„Binele nu se face în liniște” – De vorbă cu Ana Crudu

„Binele nu se face în liniște” – De vorbă cu Ana Crudu

Autor: Marioara Vişan (Italia)

„Să nu știe stânga ce face dreapta”, „Capul plecat sabia nu-l taie”, „Binele se face în liniște”, ghidează-ţi viața după aceste principii și ajungi umil, egoist, neimplicat, supus, invidios, frustrat! Actualizări: „nu-i războiul nostru, e al lor”, „pe noi cine ne ajută?”, „sa dea ăia care au”, „avem și noi destui săraci în țară”… Cum rămâne cu „de unde dai, Dumnezeu îți dă?”… și aici mă opresc că nu mai știu alte citate despre bunătate și dăruire, continuați voi.” (Ana Crudu)

Am citit aceste rânduri pe pagina de facebook a realizatoarei emisiunii ,,Analiza”. Jurnalista Ana Crudu, este o persoană specială, de o delicatețe dar în același timp de o forță interioară, cum rar ne este dat să întâlnim în ziua de azi. Cum situația mondială este atat de tristă și plină de neprevăzut, m-am întrebat ce a determinat-o pe Ana sa scrie aceste citate. Bine, eu știu ce ar fi putut să o determine, dar ca să nu greșesc, am îndrăznit să o întreb personal.

I-am pus doamnei Ana Crudu doar o întrebare:

M.V.: Doamnă Ana, vă cunosc de câțiva ani, vă urmăresc cu admirație activitatea de voluntariat pe care o defășurați în cadrul Asociației „Blessing Hearts” din Iași pe care ați înființat-o acum 7 ani. Ani  în care v-ați  dăruit ,,cu trup și suflet” ajutorării celor nevoiași și a copiilor cu dezabilități. Vă urmăresc de asemeni cu deosebit interes emisiunea ,,Analiza” de pe postul de televiziune TELEM, emisiune  în care invitați personalități de marcă ale orașului Iași si nu numai. Îndrăznesc să vă mărturisesc faptul că mă minunez de unde atâta forță să realizați atat de multe lucruri frumoase, să aduceți atat de multă bucurie în sufletele celor în suferință și să fiți  în același timp mereu elegantă și cu un zâmbet care mă cucerește de câte ori vă întâlnesc. Tot în cadrul „doar o întrebare”, vă rog să ne destăinuiți ce simtiți când un copil vă zâmbește după ce primește o jucărie sau o hainuță. Zilele acestea, știu că ați făcut voluntariat la graniță, încercând să aduceți un strop de liniște în sufletele atât de zbuciumate ale refugiaților ucraineni. Eu vă mulțumesc frumos pentru că acceptați să împărtășiți cu noi această poveste de viață, în acest scurt interviu, care nu este o poveste cu feți frumoși ci cu oameni adevărați. Oameni care găsesc în dumneavoastră și asociația pe care o conduceți, un sprijin real, sun sfat și nu doar promisiuni deșarte. Mulțumindu-vă în numele tuturor acelora cărora prin acțiunile dumneavoastră le-ați adus un licăr de Lumină și speranță în suflet, într-un viitor în care se vor putea bucura de viață, redau răspunsul atat de profund uman și emoționant pe care ne-ați făcut onoarea să ni-l dăruiți.

A. C.: În primul rând aș vrea să vă mulțumesc pentru atenția pe care o acordați activităților mele și mai apoi să-i salut și eu pe cititorii acestei prestigioase publicații. De multe ori împărtășesc gândurile și faptele mele cu cei care mă urmăresc, atât pe rețelele de socializare cât și la televizor. Așa mi-au venit firesc și gândurile la care faceți referire. Da, ni s-a inoculat ideea că nu trebuie să spunem nimănui atunci când ajutăm sau când ne implicăm în mod voluntar în problemele comunității din care facem parte. De ce? Eu cred cu tărie în puterea exemplului, în zâmbetul copiilor și în oameni buni! M-au inspirat întotdeauna oamenii puternici și sensibili la nevoile semenilor, i-am considerat mereu modele.

M-au inspirat fără să urmărească asta, fără a face din asta un scop personal. Noi toți suntem modele pentru ceilalți și asta deoarece ne influențăm reciproc, în aceași măsură. Depinde doar de noi ce exemplu ne dorim să fim. Noi suntem rezultatul faptelor noastre! Nu ne naștem toți cu aceași soartă, nu suntem toși predestinați succesului,visele noastre pot fi îndeplinite doar de noi. Forța de a face lucruri frumoase, așa cum spuneți, vine din interior și este la pachet cu dorința de a schimba, atât cât ne stă în putere, traiectorii mai puțin fericite ale unor persoane aflate în dificultate. Nu e o obligație, binele nu se face cu forța și nici din obligație, binele e o dorință.

Scuze pentru lipsa de implicare putem găsi cu toții. Desigur, unele dintre ele ne vor măguli pe interior, altele ne vor liniști pentru lipsa de empatie. Nimeni nu are ,,prea mult timp liber” sau ,,prea mulți bani”. E mai ușor să arătăm cu degetul pe cei care ar trebui sau ar putea să facă asta,decât să facem noi primul pas. Știți desigur, că orice drum, oricât ar fi de lung, începe cu primul pas. Fă-l tu și s-ar putea să fii uimit de câți oameni te vor urma.

M-ați întrebat despre voluntariatul pentru refugiații ucraineni.

Motto-ul acestei acțiuni a fost: „Unde-i unul nu-i putere, unde-s doi puterea crește” Ne-am dat seama încă din prima zi a războiului, ce urmează, experiența cazurilor ,,pe repede-nainte” ne-a fost utilă și nu ne-a prins pe nepregătite, așa cum a fost cazul autorităților.

Trebuie să recunoaștem, statul a scos ,,castanele din foc” datorită activităților de voluntariat în asistența ucrainilor cu tot ce le era necesar, ale ONG-urilor și ale societății civile… Vă dau doar un exemplu de ce înseamnă solidarietate:

Eram într-o seară, a doua seară a războiului, la un eveniment caritabil, organizat de asociația noastră ,,Blessing Hearts” pentru strângerea de fonduri necesare plății facturilor pentru ședințele de hidroterapie ale copiilor cu deficiențe senzoriale multiple, pe care de trei ani asociația noastră le finanțează. În acea seară au început să sune telefoanele cu voci disperate care aveau nevoie de ajutor. A fost  un „brainstorming”.

Așa că împreună cu partenerii și colaboratorii noștri, care ne sprijină de mult timp, am reușit să ne organizam și să punem la dispoziția refugiaților ucraini, camere gratuite în pensiuni și hoteluri și mese calde. Tot ce a fost necesar (fructe, alimente de bază, jucării, pachete de drum,produse de igină, medicamente) au fost cumpărate din bruma de bani pe care o aveam în asociația ,,Blessing Hearts” pentru alte activități și din donațiile primite de la persoanele fizice care ne urmăresc activitatea pe social – media.

Am să închei mărturisindu-vă că din toate aceste experiențe, ceva nu se poate uita. Ce nu pot uita? – Copii blonzi cu ochi mari și nedumeriți, îmbrățișările mamelor cu lacrimi și spaima în ochi și generozitatea oamenilor. Și vă mai spun ceva. Să știți că mulțumirile nu pot fi cuantificate. Nu au preț. Ele hrănesc sufletul. Faptele bune nu se fac în liniște, se spun tuturor pentru multiplicarea binelui.

Răspunsul doamnei Ana Crudu este pe cât de simplu pe atat de elocvent și emoționant în același timp.

Vă mulțumim  doamna Ana, că ați rupt din timpul atât de prețios, pentru a ne împărtăși din frumosul sufletului dumneavoastră.

Foto. Marioara Vişan