Minutul de Hollywood cu Tudor Petruţ – Micuța mare vedetă
2 min readMinutul de Hollywood cu Tudor Petruţ – Micuța mare vedetă
Autor: Tudor Petruţ (California)
Acum patru sezoane, pe când avea numai cinci anișori, Sophie Fătu devenea cea mai tânără concurentă în showul „America’s Got Talent”, interpretând cu farmec nemăsurat o melodie a lui Frank Sinatra. Încântându-l până și pe Simon Cowell. Chiar dacă micuța nu s-a calificat în semifinale, adorația milioanelor de telespectatori și un talent nemăsurat au propulsat-o pe Sophie într-o carieră artistică prin care a ajuns, de curând, să fie partenera lui Mel Gibson în comedia polițistă „Last Looks”!
Sophie este fiica a doi muzicieni de talie internațională, pianista Victoria Martyrosian Fătu și violonistul român, prietenul nostru, Cristian Fătu. De unde competența muzicală la o vârstă atât de fragedă. Fetița este de o naturalețe nemăsurată și este foarte conștiincioasă, ceea ce a adus-o și pe platourile de filmare în câteva apariții în seriale de televiziune. Apoi a urmat debutul în film de lung metraj. „Sunt foarte încântată, este prima oară când joc într-un film. Partenerul meu din film, Mel Gibson, este foarte drăguţ și aştept cu nerăbdare să lucrez cu el și cu Charlie Hunnam. Am un rol important în acest film” declara juna actriță pe RomanianVipPress.
O prezență activă în comunitatea românească din Los Angeles alaturi de părinții ei, Sophie a fost invitată să interpreteze imnurile naționale la câteva manifestări româno-americane. Acolo stă de vorbă cu toată lumea, dezinvoltă și simpatică. „Cel mai mult îmi place să mă joc cu sora mea, Vivienne. Îmi place să văd filme pentru copii și să merg în parcuri de distracție cu familia mea” ne spune. „Îmi place să mănânc supă, deoarece mă ține sănătoasă. De asemenea, îmi plac prăjiturile cu ciocolată și înghețată de vanilie.”
Susțin mereu cu aplomb că, paradoxal, sunt români în Hollywood (@RoHoClub, #RomaniansInHollywood). Majoritatea sunt tineri aspiranți care navighează cu îndrăzneală lumea filmului și a televiziunii. Despre ei vom mai vorbi cu siguranță. Așa cum vom urmări cu interes și traiectoria junei nostre vedete, o prezență înnoitoare printre artiștii româno-americani. „Doresc să le spun tuturor să creadă în visele lor și să lucreze din greu ca să își împlinească aceste visuri,” marturisește copila. „Faceți totul cu dragoste și cu pasiune, credeți în voi, munciți din greu și visele voastre se vor împlini chiar dacă sunteți foarte mici…!”
Foto. Tudor Petruţ