Diaspora, expresie certă a mobilității umane în lumea de azi

Diaspora, expresie certă a mobilității umane în lumea de azi

Autor: Dorin Nădrău (SUA)

Cunoscută actualmente ca însemnând comunitatea etnicilor aflați în afara granițelor țării din care provin, expresia „diaspora” își are propria evoluție: inițial, termenul (provenind din limba greacă în al cărei vocabular cuvântul se compune din „dia”, adică „împrejurul” și „spora”, tradus ca „a împrăștia”) desemna totalitatea comunităților evreiești dispersate și stabilite apoi în afara Palestinei după distrugerea Ierusalimului și alungarea populației de către Nabucodonosor al II-lea, regele Babilonului. Fenomenul diasporei, a fost înregistrat mai întâi ca element particular al istoriei evreiești, după care s-a regăsit în istoria grecilor, a armenilor și, ulterior, a chinezilor, cele patru comunități fiind recunoscute ca diasporele clasice ale lumii. În zilele noastre, prin extensie, termenul desemnează orice grup etnic aflat în afara hotarelor țării de origine.

O analiză atentă și rațională a caracteristicilor lumii contemporane ne relevă o serie de constatări reprezentând tot atâtea subiecte de reflecție. Astfel, se poate observa că devine tot mai evident că teza potrivit căreia statele naționale trebuie să fie principalii actori ai scenei globale (statul național fiind definit ca o construcție politică incluzând un teritoriu bine determinat, o unică națiune și o autoritate centrală) devine din ce în ce mai controversată. Este de notorietate că în pofida eforturilor de uniformizare, specifică modernității, concretizate în acțiuni corelate sporite în domeniile administrației, mediilor și învățământului public, lumea de azi nu se prezintă a fi compusă din unități statale monolitice. Astăzi, se neglijează, mai mult sau mai puțin conștient, că granițele statelor nu corespund, în majoritatea cazurilor, întregului teritoriu în care se folosește preponderent o limbă comună. În aceeași măsură, se trece cu vederea că mediul cultural și lingvistic nu este complet coerent în interiorul frontierelor naționale.

În acest context, grupurile etnice răspândite în afara țării de baștină fac tot mai mult obiectul unor studii aprofundate și complicate de economie, sociologie și chiar relații internaționale. Acest lucru este justificat, înainte de orice, de o realitate fascinantă: diaspora (existența sa istorică milenară fiind indubitabilă) a demonstrat un adevăr lesne de sesizat, anume că mobilitatea umană, stimulată și întreținută de factori de o mare diversitate, generează continuu o imagine incomparabil mai nuanțată decât cea inspirată de concentrarea exclusivă pe o imagine sinoptică a statelor naționale.

Câteva exemple mai semnificative care vor fi menționate în cele ce urmează susțin neîndoios că lumea actuală datorează mult mai mult diasporei (apărută și favorizată de mobilitatea umană) decât se admite și se apreciază în mod spontan. De pildă, până în zilele noastre, majoritatea bisericilor creștine din lume utilizează Septuaginta, o traducere a Vechiului Testament realizată în diaspora iudaică de limbă greacă din jurul Mării Mediterane. În lunga istorie a omenirii, evenimente de o importanță deosebită au accentuat puternic dinamica impresionantă a mobilității umane. Astfel, deseori, au luat naștere poli de creativitate în afara granițelor. Bunăoară, cărturarii constantinopolitani, refugiați în Italia după anul 1453, au impulsionat apariția Renașterii. Exemplele, numeroase în ansamblul lor, se prelungesc abundent până în zilele noastre, cuvenindu-se a fi subliniate următoarele: reușitele economice ale comunităților de chinezi din Indonezia; importanța remarcabilă a arabilor creștini în Honduras; prezența excepțională a libanezilor în Mexic, ca și alte situații similare, a condus la definirea unui concept nou, acela de „minoritate model”, care răsplătește succesul socio-economic și politic ce depășește regula uzuală a unor comunități din diaspora.

O semnalare specială se mai impune: guvernele din multe state iau în serios remitențele de capital venite dinspre diaspora. În numeroase cazuri, în lipsa acestora, echilibrele bugetare ale unor state ar colapsa. Potrivit unui raport al Băncii Mondiale, în anul 2019, remitențele către Europa și Asia Centrală au crescut cu aproximativ 6%, la 65 miliarde de dolari. Cele mai mari remitențe au fost efectuate către Ucraina (15,8 miliarde de dolari), Rusia (10,6 miliarde) și România (7,2 miliarde). În ce privește România, cu referire la prezent, făcând abstracție de emigrația spre America de Nord din anii 1900-1989, problematica se prezintă astfel: împinși de dificultățile tranziției și, apoi, motivați de integrarea în Uniunea Europeană, un număr mare de români și-au făcut un rost în diverse țări, alcătuind cea mai mare diasporă din istoria noastră și reclamând o adaptare rapidă a serviciilor statului. Institutul Național de Statistică a comunicat că anul 2021 a consemnat cele mai multe plecări definitive din țară, după valul din primii ani de după Revoluție. În aceste condiții, fără să fie în situația Libanului sau Armeniei, țări cu diaspore mai mari decât populația metropolitană, România trebuie să gestioneze geopolitic, economic, social și educațional această situație cu totul inedită.

În fine, mai merită arătat că, în opinia cvasiunanimă a multor observatori și analiști politici, diaspora va supraviețui în cazul unei eventuale ieșiri a statului național de pe scara istoriei. Se estimează, de asemenea, că indiferent de soarta proiectului federativ european, comunitățile care formează diaspora vor însoți până la capăt istoria umanității.

Foto. Dorin Nădrău