drept. Numai că americanii, dincolo de faptul că sunt puţin ocupaţi cu propriul destin, merg pe principiul atribuit Celui de Sus: „îţi dau dar nu-ţi bagă-n traistă”.