Jurnal intim/19 mai 1983

Jurnal intim/19 mai 1983

Autor: Liviu Antonesei

Țineam desigur minte, cumva ca prin ceață, că pe vremuri începusem un jurnal intim. Dar credeam că am scris în el câteva zile după ce l-am inițiat. Căutând prin vrafuri de caiete și dosare un caiet de notații, în care țineam minte că aveam niște încercări pentru un roman al Cracoviei, pe care nu l-am găsit, am dat peste un caiet pe coperta căruia scria Jurnal intim, I și mai jos strict secret. Acel I mă face să cred că aveam planuri mari, care n-au fost însă urmate. Sunt totuși vreo 60 de pagini întinse între 1980 și 1984. Ultima, singura de altfel din 1984. Cerneala s-a decolorat și se citește destul de greu. Va trebui transcris cumva când voi avea vreme, deși mai bine ar fi să rog pe altcineva să facă asta. Deocamdată, mi se pare importantă recuperarea paginii datată 19 mai 1983, a doua zi după marea anchetă declanșată de Securitate în mediul revistelor studențești ieșene Dialog și Opinia studențească, căreia au fost supuși între 20 și 25 de studenți, cadre universitare și cercetători, cum eram eu. Am povestit despre asta în articole și interviuri de după 1990, în 2003, la 20 de ani de la evenimente, am făcut un număr special al revistei Timpul, la care au participat mulți dintre cei anchetați. Dar notația aceasta a fost făcută la cald, a doua zi după debutul anchetei. Interesant este că, deși nu sunt forte multe detalii, mi-a adus în minte foarte multe detalii pe care credeam că le-am uitat. La fel de interesant este că intuiția nu mă înșelase. Nu știu exact ce rol va fi jucat V. Cuțitaru în economia urmăririi noastre, dar într-un „plan de măsuri” al băieților pentru demantelarea anturajului nostru, acesta primea sarcini precise, alături de alt coleg scriitor, ceilalți fiind toți ofițeri în clar ai instituției, trecuți cu nume și grade. La fel de interesant este că ancheta aceea a avut efect. Cele două pagini mi se par scrise cu oarecare prudență. Probabil pentru că cei trei lucrători, la percheziție, răsfoiseră caietul cu pricina…

Fotografia este de/ din epocă, un portret realizat de Tudor Jebeleanu, la mai mai puțin de o lună de la evenimente, în grădina editurii Cartea Românească…

*

Jurnal intim

19 mai 1983, o joi

Ieri, trezit la 6.00 dimineața de trei tovarăși de la instituția din Copou. Percheziție 6 ore, apoi, sus, un fel de interogatoriu de alte 6 ore. O zi și jumătate de muncă (12 ore!) irosite. Cred că de la V. Cuțitaru mi se trage. Nu-mi dau seama ce căutau, sau voiau, ceea ce nici eu nu știu. Totuși se lăudau că-s bine informați! S-au purtat corect, au pus toate lucrurile la locul lor, seara mi-au dat înapoi cele ridicate: un manuscris, numere din Le Monde des Livres, o pagină dublă din Paris Match cu o poză cu copiii cehi aruncând cu pietre în tancurile sovietice, câteva plicuri cu oferte de cărți gratuite din străinătate. N-au luat copiile xerox după Cioran, le-am spus că-s cercetător științific! Probabil, un fel de încercare de intimidare. Dar nu înțeleg, de ce? Pe de o parte, nu sunt chiar ușor intimidabil, ceea ce ar trebui să știe,  pe de alta, cu ce le-am dăunat? Azi am aflat că au mai fost și alții în aceeași situație, poate vreo douăzeci. Ce naiba se-ntâmplă? Or fi ceva tulburări pe undeva? Se întorc bunii ani ’50, „gloriosul deceniu”, cum ar zice Paul Georgescu? Când mi-au dat drumul, mi-au spus să rămân în continuare „la dispoziție”. Ehe! Parcă aș fi putut zice că n-am chef! Mi-au mai spus să nu vorbesc cu nimeni despre asta. Așa că pe la 7 seara, când l-am întâlnit pe Ioanid Romanescu la intrarea în Calea 23 August, i-am povestit tot! A ascultat revoltat și mi-a spus că-i dispăruse un manuscris din geantă la redacție. Dacă se întinde, însă, coarda, mă voi duce la București, în audiență la P. Enache. Sau la Dragoș, măcar. Am impresia că e vorba și de revistă. S-o fi supărat Barbu! M-o fi turnat și V. Cuțitaru că aș avea ceva. Mi-au spus că știu (sau că au fost sesizați!) că aș avea „înscrisuri care pun în pericol securitatea statului”. Da ce-s eu, conspirator sau scriitor român? Mă gândeam să mă duc la județ, dar am renunțat. În fond, s-au purtat corect și aveau dreptul legal să verifice sesizarea. Aveau mandat. Dacă aflu cine mi-a făcut asta, nu-i va fi ușor. Am fost foarte calm, chiar cu simțul umorului și, într-un fel, a fost o experiență interesantă! În mașină, vreo doi dintre ei au și spus că e bun subiect de povestire! Și că aveam simțul umorului! Dar Irina a fost complet dărâmată, deși dimineața, la plecare, păruse foarte sigură pe ea. În schimb, Andreea, pe care o tot trimiteam afară, tot revenea să vadă ce se întâmplă. I-am spus și eu că oamenii ăia vor să cumpere niște cărți. Trebuie să-i fac educație, celei mari. Să înțeleagă că un intelectual (și scriitor pe deasupra, unde sunt atâtea rivalități, invidii, mizerii pe care cu greu ți le poți imagina) este, în fond, o persoană căreia i se poate întâmpla orice. De fapt, în epocile de criză se caută țapi ispășitori. Și doar nu o să se atingă de muncitori. Să las dracului povestea asta. Calm, muncă, liniște.

La naiba! Mi-au citit și acest jurnal, pe care nici Irina nu-l răsfoiește. Poate ar trebui să încerc să descriu situația. Mai bine, nu.

Foto. Liviu Antonesei