Frica şi lehamitea

Frica şi lehamitea

Autor: G.R.

Au trecut Sărbătorile de iarnă, într-o atmosferă mai sumbră ca niciodată. Până şi urările pe care şi le-au făcut oamenii unii altora au avut o doză de tristeţe şi disperare nemaiîntâlnită până acum. Într-un asemenea context internaţional, lumea a dat repede uitării mascarada pusă la cale de „autorităţile române” la începutul lui decembrie trecut, atunci când au votat activul de partid şi o mână de nostalgici ai democraţiei de secol XX. De fapt, asta s-a întâmplat la alegerile parlamentare româneşti din 6 decembrie 2020.

Neprezentându-se la urne, aproape 70 la sută dintre românii cu drept de vot au decis să dea un vot de blam actualei clase politice (repetiţia e intenţionată). Practic, s-au dus „să se achite de obligaţia cetăţenească” în special cei cu interese electorale, deloc puţini în România zilelor noastre, cum s-ar putea crede. Lor li s-au adăugat năpăstuiţii, plătiţi cu o ţuică la birtul comunal, şi o mână de naivi frumoşi. Restul au refuzat „obligaţia cetăţenească” din cauza neonorării obligaţiei politice. Ce-i aşa de greu de priceput?

Adică, pe înţelesul mediocrilor neomarxişti, „proştii” care nu mai vor să fie prostiţi pe faţă au spus NU gogomanilor de la putere. Oamenii simpli, fără „lecturi” pe Facebook, dar şi cei mai „complicaţi”, cu lecturi din bibliotecă, au înţeles că exercitându-şi „obligaţia cetăţenească” nu fac decât să legitimeze o şleahtă de impostori. Impostori care răspund prompt unor comandamente străine. „S-a zgâriat prostu”, cum ar zice şuţii din tramvaiele bucureştene, atunci când victima îşi dă seama că e „operată” la portofel.

Aşa-zisa presă românească a demonstrat din nou că românii sunt mult mai câştigaţi dacă urmăresc seriale pe Netflix în loc să privească talk show-urile de un ridicol grotesc. De altfel, Netflix a devenit un „canal de informare” deoarece, prin filmele difuzate, prezintă lumii ceea ce o aşteaptă. Televiziunile corporatiste, care spun că albul e negru şi negrul e alb, au defilat cu toată pleiada de neisprăviţi autointitulaţi „formatori de opinie”. Stai şi te întrebi pentru ce i-ar plăti cineva să „producă” atâta mizerie pe minut de emisie… Lor li s-au adăugat „influenţării”, o specie nouă de neisprăviţi, în general fără meserie sau profesie, care debitează variantele de lucru asupra realităţii, gândite de cei care-i plătesc. Şi care au făcut bani după 1989 din dezorientarea şi manipularea românilor.

Aşadar, ştirea de care nu s-a vorbit aproape deloc în „media de masă” după alegerile din 6 decembrie 2020 este absenteismul record, nemaiîntâlnit în istoria democratică a României, la un scrutin de asemenea importanţă.

Cauza absenteismului record este evidentă pentru orice persoană cu un minimum de raţiune: statul român a ajuns în ultimii ani un stat mafiot. Să luăm câteva exemple concrete.

A fi deţinător (doar) de paşaport românesc înseamnă, cel puţin în Europa, o condamnare, fără vină, la discriminare. Autorităţile române (dacă le putem numi aşa) au reuşit să uimească lumea civilizată prin „exportul” masiv de prostituate şi infractori. Cine nu crede, să ia statisticile oficiale sau să facă o căutare pe Google. Dacă vrei să ieşi să fumezi o ţigară într-un aeroport occidental de tranzit, cum ar fi la Londra, eşti privit de personalul de pază ca un potenţial infractor. Şi asta nu pentru că fumezi…

Sistemul de sănătate publică din România a devenit un loc de evitat pentru orice om cu instincte de autoconservare. Intri cu zile şi ai mari „şanse” să ieşi „cu picioarele înainte”.

Învăţământul românesc este doar o formă, fondul fiind acasă, acolo unde părinţii fac eforturi financiare disperate pentru a-şi pregăti copiii să emigreze. Meditaţiile le pot deschide drumul spre o şcoală din Vest şi de acolo… adio România! Nimeni nu mai e nebun să revină într-o ruină socială şi economică. Magazine cu pufuleţi, sarmale şi caltaboşi sunt peste tot în lume, pentru a hrăni nostalgiile. Pentru că amintirile generează emoţii, iar emoţiile pot fi transformate în bani.

Aici a adus România aşa-zisa clasă politică de astăzi, care se preface că nu pricepe mesajul transmis de majoritatea covârşitoare a românilor, la 6 decembrie 2020.

Cum vor arăta anii următori, nu e greu de ghicit. Cu o populaţie învrăjbită, cu lipsuri materiale şi cu tineri incapabili să se integreze pe piaţa muncii (cei care nu vor putea emigra), România va rămâne un teren viran, numai bun de luat în stăpânire de aceia care au înţeles de mult potenţialul economic al teritoriului său.

Pentru că tot am vorbit de seriale şi filme, îmi vine în minte ceea ce le spunea un diavol deghizat în preot enoriaşilor unei mici parohii de ţară: „Lupta dintre Bine şi rău… Acum vă voi spune unde e răul. Răul nu e în infern. Răul e lângă voi. E domnul acela care apare la televizor promiţând să vă rezolve toate problemele. Nişte probleme pe care tot el le-a creat şi pentru care acum vă „oferă” soluţia rezolvării lor. Vă minte. Şi voi îl tot votaţi. De ce? De frică. Pentru că preferaţi răul cunoscut în locul binelui necunoscut”. Iată, deci, unde suntem – în furtuna unor frici adânc cuibărite în sufletele noastre. Şi folosim ca scut lehamitea. Combinaţia frică/lehamite ne menţine inerţi, la peste 30 de ani de la îndepărtarea unui regim care a schimonosit sufletele românilor. Şi unii profită în continuare, chiar şi în aceste vremuri, când totul se transformă în jurul nostru.