România și geopolitica internațională actuală

România și geopolitica internațională actuală

Autor: prof.dr. Nicholas Dima (Arizona, SUA)

Într-o simplă definiţie pragmatică şi fără pretenţii savante geopolitica este modul prin care marile puteri menţin echilibrul mondial atunci când nici una dintre ele nu se poate impune singură. Pe de altă parte, ţările moderne s-au format pe baza evoluţiei fireşti a principalelor etnii ale lumii care s-au constituit în state naţionale. Ţările mici s-au afirmat deci pe criteriul evoluţiei interne, dar şi sub oblăduirea marilor puteri. În acelaşi timp, un rol foarte important în procesul de afirmare l-au avut elitele statelor mici care au ştiut să-şi mobilizeze resursele şi populaţia, să lupte, şi să-şi asigure un loc propriu pe harta lumii.

Ca stat modern, de altfel ca toate ţările est-europene, România s-a afirmat în urma Primului Război Mondial în baza criteriilor enunţate mai sus. În urma tratativelor de pace de la Paris şi, pe cât a fost posibil, ţara noastră a adunat majoritatea teritoriilor locuite de români din regiune şi s-a lansat pe un drum de dezvoltare paşnică. Din păcate, istoria a fost vitregă cu noi iar politicienii acelor timpuri au fost departe de a fi oneşti şi competenţi. Se ştie din istorie ce a urmat: pierderea Basarabiei, a Bucovinei de nord şi a Transilvaniei. Sărind peste decenii, în prezent se pun din nou probleme teritoriale în estul Europei. Zilele acestea au fost iniţiate la Riad în Arabia Saudită negocieri americano-ruse cu consecinţe potenţiale majore pentru Europa, inclusiv pentru România. În aceste împrejurări, Bucureştiul nu trebuie să ignore ţările care ne-au ajutat să ne reîntregim, în special Franţa, Anglia şi Statele Unite, dar să nu uite nici faptul că Rusia rămâne o mare putere.

În aceste zile noua politică externă a Statelor Unite sub preşedintele Donald Trump este neaşteptată şi poate inaugura o nouă eră. Atitudinea preşedintelui Trump a creat confuzie şi nedumerire în Uniunea Europeană, dar a deschis şi perspective neaşteptate pentru estul Europei. Este pregătită diplomaţia română pentru ceea ce s-ar putea întâmpla? Ne aflăm în faţa unor desfăşurări neprevăzute şi în acest context voi face următoarele remarci: Marea Britanie s-a desprins de Uniunea Europeană slăbind şi uniunea şi Anglia. La rândul ei, UE este dezbinata şi nepregătită atât faţă de Rusia, cât şi vis-a-vis de America.

Statele Unite s-au lansat în negocieri directe cu Rusia vizând restaurarea păcii în Ucraina fără să fi invitat Kievul şi UE la tratative. Nici măcar Anglia, aliat tradiţional şi permanent al Americii, nu a fost invitată.

Moscova la rândul ei vizează o nouă reorganizare est-europeană şi mondială, dar în termenii ei. Aici voi deschide o paranteză. În mai multe articole, inclusiv în cartea „The United States vs. Russia: 2009-2019” (publicată la Washington şi Londra de editura Academică Press în 2020) am scris negru pe alb că Moscova nu va ceda niciodată Ucraina. De fapt, e un mare semn de întrebare de ce s-a lăsat Zelensky prins în acest conflict. Oricum, la ora actuală, preşedintele Trump cu simţul lui de om practic, este conştient de situaţie şi e dispus să negocieze o soluţie. El va face probabil anumite concesii Moscovei, dar în acelaşi timp va încerca să o separe pe cât posibil de China şi să o reapropie de America şi de Occident. Să nu uităm că la vremea lui Henry Kissinger a insistat ca Washingtonul să negocieze de aşa maniera încât să nu faciliteze o apropiere între Moscova şi Beijing.

Problema principală cu care se confruntă Trump în aceste zile este cum să evite un conflict de interese cu Europa Occidentală. Şi aici voi face o nouă afirmaţie axiomatică: Europa fără America îşi pierde ponderea internaţională şi poate intra uşor în sfera de interese, mai întâi economice şi ulterior politice, a Rusiei. La rândul ei America fără Europa îşi pierde masiv din puterea ei mondială şi riscă să rămână în urma Chinei. Concluzia este că Statele Unite şi Europa trebuie să ajungă neapărat la o înţelegere în care să încerce să atragă eventual şi Rusia. Un asemenea scenariu cere compromisuri. Şi ajungem la Ucraina, nodul gordian al acestor zile.

Spre deosebire de România şi celelalte ţări est-europene care au început o nouă eră după Primul Război Mondial şi s-au format pe criterii primordial etnice, Ucraina s-a format pe criterii… sovietice; adică prin „dreptul forţei”. Este adevărat că între „forţa dreptului şi dreptul forţei” prevalează forţa, dar în timp ce dreptatea firească e de lungă durată, dreptul forţei se schimbă odată cu echilibrul geopolitic internaţional. Şi am ajuns la negocierile din Arabia Saudită care se desfăşoară deocamdată cu uşile închise între Statele Unite şi Rusia.

România, dacă mai are diplomaţi capabili, competenţi şi cinstiţi, trebuie să fie cu ochii în patru. Să nu uităm că în 1812 Basarabia a fost pierdută în urma unor trădări. Să ne reamintim că în august 1944 am pierdut o pace cât de cât onorabila datorită unui individ incompetent şi orgolios. Suntem în ceasul al 12-lea. Să ne ridicăm la înălţimea evenimentelor aşa cum s-au ridicat liderii noştri din timpul Primului Război Mondial.

Nu ştim exact ce gândeşte Moscova, dar a făcut mai multe aluzii la faptul că Ucraina deţine teritorii străine, inclusiv româneşti. Desigur, e vorba de Basarabia, nordul Bucovinei, ţinutul Herţa şi Insula Şerpilor. Rusia ni le-a luat; Rusia ni le poate retroceda! Afirmaţiile ideologului Alexandre Dughin şi ale ministrului adjunct de externe al Rusiei sunt de fapt directe. Dughin a spus clar că Basarabia va reveni la România şi că România ar urma să fie în sfera rusă.

Eu bănuiesc că este doar ceea ce îşi doreşte Moscova, dar totul va fi decis la negocieri. Probabil că Moscova va accepta reunificarea României, dar cu anumite condiţii. Mă gândesc că ar putea cere o zonă teritorială neutră de la Marea Baltica până la Marea Neagră; sau poate doar o zonă fără baze militare străine…

În ce priveşte Ucraina, Kievul va trebui să revină la realitate şi să-şi restrângă pretenţiile. În mod convenabil, Zelensky se prevalează de tratatul de la Budapesta şi de garanţiile oferite de ţările semnatare; un tratat politic temporar dar fără fundal etnic. Şi totuşi, Ucraina nu trebuie să fie grav rănită şi înstrăinată. Personal, consider că este şi în interesul ei de lungă durată să accepte modificări teritoriale. În cartea „Bessarabia and Bukovina: The Soviet-Romanian Territorial Dispune”, publicată la New York de Columbia University Press în 1982, susţineam că este în interesul ambelor ţări ca după prăbuşirea comunismului să negocieze noua graniţa dintre ele. Se pare că, în sfârşit, am ajuns la acel moment. Este pregătită România pentru scenariul de azi? Noi, românii din America, suntem pregătiţi să intervenim şi să ne facem datoria!

România, fiind o ţară mică şi dependentă de marile puteri, va fi nevoită să abordeze în mod foarte atent situaţia în curs de desfăşurare, şi totodată, să navigheze cu mare grijă între America, Rusia şi Uniunea Europeană. În calitate de geograf şi de analist, sper că preşedintele Trump va invita la tratative atât marile ţări vest-europene cât şi Ucraina şi ţările afectate de posibile schimbări din estul continentului. Altfel, alternativa ar fi sumbră: război rece; război fierbinte; şi poate chiar conflict nuclear…

(23 Februarie 2025)

Foto. Nicholas Dima