Cât Eminescu suntem noi…
3 min readCât Eminescu suntem noi…
Autor: Mărioara Vişan (Italia)
E o provocare această întrebare. Pentru că, eu cred cu tărie faptul că Eminescu este unic, prin definiția creației sale. Prin profunzimea mesajelor, prin simplitatea cuvintelor în stare să răstoarne teorii întregi despre credință și despre destinul umanității. Despre frumusețea sufletului pur, care trăiește, chiar dacă nu mereu în armonie cu universul, trăește intens, fiecare secundă a existenței, dăruind eternității diamante de cuvânt, să rămână generațiilor viitoare marturie a adevăratei bogății universale. Cuvântul.
Căci ce ne-a lăsat mai de preț Dumnezeu, nouă, oamenilor? Cuvântul. Drept pentru care mă găsesc în imposibilitatea de a delimita granița dintre noi și Eminescu.
Dacă încă mai citim, cu emoție, celor ce abia acum înţeleg tainele cuvântului frumos, din poezia lui, care de fapt e o întreagă filosofie de viață, înseamnă că Eminescu nu a murit, trăiește în fiecare din noi, cei dispuși să îl lase moștenire noilor generații, sperând că vor fi, din tinerii viitori oameni de cultură, câțiva, măcar, îndeajuns de conștienți de acest tezaur poetic și lingvistic, pe care și ei să îl transmită mai departe, realizând astfel perenitatea filosofiei eminesciene, spre disperarea celor care vor să îl facă să dispară în neantul uitării.
Pentru mine și sper că pentru încă multe generații de acum încolo, Eminescu este nemuritor. Unic și inegalabil.
Deci, cât Eminescu suntem noi? Atat cât vom fi capabili să nu îl lăsăm să moară, a doua oară, prin uitare.
Suntem Eminescu, atat timp cât vor exista cuvinte ca acestea:
,,..Pentru că intrăm în zona computerului, am pierdut plăcerea de a citi. Eu sunt un cetăţean al Galaxiei Gutenberg. Umanismul culturii se sprijină pe lectură, nu pe imagini fugitive. Lectura îţi lasă popasurile necesare pentru reflecţie, pentru meditaţie. Pierderea obişnuinţei lecturii este pericolul cel mai mare care ameninţă planeta, pentru că slăbeşte intelectul, puterea de gândire, şi te face să uiţi limba. Chiar şi eu, după ce am stat cinci ani în Italia, la întoarcere a trebuit să pun mâna pe Eminescu şi pe Sadoveanu, ca să-mi refac limba.” (Zoe Dumitrescu Bușulenga).
Sau ca acestea:
„Legi eterne mişcă universul de-asupra noastră, legi eterne conduc şi societăţile omeneşti. Suntem mici pe un glob neînsemnat în univers… Se ‘ncheie şi după datina noastră cu ziua de astăzi un şir de evenimente măsurate după apuneri şi răsăriri de soare şi fixate în memoria noastră cu cifrele acestei măsurători. Dacă privim regularitatea fenomenelor lumii siderale şi o comparăm eu nestatornicia sorţii omeneşti, am putea crede că altceva se petrece în ceruri, altceva pe pământ… Ca un sfinx, mut încă şi cu ochii închişi, stă anul viitor înaintea noastră…” (Mesajul de Anul Nou – 1883, Mihai Eminescu)
La mulți ani, dragii mei. Vă doresc un nou an fără măști pe chip și suflet, un an în care să ne putem îmbrățișa din nou, un an în care să ne putem bucura de zâmbete, pentru că ele, zâmbetele sunt hrana sufletului.
Foto. Mărioara Vişan
