Ștacheta

Ștacheta

Autor: Ioan Mugurel Sasu

Chiar fără a avea cine știe ce experiență în materie de sport, se știe că practicanților atletismului, la săritura în înălțime, li se determină performanțele după nivelul de la sol la care este ștacheta peste care reușesc să treacă. Dacă nu trec peste un anumit nivel, înseamnă că nu au calitățile necesare, adică nu sunt atleți. În cazul în care piesa orizontală respectivă este așezată direct pe sol, poate trece oricine, așa ca la alegerile la care nu este stabilit un prag minim ca număr de voturi exprimate. Va să zică pentru a fi atlet este nevoie să dovedești că poți ceva, pentru a avea condiții de depunere a organismului într-un fotoliu important, important mai ales în ceea ce privește acele interese care nu se declară, nu se declamă, dar se observă, este suficient să promiți că vei face, că va fi, chiar dacă atunci când prefigurezi binele tuturor te referi dor la unii, poate chiar la unul.

Faptul că la alegerile recent întâmplate trei sferturi din numărul persoanelor cu drept de vot nu s-au prezentat la urne ori au fost doar pentru a face aceeași treabă, adică să dea un vot negativ clasei politice. Nu a demisionat nimeni, țărână sau cenușă nu s-a folosit, ar fi și demodat, așa că s-a început lupta de împărțire a treimii concretizate în buletine de vot valabil ștampilate. Voci stridente și acuzatoare au făcut, și de astă dată, aceeași apologie a votului obligatoriu. Ar fi o soluție? Dacă toate acele milioane de cetățeni ar fi mers, altfel apare sancțiunea, dar ar fi pus ștampila pe toți, ar fi fost mai bine decât pe niciunul? Când cineva se întoarce de la piață fără să fi cumpărat ceea ce dorea din cauza calității proaste, ar trebui să meargă acasă și să se autoflageleze? Sau vinovat este producătorul care nu a respectat viitorul consumator oferindu-i ceva care să merite a fi cumpărat?

Cât de curată poate fi partea mai curată a unei murdării pentru a o putea cu mâna goală fără reținere? Că dacă riscăm, apucăm, votăm și ne pricopsim cu conducători care ne conduc în așa fel încât mai bine nu ne-ar conduce (ei).

Există un curaj al neofitului, un entuziasm infantil provenit din lipsa de experiență, dar după trei decenii de tentative cu care s-a încercat justificarea retribuției, nu mai este cazul, experiența personală, dacă este precară, se poate înnobila cu experiența adunată de-a lungul secolelor și aflată în cărțile de istorie. Oare numai ce este rău se poate repeta?

Nu am văzut în Constituție funcția de viceprim – ministru, poate este prevăzută în profunzimea textului sau pe cantul foii, dar nici nu se întrezăresc rezolvări ulterioare chiar dacă va fi un astfel de palier pe care vor înflori trei nume într-o poziție asemănătoare cu a trandafirilor de pe unele afișe electorale mai vechi. Nu mulțimea minților antrenată în conducerea țării este atât de importantă, dar bugetofagă este, ci pe cât este de eficientă capacitatea lor. În primă fază ar rezolva problema împărțirii amiabile, cât de cât, a puterii legitimate de treimea dintr-o treime de voturi obținute, dar apoi actul decizional va avea mai multe piedici, va deveni cu atât mai cronofag cu cât se impun soluții mai importante, după care se va apela la banalizata metodă de a găsi vinovăția totdeauna la ceilalți. Și anii trec…

Poporul a spus ce avea de spus, cine vrea sau poate, va înțelege, în rest doar lupta de împărțire a ceea ce încă mai este. Și anii trec…

Obiective importante, relansarea economiei altfel decât în favoarea altora, sentimentul de apartenență la același popor al tuturor vorbitorilor de limbă română, crearea condițiilor necesare pentru ca toți românii să se simtă acasă pe întreg teritoriul lor, locuri de muncă nu pomeni electorale, multe altele care se așteaptă de către cei mulți, așa mulți cum sunt ei considerați de cei puțini și propulsați doar pe bază de tupeu. Și anii trec…

Se va contura un nou legislativ, va deveni funcțional, dar bine ar fi ca acolo de numărarea voturilor să nu se mai ocupe persoane care au avut profesor de matematică pe Ghiță Pristanda. Că anii trec…

Foto. Ioan Mugurel Sasu