Lupta cu statuile: o șaradă cu tâlc

Lupta cu statuile: o șaradă cu tâlc

Autor: Silvia Urdea (Waterford, Michigan, SUA)

Una după alta au început să cadă statuile Confederației din cele unsprezece state din sudul Statelor Unite ale Americii. Pentru un neofit, la prima vedere, faptul șochează, trimițând cu gândul la talibanii din Afganistan, care doar cu un an sau doi în urmă au distrus statui păgâne sub privirile stupefiate ale întregului mapamond. Iconoclastia împotriva statuilor Confederației are multiple înțelesuri în cazul Americii. Deși Războiul Civil s-a încheiat în 1865, deși statuile diferitelor personalități sudiste care au jucat un prim rol în confruntarea de patru ani a armatelor Uniunii (Nordul) cu cele ale secesioniștilor din Sud au fost ridicate unele în jurul lui 1890 și după 1900, resentimentele continuă să trăiască în conștiința afro-americanilor și a unora dintre albi. Problema cea mare este însă exploatarea acestor resentimente de către partidele politice pentru câștiguri electorale. Acesta este aspectul cel mai repugnant din întreaga mișcare împotriva statuilor și mai ales din încăierările de stradă ale taberelor care s-au format ad hoc sau au continuat să iasă la suprafață după înscăunarea lui Donald Trump. În ce context au reieșit la suprafață? În contextul deteriorării economice, a pauperizării accentuate și a polarizării sociale.

Victoria statelor din Nord în 1865, s-a soldat cu eliberarea a patru milioane de sclavi negri, urmată de o perioadă de reconstrucție a țării și consolidare a Uniunii. Rasismul și segregația au contiuat să existe, ele fiind total abolite de jure prin Civil Rights Act (1964) și Voting Rights Act (1965), ambele aprobate în timpul preșdedintelui Lindon B. Johnson. Prin aceste documente au fost anulate așa numitele Jim Crow Laws care în statele sudiste, mai ales, au impus segregația în locurile publice, în școli, în mijloacele de transport etc. Numele Jim Crow a apărut prima dată în 1892 într-un articol din New York Times, desemnând populația de culoare. Mentalitățile nu se revizuiesc odată cu documentele oficiale. Sentimente ostile au supraviețuit atât în sufletele urmașilor proprietarilor de sclavi cât și a descendenților foștilor sclavi. Statuile confederative, ridicate la o generație distanță după Războiul Civil, stau mărturie pentru această vendetă psihologică. Presupunând că autorii statuilor și sponsorii lor au intenționat doar să memorializeze presonalități remarcabile în conștiința lor, nu același înțeles au avut ele pentru comunitatea afro-americană. Pentru aceasta statuile au fost un memento al statutului lor social inferior, aparținând trecutului. Scopul ridicării statuilor nu a fost însă total inofensiv din partea clasei suprapuse, care a dorit, și pe această cale, să împună ideea că ea încă deține controlul, chiar dacă sclavia a fost abolită. Avem de-a face, pe scurt cu un conflict mocnit între cei considerați opresori și cei opresați, cu reverberații până în zilele noastre.

Actul iconoclast împotriva statuilor confederative a deschis cutia Pandorei, unii dintre congresmenii de culoare, unii democrați albi mergând până la a reclama îndepărtarea statuilor lui George Washington, Thomas Jefferson, adică a acelor despre care am știut din totdeauna că sunt „the founding fathers” ai Americii. Președintele Trump, care se declară împotriva mișcării, a anticipat la o conferință de presă din New York: „I wonder, is it George Washington next week and is it Thomas Jefferson the week after?   You really do have to ask yourself, where does it stop” (Mă întreb, este George Washington săptămâna viitoare și Thomas Jefferson o săptămână după? Trebuie să te întrebi unde se oprește – din Politico, August 15, 2017, Confederate Statues in US Capitol likely going nowhere). Acești democrați dovedesc o îngustă înțelegere a istoriei. În judecarea personalităților trecutului nu putem aplica standardele prezentului, ci trebuie să le raportăm întotdeauna la coordonatele timpului în care au trăit, ale dezideratelor acelui timp. Atunci vom pricepe cu adevărat contribuția lor în epocă. Uniunea, adică Nordul a îngăduit înălțarea statuilor Confederației, după ce ea a fost înfrântă, în semn de reconciliere națională, recunoscându-se sacrificiul de sânge al combatanților. În cimitirul Arlington este un loc special dedicat soldaților căzuți în războiul civil pentru cauza Sudului. Sper că nimeni nu va îndrăzni să ceară profanarea acelor morminte care fac parte din Pantheonul nației americane. Mi se pare de bun simț opinia exprimată de un autor al unui articol din BBC News Magazine: „The trouble   … is that almost every person of that era held opinions that were commonplace at the time but are at odds with modern thinking. Taken to its extreme, this approach would lead to the eradication of almost every building and statue commemorating notable figures of the past, including the Albert Memorial and Nelson’s Column.” (Dificultatea este că aproape fiecare persoană a acelei epoci a avut opinii care atunci au fost comune, dar contrazic gândirea modernă. Împinsă la extrem, această concepție ar conduce la eradicarea fiecărui edificiu și statuie care comemorează figuri notabile ale trecutului, incluzând Memorialul Albert și Columna lui Nelson – Finlo Rohrer, When is it right to remove a statue? – w.w.w.bbc.com/news/magazine, 23 dec. 2015). Putem exemplifica opinia echilibrată a comentatorului de la BBC chiar spicuind prin biografia generalului Robert E. Lee. A absolvit al doilea în clasă academia militară la West Point, devenind inginer în armată. Izbucnirea războiului civil l-a împins pe val, devenind comandant al armatei Confederației din partea Virginiei de Nord. A fost o personalitate complexă, care a înțeles limitele epocii sale, numind sclavia „a moral and political evil” (un rău moral și politic), dar, ca și alți oameni de vază din timpul lui, a avut sclavi. Nu a susținut imortalizarea vreunor momente ale războiului civil, din dorința de a se evita „to keep open the sores of war” (să se țină deschise rănile războiului – Chris Boyette, Actually, Robert E. Lee was against erecting Confederate memorials, w.w.w. cnn.com, 8/16/2017). Robert E. Lee V, stră-strănepotul generalului a spus canalului CNN că se impune ca America să aibă un dialog despre simbolurile Confederației „without all of the hatred and the violence” (fără toată ura și violența) și dacă societatea decide eliminarea lor din spațiile publice să fie plasate în muzee cu respectarea contextului lor istoric.

Există totuși o latură proletcultistă a vandalizării statuilor confederative ca la un semnal dat acum de cineva. Ea este rodul unei slabe culturi civice, istorice în școli precum și a spălării creierelor de către o propagandă neoliberală dominată de conceptul lui political correctness și de lupta pentru avansarea agendei globaliste cu orice preț, chiar și cu prețul luptelor de stradă și a morților. Aceasta s-a putut vedea limpede în tragicul eveniment din 12 august a.c. din Charlottesville, Virginia și de asemenea pe tot parcursul lui 2017 de când s-a instalat la Casa Albă președintele Donald Trump, antiglobalist și anti-establishment. În afară de alegătorii săi președintele nu prea are suporteri nici măcar la Casa Albă. Se spune că este destul de singur. I se dau puține șanse de reușită din cauza tornadei sălbatice orchestrată de democrații din jurul lui Hillary Clinton, de îmbogățiții de la Hollywood, de Silicon Valley, de miliardarii care susțin întreaga Clintons’ machine, de Barak Obama, de „deep state” (puterea ascunsă) dintre care unii, să nu uităm, s-au amestecat în mișcarea EuroMaidan și au sprijinit în Ucraina un partid neo-nazist, ca acela al lui Svoboda. Acolo, neo-naziștii erau pentru democratul Obama și republicanul John McCaine acei „useful idiots” (idioți utili), pe care s-a sprijinit George W. Bush ca să invadeze Irakul. Scopul scuză mijloacele. Tot ce se petrece în orașele americane acum este o șaradă pusă la cale cu banii lui George Soros pentru înlăturarea cu orice preț a președintelui ales de milioane de oameni. Unii observatori au identificat la Charlottesville indivizi, agitatori de profesie ca Augustus Invictus și Jason Kessler, care au fost văzuți în mișcarea de stânga Occupy Wall Street și care în Charlottesville au pus laolaltă elemente extremiste de dreapta, făcând cu bună știință un cocktail exploziv. Profanarea și eliminarea statuilor dintr-odată, ca la un semnal dat de un dirijor, demonstrațiile care se țin lanț de un an de zile sunt toate o imensă provocare adresată societății americane, care trebuie și ea să se predea pentru instalarea ordinii globaliste: conducerea lumii de la centru, o singură economie, un singur sistem financiar, o singură religie, desființarea suveranității naționale.

Dacă ne întrebăm cine a dat semnalul profanării și înlăturării statuilor răspunsul trebuie să-l căutăm acolo unde acționează mașina neoliberală a familiei Clinton, a lui Obama etc. De ce nu s-a declanșat o asemenea mișcare în timpul unui președinte de culoare cum a fost Obama? Nu i-au deranjat pe afro-americani atunci statuile Confederației, nici pe alesul lor? Cum ridicola acuzație despre amestecul Rusiei în alegeri, călărită de aproape un an de zile fără rezultat, pare a-și fi ars bateriile, trebuia inventat ceva nou de pus în cârca președintelui Trump. Statuile Confederației, iată un subiect dinamitard pentru generarea violenței și atragerea în arena publică a albilor supremațiști, a membrilor KKK și a neo-naziștilor. Odată ieșiți din cotloanele lor vor fi asociați cu victoria în alegeri a lui Trump, pe care vor să-l dovedească nelegitim și apoi să-l dea jos cu orice preț. Donald Trump s-a delimitat în repetate rânduri de aripa extremistă a dreptei, dar nu este luat în seamă. O asemenea gândire perversă nu s-a manifestat în timpul nici unui președinte. Nici democrații, nici chiar republicanii nu se frământă pentru dezideratele alegătorilor, în schimb se consumă în conflicte sterile, de orgolii supradimensionate, cheltuind sume enorme fără nici o înfăptuire pentru marea majoritate a americanilor. Democrați, republicani, toți la grămadă, au dezamăgit în mod absolut pe alegătorul american de rând.

Culmea ipocriziei este că Partidul Democrat are o întreagă istorie a susținerii segregației rasiale. În timp ce Partidul Republican a fost partidul lui Lincoln, Partidul Democrat a fost partidul rasismului și segregației. Și în 1956 democrații încă semnau Southern Manifesto, un document explicit în favoarea rasismului în America. Partidul Democrat a boicotat Civil Act Rights din 1964, iar protagoniștii partidului, Bill Clinton și Hillary Clinton au ca mentori declarați doi senatori democrați, cunoscuți membrii ai Ku-Klux-Klanului, rasiști și segregaționiști. Este vorba de J. William Fulbright (1905-1995) la moartea căruia Bill Clinton a vorbit apologetic: „a life that changed our country and our world forever and for better” (o viață care a schimbat țara noastră și lumea pentru totdeauna în sensul binelui – Wikkipedia). Acestui Klansman Clinton i-a acordat în 2002 Medal of Freedom. Hillary Clinton nu s-a lăsat nici ea mai prejos, elogiindu-l și numindu-l mentorul ei pe fondatorul noului KKK din Vest Virginia, senatorul democrat Robert Carlyle Byrd (1917-2010). Hillary Clinton și Bill Clinton, care s-au înfrățit cu membrii KKK îndrăznesc astăzi să ridice piatra împotriva lui Donald Trump, căruia nu i se pot atribui asemenea excese? Nu doresc să fac o pledoarie pentru Trump aici, ci o pledoarie pentru adevăr.

Organizațiile de dreapta ale albilor naționaliști, precum Charles Martel Society, Occidental Quarterly, Occidental Dissent, the National Policy sunt sponsorizate de bilionarii William Regnery II și Palmer Luckey. Banii bilionarului George Soros se află în spatele unor organizații de extremă stângă precum Antifa și Black Lives Matter. În Charlottesville s-au prezentat în 12 august în Emancipation Park diferite grupuri ale dreptei de la albii supremațiști până la elemente neo-naziste și KKK ca să protesteze împotriva hotărârii consiliului municipal de a înlătura statuia generalului Robert E. Lee. De menționat că aceste grupuri au avut aprobarea permisului de a demonstra. Au apărut în acest mic oraș universitar și membrii celor două organizații de stânga, care nu au avut nici o aprobare pentru demonstrație, dar ce contează când ei au spatele asigurat de Clinton’s machine. A fost aproape inevitabilă ciocnirea pentru că s-a dorit astfel. Violența s-a manifestat din ambele părți, dar democrații îi văd întotdeauna în negru pe cei de dreapta. Grupul Antifa a devenit faimos prin excesiva sa violență manifestată în Seattle, Sacramento, Berkley, Washington, New York. Escaladarea confruntării s-a soldat cu o moarte tragică din cauza unui extremist de dreapta, originar din Ohio.

Să remarcăm că landscape-ul social s-a schimbat în sensul marginalizării, după cum s-a observat, a unui număr considerabil de indivizi albi, dominați de sentimentul abandonării, al ostracizării în propria lor țară, unde simt că nu mai au un viitor. Ei fac parte din clasa de mijloc pauperizată prin tratatele economice semnate de Bill Clinton, dintre care NAFTA este cel mai proeminent. Dacă democrații sunt partidul muncitorilor cum de nu au corectat eroarea lui Clinton în atâția ani în care s-au aflat la conducere? Dintre aceștia s-au recrutat o parte dintre votanții lui Donald Trump. Dar alături de ei s-au aflat foști votanți ai lui Barak Obama, dezamăgiți de politica lui. Doctrina neoliberală, așa numita Identity politics (politicile identității) promovată de Hillary Clinton demonizează pe bărbații albi, susținând că femeile, negrii și homosexulaii sunt cu toții victimele bărbaților albi heterosexuali, denumiți „victimizer class” (clasa celor care victimizează). „The doctrine delegitimizes white heterosexual males in the same way that Nazi doctrine delegitimized Jews and communist doctrine delegitimizes capitalists. There is no difference”, (Doctrina delegitimează pe bărbații albi heterosexuali la fel cum doctrina nazistă i-a delegitimat pe evrei și doctrina comunistă îi delegitimizează pe capitaliști), notează Paul Craig Roberts în articolul său Charlottesville (w.w.w.paulcraigroberts.org, August 14, 2017). La un examen mai atent, evoluția societății americane spre o structură de putere oligarhică, nereceptivă la nevoile întregii clase de mijloc, indiferent de culoare, a declanșat un amplu proces de pauperizare pe fondul căruia masele pot fi ușor manipulate în scopurile politice ale elitelor. În măsura în care Donald Trump a aruncat mănușa, înfruntând tocmai aceste elite plus doctrina globalistă el este periculos pentru „deep state” (puterea ascunsă) și pentru toți slujitorii lui. Trump nu este lipsit de scăderi de personalitate, dar pe bună dreptate a fost văzut de mulțimi ca un individ real, autentic din afara sistemului total corupt.

Pronosticurile observatorilor obiectivi ai prezentului landscape politic american nu sunt optimiste: „The Globalists/Billionaires are executing a Purple Revolution, much the same as the Orange/EuroMaidan Revolution in the Ukraine and the Arab Spring, but this time right here in the United States. A revolution that is designed to remove Donald Trump from office and restore Globalist/Billionaire dominion…” (Miliardarii globaliști confecționează o Revoluție Violetă, asemănătoare cu Revoluția Portocalie/Euromaidan din Ucraina și Primăvara arabă, dar de data aceasta chiar aici în Statele Unite. O revoluție care este menită să-l înlăture pe Donald Trump din oficiu și să restaureze dominația miliardarilor globaliști… – vezi w.w.w. ronpaulforums.com 8/16/2017, Charlottesville: Citizens Behaving as Needed to Impose the Globalist Agenda).

(Waterford, 19 august 2017)