In Memoriam: Florica Baţu Ichim (1945-2010)

In Memoriam: Florica Baţu Ichim (1945-2010)

Autor: pr.dr. Dumitru Ichim (Kitchenr, Canada)

FLORICA BAȚU ICHIM ( 13 aprilie 1945- 5 septembrie 2010)

Născută pe 13 Aprilie 1945, al şaptelea copil al unei familii de aromâni. Studii: Liceul Gheorghe Sincai din Bucureşti şi Academia de Studii Economice. Stabilită în Canada din1974. Volume de versuri: „Mesagerul Alb” (1970 ) cu o prefaţă de Ion Caraion, „Oglinzi” (1975 ), „Seară Lumească” (1978) , „Poezii pentru copii” (1979), „Valea nopţii” (1982, în volumul colectiv „Agape” împreună cu Nicolae Novac şi Dumitru Ichim), Alte „Poezii pentru copii” (1983), „Poeme din grădina luminii” (2000), „Petala infinitului Alb” (2001). Un volum de poeme în proză „Vinerea Mare” (1975) şi două de proză confesională: „Bolnav de cancer în Medjugore” (1989 ) şi „La porţile disperării, începutul speranţei” (1994 cu o prefaţă de Valeriu Anania).Tradusă în Engleză și în Gaelic by The Land of Tree Publishing House,Winnipeg, Manitoba, 2022, Codirector al emisiunii bilunare de televiziune „Romanian Kaleidoscop” (1975-1985). A fost membră în Uniunea Scriitorilor Români. A trecut la cele veșnice pe 4 septembrie 2010.

Oglinzile sparte

Oglindă-nnoptândă în clipe fărâmă
târziul de arbor,
curândul de râmă,
amurgul de lut,
neclarul de cer,

Lerui Doamne, lerui, ler
lerui Mamă
lerui soare
cu amurg de ursitoare,
cu amurg de eu în trup
zodii ştirului irup…

„Sunt urâtă” îţi spun.
Spusul mă doare,
cuvântul se frânge-ntre grâuri şi soare.
Eu-palma-mi atinge o cută, un gând,
„mai urâtă” şoptesc
şi trup
lunecând
din petală-n petală
se vrea a gândire –
gândul se cere în dincolo fire
şi veşti de dincolo-mi se lasă pe
umeri
şi număru-n urme cu umbrelele
numeri
şi număru-a umbră se lasă-n privire
„… e dincolo fire …
e dincolo fire … “
Urc înspre eu…
mă ating…
Mă cutremur…
Lut-cerul se dăruie mării,
a tremur
şi tremură ape ducându-l ‘napoi…
– Fără noi!
– Lângă noi!
– Fără noi!
– Lângă noi!
„Mai urâtă” şoptesc. Ne-mplinire
mă doare
oglindiri picurând
între minus
şi soare…

Liniştea întâia

Cumpeni la marginea serii
Cad…
Cerul pornindu-mi din palme,
cercul
se opreşte la jumătatea copacilor
linişti
pe aripile lebedelor lunecânde lunatic…
La dreapta?… La stânga?… mă adun înainte:
silabe sunând balansuri de cer –
stele-ntorcând balansuri de noapte
clipă
a clipă
însumânde tăceri –
dar unde?… spre unde?… de unde?… – Cuvântul.
Se clatină bolta sub bălţi de lumini
şi nu ştiu… tăcere în mine se coace
durerândă-mplinire de nu, spre lumini.
Şi nu ştiu… crescândă negare sub nouri –
negânda negării, vocale vibrând,
cusânde consoane curgândelor cercuri
ţesând ţintirim… –
de negări… de nuntiri…
În mine să tac… În sine, adâncul…
… spre unde? de unde? – Cuvântul
se coace până la jumătatea cercului –
mai uită o zi… mai lasă un gând…
(…)… din nou, de la capăt?
Tăcere
se coace în jumătate de mugur,
mânjiri aleargă spre cer acvilin –
noapte mânjind şi privire şi braţe
şi gânduri şi plete şi drumul de melc –
apa fântânii întoarse în cercuri…
de unde?… spre unde?… Cuvântul
se coace până la jumătatea copacilor –
libelulele liniştii –
aripile lebedelor lunecânde lunatic

Rheo

Totul curgea din ceva în ceva
putrezise o stea,
se-nălţa o cometă.
Pământul clepsidrei în sevi luneca.
Luna
se juca la ruletă.

Orele
în păsări albastre se pregăteau pentru zbor,
braţele ceasului
se făcuseră cânt de cocoş.
Noapte murdară lunecând în obor
taraba-şi pusese
şorţul cel roş.

Bulgării, gândurind, se scaldă în greier.
Fricile-n unda din mine le-arunc.
Vremile-iepe luptând să scape din treier.
Din ţâţa lehuzei
curge lumină în prunc.
*
Ape legând tăcerile-n nor.
Să tăcem! Să tăcem! Cântecul în cocoşi a-ngheţat.
Infinitul
ţâşnit-a vieţii izvor –
din ugerul vacii curge lumină pe sat.

Cântec

Steauă ce-am fost
stea ce-o să fiu –
mă desprind
zenitului viu
zenitului fiu
mă dărui, întreagă…

Beteagă
‘ntrebare
se-apleacă răspunsului frânt
(… înc-un cânt… înc-un cânt…)

Steauă ce-am fost
stea ce mă cheamă –
mă luminez
despletindu-mă-n mamă.
Steauă ce vine,
copila mea draga, abia gângurind
e colind.

Să nu plângi, fiica mea:
clipi-voi, secundelor, stea.
mama cand era copilă
ca tine
se jucase cu vântul,
cu mine.

Fiul meu, să nu plângi:
lumina din stele în gene s-o frângi!
Vei licări, în adâncuri, cu mine:
tăcerilor line…
depărtărilor line…vas

Foto. Dumitru Ichim