April 17, 2024

Curentul International

Curentul International Magazine

O moschee uriașă la București?!

6 min read

O moschee uriașă la București?!

Autor: Silvia Jinga (Waterford, Michigan, SUA)

„Gândul se sparie”, cum ar spune cronicarul, la aflarea știrii că în inima Bucureștiului se va construi, cu banii Turciei, cea mai falnică moschee din Europa. Te întrebi de ce-au căzut sorții pe români să îndure asemenea înplant de religie musulmană tocmai în capitala lor. De ce nu în Ungaria care a fost pașalâc turcesc, de ce nu la Viena cea asediată de turci, de ce la București, unde o biserică ne amintește de uciderea prin decapitare a voevodului Constantin Brâncoveanu și a copiilor lui de către mai marii Imperiului Otoman? Oare jertfele principatelor române prădate de atâtea ori de Poartă, oare simbolul iconic al lui Ștefan cel Mare, a cărui sabie stă și acum la Istambul, nu vorbesc împotriva oricărui gest de sfidare venit dinspre Turcia, și planul construirii moscheii este unul. Pentru că dacă s-ar fi ridicat o nouă moschee în Dobrogea, unde viețuiesc în pace cu românii în jur de șaizeci, șaptezeci de mii de etnici turci, ar fi fost un fapt normal, expresie a respectării libertății religioase într-o democrație. Construirea moscheii în mijlocul unei populații covârșitor românești, în București continuu să spun că este un gest de sfidare, pentru că locuitorii capitalei vor trebui să audă la miezul nopții cântecul din vârful minaretului, vor fi obligați să asiste la practicarea unei religii care nu este a lor. De ce nu este lăsată religia să fie practicată acolo unde este intrinsecă unor comunități organice cărora le transmite mesajul. Ca să nu mai vorbim, că, așa cum s-a observat, la intrarea în capitala României moscheea va fi edificiul dominant al peisajului. Noi știm că la București ne aflăm într-o țară de religie creștin ortodoxă, dar plasarea moscheii i-ar putea induce în eroare pe străinii necunoscători ai locului.   Nu încetăm a ne întreba de ce se înalță cea mai mare moschee din Europa în lumea românească, atât de îndelung hărțuită de Imperiul Otoman! Fără a fi ranchiunoși, totuși considerăm că se cuvine a avea puțină reverență față de istorie. Avem o anumită sensibilitate peste care n-ar trebui să se treacă. Nu mai putem vorbi de political correctness, când în joc sunt acțiuni de nesocotire a specificului național.

Dar nu se încearcă oare prin globalizare tocmai un atentat la ceea ce este aproape de esența specificului național? Dimensiunea ortodoxiei practicată veacuri de-a rândul la noi a fost un scut pentru oprirea ofensivei catolicizării dinspre Vest și piatră unghiulară de rezistență față de mahomedanism. Sprijinindu-ne pe ortodoxie am rezistat ca popor, păstrându-ne ființa națională. Nu degeaba a fost Ștefan cel Mare supranumit și cel Sfânt. Istoria și tradiția ne-au transmis lecția de nobilă umilință a voevodului, care, după fiecare victorie antiotomană, ridica o mănăstire sau o bisericuță. Ștefan cel Mare nu s-a rezemat numai pe paloșul său, pe oștirea sa, ci și pe credința sa ortodoxă, și-a înclinat fruntea în fața Atotputernicului.

Mai este de relevat apoi aspectul secretos al înțelegerii dintre guvernanții români și oficialitățile turcești. Din nou ca și în atâtea alte circumstanțe poporul român a fost pus în fața faptului împlinit. Acordul a fost perfectat încă din timpul președenției lui Traian Băsescu, din 2004 și pus în aplicare acum, în 2015 sub guvernarea Ponta, care a atribuit terenul guvernului de la Istanbul, premierul profitând de ocazie să se și opereze la genunchi acolo, pentru a-și temporiza demisia, punând pentru a câta oară paranoia lui deasupra interesului țării. Românii au fost din nou luați prin surprindere de o hotărâre de guvern, care într-o societate democratică ar fi trebuit să fie obiectul unei dezbateri deschise. Când lucruri esențiale, care privesc într-un fel sau altul soarta românilor, se aranjează în spatele ușilor închise să ne mai mirăm că oamenii sunt aruncați în totală confuzie, simțindu-se mereu trădați, mereu trași pe sfoară? Întreaga politică de douăzeci și cinci de ani încoace a fost lipsită de transparență. Nu se cunoaște nici până azi adevărul despre lovitura de stat/revoluția din decembrie 1989, despre instigatorul la mineriade, căci Ion Iliescu neagă din răsputeri că el ar fi fost implicat, despre fenomenul securist românesc care a rămas un deziderat pe hârtii; legitimitatea mișcării din Piața Universității este contestată, giganticele rețele de hoți și borfași, care au prădat economia României de un sfert de veac, abia au început a fi investigate, după ce excrocarea marii majorități a românilor și a fondurilor europene a fost pe deplin înfăptuită. Haosul administrațiilor guvernamentale a fost întreținut cu bună știință, ca la adăpostul lui baroni, parlamentari, magistrați, miniștrii și prim-miniștrii să se poată ocupa în voie nu de durerile reale ale țării, ci de acumularea dementă a averilor personale cu o lăcomie bestială. Au dispărut hărți importante de la Institutul Geologic, indicând bogățiile acelui pământ, dar nimeni nu știe nimic. Cert este că multe dintre ele au ajuns în mâinile unor investitori străini, avizi de îmbogățire rapidă. România pare a fi supusă unui regim neocolonial. Lista neregulilor este nesfârșită. Hoția și incompetența înaltei administrații din România au reușit să alunge trei milioane de români ca să ajungă slugi în spații vestic europene. Între a rămâne în țară și a muri de foame și a te autoexila pentru supraviețuire judecați și dumneavoastră că bieții oameni n-au avut de ales. Deși am auzit muncitori intrați în greva foamei la combinatul de apă grea de la Turnu-Severin, căpușat și distrus, care au strigat că nu vor să plece slugi la străini. O fetiță din acel oraș condamnat la inaniție a mărturisit unui reporter că de ziua ei de naștere și-ar dori să mănânce salam. Acolo au adus guvernările tembele România!

Furturile masive de la CNADR care au condamnat România la o țară fără infrastructură, în ciuda sumelor astronomice cheltuite de multe ori fără cap în lucrări făcute de mântuială abia acum intră în colimatorul unor jurnaliști de investigație. Toți oamenii de bună credință acuză pe mahării din Ministerul Tranporturilor de lipsă de coerență, pasiunea pentru para-ndărăt, grija părintească pentru prăsirea rețelelor de furt în haită. Da, îndrăznim să spunem că s-au strâns în haită politicienii români și înalții demnitari, dedați unei corupții fără precedent. Cât de trist arată istoria ultimilor douăzeci și cinci de ani pentru România.

Și când toate acestea se întâmplă la noi, planul plantării unei moschei triumfale în centrul capitalei României vine colac peste pupăză. Exact asta lipsea românilor extorcați de hoții de la guvernare?! Înțelegem de aici că românii nu trebuie să fie doar ruinați materialicește, ei trebuie și umiliți în propria lor țară, desconsiderați. De ce când propaganda musulmană se întețește, constituirea enclavelor care impun legea Sharia, vandalizarea marilor orașe amenință stabilitatea statelor europene, de ce într-un asemenea moment s-a decis construirea tocmai la București a grandioasei moschei? Vedem în acest act o invitație la năvălirea în masă a populației musulmane la noi, orientarea ei dinspre Europa Vestică spre România. Acesta să fie oare scopul, având în vedere că nu departe de România, în fosta Iugoslavie s-a constituit prin abuz primul stat musulman în Kosovo cu sprijinul NATO și al administrației Clinton.

Din nefericire, soarta țării noastre continuă să fie trasă la sorți de alții cu sprijinul nemijlocit al înalților demnitari români, indiferent de apartenența lor partinică, uniți prin duhul trădării naționale și al jafului unui popor vlăguit de câte rele s-au abătut asupra lui.

17.Silvia-Jinga.-Foto

Foto. Silvia Jinga

3 thoughts on “O moschee uriașă la București?!

  1. Nu,n-a cazut nici o nenorocire pe capul nostru mai mare decat clica postcomunista Iliescu,RomanPetre,Nastase,,Ponta si atasatii lor,neam de fara rusine si Dumnezeu!Da,noi i-am votat,noi am fost hraniti la alegeri cu sarmale si mititei,ba si caldari de plastic si sticle cu ulei!Si acum nu stim cum sa scapam de ei!…Ca sa scapam de Ceausescu am iesit in strada,si i-am pus,tot noi! pe IlieaSCu etcomp. plus pe cel care asmutea hoardele pe prima pagina a SCANTEII anilor 1946-47…pe nume de imprumut SILVIU BRUCAN!Noi am stiut ce urmeaza dupa intronarea guvernului avand in frunte pe ardeleanul get-beta Groza,Si nu nemtii,nu ungurii,nu ,,jidanii” au dusa la marea tradare care a avut loc dupa!In inchisporile comunista a murit floarea intelectualitatii noastre,tot mecanismul de sorginte omunista,adica ,,executarea”, a fost dirijat de ai ,,ai nostri”,get-beget romani,ca Gheorghiu-Dekj,Draghci,Ceausescu….Da,au fost si evrei,si unguri,si bulgari in aparatul executoriu…. Au luat pozitie si au fost nimicit cu zel de …ai nostri.Dar intelectuali -mai cu vaza,unde a fost.A…,O palida rezonanta a ,,rezistentii prin asa zisa cultura”?Au capitulat unul cate unul dela Calinescu,pana la Plesu si compania…Bine le-a zis Herta Müller ,,Mitlaufer”,adca ,,colabpratori”,nu alt ceva!
    Ce, mai!Asa suntem si nu vom pieri de azi, pe maine!.Ci,incet, dar sigur….Daca nu vine peste noi vreun neam,nu sa ne salvaze,ci sa ne vare pe gat tot felul de retete care ne vin ,taman ca o pereche de ghete,nr.39,pe cand boi purtam incaltainte purtata,nu-i vorba,dar dela 45 in sus.Asa a fost,asa vor fi si rasstranepotii nosti,pentruca asa ne e gena.(Sa se supere cei care sesimt ,,insultati”!…,adica poate ar avea ,,pentru ce”.). .

  2. Nici în perioada domnitorilor fanarioți otomanii nu au reușit să impună construirea de moschee în Țările Române. Iată că Ponta, pentru tratarea unui genunchi, oferă turcilor 12 000 metri pătrați în București. Totuși pe lângă genunchiul personal Ponta mai obține montarea unei inscripții pe o placă mobilă ( adică înfiptă în iarbă) plasată lângă gardul unui muzeu ( o fi afară?) care amintește faptul că Domnitorul Constantin Brâncoveanu a fost închis acolo. Nimic despre martirajul unic în istoria umanității a acestui domnitor , al fiilor și ginerului său.Halal patriot!

Leave a Reply to dumitru stoian Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Copyright © All rights reserved. | Newsphere by AF themes.