Azi despre ieri și mâine

Azi despre ieri și mâine

Autor: Ioan Mugurel Sasu

Privind în jur cu ochi moșteniți de la generațiile demult trecute, bucuria de a vedea ceea ce există sub formă de dorință, este mică și de scurtă durată, mai degrabă pare a otrăvită moral, intelectual și biologic. Să fie aceste viitorul spre care se tinde? Adică spre care se tindea? Ori poate existența acelor ochi dovedește o gândire cantonată în domeniul întrebărilor fără răspuns. Nu-mi amintesc să fi aflat vreodată  că populația își dorește să trăiască pe o planetă locuită de popoare de apatrizi. Dorința babelor de altădată de a cunoaște omul după ce vor fi primit răspuns la întrebarea „al cui este?” a căzut în desuetudine, dar nici actele de identitate pe care nu sunt menționați părinții, ba se pare că nu va mai exista nici domiciliul, nu reprezintă un pas în direcția fundamentării identității individuale. Nici istoria, devenită inexactă chiar subordonată altor interese, nu are rol important în conservarea identității naționale. O fi asta etapa următoare? Adică în urma primei conflagrații mondiale s-a făcut ce s-a considerat necesar pentru crearea statelor naționale, a dispărut un imperiu considerat atunci „închisoare a popoarelor”, iar acum, mulțimile să se bucure  din plin de libertatea de a ști tot mai puțin, inclusiv tot mai puțin despre sine. Evoluția învățământului de la tăbliță la tabletă a avut unele momente de extremum, nu în bine, dar care au contribuit la crearea unui nivel de cultură, experiență profesională și nivel intelectual care să permită înțelegerea realității, din care să rezulte valoarea nulă a votului exprimat, în firavă cunoștință de cauză, de către persoane cu drept electiv. Stabilirea unor procedee de selecție, prin care să treacă alegătorii, ar carența principiile democrației, poate măcar un filtru serios pentru cei care candidează. Chiar o formă de contract sinalagmatic între alegători și aleși, primii să acorde votul, ceilalți să fie responsabili de realizarea celor afirmate, cu caracter de promisiune, în campaniile electorale. Iar dacă soluțiile de dinaintea scrutinului se volatilizează și locul lor este luat de motive datorită cărora nu se poate face decât mai puțin decât nimic, să poată fi trași la răspundere, adică să se considere că ei au obținut ceva prin dol. Nici asta nu cred că va fi posibil, de cele mai multe ori măsurile importante trebuie luate de persoane care sunt în cauză, ori e greu de imaginat că avem printre noi oameni care să-și taie singuri craca de sub picioare. Până una – alta, ar fi de dorit să avem parte, în domeniul politic, de mai multe verbe la timpul trecut (de exemplu: am făcut), decât de „vom face” , adică de care ne-am săturat, mai ales că nu sunt însoțite de termene de realizare, ori dacă se sugerează așa ceva, nu este presupusă și punerea în operă. Cât despre eleganța discursului politic, a fost un moment, dacă mai era cazul, în care și politicieni de top au zâmbit la aflarea cazului în care un cetățean și-a înmatriculat mașina într-o țară străină cu un număr ciudat, dacă s-a glumit la nivelul faunei teraselor și bodegilor, nu a fost ceva diferit de atitudinea galeriilor echipelor de fotbal, dar felul în care s-a reacționat de către nume cunoscute,  ne-a interzis speranța pentru pomenita eleganță.

Probabil cheltuielile ocazionate de lupta cu pandemia vor justifica sumele, din păcate împrumutate, deși actul de conducere al țării ar presupune și altceva, mai ales altceva decât negocieri de funcții și avantaje, cum se spune în termeni colocviali, lupta pentru ciolan.

De trei decenii se cedează, se distruge și se vinde, la bază fiind negocieri atipice, adică centrate pe avantajul celuilalt, probabil se va continua. Până când? Până se va ajunge la o situație la care mi-e frică să mă gândesc, cava care mă doare să spun, dar prin negocieri și supunere, să se scoată la mezat independența țării, atâta câtă va mai fi. Poate nu!

Foto. Ioan Mugurel Sasu