May 13, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Alergie românească

2 min read

Alergie românească
(Poezie umoristică)
Autor: Valeriu Cercel (Hamilton, Canada)

Stau câteodat’ şi mă gândesc,
Făcându-mi cruci, lipsit de grai,
S-ajung eu teafăr, s-o mierlesc
Cu doctori, popi şi poliţai!

Acum…nu sufăr de nimic,
Să bat în lemn, oţel-beton!…
Pe un vecin şi-un bun amic,
O boală am, să fiu în ton,

Pilule, nu servesc, parol!
N-am trebă cu… rinichi, ficat,
Ori cu al meu colesterol,
Mereu obraznic, ridicat,

Dar asta, de anul trecut,
Că pân-atunci, dintr-un nimic,
De groază şi de necrezut,
Ce crize-aveam… nu vă mai zic;

De câte ori lumea-mi era
Mai dragă, nene, dintr-o dat’
Pământul se rostogolea,
Picând, cât sunt de lung eu, lat!

Imaginea îmi dispărea,
Vorbeam aiurea şi confuz,
Şi-odat’ cu conştiinţa mea,
Pierdeam şi-al raţiunii uz,

Dădeam din mâini, spărgeam pereţi,
Cu capul, bineînţeles,
Băgând şi soacra-n sperieţi,
“Ce dracu’, fii-sa şi-a ales!”

Îi înjuram pe toţi din jur,
Pe guvernanţi şi alţi mişei,
Săream prin curte-n sus de şnur,
Murind să văd “antena 3”!…

Şi-am fost la doctori renumiţi,
Ce-analizând, au constatat
C-ai mei părinţi n-au fost zmintiţi,
La doage când m-au numărat,

Veni şi Smurdul de trei ori,
Şi-n loc, măcar să-mi dea un hap,
Mă consolau plini de fiori,
Că numai popa-mi dă de cap,

Şi fui la el, sub patrafir,
Ca dup’un ceas de descântat,
Ţinând şi post, mai abitir
Acele crize m-au luat,

Descoperind tot eu, cu har,
C-aveam… nimic paranormal…
O simplă alergie doar,
De la lichide,-n special,

Ce m-apuca, şi cu dureri,
(De la poliţie o ştiu)
Când beam mai mult de zece beri,
Sau două sticle de rachiu!

Foto. Valeriu Cercel

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.