COMUNICAT DE PRESĂ
3 min read
Litoralul românesc, din nou capitala europeană a sportului
Încă 10 zile până la Beach Race XCO
După ce luna trecută stațiunea Mamaia a fost, pentru o zi, capitala europeană a sportului, găzduind Maratonul Nisipului, în luna aprilie o altă stațiune de pe litoralul românesc continuă tradiția evenimentelor sportive internaționale la Malul Mării Negre.
Pe plaja sălbatică din comuna Corbu (județul Constanța), va avea loc, peste 10 zile (duminică, 25 aprilie 2015), Beach Race XCO – singurul concurs de ciclism MTB din Europa care se desfășoară pe nisip. Până la ora actuală, peste 200 de iubitori ai sportului cu pedale s-au înscris la inedita cursă de la Malul Mării, acreditată de Uniunea Ciclista Internaționala, ce vor să acumuleze puncte pentru a ajunge la Olimpiada de la Rio de Janeiro, de anul viitor.
Una dintre cele mai populare si valoroase echipe de ciclism din Romania, BikeXpert Racing Team, și-a anunțat prezența la această competiție, atât cu vârfurile de lance Alexandru Stancu (Campion Național la Tineret în anul 2014), Marius Petrache, Dani Crista și una dintre cele mai bune cicliste autohtone, Irina Dumitru, dar și cu numeroasa echipă de amatori, printre care și veteranul Andy Brunner, aflat în drumul de a câștiga titlul de Campion Mondial la categoria Master XCO. Competiția Beach Race XCO face parte din calendarul BikeXpert Racing Team, în vederea calificării României la Jocurile Olimpice 2016 din Rio de Janeiro, Brazilia.
În afară de campionii naționali autohtoni, s-au mai înscris și echipe internaționale, precum echipa națională a Nigeriei și a Republicii Moldova.
Echipa națională a Nigeriei este compusă din: Ajayi Akinbanjo Israel, Odufuwa Saheed Olalekan, Adelakun Idris Adeoye, Uwaoma Chidiebere Favour, Akinbiyi Emmanuel Oye, Erinmwionghae Elvis Mike, Yekini Innocent John, Taiwo Tope Matthew. Nigerienii au decis să își înceapă drumul către Olimpiadă cu Beach Race XCO, restul punctelor olimpice urmând a fi câștigate de la alte competiții europene importante.
Competiția conține cursa Standard (20 km) și cursa Epic (40 km). Traseul pe care îl vor parcurge cicliștii profesioniști și amatori are o diferență de nivel de 50 de metri, jumătate fiind pe plajă și jumatate pe coasta de acces pe faleză. Competiția sportivă se adresează atât cicliștilor profesioniști, cât și celor amatori, iar premii vor fi acordate pentru ambele categorii.
“Evenimentul internațional Beach Race XCO și Maratonul Nisipului sunt singurele competiții de acest gen din Europa care se desfășoară pe nisip. Datorită unicității lor, cele două evenimente de la Malul Mării, reușesc să mobilizeze comunitățile sportivilor internaționali și reprezintă, fără doar și poate, mijloace inedite de promovare a litoralului românesc la nivel internațional. Suntem bucuroși că în acest an s-au înscris foarte mulți concurenți și ne dorim să aducem anual pe litoralul românesc din ce în ce mai mulți pasionați ai sportului: fie pentru ciclism, alegare sau alte sporturi. Este foarte important că am câștigat respectul comunității sportivilor internaționali, drept dovadă, la eveniment va participa însuși Comisarul Internațional al Uniunii Cicliste Internaționale, domnul Birkeland Bjorn”, declară Sabin Ioan Andoniu, organizatorul Beach Race XCO.
Concursul este organizat de AndoVelo și Asociația Sportivă SanaSport, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța.
Printre cei mai importanti parteneri care au facut posibilă organizarea acestei competiții internaționale sunt: Bellotto SportWare, Heineken România (Ciuc Natur Radler), Isostar Sport Nutrition, Dorna, Biciclop, Perfect Bike, AutoKarma Constanța.
Înscrierile online se pot face pe website-ul oficial http://www.mtbpeplaja.ro si pe ridersclub.ro.
Persoană de contact Sabin Ioan Andoniu Organizator eveniment 0737364388 beach.race.xco@gmail.com
|
Transmite, Dr. Tănase Tasențe Director General Plus Communication
|