Cucul meu
2 min readCucul meu
(poezie umoristică)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)
Dragii mei, v-o spun cinstit,
Ştiţi, nu umblu cu perdea,
Cucul meu s-a ramolit,
Martoră-i nevastă-mea;
Singurul cadou primit
De la tata, când mi-a spus,
„Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!”
Vin aseară prăfuit,
Cum vin eu de obicei
Dup-un şpriţ mai prelungit
Cu amicii buni ai mei,
Intru-n casă ca un fur
Pe fereastră, nu port chei,
Ce să vezi, aud, v-o jur,
Cântând cucu’ ora trei(!)
Că uitai ca să vă spui
Doar un amănunt, parol,
Cucu-l am la ceas, în cui,
Pe peretele din hol;
Pe moment, isteţ cum sînt
Şi de praf şi de sudori,
Mă apuc la fel şi cânt
Precum cucu’ de opt ori,
Că nevastă-mea, prin vis,
Cucu-l numară mereu,
Ştiind, mai mult ca precis
Când pe-arenă apar eu;
Nu cumva să vin târziu
Şi nici vorbă… afumat,
Pe la unşpe, mort sau viu,
Să mă aibă vrea în pat,
Însă azi, când m-am trezit,
Mă-ntrebă, să vezi belea,
Când aseară am venit?!
Sorbind dulce din cafea,
„Pe la unşpe, draga mea”
Îi zic io, nevinovat,
„Da, te cred”, confirmă ea,
„Cucu chiar l-am numărat,
Dar ceva este cu el,
Vreo rotiţă s-a slăbit,
De o vreme, nu mă-nşel,
Semne dă că-i ramolit,
Uite-aseară, a cântat
De trei ori, când ai venit,
S-a oprit şi-ncă o dat’,
A cântat cam răguşit,
Apoi, de vreo două ori
A zis „cucu”, a tuşit
Şi-ncă de vreo patru ori
A cântat şi-a râgâit,
Şi-n final, aşa, cu scârţ,
Greu de tot a cucuit,
După care-aud un pârţ
Foarte scurt şi gâtuit…
Cucul meu, cadou primit
De la tata, când mi-a spus
„Fii, băiete, mulţumit
Că pe lume te-am adus!”
M-a adus, nu zic că nu,
Da’ al dracu’ cuc din hol
S-a prostit, auzi şi tu!…
Mă va da-ntr-o zi de gol!
Foto. Valeriu Cercel