November 15, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Vasile Alecsandri la Cernăuţi

3 min read

Vasile Alecsandri la Cernăuţi

Autor: Maria Toacă (Cernăuţi, Nordul Bucovinei, Ucraina)

 

Vasile Alecsandri ar merita cel mai mult să fie readus măcar pe fațada, dacă nu și în fața teatrului, alături de Olga Kobyleanska

Nu-mi ține nici de cald, nici de rece bustul lui Pușkin. Oricum, nu-i va lua locul Vasile Alecsandri. Însă, chiar de mi-i indiferent și nu mă afectează, n-am putut trece pe lângă această știre, pe larg mediatizată. La Cernăuți, după cum informează serviciul de presă al Consiliului Orășenesc, dar putem vedea și cu ochii proprii, a fost scos de pe fațada Teatrului Muzical-Dramatic „Olga Kobyleanska” bustul poetului rus A. Pușkin. Interesant că până la acest moment n-am observat că, deasupra ferestrelor de la nivelul doi al clădirii, se află bustul lui Pușkin. Poate nici nu-i era locul acolo, căci, spre deosebire de Basarabia, valurile vremii nu l-au purtat și pe pământul nostru. Însă câți au stat și mai stau (sunt postați) astăzi pe unde nu le este locul! Cred că pentru intelectualii români acest act de „derusificare” n-are vreo importanță. Oricum, nu-i va lua locul poetul și dramaturgul Vasile Alecsandri, cel care ar merita cel mai mult să fie readus măcar pe fațada, dacă nu și în fața Teatrului, alături de Olga Kobyleanska. Vasile Alecsandri era mult iubit de cernăuțeni și primit ca un rege la Cernăuți, aproape că-l purtau pe brațe admiratorii. Tot el i-a dat cea mai biciuitoare replică poetului rus, răsfățat pe pământul Basarabiei: „Fiind mai negru ca țiganii/ Ce-ai tot cerșit la noi cu anii./ Tu cel primit cu dor de sus/ Nici bodaproste nu ne-ai spus.// Cu dar de pâine și de sare/ Cu vin din beciul nostru mare/ Te-am ospătat, iar tu în zori,/ Râzând, te-ai scârnăvit în flori.”…

Experiența amară prin care am trecut astă primăvară, când m-am implicat, împreună cu mai mulți membri ai comunității românești, în procesul de schimbare a denumurilor străzilor din Cernăuți, m-a convins că aici nu e loc pentru români. Nu zic că efortul ne-a fost zădarnic, trebuia să se audă și vocea noastră, însă am înțeles că e cu mai mult rost când acționăm pe căi ocolite. Bunăoară, comisia municipală pentru toponimie a acceptat ca o stradă să poarte numele primarului Traian Popovici la propunerea unei organizații ucrainene, în timp ce societățile naționale românești de ani de zile înaintează demersuri neluate în seamă. E doar un exemplu elocvent, care ar trebui să ne pună pe gânduri și să ne sugereze soluții.

Suntem informați că bustul lui Pușkin va sta într-un depozit unde se păstrează și un bust al lui Stalin. Interesant de unde a fost demontat?! Acum, după „eliberarea” de poetul Pușkin – altă grijă pe capul cernăuțenilor. Au început discuții febrile cu privire la bustul cărui exponent al culturii ucrainene să fie instalat în acel loc. În comentariile de pe rețelele de socializare am văzut câteva propuneri și din partea unor români, cu referiri la Eminescu. Cred că ne privește ironic din înălțimile Sale Poetul.

Foto. Maria Toacă 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.