The Economist, Elon Musk, SpaceX, Donald Trump și alegerile americane

The Economist, Elon Musk, SpaceX, Donald Trump și alegerile americane

Autor: Alexandru Lăzescu

Adulat inițial pentru lansarea primului automobil electric, Elon Musk este privit astăzi cu ostilitate de clasa politică și mass-media de pe ambele maluri ale Atlanticului pentru două păcate capitale: preluarea X (Twitter) și sprijinul electoral pentru Donald Trump.

„Economia americană este mai mare și mai performantă ca oricând”, scrie Zanny Mintos Beddoes, redactor-șef al The Economist, în newsletter-ul ei săptămânal de prezentare a ultimului număr al publicației pe care o conduce. Este o trimitere la un grupaj cu șapte articole a cărui premiză de plecare este aceea că, prin dinamismul său, economia Statelor Unite a lăsat substanțial în urmă economiile altor state dezvoltate.

Doamna Mintos Beddoes dă drept exemplu excepționala realizare de acum câteva zile când SpaceX a reușit să recupereze direct în rampa de lansare o rachetă spațială uriașă, ceea ce va revoluționa economia spațiului cosmic făcând zborurile mult mai ieftine. Însă, ține ea imediat să ne spună, că „dacă lansarea a fost o mărturie a spiritului antreprenorial american, Elon Musk, fondatorul SpaceX, reprezintă tot ceea ce e mai rău în politica din Statele Unite”. „Susținându-l pe Donald Trump, dl Musk a răspândit dezinformări cu privire la frauda electorală și la ajutorarea victimelor uraganelor și și-a ironizat adversarii ca pe niște idioți rău intenționați.”

Astfel de aserțiuni și acuze tranșante sunt însă ele însele cel puțin discutabile, dacă nu chiar dezinformări de-a dreptul. De pildă, criticile la adresa FEMA, agenția responsabilă pentru intervenții în cazul unor dezastre naturale, pentru felul în care a acționat în vestul statului Carolina de Nord afectat grav de taifunul Helene, nu sunt deloc nejustificate. I se reproșează între altele faptul că a așteptat o săptămână să trimită elicoptere de la o bază militară din regiune pentru a extrage persoane izolate din cauza inundațiilor.

La fel, problema integrității alegerilor nu e deloc una imaginară din moment ce în statul Virginia, de exemplu, au fost depistate mii de persoane care s-au înregistrat să voteze, deși nu aveau acest drept, neavând cetățenia americană. Iar suspiciunile sunt amplificate de maniera în care tratează democrații acest subiect important. În Camera Reprezentanților au respins in corpore un proiect de lege prin care se instituia la nivel federal obligația de a se solicita votanților un act de identitate, iar în California s-a adoptat chiar o lege care chiar interzice să se solicite o astfel de dovadă. În condițiile în care în Europa, inclusiv în România, ar fi ceva de neînțeles, chiar absurd, să nu ceri cuiva venit la vot să se legitimeze.

Cu toate acestea, felul în care săptămânalul britanic vede evoluțiile electorale din America, cărora le dedică de asemenea un întreg grupaj de articole, nu este deloc surprinzător. Este cheia în care, în mare măsură, acestea sunt prezentate și la noi, cu un Donald Trump văzut exclusiv în culori negative, în timp ce se trece complet peste gafele și inconsistența Kamalei Harris, care nu a făcut nici măcar o singură conferință de presă de la începutul campaniei prezidențiale și, cu excepția unei prezențe la Fox News, nu a dat decât câteva interviuri, și acelea puține, la televiziuni de casă ale democraților (în Statele Unite, majoritatea covârșitoare a televiziunilor și a publicațiilor importante sunt strâns aliniate în jurul Partidului Democrat). De altfel și entuziasmul pentru dinamismul economiei americane trebuie interpretat în aceeași cheie ideologică. Este o încercare de a contrazice cea mai importantă linie de atac a campaniei republicane, alături de imigrația ilegală și consecințele acesteia, respectiv situația economică, inflația masivă din ultimii ani.

De când a venit la cârma The Economist, una dintre cele mai prestigioase publicații din lume, care publică regulat dosare pe teme de mare interes, de la tendințele din economia mondială sau impactul tehnologiei la evoluțiile din industria mass-media sau din cea a divertismentului, celebră și prin coperțile sale, adesea memorabile, i-a imprimat acesteia o poziționare ideologică preponderent „politic corectă” în chestiunile majore ale momentului, precum schimbările climatice – care ar fi în principal datorate omului, globalizare, migrație, politicile de gen.

The Economist îi alocă și lui Elon Musk, cu trimitere în special la relația sa cu Donald Trump și implicarea sa în alegeri, dar și la colaborarea cu NASA, un întreg grupaj cu titlul „Marile ambiții ale lui Elon Musk”. Multă vreme, după ce a lansat prima mașină electrică în 2009, Elon Musk a fost adulat de elitele politice și de mass-media, fiind văzut drept un campion al bătăliei cu schimbările climatice și un purtător de drapel al industriei auto americane. Mai ales că, între timp, Starlink, sistemul său de distribuție a Internetului prin satelit, a devenit vital pentru militarii ucraineni.

Tonul s-a schimbat însă brusc după ce Elon Musk a cumpărat Twitter, pe o suma de $44 miliarde, considerată de mulți exagerată, și mai ales după ce imediat după achiziție a pus la dispoziția unor jurnaliști informații de pe serverul companiei din care reieșeau presiunile exercitate de autorități în perioada pandemiei pentru a împiedica opiniile considerate neconforme, care contraziceau linia oficială, etichetate dezinformări, dar care ulterior s-au dovedit cât se poate de justificate. Scandalul, care a primit numele de „Twitter Files”, a provocat multă vâlvă pentru că s-au adus dovezi în favoarea unor suspiciuni deja existente. Ulterior, dar mult mai târziu, și Mark Zuckerberg a recunoscut că presiuni similare s-au exercitat și asupra Facebook/Meta la care, a spus el, regretă că a cedat.

Ostilitatea față de Elon Musk a căpătat o și mai mare amploare după ce acesta și-a declarat sprijinul explicit pentru Donald Trump. Dovadă, chiar ceea ce scrie The Economist. Ceea ce deranjează nu este neapărat faptul că fostul președinte este sprijinit de un miliardar, la urma urmei grosul miliardarilor din Statele Unite îi sprijină în mod tradițional pe democrați (fondul de campanie al Kamalei Harris este de aproape $1 miliard, de peste patru ori mai mare decât cel de care dispune Donald Trump). De altfel unul dintre aceștia, Matk Cuban, s-a lansat și el explicit în sprijinul programului economic al actualei vicepreședinte. Însă Elon Musk este cu totul special, face parte dintr-o clasă cu totul aparte în care se mai află puțini, precum cineva ca Steve Jobs. A revoluționat trei domenii, promovând mașinile electrice, accesul global la Internet prin satelit, industria aerospațială, și este implicat, prin Neurolink, în zona implanturilor pe creier. Este extrem de respectat și admirat de zeci de milioane de americani, de unde temerea în privința impactului său pozitiv asupra campaniei lui Trump.

Ambele „păcate”, faptul că Twitter-ul, rebotezat X, nu blochează distribuția unor opinii care deranjează establishment-ul politic, academic, mediatic, parțial și cel corporatist, alături de sprijinul pentru Trump au făcut ca Musk să fie profund antipatizat pe ambele maluri ale Atlanticului. De exemplu, în Brazilia, unde X a fost blocat mai bine de o lună de noul guvern de stânga instalat de președintele Lula, dar și în Europa. A stârnit un adevărat scandal faptul că fostul comisar european, francezul Thierry Breton, l-a avertizat pe Musk înaintea dialogului său cu Trump de pe X (Twitter) că ar putea suporta consecințe care ar fi decurs din aplicarea așa-numitei directive DSA (Digital Services Act) prin care Bruxelles-ul dorește să monitorizeze și să controleze spațiul online „pentru a combate dezinformarea”.

Pentru că demersul lui Breton nu suna deloc bine, era un amestec flagrant în politica americană unde, totuși, spre deosebire de Europa, funcționează protecția oferită libertății de expresie oferită de Primul Amendament din Constituție, Comisia Europeană s-a dezis de inițiativa acestuia. Însă atmosfera generală existentă la Bruxelles la vârful instituțiilor europene în privința lui Elon Musk este în realitate mai degrabă în linie cu cea a lui Thierry Breton. Într-un interviu la final de mandat, în care printre altele respinge și acuzația privind excesul de reglementări care afectează inovația în spațiul UE, fostul comisar european „pentru Valori și Transparență”, Vera Jurova, îl descrie pe Elon Musk drept un „promotor al răului” care „amplifică ura”.

Dar sigur cele mai multe probleme Musk le are chiar în America, în ultimul timp, din cauza sprijinului pentru Donald Trump. Cu toate că politicile pe care le promovează nu au nimic extrem: o graniță securizată, siguranță pe străzi, respectarea Constituției (Partidul Democrat militează pentru desființarea Colegiului Electoral și pentru mărirea numărului de judecători de la Curtea Supremă), reducerea reglementărilor care strangulează inovarea. Din acest motiv companiile sale sunt vizate de structuri federale sau li se impun restricții. Recent, o agenție din California care se ocupă de protecția mediului pe zona de coastă, a refuzat să permită SpaceX să crească numărul de lansări de rachete de la complexul Vandenberg (între altele în folosul Pentagonului), motivația principală fiind aceea că Elon Musk îl sprijină pe Trump. E tipul de comportament nociv în care instituțiile sunt transformate în arme politice chiar și atunci când e vorba de o situație cu implicații evidente în zona de securitate națională, în contextul competiției geopolitice într-un domeniu în care China a făcut progrese remarcabile.

Episodul Musk, în toate dimensiunile sale, ilustrează degradarea instituțiilor, extinderea permanentă a implicării statului în toate domeniile, excesul de reglementări, adesea sufocante, promovarea unor politici din considerente preponderent ideologice, de pildă în energie, într-o perioadă extrem de delicată pentru Occident.

Foto. Alexandru Lăzescu