„Vatra Românească” la 80 de ani

„Vatra Românească” la 80 de ani

Autor: Dorin Nădrău (USA)

„Vatra Românească va rămâne în conștiința obștească o palmă de pământ românesc în țară depărtată (…), păzitoare a Ortodoxiei românești și conștiinței naționale, în toată vremea…Acesta mi-a fost gândul călăuzitor când am preconizat o așezare episcopală ca cea de la Vatră”. Aceste cuvinte sunt extrase dintr-o scrisoare personală a primului episcop al românilor din America adresată unui devotat preot român din St. Louis, Missouri, în anul 1956, pe când era captiv în propria sa țară. Prin credința, zelul și optimismul său greu de egalat, episcopul Policarp Morușcă a reușit să consolideze episcopia, câteva covârșitoare izbânde meritând desigur a fi evocate: publicarea revistei „Solia”, iar, mai apoi, a almanahului anual „Solia” (1936), modificarea statutului episcopiei (1936), achiziționarea proprietății de la „Vatra Românească” (1938), constituirea organizațiilor auxiliare ale episcopiei pentru tineretul ortodox (AROY) și pentru femeile ortodoxe (ARFORA) (1938).

Inaugurarea „Vetrei Românești”, ajunsă la 80 de ani, a avut loc în zilele de 3 și 4 iulie 1938, la trei ani de la consacrarea sa ca episcop. După cum menționează „Jackson Citizen Patriot”, festivitatea, la care se estima că au participat peste trei mii de persoane, a fost unul dintre cele mai strălucite evenimente petrecute până atunci, comportând ceremonii grandioase, solemnitate și fast.

O incursiune privind evoluția acestui simbol al românismului din „lumea nouă” se impune cu prisosință relevată. Apariția „Vetrei” în cadrul comunității românilor-americani se datorează neîndoielnic sosirii noului episcop, Policarp Morușcă. Acesta, la momentul venirii în America, nu avea un loc anume destinat a locui ca ierarh. Parohia „Sfânta Maria” din Cleveland i-a pus la dispoziție o casă pentru folosința personală care asigura și un spațiu pentru organizarea unui birou, având în vedere că arhivele oficiale, în anii care au precedat sosirea sa, erau permanent transferate din oraș în oraș, fiind deținute de persoana ce îndeplinea funcția de secretar. Un eveniment care a grăbit rezolvarea locației pentru părintele Policarp a fost întronizarea sa ca episcop care a avut loc la parohia „Sfântul Gheorghe” din Detroit, la care a participat o mare mulțime de oameni: după încheierea festivității, neavând la dispoziție o reședință sau un birou, episcopul s-a retras în camera de hotel pentru a-și pune în ordine programul și ideile. Părerile privind viitorul centru episcopal erau împărțite. Pe de o parte, noul episcop, venit din România dintr-o mănăstire (Hodoș-Bodrog, județul Arad), își dorea o reședință care să-i ofere un mediu similar, în preajma unei ape curgătoare, cu aer curat, mai ales că la Cleveland, unde șezuse temporar, constatase că emisiile toxice urbane nu erau doar neplăcute, ci și foarte dăunătoare sănătății sale. Pe de altă parte, o bună parte din cler, dar și mulți credincioși, își doreau ca episcopul lor să fie văzut ușor și să fie implicat în activitățile metropolei, asemenea ierarhilor altor biserici din „lumea nouă” din care făceau parte acum și unde se simțeau încrezători.

În perioada în care românii-americani ortodocși căutau o reședință pentru episcopul lor, ferma Grey Tower din Michigan a fost scoasă la vânzare. Ferma constituia o proprietate de 1000 de acri și aparținea familiei Boland, cu origini scoțiene, ai cărei predecesori veniseră în America în 1710, stabilindu-se apoi în zona Grass Lake din Michigan (1835), profitând de o concesiune oferită de președintele Andrew Jackson. De-a lungul anilor, membrii familiei au construit clădirile durabile din prezent, precum și rezervorul de apă care a dat numele șoselei din imediata apropiere. Aflat în România, episcopul Policarp a fost înștiințat printr-o scrisoare de faptul că un grup de persoane au găsit locul căutat. Se pare că episcopul ar fi acceptat propunerea, cu condiția ca tranzacția să nu implice o povară financiară pentru episcopie, dar a adăugat că, dacă nu dispune de o sursă de apă, așa cum își dorea, consideră că nu există un motiv întemeiat pentru cumpărare. În opinia sa, nu avea sens să fie cumpărată o fermă care să devină centrul de activități al comunității românești. În scrisoarea de răspuns, i s-a comunicat episcopului că cei care s-au ocupat de găsirea proprietății o vor ține pentru ei, o altă fermă, la Big Wolf Lake, de doar 73 de acri fiind disponibilă pentru vânzare. S-a convenit achiziționarea și  acestei a doua proprietăți (considerând-o o soluție pentru ceea ce își dorea episcopul) și că s-ar beneficia de o bună sursă de venit prin vânzarea de parcele care ar fi putut asigura în final plata ambelor proprietăți. Revenind din România, episcopul a vizitat ambele proprietăți și a apreciat că aceasta era varianta cea mai potrivită pentru ce avea nevoie. Trebuie menționat însă că episcopul nu a locuit niciodată lângă lac, iar în timp ce ferma a devenit centru al activitățior precizate anterior, aceasta și-a continuat și activitățle agricole, fiind activă până în anul 1952.

La doar câteva luni de la inaugurare, episcopul Policarp Morușcă avea să plece în România de unde nu se va mai întoarce niciodată. Odată cu plecarea sa, în ciuda faptului că prețul proprietăților trebuia plătit, fondurile întârziau să apară, iar interesul față de „Vatră” începe să scadă. Totuși, prin eforturile și osârdia celor aflați în fruntea administrației, între anii 1939 – 1944, ratele împrumutului au fost achitate, întreaga datorie fiind onorată. Când a devenit cert că nu va mai posibil ca episcopul să se reîntoarcă, administrarea a trecut în sarcina Consiliului Episcopilor până la întoarcerea preotului Andrei Moldovan în Statele Unite și consacrarea sa, în secret, în scaunul episcopal, acesta preluând și „Vatra”. Lupta pentru drepturile asupra proprietății a fost una îndelungată și istovitoare, înregistrându-se o perioadă de haos, tendințe de separare, neglijare completă a întreținerii proprietății, animozitate și frustrare. În anul 1952, urmare a unei decizii judecătorești, Andrei Moldovan a părăsit definitiv „Vatra”. Astăzi, se apreciază că în procesele de judecată au fost cheltuiți, la acea vreme, mai mulți bani decât au fost investiți în proprietate.

Anul 1952 marchează o nouă etapă în istoria „Vetrei Românești”. Viorel D. Trifa, un teolog aflat printre candidați, a fost admis ca episcop auxiliar în locul episcopului Policarp. Prin alegerea sa, s-a făcut trecerea de la dezordine la rânduială, de la separare la unitate și de la neglijență la judicioasă gospodărire. A fost cea mai potrivită personalitate, în acea perioadă tulbure, dovedindu-se a fi un bun cârmuitor care să continue lucrarea începută de predecesorul său și probând încă de la început că era un om capabil, entuziast, neclintit și zelos. Episcopul Valerian s-a lovit de aceeași situație ca și episcopul Policarp, în sensul că episcopia nu avea o reședință oficială pentru ierarh. A locuit și el o perioadă la Cleveland, existând o tentativă ulterioară de a se muta la Detroit, după care Consiliul Episcopilor a hotărât ca „Vatra” să devină reședința temporară a episcopului Valerian. Clădirea nu se afla într-o stare prea bună de locuit, dar dovedind un spirit practic deosebit și adâncă motivare episcopul a instituit rapid un program de renovare și demolare pe termen lung. Prima clădire care a fost recondiționată și reutilată a fost reședința episcopală, lucrările vizând: instalațiile sanitare și electrice, instalațile de gaz, reparații substanțiale și curățenia. Viața de fermă a încetat odată cu vânzarea animalelor. Tot din inițiativa episcopului, terenul arabil a fost inclus în „U.S. Land Bank Program”, profitul aferent fiind utilizat la plata taxelor. În 1953, a fost restructurat grajdul cailor care a fost transformat într-o bucătărie de vară și o sală de mese denumită „Avram Iancu”, iar în anul următor s-a trecut la reînnoirea clădirii destinate anterior îngrijitorilor de animale, fiind amenajate dormitoare pentru studenți, bucătari și doamne, clădirea devenită „Casa ARFORA”. În anul 1955, a fost amenajat un cimitir cu locuri de veci pentru preoți și credincioși, ridicându-se totodată și un monument memorial în cinstea episcopului Policarp. De asemenea, au fost construite alte două monumente pentru două morminte din vecinătate: unul în cinstea preotului John Trutza, luptător în folosul episcopiei și „Vetrei”, iar celălalt pentru preotul misionar Moise Balea, unul dintre pionieri. După aproape douăzeci de ani au fost edificate capela și biserica închinate Maicii Domnului. Clădirile care nu mai puteau fi puse în uz au fost demolate, iar hambarul mare a devenit spațiu adițional pentru dormitoare, dându-i-se numele legendarului general american de origine română George Pomuț. Mai trebuie subliniat că în anul 1970 a fost construit un mare pavilion cu o capacitate de până la 600 de persoane destinat programelor și banchetelor desfășurate pe perioada congreselor anuale, în 1984, adăugându-se o largă scenă.

„Vatra” a continuat să se dezvolte, câteva dintre edificiile și activitățile actuale, la împlinirea a opt decenii, meritând a fi prezentate. „Centrul patrimoniului româno-american” a fost înființat de episcopul Valerian și inaugurat la 28 mai 1978. De-a lungul anilor, în timpul vizitelor sale la parohii, episcopul a constatat că noua generație nu păstrează elemente de arhiva și a considerat că acestea trebuie să aibă rolul de a atesta generațiilor următoare eforturile predecesorilor. Din această rațiune a fost fondat centrul care nu avea să aparțină episcopiei, fiind, astfel, mai ușor de acceptat. La data de 4 iulie 1988, centrul a luat numele de „Valerian D. Trifa Romanian-American Heritage Center”. O preocupare permanentă majoră a episcopului și a parohiilor a constituit-o și a continuat ulterior a fi o activitate principală a „Vetrei”, educația religioasă a tinerilor. Organizarea taberelor religios-educaționale pe timpul verii este asigurată printr-un spațiu adecvat, dormitoarele aduse la standarde corespunzătoare având o capacitate de cazare a 60 de persoane. Pe proprietatea întinsă a „Vetrei” se află amplasate mai multe troițe. Cu toate că aici nu se fac pelerinaje, retragerile spirituale și întâlnirile educaționale se circumscriu dorinței episcopului Policarp de a face din „Vatra” un centru al oportunităților spirituale. Sărbătoarea principală este „Nașterea Maicii Domnului” care se prăznuiește anual la 8 septembrie, zi în care e celebrat hramul bisericii. Evenimentul de cea mai mare anvergură îl constituie Congresul Anual al Bisericii pentru care au fost ridicate anumite construcții pe proprietate, în mod special, pavilionul Grey Tower. O clădire extrem de utilizată este „Casa ARFORA”. Asociația Reuniunilor Femeilor Ortodoxe Române din America(ARFORA) este cea mai veche asociație auxiliară a episcopiei, sărbătorind la rândul ei, anul acesta 80 de ani de existență, și  fost dintotdeauna cel mai de neclintit susținător al episcopiei, acordând permanent timp, ajutoare bănești, dragoste și dăruire.

Un edificiu mai nou, de indubitabilă importanță, este Cancelaria Administrativă. Pe vremea administrației arhiepiscopului Valerian, birourile episcopiei erau la etajul al doilea al reședinței episcopale ocupând trei dintre cele cinci camere. După pensionarea sa și retragerea de la „Vatra” în anul 1984, întregul etaj a fost pus la dispoziția administrației, care includea acum și departamentul editorial, mutat recent de la Jackson, Michigan, la „Vatra”. După 1990, odată cu venirea unui nou val de preoți și credincioși români, au crescut rândurile membrilor cancelariei. Creșterea numărului de parohii și de misiuni, nevoia dotării cu mijloace de comunicare avansate, precum și extinderea utilizării indispensabile a computerelor, au implicat necesitatea stringentă a unei clădiri moderne cu spațiu corespunzător pentru birouri. Clădirea nouă a cancelariei a fost inaugurată la 5 septembrie 1998, anul 2018 marcând astfel aniversarea a 20 de ani de la darea în folosință. Mai trebuie menționat că aripa din partea de nord a cancelariei găzduiește un muzeu de artefacte ale episcopiei și o mare arhivă situată în partea estică a muzeului.

„Vatra Românească” de la Grass Lake, MI a reprezentat un autentic simbol al românilor care și-au părăsit țara natală, fugind de opresiune și nedreptate, copleşiți de convingerea că niciun guvern și nicio autoritate nu le-ar putea răpi libertatea de care se bucurau în „Lumea Nouă”. Sediu episcopal cu o impresionantă istorie, „Vatra” a fost și va rămâne, fără îndoială, imaginea credinței ortodoxe strămoșești continuată pe pământ american.