Basm 2

Basm 2

Autor: Ioan Mugurel Sasu

A fost odată, se pare că încă mai este, nu mă mir, că, fără urmă de îndoială, toți credincioșii au citit în Biblie la Ecleziast (1, 9) și privesc cu deplin curaj realitatea. Desigur, nici munții nu se mai bat în capete, de fapt ce rost ar avea? Că sunt goi pe dinăuntru și drastic defrișați pe dinafară, condiții în care le este rușine să recunoască faptul că ar suna a gol, a sărăcie și prevestind un viitor amarnic.

Moșneagul cârcotaș râde reținut, este atent să nu i se observe lipsa unor dinți, dar amintește celor care au uitat, sau nu au dat importanță celor spuse de el, chiar și în scris, cu vreo două decenii în urmă și care cu precizia cu care viața sancționează ascunderea sub preșul eludării adevărului și a ceea ce este și logic și verificat în timp, a gunoiului ignoranței, s-a dovedit a fi fost o corectă atenționare. Existau licee de top, adevărate fabrici de viitori intelectuali de calitatea necesară societății, dar, văzând cum își înghesuie acolo urmașii familiile cu mai mulți bani decât este normal, a prevăzut că acele instituții de învățământ își vor pierde locul de pe podium atunci când vor fi reprezentate de șoferi de limuzină, nu de elevi olimpici.

Același moșneag cârcotaș a pus mâna pe o hartă a lumii și a vorbit cam într-o doară, dar a spus că au apărut țări mari formate din altele mai mici, primele mai departe, următoarele mai aproape, oceanul nu a împiedicat propagarea ideii, așa cum nici un lanț muntos nu o va face. În final vor invada lumea cei cărora foamea le va interzice orice formă de eleganță. Apoi? Apoi va fi altfel, dacă va mai fi.

Ehei, dragii moșului, eu v-am spus despre evoluția învățământului de la tăbliță la tabletă, nu aveam în vedere reformarea, deformarea sau malformarea care să conducă la neîncrederea cu care să se aștepte ca un absolvent de studii medii să poată rezolva un subiect dat la matematică la bacalaureat cu un secol în urmă. Că eu când am vorbit de evoluție vedeam, în primul rând, partea plină a paharului”.

Digitalizarea vine în valuri, dar dacă se permite accesul în camera pentru musafiri și celor care nu au trecut prin vestibul, pentru unele țări va avea efectul altoirii unei crengi de cireș pe o tulpină de floarea soarelui. Se tem unii de dezumanizarea umanității? Este și acesta un motiv pentru ca pașii care se fac spre înainte să fie făcuți cu atenție și conștient că nu va exista cale de întoarcere. Ce trebuie să fie, va fi. Când a apărut tangoul în saloanele din vestul bătrânului continent, a fost privit cu dispreț, totuși dansul în care partenerii se ating a rămas, dar doamnele care l-au urât (or fi fost și ele cârcotașe?) au plecat să danseze menuet într-o lume probabil mai bună. Despre dansurile din prezent moșneagul nu cârcotește nimic, probabil nu are, sau nu mai are, ce. A spus destul Anthony Burgess în „Portocala mecanică”, mai ales despre muzică și încă și despre relațiile dintre generații, asta în 1972.

Moșneagul ar râde într-un dinte, dacă l-ar avea, pe când așa, în condițiile prezente, fața i se întunecă într-o tristă seriozitate, el știe că acela care acceptă cu plăcere umilința, chiar mândria de a fi umil, nu-i va duce dorul și nu îi va simți lipsa. O veche vorbă din popor spune că fiecare „cum își așterne așa va dormi”, dacă va mai avea somn.

După clarificarea situației determinate de „sinergia faptelor” și „meandrele concretului”, a urmat „vizavi”, apoi „deci” și tot așa până acum când suntem în faza „semnificativ”. Oare ce urmează?

Foto. Ioan Mugurel Sasu