November 16, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

Pagină din istoria românilor ortodocși din America şi Canada (II)

6 min read

Pagină din istoria românilor ortodocși din America şi Canada (II)

Autor: pr.dr. Ilie Rusu

 

Din activitatea comunității ortodoxe române aparținând de Arhiepiscopia Română din America şi Canada, cercetând presa de profil a timpului, urmând o motivație pornită de pe tărâm familiar, mai exact activitatea distinsului preot Ștefan Slevoacă, am surprins o bogată și intensă activitate.

Astfel revista Credinţa, nr. 4/aprilie 1975 – „În faţa sfintelor patimi” de pr. dr. Şt. Slevoacă. Autorul arată că săptămâna patimilor este vremea cea mai potrivită în care creştinii trebuie să dea dovadă de pocăinţă. Dacă participarea la cultul divin în general nu trebuie să fie pentru credincioşi o emoţie de moment cu atât mai mult în timpul săptămânii patimilor avem datoria să nu fim simpli spectatori la deniile şi slujbele care ne prezintă cea mai mare dramă din istoria mântuirii.

Pr. dr. Dumitru Bodale, în „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”, demonstrează, prin inter­mediul unei istorioare în care un bun creştin îl iartă pe vrăjmaşul său atunci când era îndreptăţit şi avea puterea să-1 pedepsească, cum trebuie să procedeze orice creştin care aplică în viaţă îndemnul Mântuitorului de a-i iubi pe vrăjmaşii noştri.

Gheorghe Alexe, semnând articolul „Intre Sfintele Paşti”, evidenţiază faptul că sărbătorirea învierii Domnului la date diferite, potrivit calculului răsăritean sau apu­sean, creează doar o distanţă de natură spaţială şi nu spirituală. Primejdia nu stă în prăznuirea aceleiaşi sărbători la două date diferite ci în trăirea convenţională pe care sunt unii credincioşi înclinaţi să o acorde învierii Mântuitorului.

„Motoceii Floriilor”. Părintele Mitrei, autorul articolului cu acest titlu, îşi amin­teşte de vremea când, cu ochii şi inima de copil, privea fermecat la crenguţele în­florite de salcie ce se împart în Duminica Floriilor. Au fost alese aceste flori şi nu altele pentru că, deşi sunt flori sărace, ele au frumuseţea lor, înfăţişându-se ca nişte miei ce se hrănesc la sânul mugurilor „florile blândeţii crescute din evanghelia apelor despre Mielul de Aur”. Aceste flori simt asemenea copiilor, motocei ce-au umplut luncile cu strigătele lor şi au ieşit în întâmpinarea Domnului deschizând porţile Ierusalimului.

Pr. Dumitru Ichim inaugurează o nouă rubrică intitulată „Pagini literare creştine”. Este publicat un fragment din lucrarea Candelabrul din crini intitulat: „Vinerea Mare” (partea întâia). Pr. Dumitru Ichim evocă amintirea unei ore de clasă la liceu, când, cu gândul şi inima la bisericuţa în care se cânta Prohodul Domnului, la care el nu putea să participe, elevului îi trec prin faţa ochilor minţii toate evenimentele legate de răstignirea Domnului. El vede şi aude pe cei doi tâlhari care în pragul morţii se arătaseră atât de diferiţi în atitudine faţă de Cel ce între ei primea moartea „ca o nuntă şi amărăciunea ei ca o împlinire”.

Pr. dr. Ştefan Slevoacă semnează şi articolul „Thirty pieces of silver”. Plecând de la înfricoşătoarea lecţie a trădării lui Iuda, autorul remarcă faptul că adevărata piatră de încercare a preţuirii pe care o arătăm lui Iisus nu sunt banii pe care-i cheltuim pentru Biserica Sa, ci smerenia ce I-o arătăm, credinţa şi dragostea cu care-L iubim.

În revistă mai apare un extras din Mărturisirea de Credinţă ortodoxă, Bucureşti, 1952, sub titlul: „Why was the Lord crucified for us. Traducerea în engleză este semnată de Pr. Jerome Newville.

La rubrica „Here and There” se informează, printre altele asupra conferinţei anuale a Grupului de Studii româneşti ce a avut loc în 10 noiembrie 1974 la Boulder, Colorado. Prof. Earl Pope de la Lafayette College a prezentat lucrarea intitulată „Ecumenism şi religiile din România” în care s-a relevat efortul deosebit de­pus de Biserica Ortodoxă Română în cadrul mişcării pentru unitate creştină.

Alte rubrici: „Din viaţa Eparhiei” şi „Ştiri eparhiale”.

Revista Credinţa, nr. 5/mai 1975.

Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Victorin adresează clericilor şi credincioşilor din Arhiepiscopia Misionară Ortodoxă Română în America tradiţionala Pastorală de Sfintele Paşti. Autorul insistă asupra responsabilităţii faptelor noastre în calitate de creştini. Această responsabilitate este strâns legată de libertatea de voinţă cu care ne-a înzestrat pe fiecare Dumnezeu. De modul cum folosim voinţa depinde răsplata fericirii veşnice sau pedeapsa osândei noastre veşnice. De voie liberă s-au bucurat şi cei ce l-au răstignit pe Mântuitorul. Dum­nezeu dă însă posibilitatea celor ce-au greşit să se pocăiască. Cei ce regretă din toată inima devin părtaşi iertării Sale. Mărturia care dă mângâierea şi nădejdea ier­tării Sale este tocmai învierea lui Hristos.

Foto. Pr.dr. Ştefan Slevoacă cu preoteasă în costume bucovinene şi cu monahia stavroforă Filofteia Rusu, ecnonom al Mănăstirii Agapia, pe vremea când publica la revista Credinţa, 1973.

Pr. dr. Ştefan Slevoacă, în „Luminile Pastelului”, explică de ce învierea Domnului este o mare revărsare de lumină în sufletele oamenilor credincioşi de pretutindeni. Tradiţia din noaptea de Paşti, când credincioşii aprind luminările lor, la miezul nopţii, de la luminarea preotului, ca şi obiceiul de a merge acasă cu luminarea aprinsă în noaptea de Paşti subliniază tocmai răspândirea luminii ce-a adus-o Hristos prin învierea Sa.

„Cred în Hristos şi în învierea Lui”, de pr. dr. Dumitru Bodale. Sărbătoarea În­vierii Domnului este momentul cel mai potrivit pentru ca fiecare creştin să se cerceteze pe sine dacă este cu adevărat trăitor al învăţăturilor Sfintelor Scripturi, dacă în viaţa lui este prezent, zilnic, Hristos cei înviat.

Părintele Nicolae Ciurea semnează articolul „Făclia învierii”. Autorul arată că Iisus Hristos este farul tuturor credincioşilor care urmează chemării spre lumina învierii. Cei în sufletele cărora se aprinde lumina lui Hristos vor rezista oricăror crize care s-ar abate asupra lor.

Pr. Simion S. Caplat reliefează, în articolul „Luminile Postului şi ale învierii”, strânsa legătură între timpul Postului mare şi acela al Praznicului Învierii Domnului, ambele fiind lumini duhovniceşti care întăresc viaţa noastră. Rodurile postirii strălucesc în lumina învierii şi a vorbi despre post după ce vremea lui a trecut este chiar necesar pentru a vedea dacă l-am însoţit de Taina Mărturisirii şi de facerea de fapte bune fără de care postul nu are valoare.

În articolul „O zi românească de neuitat” se relatează despre Ziua românească organizată la 12 aprilie la Macomb County Community College din Warren, Michigan, în cadrul Grupului de Studii Est – Europene. Programul zilei a cuprins vizi­tarea de expoziţii de artă populară şi clasică precum şi de carte românească. S-au ţinut prelegeri pe teme de folclor românesc precum şi o conferinţă cu caracter re­ligios în cadrul căreia Înalt Prea Sfinţitul Arhiepiscop Victorin a vorbit despre „înţelesul serviciilor divine în Biserica Ortodoxă”. Partea muzicală a oferit un program de muzică religioasă românească şi de cântece româneşti. Tot privitor la Ziua ro­mânească amintită este scris şi articolul semnat de P. Pâslaru, „Romanian Nationality Awareness”.

Pr. Dumitru Icnim continuă rubrica „Pagini literare creştine” inaugurată în numărul trecut al revistei cu partea a doua „Bartimeu” din lucrarea sa Candelabrul din crini. Printre pasaje în care autorul evocă anii de seminarist petrecuţi la Mânăstirea Neamţu se prezintă, într-o viziune poetică proprie, episodul vindecării de că­tre Mântuitorul, a cerşetorului orb Bartimeu despre care ne amintesc evangheliile Sfinţilor Apostoli Marcu şi Luca.

În revistă apare un nou fragment din Mărturisirea de credinţă ortodoxă, Bucu­reşti, 1952. Titlul acestuia este „The importance oi Christ’s Resurrection”. Traducerea în engleză, a textului aparţine tot pr. Jerome Newville.

(Bucovina, noiembrie 2020)

Foto. Pr.dr. Ilie Rusu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.