Povestea celor două sate

Povestea celor două sate

Autor: Lilia Petru Găitan

Au fost odată două sate… de fapt încă mai sunt, că de n-ar fi nu s-ar povesti…

În primul sat trăiesc oameni vrednici și gospodari. Ce fac oamenii dintr-un asemenea sat? Cel mai adesea se preocupă ca gospodăria lor sa fie cea mai frumoasă, grădina lor cea mai înflorită și familia lor cea mai mândră. Muncesc pe rupte pentru asta, însă se bucură de binecuvântările muncii lor. Dacă un vecin își face o anexă, celălalt își pune țiglă nouă. Dacă unul aduce un utilaj performant, celalalt își dă seama că are nevoie de un tractor. Și uite așa oamenii își schimbă viața și comunitatea înflorește. Progresul, bunăstarea, munca și competiția guvernează acest sat. Oamenii sunt mulțumiți, au idei despre cum să dezvolte satul mai departe iar gospodarii mai harnici, respectați și cu cele mai bune idei pentru bunăstarea comunitătii sunt aleși să îi conducă. Aleșii satului sunt oameni vrednici și au grijă ca satul să fie ăl mai mândru dintre sate și oamenii lui cei mai fericiți.

Al doilea sat este un altfel de sat, total diferit. În satul ăsta trăiesc oameni proști, certăreți și hoți. Dacă unul își ridică o casă mai acătării, se găsește unul mai ciudos să i-o strice. Dacă altul își face un gard nou, de obidă… vecinul o să-l murdărească… Într-un asemenea sat, nimeni nu va reuși să ridice ceva pentru că toți sunt preocupați să strice ce a muncit vecinul. De supărare, mulți oameni pleacă din sat să-și facă viața mai bună altundeva. Și uite așa, sărăcia, ciuda, hoția și nemunca pun stăpânire pe sat. Nimeni nu mai construiește nimic, oamenii fură sau strică munca celorlalți până satul ajunge o ruină.
Doar câțiva șmecheri care au furat mai mult ajung să cârmuiască satul. Ei au grijă ca familia lor să se îmbogățească și copiii lor să conducă mai departe, au grijă ca oamenii să rămână ignoranți pentru ca ei să poată fura în liniște.

*

Atunci când ne vom schimba mentalitatea de neam cârcotaș și ciudos, când vom fi concentrați pe munca noastră, nu pe a vecinului, când ne vom asuma si repara greșelile in loc sa vânăm greșelile vecinilor, când vom avea forța de a fi responsabili pentru toate acțiunile noastre în loc să aruncam mâța moartă în curtea vecinului, atunci… abia atunci vom putea schimba cu adevărat lucrurile! Când energia oamenilor se consuma pe „a distruge” nu pe „a construi”, toată comunitatea are de suferit.

Morala? Dacă fiecare ar construi o casă, nimeni nu ar mai putea distruge. Tu în ce sat ai prefera să trăiești?