„Beau lapte din șiștar / Și mă cuprind fiori!”

„Beau lapte din șiștar / Și mă cuprind fiori!”

Autor: Cornel Cotuţiu (Bistriţa)

Cu versurile acestea ale colegului nostru mai mare de la Filologia clujeană – Ioan Alexandru – străbăteam culoarele facultății, străzile, rostindu-le cu gura mare, căci eram bucuroși că, în plină și degradantă inflație proletcultistă, a apărut o asemenea voce lirică.

Vesurile mi le-am amintit deodată (dar nu o dată!), când poetul Ioan Pintea mi-a înmânat cartea Existența rituală. Despre poezia lui Ioan Alexandru, ieșită de la tipar în aceste zile, grație osârdiei ilustrului poet, universitarul Ion Pop – Ed. Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2020. (Doamne, ce binecuvântare să am în jurul meu atâția Ioni!).

Sunt câteva motive care mă determină ca acest eveniment editorial să-l întâmpin mai cu seamă din perspectivă biografic-sentimentală, tentat fiind să remarc măcar niște atingeri ale traseului existențial al poetului cu anii noștri din spațiul Coșbuc-Rebreanu.

Acum 20 de ani, în septembrie (2000), trecea la cele veșnice Ioan Alexandru și cartea de acum a lui Ion Pop acest moment dorește să-l marcheze. În sumarul ei se află și textul pe care Ion Pop îl publica în revista bistrițeană Grai, cu titlul (firesc pentru acel moment socio-cultural) „Ultimul mare poet al Transilvaniei”. De ce la Bistrița? Ion Pop știa de dragostea lui Ioan Alexandru pentru ținutul grăniceresco-bistrițean.

Deopotrivă, dascălii de română din județ (ajunși acum la vârsta senectuții) își amintesc de cele două întâlniri, la Bistrița și Beclean (1988), când l-am invitat pe Ioan Alexandru să conferențieze despre domnitorul pe care îl iubea atât de mult, Constantin Brâncoveanu. Au fost momente de o consistență superlativă.

Acum, un fapt lăudabil (dar și atât de rar, privind prețuirea valorilor culturale din partea unor administrații rurale) este acela că proiectul editorial al acestui volum se datorează inițiativei Primăriei comunei Sânpaul, județul Cluj, în arealul căreia este și satul Topa Mică, locul de baștină al marelui poet.

Venind pe lume de Moș Crăciun, în 1941, se înțelege de la sine ce efecte onomastice  a suferit familia sa din partea administrației horthyste: neamul Alexandru a fost rebotezat – Șandor -, iar pruncul avea să se numească nu numai Ion, ci și Janoș.

După terminarea Liceului „George Barițiu” la Cluj, proaspătul Alexandru (debutându-l cu poezie în Tribuna, Mircea Zaciu l-a reabilitat onomastic, redevenind Alexandru), a intrat la Filologia clujeană, în 1962. Așa s-a întâmplat să devenim colegi, alături de Ana Blandiana, Gh. Pituț, Matei Albastru, Ioan Papuc, Radu Ulmeanu ș.a.

E o oarecare ambiguitate și privitor la prenume: inițial, era Ion, dar, pe măsură ce componenta religioasă a operei sale a început să precumpănească, marele nostru ardelean a dorit să se socoată Ioan. E cumva de înțeles de ce Ion Pop include în sumarul cărții în discuție un eseu cu titlul „Tradiționalism actualizat: Io(a)n Alexandru” (publicat inițial în Poezia românească neomodernistă – 2018).

Un alt motiv care mă tentează să invoc preajma noastră culturală: Pe albul coperții acestei cărți elegante e reprodus chipul lui Ioan Alexandru așa cum l-a conceput artistul Vasile Gorduz în bustul de bronz al poetului, așezat în curtea Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud. Prezența sculpturii se datorează inițiativei poetului Ioan Pintea, directorul acestei prestigioase instituții, și Consiliului Județean, prin persoana președintelui Radu Moldovan.

Lărgesc aria tangențelor, sub următorul aspect: Încă un „runcan” poate fi invocat, căci directorul Editurii Școala Ardeleană, unde a fost scoasă cartea despre Ioan Alexandru, este poetul Vasile George Dâncu. Domniei sale i se datorează și dialogul, inclus aici, cu Ion Pop.

Nu mi-am propus să fac referiri la opiniile celui intervievat, însă consider că sunt semnificative, relevante pentru personalitatea lui Ioan Alexandru, întrebările pe care scriitorul din Runcu Salvei i le pune acestuia. (E genul acela de întrebări care, prin ele însele, anticipează răspunsuri incitante.) Iată câteva: „Care a fost contribuția lui Ioan Alexandru la cultura română?”, „Cât de actual este scriitorul Ioan Alexandru în contextul în care se vorbește că stilul său tradițional e depășit?”, „Ce ne puteți spune despre stilul transilvan românesc, de la Școala Ardeleană la Ioan Alexandru, unul din crezurile poetului?”, „Ioan Alexandru a ajuns să fie mai mult citit de preoți și politicieni decât citit de literați și de iubitorii de poezie. Cum explicați acest fenomen?” Desigur că răspunsurile sciitorului Ion Pop sunt convingătoare, incitante.

În ce mă privește, închei cu două dintre versurile publicate în volumul „Vămile Pustiei”;  parcă și-ar fi anticipat situarea în veșnicia românească:

„Și uite-acolo un geniu și uite-acolo un soare/ Și uite-aici e moartea și-ntâii zori de zi!”

Foto. Cornel Cotuţiu