MINUTUL DE HOLLYWOOD cu Tudor Petruţ – Premiile EMMY şi regulile de construcţie
3 min readMINUTUL DE HOLLYWOOD cu Tudor Petruţ – Premiile EMMY şi regulile de construcţie
Autor: Tudor Petruţ (California)
Am aşteptat cu nerăbdare primul show televizat al stagiunii de premieri, prima ieşire la rampă a unui Hollywood stagnant de atâta vreme sub povara pandemiei. Plus că, fiind membru al Academy of Television Arts and Sciences (academia de televiziune americană), anul acesta am fost şi într-o comisie de nominalizare şi apoi am votat, alături de colegii de academie, pentru premiile Emmy. Şi sunt mereu curios dacă voturile mele au contat în alegerea câştigătorilor, chiar dacâ e clar că gusturile mele nu se aliniază mereu cu cele ale Academiei.
Cu mult aplomb şi entuziasm, spectacolul a încercat din greu să fie antrenant şi distractiv, în bună tradiţie a anilor dinainte de pandemie. Numere muzicale, sketch-uri, poante şi înţepături au piperat seara şi au atras suficient de mulţi telespectatori, cea mai mare audienţă din ultimii ani. Ceea ce înseamnă că revine interesul pentru celebrele spectacole de premiere care culminează cu seara de Oscar.
Premiaţii nu au au fost surprinzători, era de aşteptat ca producţia britanică „The Crown” (Netflix) să câştige cele mai multe premii pentru dramă şi producţia americană „Ted Lasso” (filmată în Anglia, cu majoritatea distribuţiei britanic, pentru Apple TV) să cucerească laurii pentru comedie. Ambele seriale fiind senzaţionale. Bineînţeles că o anumită parte a presei a trebuit să remarce, ca în fiecare an, că sărmanii artişti non-albi n-au câştigat mai nimic. Ca şi cum actul artistic în sine e rasist, şi votanţii academiei (foarte mulţi non-albi) sunt rasişti, şi decorurile sunt rasiste şi bancurile sunt rasiste, desi prezentatorul a fost cunoscutul actor de comedie afro-american Cedric The Entertainer, şi aşa mai departe… Pentru cine crede că exagerez vă invit să urmăriţi unele canale de televiziune americane.
Şi mai mult decât atât. Regulile în oraşul Los Angeles sunt încă stricte. Adică pentru adunările în spaţii închise (interior) participanţii trebuie să poarte mască. Cu toate acestea toţi invitaţii la spectacolul Emmy n-au purtat masca în direct. Motiv pentru o altă parte a presei să comenteze că bineînţeles vedetele arogante au tupeul să nu respecte regulile ca toţi fraierii. Primăria, altfel de o stricteţe remarcabilă, a răspuns că există pe undeva printre regulamente o stipulare prin care dacă e vorba de film, televiziune sau producţii muzicale sunt acceptate excepţii. Nemulţumiţii din presă nu s-au lăsat convinşi. Aşa că Academia a găsit răspunsul adecvat. Spectacolul nu a avut loc în interior. Ci într-o curte interioară. Acoperită cu un cort imens. Deci după regulile din construcţie invitaţii au fost, teoretic, afară în aer liber. Deci nu trebuiau să poarte mască. Afirmaţii care au agravat gâlceava cu presa agasantă. Unii comentatori au citat din regulile de construcţie locale, până la detaliu despre ce înseamnă interior/exterior, şi aşa mai departe…
După numai o zi de la spectacolul decernării premiilor Emmy, circăria din presă a uitat de actori, regizori, scenarişti şi serialele lor de televiziune în favoarea regulilor din construcţii. Din păcate, aşa cum am mai menţionat, nu exagerez eu…
Foto. Tudor Petruţ