tête-à-tête, astăzi, NIG și Constantin Preda

NIG – Constantin Preda, spune-mi trei cuvinte despre tine.
CP – Bolnav de albatru.
Sunt bolnav de albastru.
Pentru că, aşa cum spunea Flaubert, „albastrul este folosit în descrierea celor mai frumoase părţi ale trupului feminin”!

NIG – Trei cuvinte despre poezia ta?
CP – Poezia nu poate fi definită.
Poezia, în general, nu poate încăpea în nicio definiţie.
Poezia, totuşi, poate salva lumea de la pieire.

NIG – De ce scrii, ce te inspiră?
CP– Pune, te rog, un diagnostic inimii mele: de ce bate dincolo de stele?

 
eşti atât de pură

eşti atât de pură, eşti atât de pură
ţi-aş desena un fluture pe gură

eşti atât de pură, doamne, atât de pură
încât ţi-aş trece numele pe pieptul cailor de la trăsură

eşti ca o mireasmă pe care atât de frumos o treieri, o cutreieri
eşti ca o câmpie dunăreană ca hotarele păzite de greieri

eşti atât de pură, eşti atât de pură
ţi-aş aşeza, ca psalm, un miez de piersică pe gură

eşti atât de sfioasă, eşti atât de pură
bobocul pântecului tău are lumina furată din scriptură

eşti atât de pură şi-ai încheietura coapsei atât de bogată
când te ating îţi zboară hoarde de nuferi pe sub rochia-nflorată

ţi-aş săruta genele şi şoaptele duse de vânt
ca pe nişte cireşe culese, la miezul nopţii, de-un sfânt

te-aş pune să mă legi de pat cu frânghii de mătase
să mă răsfeţi, să-mi spui un vai cu buze piersicoase

eşti atât de pură, doamne, atât de pură
genunchii tăi – cât o mare literatură

 
sunt atât de naiv, atât de naiv, atât de naiv

sunt atât de naiv, atât de naiv, atât de naiv
caut calea lactee la tine pe sub tiv

caut calea lactee, aldebaran, casiopeia
tocmai de aceea inima mea bate aşa de frumos, tocmai de aceea

caut calea lactee, calea robilor şi alte constelaţii cereşti
o, cât de frumos e aburul de ceai ce se ridică din samovar şi din zăpada de pe ceşti

sunt atât de naiv, atât de cast, atât de pur
când te îmbrăţişez parcă mâinile mele nici nu mai au contur

sunt, acolo, un aed ce-şi plânge tristeţea sub boruri de petale
sunt cea mai frumoasă haimana, din neam de sfinţi fugiţi din catedrale

sunt atât de naiv, atât de cast şi-atât de evlavios
ţi-aş atinge coapsele, dar coapsele tale sunt din floare de chiparos

sunt, iubita mea, un duhovnic cu buze de miere
am, în loc de inimă, un buchet de narcise ce vindecă orice fel de sfâşiere

sunt, iubita mea, o picătură de sânge pe dâre de sănii
tocmai de aceea aş arde cu tine, tocmai de aceea ţi-aş bate mătănii

sunt atât de naiv, atât de naiv, atât de naiv
deşi nu am băut nici măcare o picătură de vin, par cel mai mare beţiv

rugăciune

ţi-aş pune pe sâni floare de soc, miere şi scorţişoară
ţi-aş pune pe sâni purpura cireşelor culese într-un miez de vară

te-aş pătrunde, şiret, pân` la prăsele
cu gust de vin, de bragă şi de caramele

ţi-aş aşeza picioarele în lumina în care
ţipătul meu să-l bei ca pe un vin de mare sărbătoare

ţi-aş aşeza sub şolduri vreo două perini moi
şi m-ai ruga să mă îndur să te frământ, să te îndoi

ţi-aş gâdila talpa c-o pană de mierlă, cu puf de păpădie
şi-aş intra în tine ca fulgerul-ntr-o herghelie

ţi-aş recita din psalmi, te-aş călări, ţi-aş da să bei
vin de smochine adus de la jidvei

te-aş arăta îngerilor, te-aş duce în biserici goală
cu tine-aş începe ora de religie, chiar de-aş rămâne repetent la şcoală

te-aş pune-n genunchi pe biblii, ţi-aş spune lucruri sfinte
şi aş aluneca în tine, sălbatic şi cuminte

ţi-aş scrie poeme pe pămătuful de la piersică, de la gutuie
ţi-aş fi ca duhul care în icoane suie

plin de păcate, plin de lumină, plin de dulceaţă
ţi-aş fi ca aburul din munţi în fiecare dimineaţă

plin de jelanie, plin de suspine, plin de păcate
te-aş pătrunde, când cântă cocoşii, cam cât un psalm şi jumătate