Un posibil al doilea mandat al lui Trump a creat deja o enormă isterie mediatică

Un posibil al doilea mandat al lui Trump a creat deja o enormă isterie mediatică

Autor: Alexandru Lăzescu

Alegerile din 2024 din America, care se vor desfășura sub semnul unor enorme clivaje ideologice și a unei rupturi masive între o parte a populației și elite, riscă să ducă la o situație în care câștigătorului să-i fie contestată legitimitatea.

Dacă ne uităm pe sondaje, atât cât ne putem încrede în ele, Donald Trump ar putea fi reales președinte în 2024. Nu e deloc exclus. În ciuda numeroaselor sale procese, în multe cazuri cu o vădită tentă politică. Așa cum arată lucrurile în prezent este puțin probabil să piardă nominalizarea Partidului Republican, ceea ce îi va permite să intre în competiția electorală finală din noiembrie anul viitor. Sunt însă și destule necunoscute. Una dintre ele este aceea ca juridic să i se interzică să participe la alegerile din unele state, în ciuda imensului risc destabilizator intern astfel creat. Deocamdată, o primă astfel de solicitare a fost respinsă în justiție. Dar mai sunt și altele. În al doilea rând, cu 11 luni înainte de alegeri e greu să tragi concluzii definitive privind șansele candidaților.

Un sondaj Wall Street Journal îl dă câștigător pe Donald Trump în fața lui Joe Biden cu 47% la 43% (cu un an în urmă Biden era în frunte cu 45% la 43%). Alte sondaje sunt mai strânse, însă mai toate îl văd pe Trump câștigător în state cheie, așa-numitele „state balama” (care nu sunt dominate tradițional de Democrați sau de Republicani) care în final sunt hotărâtoare în economia voturilor din Colegiul Electoral. De pildă, o serie de sondaje realizate de The New York Times și Siena College îl plasează pe Joe Biden în urma lui Donald J. Trump în cinci din cele șase state pe care actualul președinte le-a câștigat în 2020, cu diferențe între 4 și 10%. Între motive fiind îndoielile privind vârsta sa, nemulțumirile legate de modul în care a gestionat economia și situația de la granița din sud cu Mexicul unde intră între 200 și 300 de mii de imigranți ilegali în fiecare lună.

Dacă în final se va ajunge la o reluare a finalei electorale din 2020 am avea o situație rarisimă, întâlnită ultima oară în 1892, în care se confruntă un președinte în funcție cu un fost președinte. O perspectivă de care însă publicul american, nu este deloc încântat, într-o proporție masivă de 70 de procente. Ratingul de nefavorabilitate al lui Trump este de 56%, cel al lui Biden de 61%. Însă, deși puțini se așteaptă la un scenariu diferit, cu alți actori, nu sunt totuși excluse surprizele. Gruparea Obama, care prin oamenii cheie din administrație controlează în mare măsură ceea ce se întâmplă la Casa Albă, unde Joe Biden s-a confruntat adesea cu momente de dificultăți cognitive, l-ar dori în continuare președinte. Dar e posibil ca la un moment să devină clar că șansele ca Joe Biden să câștige alegerile să devină insignifiante, caz în care Democrații ar recurge la un înlocuitor. Este situația pentru care se „încălzește” pe margine Gavin Newsom, guvernatorul Californiei. În plus, e de văzut care va fi impactul candidaturii lui Robert F. Kennedy Jr. Pe cine va avantaja mai mult dintre cei doi?

De partea cealaltă a baricadei pare foarte puțin probabil ca Donald Trump să nu câștige la pas alegerile primare din Partidul Republican. Este creditat cu un avans puțin obișnuit, de 30, 40 sau chiar 50% peste principalii contracandidați rămași în cursă, Nikki Haley și Ron DeSantis. Ceea ce i-a și permis să ignore senin toate cele patru dezbateri republicane fără nici un impact asupra cotei sale de favorabilitate printre alegătorii conservatori care nu par deloc impresionați de faptul că Nikki Haley, care este sprijinită de principalii donatori ai partidului, este creditată cu un avans de 17% (51% la 43%) într-o ipotetică confruntare cu Joe Biden.

În mod normal acest lucru ar trebui să conteze mult pentru că ea se bucură de un sprijin masiv în segmentul alegătorilor independenți care au ajuns să reprezinte peste jumătate din totalul acestora, ei fiind cei care până la urmă vor decide soarta confruntării electorale din noiembrie 2024. Nikki Haley ar fi greu de învins cu sau fără Joe Biden de partea cealaltă. Însă e greu de crezut că va avea ocazia. Există o nemulțumire, vecină cu furia, a nucleului dur republican față de elitele din ambele partide care în opinia acestuia sunt responsabile pentru dificultățile majore prin care trec în acest moment Statele Unite. Ori, Nikki Haley este văzută ca parte a acestei elite, aliată cu „statul profund”, de unde lipsa de încredere că nu ar fi prizoniera acestora motiv din care nu ar putea lua deciziile radicale care se așteaptă de la Donald Trump. Acesta este motivul pentru care acest nucleu îl sprijină pe fostul președinte indiferent de riscurile, deloc puține, asociate lui.

Multă vreme democrații și elitele din mass media, din establishment, din spațiul academic, zone dominate categoric de stânga liberală, au fost aproape sigure că Biden va câștiga fără probleme în confruntarea cu Trump. Acum când sunt indicii serioase că lucrurile ar putea arăta cu totul altfel au intrat în panică. Motiv pentru care, pe ambele maluri ale Atlanticului, asistăm la o adevărată ploaie de scenarii apocaliptice. „Donald Trump reprezintă cel mai mare pericol pentru lume în 2024”, scria The Economist în numărul din 18 noiembrie 2023, adăugând că „perspectiva unui al doilea mandat Trump umple de disperare parlamentele și sălile de consiliu ale lumii”. Prins în focul acuzațiilor inchizitoriale cunoscutul săptămânal britanic intră chiar într-o disonanță logică atunci când se teme, pe de o parte, că Trump va face o înțelegere cu Xi Jinping abandonând Taiwanul pentru ca ulterior să se îngrijoreze că „înconjurat de ulii războinici va crede că o confruntare cu China este singura modalitate de a păstra dominația americană”. Tot în Marea Britanie The Guardian ne spune că dacă va fi ales, „Trump va pretinde că are un mandat pentru a se răzbuna și a ocupa Casa Albă permanent (!)”.

Dacă ne întoarcem în America aflăm din Washington Post că Donald Trump și republicanii săi MAGA plănuiesc o lovitură de stat. „O dictatură Trump este din ce în ce mai inevitabilă”, avertizează Robert Kagan, într-un eseu recent de 6000 de cuvinte, în care face trimitere la Germania interbelică în perioada Republicii de la Weimar. Cum putea să lipsească o comparație între Trump și Hitler?

The Atlantic, publicație aflată acum în proprietatea văduvei lui Steve Jobs, cu notorii vederi progresiste, îi dedică lui Trump un întreg grupaj în numărul din Ianuarie/Februarie 2024. Nu mai puțin de 16 articole. Toate prevestesc cele mai groaznice nenorociri care se vor abate asupra Statelor Unite dacă el va câștiga un al doilea mandat: corupția va fi de neoprit, vor fi numiți noi judecători care vor disprețui legea, extremismul va exploda și el fără impunitate, avortul va fi criminalizat pe tot cuprinsul Statelor Unite, o Americă tot mai represivă, periculoasă și transfobă va practica reprimarea polițienească a celor câtorva zeci de genuri inventate în ultimii ani, drepturile civile vor primi o lovitură fatală, orașele conduse de democrați vor fi pedepsite. E greu să găsești ceva important în această listă care să rămână neatins de mâna malefică a unui potențial nou președinte Trump.

Într-unul dintre articole „Încă patru ani de misoginism scăpat de sub control”, autoarea este convinsă că „într-un al doilea mandat al lui Trump, femeile vor fi din nou ținte”. O alta avertizează că „un al doilea mandat al lui Trump ar valida ideologiile violente ale extremiștilor de extremă dreapta – și le-ar permite acestora să scape de pericolul juridic”. Între pericolele mortale, dacă Trump câștigă un al doilea mandat, este și acela, crede Tom Nichols, că el va încerca să-și subordoneze armata. „În 2020, forțele armate au fost un bastion împotriva proiectelor antidemocratice ale lui Donald Trump. Schimbarea acestui lucru ar fi o prioritate ridicată într-un al doilea mandat.”

„Ce se va întâmpla cu psihicul american dacă Trump va fi reales?” se întreabă o altă autoare și ea profund marcată de gravitatea pericolului care plutește asupra Americii: „organismul nostru nu este conceput pentru a face față stresului cronic”. În fine, și Jeffrey Goldberg, redactorul șef al publicației, face o profeție sumbră: „America a supraviețuit primului mandat al lui Trump, deși nu fără a suferi daune serioase. Un al doilea mandat, dacă va exista unul, va fi mult mai rău”.

Același ton apocaliptic îl regăsim și în Foreign Affairs. Istoricul Michael Kazin care în 2016 a prezis greșit că probabil Trump nu va fi ales, dar spunea atunci că dacă se va întâmpla asta va fi un dezastru, este de părere că fenomenul Trump trebuie să fie înțeles ca un „amalgam de trei elemente diferite, în mare parte patologice din istoria și cultura americană: xenofobia, populismul și izolaționismul”. În timp ce Daniel Drezner scrie într-un eseu din Foreign Affairs că în timpul primului său mandat, Trump a încurcat alianțele, a simpatizat autocrații, s-a angajat într-un comportament capricios și a ținut politica externă a SUA ostatică propriilor sale capricii politice. „Un al doilea mandat Trump s-ar desfășura cu instituții de contrapondere care sunt chiar mai slabe decât au fost în 2016” – și l-ar face „pe primul să pară o petrecere în grădină”.

Într-un articol din UnHerd, Martin Gurri, fost analist CIA și autorul cărții „The Revolt of the Public”, demontează toată această isterie mediatică scriind că departe de a fi exponentul unui pericol autoritar, Trump s-a dovedit a fi în primul său mandat un naiv care a fost faultat constant de birocrați și de structurile din „statul profund” descris într-un comentariu din Wall Street Journal drept „puterea exercitată în mare parte de birocrați de carieră care nu trebuie să dea socoteală publicului”. „Noțiunea de «stat profund» nu este un subiect de discuție conspiraționist, ci o realitate politică evidentă”, scrie autorul. În afară de asta, mai spune Gurri, pentru a confisca puterea, un dictator, un autocrat ar trebui să aibă un control asupra armatei, ca în cazul lui Franco, Peron sau Pinochet, sau asupra unei mișcări de masă cu o aripă paramilitară, cazul lui Lenin, Mussolini sau Mao. Ori, Trump este departe de a fi în vreuna din aceste situații. Din contra fiecare instituție federală îi este profund ostilă, spune el subliniind ironic că „chiar dacă sunteți unul dintre cei 10 oameni de pe Pământ care încă mai cred că dezvăluirile din laptopul lui Hunter Biden au fost opera unor hackeri ruși, trebuie să recunoașteți că eșecul de a bloca această narațiune se reflectă prost în privința abilităților dictatoriale ale lui Trump”.

Nici unul dintre aceste articole nu se întreabă cum se poate ca un om care are împotriva sa cea mai mare parte a mass media care nu scapă niciun prilej să avertizeze asupra acestor pericole mortale este totuși agreat de zeci de milioane de americani, gata să-l voteze din nou. Trebuie să existe niște rațiuni solide. Orice om rațional ar căuta o explicație, s-ar întreba ce anume în situația actuală îi face pe americani să-și asume „riscurile catastrofale” prin care ar trece țara într-un al doilea mandat al lui Donald Trump, riscuri asupra cărora îi avertizează o grămadă de jurnaliști și analiști de la The Atlantic, The New York Times, Washington Post, CNN, MSNBC, CBS, NBC. Faptul că această întrebare nu se pune practic niciodată, cum nu și-o pun nici europenii îngrijorați și ei de ceea ce descriu și ei „ascensiunea extremismului de dreapta”, descrie plastic modul de a gândi și de a privi lumea al actualelor elite, despre aroganța lor intelectuală și maniera în care privesc restul populației, de dragul căreia spun că vor să salveze democrația.

„Portretizarea domnului Trump ca un dictator în devenire este un caz de manual de proiecție psihologică, procesul prin care oamenii evită să se confrunte cu propriile gânduri, sentimente sau comportamente nedorite, atribuindu-le în mod subconștient altora”, scrie Wall Street Journal. De pildă, dacă e să discutăm despre politizarea justiției și a structurilor federale, o Curte de Apel a decis în luna septembrie că oficiali din administrația Biden au încălcat Primul Amendament colaborând cu companiile BigTech pentru a bloca discursul politic critic privitor la Covid și alegerile din 2020. De asemenea, o suită întreagă de autorități de reglementare – Comisia Federală pentru Comerț, Comisia pentru Valori Mobiliare și Bursă, Consiliul Național pentru Relații de Muncă și Departamentul de Justiție – s-au îndreptat la unison către companiile lui Elon Musk pentru diverse infracțiuni de reglementare după ce acesta prin preluarea Twitter nu numai că a scos rețeaua socială de sub influența stângii liberale, dar și prin dezvăluirile din dosarul „Twitter Files” a devoalat maniera în care FBI și alte structuri acționau împotriva vocilor critice la adresa Casei Albe și a democraților. După cum subliniază articolul menționat mai sus „dl Biden și aliații săi au făcut exact ceea ce avertizează că va face dl Trump dacă se va întoarce la Casa Albă. Spre deosebire de dl Biden, însă, dl Trump ar trebui să se confrunte cu o presă și o birocrație federală ostile”. După cum observa cineva într-un comentariu pe această temă cel mai bun exemplu de atac la adresa democrației este acela de a acuza liderul partidului de opoziție pentru „infracțiuni” pe care le-au comis și ultimii doi lideri ai partidului aflat la putere, dar care au fost ignorate ca fiind nesemnificative.

Nu încape nici o îndoială că o formidabilă mașinărie, politicieni, marea majoritate a mass media, sindicate, Big Tech – cu excepția X (Twitter), mari corporații, inclusiv structuri de forță din stat, va face totul să-l împiedice pe Donald Trump să ajungă la Casa Albă. Am avut un exemplu în 2020 atunci când, pe de o parte, mass media și rețelele sociale au blocat distribuția unor dezvăluiri compromițătoare despre Hunter Biden, iar pe de alta a fost fabricat un document în care 51 de foști înalți oficiali din serviciile de informații afirmau că dezvăluirile legate de celebrul laptop al lui Hunter Biden purtau amprenta unei dezinformări rusești. S-a dovedit ulterior că în fapt acestea erau adevărate, că FBI deținea de un an de zile laptopul fără să înceapă vreo investigație și că Tony Blinken fusese implicat și el în recrutarea semnatarilor.

Numai că tot acest discurs mediatic în care abundă sintagme de acum încetățenite precum pericolul extremismului, salvarea democrației, amenințarea cu tirania, supremația albilor, fascismul sau nazismul, după caz, s-a uzat sever. Nu e nici măcar o noutate. În ultimele două decenii mai toți foștii președinți republicani, de la Reagan încoace, au fost toți acuzați de astfel de păcate capitale. În 2005 fostul consilier al lui Bill Clinton, Sidney Blumenthal, îl acuza într-un articol intitulat sugestiv „Bush despotul” pe George W. Bush că plănuia ca „printr-o singură lovitură de stat, să preia controlul asupra tuturor instituțiilor guvernamentale”. Adică, în mare, cam ceea ce a făcut Barack Obama, în special în al doilea său mandat.

Cât despre chestiunile de politică externă criticile vin de la „analiști” care de-a lungul vremii s-au înșelat în majoritatea predicțiilor lor și în prezent ignoră nonșalant mandatul dezastruos al administrației Biden începând cu ideea naivă care reduce actuala competiție geopolitică la o bătălie între democrații și regimuri autocrate, continuând cu retragerea catastrofală din Afganistan care foarte probabil a încurajat Rusia să invadeze Ucraina și Iranul în demersul de eliminare a Israelului, cu acordul nuclear cu Iranul sau deteriorarea relațiilor cu Arabia Saudită de care Washingtonul are nevoie și în demersul de contracarare a Teheranului și în acela de a ține sub control prețul țițeiului.

„Dacă dl Trump a călcat în picioare procesul legal și drepturile civile în Statele Unite, diplomații săi nu ar mai putea să le proclame în străinătate”, scrie The Economist. „Sudul global ar fi confirmat în suspiciunea sa că apelurile americane de a face ceea ce este corect sunt de fapt doar un exercițiu de ipocrizie. America ar deveni doar o altă mare putere.” Numai Sudul Global nu are în general nici un fel de preocupări majore apropo de democrație, e populat în bună măsură cu regimuri corupte și adesea autocratice. Iar ceea ce afectează imaginea și prestigiul Americii în afară e mai degrabă permanenta litanie progresistă, printr-o mulțime de canale media, că în Statele Unite domnește rasismul sistemic.

Toate acestea nu înseamnă însă că un al doilea mandat al lui Donald Trump nu va pune și destule probleme reale. Care nu au însă nici o legătură cu acuzele mirobolante care i se aduc. Prin profilul său psihologic Trump va fi probabil prea preocupat să-și ia revanșa împotriva oponenților. Pericolul nefiind amenințările la adresa democrației, pentru că, spre deosebire de administrația Biden, el va avea împotriva sa mai toate instituțiile statului, ci faptul că această bătălie surdă riscă să consume timp și resurse de atenție. În al doilea rând, Trump va avea dificultăți să adune în jurul său o echipă de calitate, un element esențial pentru succesul celor două mandate ale lui Ronald Reagan. În fine, probabil cel mai grav lucru este că toată această atmosferă isterică construită în jurul lui Trump va favoriza ample și violente proteste de stradă. Avem deja declarații în acest sens, apeluri la „rezistență”. BLM și mișcări similare abia așteaptă să facă asta. Iar un și mai mare pericol, mai ales în cazul unui scor electoral strâns, este ca nici una dintre părți să nu recunoască rezultatul final al unor alegeri pe care și democrații, și republicanii le consideră unele cu o miză existențială. Ar putea fi un moment de cumpănă pentru Statele Unite.

Foto. Alexandru Lăzescu