Poezii cu dor de Ţară

Poezii cu dor de Ţară
Autor: Cristina Gliga (Italia)

Dor de casă

Mi-e dor de casă!
De poarta ce-a ruginit în aşteptarea
mea
De trandafirii ce-au crescut fără-ai
vedea
Mi-e dor de casa mea!

Mi-e dor de gustul de sarmale, de
vin şi cozonac
De babele ce trec văzându-mă în
prag
Mi-e dor s-aud zăpada sub talpe
scârţâind
Să mă-ncălzesc l-auzul lemnelor
trosnind!

Mi-e dor să vin acasă în Bucovina
mea,
Să urc din nou pe dealul ce îl urcam
cândva,
Să pot să-mi sărut munţii în care am
crescut
Să îmi alin durerea din anii ce-au
trecut.

Mi-e dor să-mi văd fetiţa în braţe să
o strâng
De dorul ei acum cu lacrimi scriu şi
plâng
Mi-e dor să-mi văd toţi anii din
tinereţea mea
Ce au rămas acolo… Închişi în casa mea!

(14 decembrie 2014)

Ţara mea

Mi-e dor de tine ţara mea frumoasă
De brazi înalţi, de vântul şuierând
pe coastă
Mă simt pribeag în lume, de muncă
istorvit
Te port în sânge, la tine-am să mă-
ntorc pământ iubit!

Mi-e dor de plaiul care duce la
zăvoare
Mi-e dor să culeg fragi iar toamna
merişoare
Trecând prin obcini străbune de
brădet
Să simt parfum de dulce zmeură-n
parchet!

Mi-e dor să simt bungeagul sub
talpa osândită
De-atâţia paşi trudiţi printre străini
Mi-e dor să-mi văd grădina cu rouă
învelită
Să-mi beau cafeaua acasă, la masa
de sub pini!

(22 august 2017)

Când plec

Conduc cu inima tăcută
Şi trec troiene de zăpadă
Te las în urmă ger, te las în urmă
casă
Te las în urmă ţara mea frumoasă
Mă duc din nou departe, dar nu sunt
eu… Sunt doar o jumătate
Căci sufletu-mi rămâne aici acasă!

Şi-aş vrea să strâng în pumni
zăpada
S-o iau cu mine, să nu se mai
topească
Când voi privi tăcută-n zare
Să-mi stingă focul dorului de-acasă!

Şi-aş vrea să-nchid în ochii mei toţi
munţii
Cu aerul curat, troieni, păduri de fagi
Şi-aş vrea să rup în două viciul sorţii
Ce m-a purtat departe de cei dragi!

(17 februarie 2018)

Foto. Cristina Gliga