Și s-au revărsat de la catedră dulci accente ale graiului românesc…
3 min readȘi s-au revărsat de la catedră dulci accente ale graiului românesc…
Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)
Pentru prima dată la Cernăuți s-a întâmplat această minune la 28 februarie, cu 175 ani în urmă. După o luptă statornică pentru drepturi politice, cetățenești și de a-și promova cultura națională, românii din Bucovina ocupată de austrieci au obținut dezlipirea provinciei de Galiția. Prin Constituția de la 4 martie 1849 a fost proclamată autonomia Bucovinei, orașul Cernăuți fiind stabilit drept capitală. De la autonomia formală până la cea reală a fost drum lung, cu sacrificii din partea luptătorilor adevărați, principala izbândă afirmându-se în învățământ.
Mai cu seamă, extraordinară le-a fost românilor bucuria, iar străinilor mirarea, văzând și încredințându-se că și în română se poate vorbi despre știință, despre limbă și literatură, tot așa de bine ca și nemțește. E vorba despre bucuria și mirarea de la inaugurarea, la 28 februarie 1849, a cursurilor lui Aron Pumnul la Catedra de limba și literatura română de pe lângă Gimnaziul Superior din Cernăuți. Așadar, până la deschiderea Universității Germane la 1875 și a Catedrei de Limba și Literatura Română cu primul șef Ion Gh. Sbiera, prima catedră de limba română a fost cea de la Obergimnaziu. Încă printr-o petiție din iunie 1848, românii din Bucovina cereau împăratului Franz Joseph pentru salvarea identității naționale o catedră de limba și literatura română, adică insistau ca copiii lor să învețe și limba română pe parcursul studiilor liceale. Inițial, după numeroase proceduri birocratice, o astfel de catedră a fost aprobată la Inistitutul de Studii Filosofice din Cernăuți, la 6 septembrie 1848, pe cheltuiala Fondului Bisericesc al Bucovinei. Amintim că această „favoare” a fost făcută în rezultatul revoluției pașoptiste, când națiunile din imperiu au ridicat vocea în apărarea drepturilor lor identitare. Pentru postul de șef al catedrei s-au înscris cinci candidați, ca până la urmă să se prezinte numai doi – Teoctist Blajevici și Aron Pumnul. Câștigător a fost declarat ardeleanul Aron Pumnul, cu cinci ore de predare pe săptămână. Dintre acestea trei erau destinate gramaticii și două – literaturii. Încredințarea oficială a postului de șef al Catedrei l-a „costat” pe Aron Pumnul depunerea jurământului de credință față de împărat. Și ce noroc pentru românii din Bucovina că acest mare patriot a câștigat postul la catedră!
În toamna anului 1849 Institutul de Studii Filosofice, care avuse doar trei clase, s-a integrat cu fostul gimnaziu și s-a format Gimnaziul Superior cu opt clase. Concomitent, catedra lui Aron Pumnul a fost transferată instituției nou-create. Profesorul de română, conform regulamentului, ar fi putut preda doar cele cinci ore la clasele superioare. El, însă, după cum notează succesorul său Ion Gh. Sbiera, „bucuros că-i deschide un câmp mai larg de activitate, fără a se sfii de muncă și de neajunsuri, fără de a pretinde urcarea salariului, a consâmțit ca să propună graiul românesc în toate opt clasele noului gimnaziu superior și să extindă numărul orelor pe săptămână, de la cinci oblegate, la șasesprezece”. Totodată, profesorul s-a implicat activ la redactarea manualelor de limbă și literatură română, de religie, de tradicerea altor manuale în limba română, precum și la înființarea unei bibliteci de literatură română, care mai târziu s-a aflat în grija lui Mihai Eminescu. Gheorghe Eminovici, când și-a adus fiii să facă școală germană la Cernăuți știa că ei nu se vor pierde ca români, avându-l de profesor pe Aron Pumnul.
Eforturile profesorului se înscriu într-o mișcare mai amplă, o direcție prioritară după 1848 devenind elaborarea și difuzarea manualelor școlare în limba română. Impresionat a fost și sporirea numărului de școli – de la 26 în 1850 la 104 în 1865. Erau și două licee la acea perioadă – la Cernăuți și Suceava. Numai că, sub pretextul lipsei de manuale românești, în ambele licee limba de predare era germana. Așadar, vedem ca în oglindă cum istoria se repetă.
Foto. Maria Toacă
