Chiar nu vi se pare ciudat?

Chiar nu vi se pare ciudat?

Autor: G. R. (Canada)

Dacă trăim o pandemie, oare ce ar fi fost important să aflăm de la televizor, de la bun început? Cum să-ţi întăreşti sistemul imunitar şi cum să eviţi consumul de alcool şi de droguri? Cum să faci exerciţii fizice sau poate ce cărţi ar merita să mai citeşti? Iată doar câteva iniţiative pe care orice stat, grijuliu cu propriii cetăţeni plătitori de taxe, le-ar fi pus în practică. Ce aţi primit din toate acestea? Nimic.

În schimb, aţi aflat, încă de la bun început, cum puteţi muri în chinuri, intubat şi singur. Vi s-au trecut în revistă „camioane cu morţi”, crematorii care nu mai fac faţă afluxului de cadavre, rafturi goale în magazine, violenţă domestică şi un val de divorţuri, peste cele de infectări.

Şcolile au fost închise în repetate rânduri, la fel şi lăcaşele de cult, iar activităţile sportive – interzise. S-au stabilit ore de intrare şi de ieşire din casă, s-au vândut măşti şi produse dezinfectante cu nemiluita, iar în final s-au luat măsuri tovărăşeşti de constrângere a populaţiei pentru a se vaccina.

Cum „munca de lămurire”, plătită generos din bani publici unor instituţii media complet decredibilizate, nu prea a dat roade, s-a trecut la variante mai dure. Iniţial, interzicerea călătoriilor cu avionul celor care au refuzat serul, apoi interzicerea accesului acestor „paria” exact acolo unde şi-ar fi putut întări sistemul imunitar – în sălile de fitness şi la activităţi sportive în aer liber. A urmat interzicerea accesului lor în sălile de spectacole şi în restaurante, ajungându-se chiar la îndepărtarea „iresponsabililor” din marile magazine.

Totul a fost dublat de revărsarea unui val de ură ideologică, prin instituţiile media aservite autorităţilor, împotriva „recalcitranţilor”. Li s-au lipit etichete – „medievali”, „ignoranţi”, „conspiraţionişti”, „antivaxeri” – tuturor celor care au îndrăznit să pună la îndoială eficienţa vreunei măsuri dintre cele menţionate.

Statisticile şi datele furnizate de autorităţile statului au devenit literă de lege şi aproape nimeni n-a mai îndrăznit să le pună în discuţie, de teamă să nu fie declarat „conspiraţionist”. Oameni care şi-au vaccinat copiii cu schemele complete de vaccinuri (anti-varicelă, anti-rujeolă, anti-TBC etc.) şi care ei înşişi au fost vaccinaţi s-au trezit peste noapte „antivaxeri”. De ce? Pentru că au pus o simplă întrebare: cum e posibil să te infectezi cu celebrul virus dacă ţi s-a promis oficial „imunizare”, după prima, a doua şi a treia doză, zisă „booster”? Sau: de ce trebuie vaccinaţi şi copiii între 5 şi 11 ani dacă statisticile oficiale arată că incidenţa îmbolnăvirilor la această categorie de vârstă este foarte mică?

Între timp, economia s-a ofilit văzând cu ochii, micile afaceri au dispărut, lanţurile de distribuţie au fost destructurate, inflaţia şi datoria publică au crescut asemenea balaurului din poveste. S-au tipărit bani încontinuu, iar mulţi dintre cei ţinuţi timp de doi ani acasă, pe diverse „ajutoare de stat”, şi-au pierdut motivaţia de a munci. Mai nou, se vorbeşte despre „cum poţi fi fericit fără să ai nimic”, despre proprietatea colectivă şi despre renunţarea, într-un viitor deocamdată incert, la proprietatea individuală.

Sistemele de sănătate ale ţărilor odinioară dezvoltate sunt la un pas de colaps, iar milioane de bolnavi cronici nu beneficiază de tratamente ce le-ar putea prelungi viaţă. De ce? Din cauza „nevaccinaţilor” care ocupă locurile din spitale, spun autorităţile, inclusiv în ţări unde procentul celor vaccinaţi a depăşit 90%. Nu vi se pare ciudat?

Miliarde şi miliarde de dolari au fost cheltuite pe achiziţii de măşti, de panouri de plexiglas, de vaccinuri şi pe campanii media de „sensibilizare” a populaţiei. Niciun spital n-a fost construit. Chiar nu vi se pare ciudat?

Aşa-i că toate acestea vă par ireale, dacă vă gândiţi la luna martie a anului 2020, atunci când totul a început parcă dintr-o dată?