„Nenorocirea” online şi vocală a românului

„Nenorocirea” online şi vocală a românului

Autor: Dorin Nădrău (Michigan, SUA)

Mă irită, mă enervează şi mă oboseşte din ce în ce mai mult constatarea că, invariabil, internetul e tot mai aglomerat, în aceste zile, cu postări ce exprimă vizibile văicăreli ce sugerează neîndoielnic sentimente de revoltă şi scandal, de genul: „Ca la noi, la nimenea”, „Avem o ţară de rahat”, „La noi sunt cei mai corupţi politicieni”, „Suntem cei mai nenorociţi. Te doare mintea” etc. Nu contest că aserţiunile invocate n-ar fi, în mare măsură, adevărate, dar repetarea lor agasantă conduce, cu siguranţă, la plictis şi indignare.

În ce priveşte românul vocal din tramvaie, autobuze şi trenuri de metrou aglomerate, el îşi justifică lamentarea, cred eu, prin aceea că ori vine de la serviciu, ori nu mai are serviciu, ori e la pensie, în toate cele trei ipoteze fiind supărat pe viaţă.

Consider că este foarte incitant şi, totodată, interesant să încerci să înţelegi mecanismul care declanşează acest fenomen accentuat al văitatului românului. Fără îndoială, nu este nevoie să faci studii sociologice pentru a constata că românul parcurge una dintre cele mai grave forme de criză, criza de încredere în stat, în instituţii şi chiar în el îsuşi. Relativ la psihologia actuală a românului, recent, s-a concluzionat că încrederea scăzută şi stilul cognitiv caracterizat de exagerarea pozitivului şi negativului duc la reale dificultăţi de cooperare, frizând chiar resemnarea.

Ingenioase cercetări efectuate de curând relevă o situaţie destul de ciudată, anume că, aproape fiecare individ din România se consideră o persoană aparte „blestemată” să trăiască printre nevrednici şi infami. Desigur, tendinţa de a te considera ceva mai bun decât majoritatea celorlalţi este de natură pur umană şi nicidecum o invenţie românească, dar, se pare că, în ultimul timp, românul o cam exagerează. O altă statistică denotă că tipul „veşnic nemulţumit” („a fost rău”, „este rău”, „va fi rău”) reprezintă cel mai mare procentaj din Europa, împrejurare îngrijorătoare, dar uşor explicabilă: pe de o parte, datorită deziluziilor înregistrate în ultimii peste 25 de ani, iar pe de altă parte, prin aportul media, care parcă triumfă când poate semnala şi comenta, „informat şi argumentat”, că suntem „cei mai leneşi” (afirmaţie total eronată, având în vedere că, luând în considerare orele de lucru, românii se situează pe unul din primele locuri din Europa) sau că românii sunt „cei mai corupţi din lume” (ceea ce nu este adevărat).

Revenind la indivizii copleşiţi de refrenul „nenorocirea românului e cea mai cea”, eu consider că ei sunt permanent indignaţi pentru că astfel cred ei că trebuie să fie, mereu indignaţi, ăsta e felul lor propriu de a se simţi vii, determinare proprie ce vine din originalul lor mecanism interior. După părerea mea, refrenul lor obsesiv menţionat îl aruncă automat ca să le mai treacă timpul, să li se mai ducă nervii şi, nu în ultimul rând, să pară mai isteţi în ochii lor și în ochii altora. Toţi aceşti adevăraţi nihilişti sunt convinşi că poziţia lor dă bine, e la modă, conferindu-le aerul superior al unui geniu conştient de şubrezenia condiţiei istorico-umane în care trăieşte. O altă explicaţie pentru acest soi de indivizi ar fi că le place să se dea importanţi. De asemenea, cred că pentru ei este reconfortant a te complace la gândul că „în România funcţionează astăzi cel mai nenorocit sistem”. Clamând întruna refrenul „nenorocirea noastră” şi socotindu-l în mintea lor ca pe un veritabil refugiu, respectivii indivizi probează, fără putere de tăgadă, o formă supărătoare de îngâmfare şi un adevărat cabotinism, asemănător acelor care aberează continuu online despre vizite extraterestre, energii astrale sau daci atotştiutori.

În altă ordine de idei, nu pot spune că în România nu e rău, dar important este să conştientizăm cât e de rău în România acestor ani. Cercetând şi analizând cifrele şi clasamentele pe Wikipedia, am ajuns la concuzia că peste 80% din oamenii acestei planete trăiesc în acest moment mai rău decât teribiliştii postaci de pe Facebook la care mă refer, din toate punctele de vedere: asistenţă medicală, drepturile omului, libertăţi, democraţie, nivel de trai. Susţinerea că „afară e mai bine”, trebuie reconsiderată prin reactualizarea acestui „afară” prin stabilirea mediei indicatorilor sociali între Norvegia (ţara cu cel mai înalt standard de viaţă de pe planetă) şi Republica Moldova (statul cu cel mai scăzut nivel de trai din Europa), medie care se situează mult sub România, românii fiind mult peste medie.

În fine, nu pot fi de acord cu cei care recurg la postura de a se alinta cu gânduri potrivit cărora politicienii români sunt cei mai corupţi, ticăloşia românilor este cea mai gravă, prostia românească e cea mai mare, alintare ineficientă şi alarmantă. Cred că principalul lor motiv de a amplifica peste măsură elefantul cu care se luptă şi care se dovedeşte a fi doar un amărât de şoricel este acela de a-şi da ochii peste cap, copleşiţi de realităţile şi viaţa pe care ei le înţeleg într-un mod superior. În ce mă priveşte, mă alătur celor care opinează că se impune o analiză lucidă şi cinstită a circumstanţelor actuale prin prisma drumului parcurs, adică să ne uităm de unde am pornit şi unde am ajuns. Vom consata un un lucru surprinzător, anume că, am venit de departe şi am ajuns relativ departe, într-un timp scurt, dar numai în salturi, salturi pe care le-am făcut în perioadele când am întrerupt văicăreala, eliminând lehamitea existenţială şi frustrarea spirituală.

Foto: Dorin Nadrau