Lipsurile națiunii noastre și cutremurul politic actual

Lipsurile națiunii noastre și cutremurul politic actual

Autor: prof.dr. Nicholas Dima (Arizona, SUA)

De mult timp mă confrunt cu o problemă majoră pe care nu ştiu cum s-o abordez. E vorba de trăsăturile social-culturale, de mentalitatea, atitudinea şi purtarea noastră, care sunt dominate primordial de instincul de supravieţuire. Aşa cum am scris în cartea „Românii şi România” (Editura „Institutul Naţional pentru Studierea Totalitarismului”, Academia Română, Bucureşti, 2021) supravieţuirea este o calitate, dar nu este neapărat o virtute. Noi, românii am supravieţuit, dar de prea multe ori am evitat confruntările. Prea mult timp în istoria noastră am fost resemnaţi şi pasivi…

Trăsăturile neamului nostru, bune şi rele deopotrivă, trebuie abordate în mod direct şi obiectiv. Altfel, e ca şi cum ai încerca să tratezi o maladie fără a-i cunoşti şi şi recunoaşte cauzele. Am avut o asemenea discuţie cu scriitorul Octavian Paler la Washington imediat după revoluţie când i-am luat un interviu pentru „Vocea Americii”. La discuţie a participat şi părintele Calciu, cu care mai abordasem problema trăsăturilor noastre ca neam. La scurt timp după revoluţie, după acei ultimi ani de suferinţe fizice şi mentale la care fuseseră supuşi confraţii din ţară, Octavian Paler ne spunea trist şi îngândurat că românii suferă de o maladie grea şi nu mai suporta nici diagnosticul şi nici tratamentul necesar vindecării…

În decembrie 1989 am avut şansa să rupem lanţurile robiei sufleteşti cu care suntem legaţi de generaţii, dar iudele dintre noi au avut grijă să schimbe doar faţada şi să păstreze sistemul care le perpetua privilegiile. În aceste zile, sistemul inaugurat acum 35 de ani se simte ameninţat şi se teme că de frica morţii. Cum şi dece am ajuns aici?

E foarte trist, dar nouă ne lipseşte o bună parte din istoria timpurie. De la goţi până la tătari, am fost invadaţi de toţi barbarii veniţi de la răsărit. Şi când am reuşit să ne reorganizăm teritorial, libertatea noastră a durat doar 2-3 secole. Mircea cel Bătrân, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, sunt câţiva din marii noştri eroi care s-au ridicat şi au luptat pentru neam şi ţară, dar poziţia noastră la răscrucea continentelor ne-a fost fatală. Apoi, când cerul a început să se lumineze din nou ne-au năvălit otomanii şi au venit peste noi și muscalii.

Şi probabil că cea mai cumplită moştenire a acestui trecut au fost fanarioţii veniţi de la Istanbul. Aceştia au introdus în Principate sistemul socio-politic clientelar şi parazitar care într-o formă sau alta dăinue până în ziua de azi. Unii din înaintaşii noştri s-au răsculat, dar soarta lor a fost cruntă. Îmi vine în minte Tudor Vladimirescu. Am reajuns la libertate odată cu unirea Principatelor, dar viaţa politică a ţării a rămas dominată de urmaşii fanarioţilor; urmaşi pe care i-au descris cum nu se putea mai bine Eminescu şi Caragiale. Alte ţări vecine din Europa centrală, de exemplu, Ungaria, Polonia, Cehoslovacia, au avut o soartă mai bună decât noi. Elitele lor s-au format sub influenţa liberalismului occidental care la vremea aceea inspira Europa. Rezultatul e gradul de educaţie, responsabilitate şi demnitate al elitelor acestor ţări. Încercările noastre de recuperare intelectuală, politica şi economică, au survenit târziu şi au întâmpinat multe obstacole.

Am ajuns la liman în secolul trecut, dar şi atunci în anii de progres dintre cele două războaie mondiale, clasa politica era în mare parte deficitară. Începuse totuşi procesul de limpezile, dar acea perioadă a fost prea scurtă. A fost retezată în mod brutal de invazia sovietică şi de regimul comunist pe care Moscova l-a instaurat la Bucureşti. În primele două decenii de comunism, invadatorii au impus la conducere elemente declasate ale societăţii şi mulţi dintre aceştia erau alogeni care duşmăneau ţara şi neamul românesc. Apoi, în ultimele două decenii ceauşiste, s-au impus oportuniştii, care acum se fălesc că ei nu au fost comunişti; ei au vrut să slaveze ţară! Mihai Botez, fost ambasador la Washsington, îmi spunea la un moment dat: „… am intrat în partid ca să schimbăm sistemul, dar ne-a schimbat sistemul pe noi…”. Cu asemenea nomenclaturişti s-a ajuns la revoltă din decembrie 89; o „revoluţiune” zisă spontană, dar care fusese foarte bine pregătită în culisele globaliste ale istoriei. O pregătiseră pe furiş şi cu răbdare diabolică indivizi ca Soros şi acoliţii lui. Şi era pregătită chipurile pentru binele nostru. Doamne fereşte de asemenea fericire! O trăim de 35 de ani.

În aceste zile de primăvară timpurie, imprevizibilă şi riscantă a anului 2025, suntem sufocaţi de ultimii fanarioţi ai neamului românesc. Aceştia dau din colţ în colţ şi nu mai ştiu ce să facă să-şi salveze interesele. Au inventat şi debitat ultimele minciuni, dar nu-i mai crede nimeni. Se zbat şi se jeluiesc pe la stăpâni. Nu mai ştiu unde să se ploconească; la Washington, la Ierusalim sau la Bruxelles? Ar face orice şi ar târgui orice numai să rămână la putere… Pentru a ocupa fotoliul prezidenţial Iliescu a vândut Basarabia. Apoi, pentru a-şi asigura bani de propagandă mincinoasă a vândut interesele verilor noştri macedo-români. Acum, fiii şi nepoţii foştilor nomenclaturişti, ar vinde chiar şi Transilvania, doar să rămână la putere…

În condiţiile de azi, mă întreabă unii prieteni, de ce îl susţin pe Georgescu? Fraţilor, nu susţin pe nimeni în mod special. Susţin lichidarea sistemului politicianist care parazitează ţară. Fac apel la toţi oamenii cinstiţi şi la tinerii care au intrat în politică şi le cer să nu-şi vândă conştiinţa. Să aibă în vedere ţară şi neamul!

Şi în încheiere îmi amintesc câteva versuri dintr-o poezie învăţată în închisoare: „Toţi tâlharii, toţi codoşii,/ joacă hora târfei roşii,/ Hora temnicerilor/ pe jalea durerilor//”. Cu voia Domnului, anul viitor voi împlini 90 de ani şi nu mai vreau decât un singur lucru; să înlăturăm cloaca politică de la conducere ţării!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Foto. Nicholas Dima