Iubirea nu are cronologie!
3 min readIubirea nu are cronologie!
Autor: pr.dr. Cătălin Lungu (Montreal, Canada)
După după Sf. Liturghie, sâmbătă, 13 iunie, am fost chemat de o familie să fac o servici religios la cimitirul mănăstirii care este pe coasta muntelui, cam la 500 m de biserică. Cele două maici care mă însoțeau, fiind mai tinere, mergeau cam la 20 m înaintea mea, vorbind de ale lor. Chiar dacă sunt puțin mai fudul de urechi, aud că mă strigă cineva din urmă. Mă întorc, era un moldovean, care, de șase ani de când a emigrat în Canada, preferă să vină la noi la Mănăstire. Bietul de el sufla obosit, căci alergase în urma mea.
– Da, dragul meu, ce s-a întâmplat, de alergi așa?
– Părinte, după cum știți, avem 3 copii și… Se oprește puțin să tragă aer în piept.
– Respiră adânc și liniștește-te, zic eu.
– Și… și… părinte, voiam să ne dați o binecuvântare să mai facem unul.
Entuziasmat fiind, am ridicat grăbit amândouă mâinile și l-am binecuvântat, spunându-i:
– Dragul meu, sunt preot de peste două decenii și ești primul care vine să-mi ceară binecuvântare pentru a face copii înainte de a-i zămisli. Te binecuvântez cu amândouă mâinile, pentru că tu m-ai făcut să mă simt ca un Arhiereu, chiar dacă sunt numai Iereu. Să te înmulțești ca Iacov și să vă dea Dumnezeu prunci buni și bună înțelegere sufletească și trupească!
– Vă mai cer o părere, părinte. Zic unii călugări, diferiți monahi ai bisericii, că e bine să evităm împreunarea în anumite zile. Dvs. ce ne sfătuiți, cum ar fi mai potrivit, sâmbătă spre duminică, ori duminică spre luni sau în timpul săptămânii?
Zâmbind mai viguros îi spun:
– Dragule, scrie cumva pe fruntea mea „popă idiot”? Monahii să-și vadă de sărăcia, castitatea şi ascultarea lor, față de care au depus un jurământ, nu de patul conjugal al celor căsătoriți. Cei căsătoriți au depus alt jurământ, tu să nu uiți niciodată că IUBIREA nu are cronologie, nu are vârstă, nici anotimp şi nici timp, dar când vine, vine la timp, așa că puteți să faceți copii când vă este dragă lumea.
Mă întorc spre a-mi continua drumul, dar, brusc, îmi amintesc că voiam să clarific ceva cu el.
– A, voiam să te întreb și cred că v-am mai spus. Nu ați încercat să va atașați de o biserică unde se slujește românește sau slavonă, că voi știți și rusă? În acest mod va fi mai ușor pentru voi să înțelegeți slujba. Iar la mine puteți veni doar când aveți nevoie să vă spovedesc.
– Părinte, atunci când ne priviți şi ne zâmbiți, înțelegem totul și nu mai avem nevoie de alte înțelesuri, așa că noi preferăm să venim aici.
Am lăsat puțin privirea în jos şi mi-am continuat drumul. Cu toată smerenia, trebuie să recunosc, bineînțeles, că acel compliment al lui m-a mișcat nițel și, fără voia mea, mi s-au stors două lacrimi printre gene. Cugetând la binele pe care-l face Dumnezeu lumii și la responsabilitatea ce o are preotul în general. Apoi gândindu-mă la dorința lor, mi-a venit în minte o afirmație a lui Kant: „Abia bărbatul și femeia împreună fac omul”.
Foto. pr.dr. Cătălin Lungu
