Jurnal din celulă și ogradă: Trebuie să planificăm o pandemie permanentă
7 min readJurnal din celulă și ogradă (altă revenire): Trebuie să planificăm o pandemie permanentă
Autor: Liviu Antonesei
Poate că dracul nu e chiar așa de negru, dar griul care se întrevede e atît de îndelungat, încît nu poți să nu te întrebi dacă nu ar fi fost de preferat să fie negru ca smoala! Spuneam data trecută, la revenirea anterioară, că nu am de gînd să mă reîntorc constant la acest jurnal. Dar unele vești mi se par atît de importante încît ar fi de neiertat să le las să treacă fără să le observ… În context. „pașaportul de vaccinare” e o glumă proastă, el dovedește că ai fost vaccinat penru tulpini ieșite din uz, dacă nu cumva scopul său nu este cel mărturist, ci unul care în fapt sporește controlul asupra cetățenilor. Mulțumesc scriitorului Lucian Merișca pentru semnalare unui articol atît de interesant, chiar dacă neliniștitor.
Depresivii să se abțină de la lectură
Acum cîteva săptămîni, înr-un interviu acordat revistei Cațavencii, am spus că trebuie să ne obișnuim cu pandemia, cea prin care trecem nefiind nici ultima, nici cea mai gravă. Oricît de pesimist credeam că sînt, m-am înșelat! Pandemia nu doar că se dovedește suficient de gravă, dar va fi și ultima, dat fiind că deja am pierdut bătălia cu virusul, am pierdut-o la viteză, ca să spun ușa. Articolul lui Andreas Kluth din Bloomberg – We Must Start Planning For a Permanent Pandemic – argumentează foarte greu de contrazis această situație. Voi pune linkul la sfîrșitul postării. Deocamdată, tezele susținute de autor. Oamenii pot obține imunitatea de grup, de „turmă” dacă doriți, pe două căi, prin obținerea anticorpilor, fie pe cale naturală, în urma infectării unui număr suficient de mare de membri ai unei comunități, fie prin administrarea unui vaccin. După mai bine de un an de pandemie, ce constatăm? Că imunitatea naturală durează 4–6 luni și dispare în urma contactului cu o nouă tulpină. De altfel, fenomenul se manifestă și în cazul vaccinării, unii s-au infectat în intervalul dintre primul și al doilea vaccin, alții chiar dacă au apucat să se vaccineze a doua oară. O altă constatare, vaccinul chinezesc aplicat în masă în Chile are efect de protecție zero, epidemia fiind explozivă. Nu vă grăbiți să dați vina pe experți și pe producătorii de vaccinuri, care de altfel și-au luat precauțiile necesare, declarînd din start că vaccinurile au efect temporar, nu sînt „pe viață”, precum altele. Singurul vinovat este virusul însuși, viteza sa de contaminare și mai ales cea de a trece prin mutații. În fapt, nu vom putea obține imunitate naturală „de turmă” niciodată tocmai din pricina acestei viteze. Și nu o vom obține nici cu ajutorul vaccinării, decît tot temporar. Chiar dacă vom obține noi vaccinuri, datorate noilor tehnologii ARN, situația nu se schimbă. Le vom inventa mai rapid, dar timpul necesar producerii, transportului și administrării este foarte lung, ceea ce va da timp virusului să parcurgă noi mutații, să producă noi tulpini. Singura soluție, pur teoretică de altfel, ar fi să reușim să găsim, să producem și să administrăm un vaccin înainte de apariția unor mutații importante, a unor noi tulpini. Dar asta e un fel de soluție SF, echivalentă cu demonstrarea cuadraturii cercului!
Pînă la urmă, singura noastră șansă este că virusul nu are nici un interes să-și ucidă gazda, care e mediul în care poate prospera. Îți vine să crezi că știe asta, de vreme ce s-a mutat de la bătrînii, prea vulnerabili, cu o rată mare a mortalității după infectare, la tineri și chiar copii. Bineînțeles că nu știe asta, nici măcar nu e o formă de viață, ci de pre-viață, dar are o capacitate de adaptare incredibilă.
De cînd cu pandemia, am citit foarte mult despre viruși. În oarecare măsură, mi-au căzut cumva și simpatici, mai ales cînd am aflat că 8% din ADN-ul nostru îl datorăm întîlnirii cu ei în lungul proces al ființei noastre. Ba chiat sînt bucuros de întîlnirea cu unul dintre ei, cel căruia îi datorăm apariția placentei, deci a mamiferelor. Fără acela, omul n-ar fi existat sau ar fi fost altceva, iar noi ne-am fi făcut apariția prin ouă! Problema cu acest virus este că nu pare deloc natural, ci unul care a suferit intervenții în laborator și apoi a fost scăpat în natură. Comportamentul său este complet diferit de al celorlalți viruși cunoscuți cu care omenirea s-a întîlnit de-a lungul istoriei. Din acest motiv, nici nu avem experiență cu așa ceva, iar despre expertiză, vedem și noi că se culege din mers. Am emis ipoteza scăpării acestui Covid din laborator acum mai bine de un an, iar între timp, mai multe cercetări de laborator, dar și „de teren” ale serviciilor secrete, au adus confirmări importante. Numai OMS, după o anchetă de vreo două luni în China, nu dă un răspuns clar. Înțeleg că i-au acoperit cîteva luni, la începutul pandemiei, pe tovarășii chinezi, dar acum este în joc destinul umanității, nu imaginea respectivilor tovarăși!
Autorul articolului amintit și parțial comentat nu vrea să fie neapărat pesimist, deși recunoaște că lumea noastră nu va mai fi niciodată la fel cu cea de dinainte de pandemie. Dar trebuie să fim și realiști. Reziliența impune includerea acestui nou scenariu în planificarea noastră. Vestea bună este că continuăm să răspundem mai bine. De exemplu, în fiecare blocare, deteriorăm economia mai puțin decât în precedenta. Și s-ar putea să realizăm descoperiri științifice care, în cele din urmă, vor face viața mai bună. Lumea noastră curajoasă nu trebuie să fie distopică. Dar nu va semăna prin nimic cu lumea veche.”
Aici articolul din Bloomberg:
Dar autorul nu se bazează pe inspirație și imaginație cînd elaborează acest scenariu de viitor atît de sumbru, ci pe o analiză de specialitate extrem de serioasă, efectuată de doi autori foarte reputați în domeniu: Christopher Murray de la Universitatea din Washington și Peter Piot de la London School of Hygiene and Tropical Medicine. Linkul aici:
https://jamanetwork.com/journals/jama/article-abstract/2777343
Ce-i de făcut?
Nu sînt eu în măsură să elaborez o strategie pe măsura gravității situației. Totuși, observînd vreme de peste un an ce s-a făcut în materie de prevenție și combatare, îmi pot da seama că măsurile luate mai peste tot în lume au fost amatoristice, greșite, adesea periculoase. E foarte adevărat că nu doar populația, ci și experții și politrucimea au dat pieptul cu un pericol nou, iar vechea expertiză și vechile măsuri de igienă publică s-au dovedit depășite. Să transformi zeci de spitale cu diverse specialități în „suport covid” a făcut de fapt jocul virusului, pentru că i-au oferit o vastă populație în vîrstă și cu comorbidități, extrem de vulnerabilă. Majoritatea morților de pînă acum provin din aceste categorii, abia recent s-a mutat la tineri și copii. Sper că aceștia vor fi mai rezistenți și că virusul nu va deveni sinucigaș, nu-și va ucide gazdele. Ceea ce e sigur este că spitalele de alte specialități vor trebui să revină la misiunea lor de origine. Acțiunile heirupiste de alungare a suferinzilor din spitale, noaptea „ca hoții” nu ajută la nimic, decît eventual la multiplicarea suferinței. Soluția pe moment este extinderea capacităților spitalelor de infecțioase, prin crearea de noi locuri ATI, iar în timp, construcția de noi secții și spitale. Cum virusul ne va însoți multă vreme, va suferi noi mutații, pare destul de clar că infecția cu el va deveni, a și devenit deja, boala la modă…
Centrarea pe crearea și producerea vaccinurilor la început a fost motivată. Se credea că vaccinarea o va lua înaintea virusului, că acesta este „un virus ca toții virușii”. Din păcate, realitatea ne-a contrazis. Să te concentrezi în continuare pe vaccinuri e curată pierdere de vreme, chiar dacă asta a adus și aduce în continuare mulți bani producătorilor. Nu descurajez vaccinarea, desigur, m-am și vaccinat, dar aceasta ajută cel mult la o ușoară încetinire a răspîndirii bolii prin tulpinile deja cunoscute. Aceasta poate fi de folos pînă la descoperirea unor medicamente, antivirale, antiinfecțioase, anticoagulate eficiente. De bună seamă că nu-i descurajez nici pe cercetătorii care se angajează în crearea unui vaccin omnipotent, deși sînt sceptic în privința asta, din motivele deja amintite.
Carantina, carantinele parțiale, portul măștii, distanțarea fizică între persoane? Au adus mici succese pe termen scurt, limitînd oarecum viteza de răspîndire a virusului, pe termen lung, cum deja se întrevede, valorează cît o frecție la un picior de lemn. Puteau avea o eficacitate foarte puțin sporită dacă politrucii nu dădeau exemple proaste cu portul măștii, distanțarea fizică și evitarea aglomerațiilor de persoane. Și dacă nu suspendau unele măsuri în interesul clientelei politice sau de frica reacțiilor populare. Nu e mai puțin adevărat că pandemia le-a prilejuit un interesant experiment social privind controlul populației. Că asta a sporit activismul isteroid al extremei drepte n-au mai luat la socoteală…
Cum va fi viața noastră? Oricum, dar normală nu, dacă gîndim normalitatea în termenii de dinainte de pandemie. Și mă tem să nu fi avut dreptate oarecum în interviul amintit la început – permanentizarea acestei pandemii nu ne garantează deloc că nu pot veni peste noi și altele!
Foto. Liviu Antonesei
