Oh, Canada!

Oh, Canada!

Adică o recenzie…

Motto: Nu fii popular, fii necesar!

Autor: Mircea Vişan (Detroit, Michigan)

Fiindcă m-am băgat şi eu în seamă de vreo trei ani de zile prin comunitatea românească, am fost invitat la Conferinţa A.J.R.P. de la Montreal, Quebec, Canada. Oh, Canada!

Jurnalist de sâmbătă fiind (mai nou), m-am gândit să nu ratez ocazia şi să bag un ochiometru la ce mai zic şi ce mai fac colegii de prin presa diasporeza, aşa, în direct.

Şi pentru că orice întâlnire românească cu iz oficial în diaspora, fie ea şi de jurnalişti, trebuie să aibă invitaţi de vază din rândul celor ce păstoresc câmpia românească din afară ţării, am avut parte, nu-i aşa (vorba lu’ Brucan), de băgarea în seamă ce onorabilii au considerat că o merităm.

Oficialul numărul unu (în ordinea luărilor de cuvânt) zice ceva de genul „să sărbătorim împreună marea unire, să ne concentrăm pe acest eveniment”. Ştiţi ceva? Eu zic să uităm de altele şi să-ncepem de pe-acum… Mesaj patriotic, de bun simţ.

Mi-am şoptit în barbă: da…

Bun, mulţumesc, ciao, trebuie să fug până la New York!

Apropos, când oficialul numărul unu a început să vorbească, oficialul X şi-a adus aminte că şi-a lăsat acasă laptele pe foc, apa curgând la baie, îşi uitase snack-ul în bucătărie şi colac peste pupăză, îl durea crunt o bătătură. Şi a ieşit din sală. Oficialul X ne vorbeşte (mai târziu, după ce şi-a închis apa la baie şi şi-a tratat bătăturile), stând pe scaun, mai mult ca sigur fiindcă nu dorea să ne privească „de sus”.

Mesajul, în esenţă, sună ceva de genul: „se vor înăspri condiţiile de acordare a finanţărilor MRP”, „ori faceţi presă profesionist, ori ba”, „nu mai luaţi articole de pe la alţii”, „fiţi cuminţi că vă dau na na”. Sau cam aşa ceva. Păi da, că noi, ăştia de dăm din gură şi tastatură prin diaspora, suntem jurnalişti profesionişti cel puţin 8 ore pe zi. Păcat că doar în afara orelor de program care ne asigură ce să băgăm în gură înainte să o deschidem.

„Gata, nu mai răspund la întrebări!”. OK! Perfect! Au revoir, că doar suntem în Quebec. Pardon, am greşit… am uitat să pun semnul întrebării după “au revoir”… Un mare filozof bulgar ar fi zis mai repede drum bun şi cale bătută… Ah, uitasem, oficialul X şi-a împărţit cafeaua cu mine. Din bucata mea de pâine… nu?

Apropos, pe tot timpul discursului, oficialul unu a păstrat distanţă de un scaun gol faţă de oficialul X, care tocmai îşi rezolvase problema cu bătăturile. Un al treilea oficial, sau mai repede oficios, a glăsuit ceva (sincer, nici nu mai ţin minte ce), apoi s-a supărat. Şi a plecat spunându-ne pa-pa! După care s-a întors, mânat înapoi de alt oficios şef (care la rândul său vorbise ceva, dar scuze, n-am reţinut ce…). A asistat în continuare pios, tăcut şi gânditor la desfăşurarea lucrărilor. La un moment dat chiar am crezut că este atent la ce se discută. A doua zi, când erau programate mese rotunde şi unde domnia sa (???) putea să ia cuvântul cu adevărat, ne-a tratat cu un scaun gol pe laterală. Un adevărat diasporlamentar, ce mai! Respect! (ar zice unii…).

Noroc că am avut şi un oficial care s-a respectat pe sine şi ne-a respectat şi pe noi. Gee Boy! Nu-mi venea sa cred…

Am văzut şi alţi oficiali în sală, care n-au luat cuvântul dar i-au păzit grijulii pe cei care şi-au luat inima-n dinţi şi au glăsuit.

În rest, în lipsa oficialităţilor, totul a mers bine şi frumos. Ne-am etalat experienţa, ne-am spus păsurile, ne-am lăudat, am criticat, arătat cu degetul, am schimbat păreri, adrese de email, numere de telefon. Am stabilit viitoare colaborări. Adică, exact ce trebuie să facă un jurnalist la o asemenea conferinţă.

Care conferinţă a fost organizată bine, având în vedere condiţiile. Pe care le ştiu şi bine fac că nu le spun la nimeni (las pe alţii)! O conferinţă deschisă şi total transparentă, transmisă integral live video. O premieră care s-a dovedit a fi fost extrem de oportună.

Personal, m-am ţinut de cuvânt. Când unii oficiali, jurnalişti actuali sau foşti, artişti, scriitori sau activişti comunitari au dat-o în comunicare cu iz politic, am ieşit la o ţigară. Sau la un pachet, f(x), unde x variază de la unul la altul.

Acum, odată ajuns înapoi acasă, mănânc o ridiche şi scriu cele de mai sus.