De vorba cu Marie Jeanne Ion

De vorba cu Marie Jeanne Ion
Interviu realizat de Ana Moroşan Magdin

„Românii se chinuie să treacă printr-o criză al cărei final nu e clar nici pentru liderii europeni, d-apoi pentru cei de la Bucureşti!”

Ana Magdin: Ce mai face Marie Jeanne Ion?

Marie Jeanne Ion: Bine v-am găsit şi mulţumesc pentru invitaţia la această discuţie!

Ana Magdin: Cu mare drag!

Marie Jeanne Ion: Păi tocmai am împlinit nişte ani (care nu sunt puţini) şi mă gândesc foarte serios la planurile de viaţă pentru perioada viitoare. Pentru că lumea, societatea sunt în schimbare şi meseria mea este în prima linie atunci când vine vorba despre astfel de metamorfoze. Nu vreau să spun vorbe mari dar revoluţia internetului are consecinţe importante şi televiziunea va trebui să înveţe, în curând, să existe în simbioză cu mediul online. În România, trecerea asta se face mai greu şi sunt multe obstacole în dezvoltarea media. Nici campanile astea politice nu ajută foarte mult. Deci, ce pot să spun că fac, pe scurt? Încerc să conving oamenii că trebuie să se adapteze unor vremuri noi.

Ana Magdin: Cum vezi lucrurile uitându-te în urmă, la perioada destul de grea, pentru toţi românii, care sufereau alături de voi şi pentru voi, românii noştri răpiţi în Irak?

Marie Jeanne Ion: Se spune că nimic nu e întâmplător în viaţă. Nu ştiu cât de mult cred în ideea de destin dar dacă ţi-a fost dat să treci printr-o „cumpănă” ca aceea din 2005, cu siguranţă ai foarte multe de învăţat. În primul rând am învăţat să văd oamenii altfel. Jurnalist fiind, percepeam publicul, audienţa; asta eşti antrenat să faci: să duci informaţii calde acestui public, să prezinţi realitatea aşa cum este ea, fără invenţii sau cosmetizări. Aşa am şi ajuns în situaţia aceea de război. Am vrut să văd cu ochii mei şi să aduc acasă poveştile adevărate din acea regiune. Am reuşit să facem atunci şi ultimul interviu realizat de vreo televiziune din lumea asta cu premierul interimar al Irak-ului (Ayad Allawi), chiar înainte de finalul mandatului său. Din păcate, lucrurile s-au terminat rău şi era cât pe ce să se termine de tot… Şi, dacă până în momentul ăla credeam că oamenii sunt tot oameni oriunde s-ar afla pe pământul ăsta, am aflat atunci pe pielea mea că există o mare diferenţă între diversele comunităţi. Diferenţă dată de cultură, de obişnuinţă, de percepţie a vieţii, de educaţie (ori, mai bine zis, de lipsa ei) şi de interese. Există oameni învăţaţi încă din fragedă copilărie şi prin exemplul persoanelor de succes din jurul lor, că viaţa înseamnă să trăieşti după regulile tale şi orice concesie e o trădare. Zic reguli şi nu dogme pentru că ceea ce se petrece în Orientul Mijlociu nu cred că are prea mult de-a face cu religia şi cu Dumnezeu (ori Allah, cum vreţi să-l numiţi). Cred că aceste argumente servesc doar ca faţadă, ca scut, pentru scopurile reale ale celor care comit acte de terorism. Şi aceştia sunt nişte oameni care încearcă, prin orice mijloace, să obţină putere şi influenţă fie şi într-o societate underground, paralelă, aşa cum este cea pe care o construiesc. În lumea asta a lor, ierarhiile sunt foarte clare şi persoanele aflate la baza piramidei sunt pioni de care te poţi dispensa oricând. Carne de tun. Unii ca noi, cu atât mai mult pentru că noi eram eram şi outsiders – nu trăiam după regulile lor pe care susţin că le-au extras din scrierile sfinte. Cred că şocul cultural este major în zona aceea şi nu cred că situaţia se va calma prea curând. Până când nu va exista educaţie reală şi de calitate, disponibilă pentru fiecare persoană din ţările Orientului Mijlociu, lucrurile nu se vor linişti. Şi nu ştiu câţi dintre conducătorii lor au interesul să implementeze vreodată un asemenea sistem. Din contra, e mult mai simplu să faci şcoli religioase prin care să îndoctrinezi tinerii şi să le induci ideea că ei sunt puri şi tot restul lumii duce un război împotriva lor ca să îi subjuge. Şi, desigur, că sunt săraci pentru că lumea are ceva cu ei şi le-a declarat război, nu fiindcă liderii lor sunt corupţi şi dezinteresaţi de soarta poporului. E o metodă extrem de eficientă de manipulare şi nu ştiu cum se va putea vreodată găsi o soluţie pacifistă pentru un fenomen de o asemenea amploare.
Spuneam că am învăţat că unii oameni sunt aşa cum i-am descris mai sus însă am învăţat şi altceva: că românii sunt capabili de solidaritate. Îmi amintesc că în ziua în care am ajuns în ambasada din Bagdad, după eliberare, am văzut la televizor jurnalele de ştiri din ţară. Nu ne venea să credem că lumea a ieşit în stradă pentru că oamenilor le-a păsat de soarta noastră. Pentru mine, acel „public” s-a personalizat dintr-o dată, s-a transformat într-o mare de oameni cărora de atunci le tot spun „mulumesc”!

Ana Magdin: Cum ai reuşit să treci peste perioada aceea atât de grea pentru sufletul tău?

Marie Jeanne Ion: Sunt o persoană cu un psihic destul de tare. Diferenţa dintre sănătate mentală şi nebunie cred că este dată de speranţă. Şi ştiţi vorba aceea: speranţa moare ultima. Pot să vă spun că e foarte adevărat. Atâta vreme cât speri, cât insişti să crezi că vei supravieţui, că vei reuşi, rămâi întreg. M-a afectat, desigur, toată întâmplarea asta. Am înţeles că e atât de simplu să dispari fără urmă şi că tot ceea ce ai făcut în viaţă se poate să nu valoreze mai nimic. Am înţeles că singura urmă reală pe care o laşi în urma ta pe lume este un copil, aşa că foarte repede după aceea s-a născut fiul meu, Alexandru – care împlineşte 8 ani în decembrie. Am revenit la muncă şi am făcut foarte multe multe lucruri – şi televiziune şi public relations şi campanii. Am adunat experienţe diverse dar tot la jurnalism m-am întors de fiecare dată pentru că asta e ceea ce iubesc. Dar, în România presa e din ce în ce mai controlată de anumite grupuri de interese care au profund de-a face cu politicul şi asta e toxic pentru esenţa acestei meserii. Gândiţi-vă: Antena la Voiculescu (nu trebuie să mai dezvolt, îi ştiţi biografia), RTV la Sebastian Ghiţă (senator PSD), B1 la fraţii Păunescu, Realitatea între Sorin Ovidiu Vântu (în detenţie acum) şi creditorii săi, TVR profund politizată printr-o lege care nu se mai schimbă. Doar Pro TV şi Kanal D sunt business-uri de media reale, care concurează pe piaţă şi nu le este uşor.
Lucrez din 2000-2001 şi cu Euronews – colaborez la realizarea unor reportaje mai extinse – şi pot spune că simt cum iau „o gură de aer” atunci când sunt la filmări cu ei. Principiile etice se respectă întocmai şi asta e extrem de important. Am vorbit despre fiul meu şi despre meseria mea pentru că acestea sunt cele două aspecte ale vieţii mele care m-au echilibrat.

Foto. Marie Jeanne Ion

Ana Magdin: Eşti mulţumită de politica din România, de starea socială şi de cum decurg lucrurile pentru români şi pentru România?

Marie Jeanne Ion: Aş minţi să spun că da. Am spus mai sus că am adunat experienţe diverse dar să ştiţi că nu toate au fost plăcute. Calculele politice sunt întotdeauna extrem de cinice şi de prea puţine ori scopul guvernării şi al politicienilor este să îmbunătăţească viaţa oamenilor din ţara asta. Nu spun că nu există politicieni corecţi, spun doar că sunt prea puţini. Şi raţiunile de campanie politică şi electorală conduc la războaie dure, cu înscenări şi cu minciuni, cu tot felul de mizerii. În tot timpul ăsta, românii se chinuie să treacă printr-o criză al cărei final nu e clar nici pentru liderii europeni, d-apoi pentru cei de la Bucureşti. Strategiile se schimbă de la un mandat la altul şi nu văd în niciun domeniu un proiect „de ţară”, durabil şi constant. Cine câştigă alegerile decretează că tot ceea ce au făcut predecesorii este prost şi eronat, aşa că la fiecare 4 ani o luăm de la capăt. Progresul vine în pas de melc în România şi asta e o problemă. Cred că integrarea în Uniunea Europeană a fost un lucru bun pentru ţara asta fiindcă Bruxelles-ul ne obligă să respectă nişte reguli stricte. Corupţia s-a mai diminuat ca o consecinţă a monitorizării de la Bruxelles. Orice tranziţie e dificilă dar în cazul României parcă lucrurile au mers mult prea încet şi de prea multe ori am făcut doi paşi înapoi şi unul înainte. Însă (cum spuneam – speranţa!) trecem acum printr-o perioadă în care atenţia cancelariilor occidentale se concentrează şi în această zonă, din cauza evoluţiilor din Ucraina. Orice criză e o oportunitate de dezvoltare şi cred că acum România îşi poate juca în mod corect cartea şi poate negocia o poziţionare mai bună decât a avut în trecut. Deocamdată nu s-au făcut greşeli majore pe „frontul” ăsta, rămâne de văzut ce se va întâmpla după alegerile prezidenţiale din noiembrie. Nu se va modifica radical strategia de până acum dar în funcţie de câştigător, vor fi cu siguranţă nuanţe.

Ana Magdin: Dacă ai avea o putere, ce ai şterge, ce ai păstra şi ce ai adăuga pentru o viaţă mai bună pentru români?

Marie Jeanne Ion: Nu e deloc democratic ceea ce îmi cereţi! Eu sunt balanţă ca zodie şi pentru mine e important ca totul să fie corect – nu corect pentru mine, ci corect din punct de vedere social. Eu, una, aş încerca să scot politicul din tot şi toate. L-aş limita la adevărata lui menire şi l-aş pune la treabă: să facă legi corecte, votate în Parlament şi nu decretate din Guvern (celebrele ordonanţe pe care toată lumea le arată cu degetul dar fiecare le foloseşte din plin când ajunge la guvernare), să facă strategii (să ceară experţilor să le realizeze, adică) pe domeniile importante – sănătate, educaţie, piaţa muncii, să guverneze cu bună credinţă şi să ţină cont de interesul naţional (ştiu că e o vorbă mare dar e o necesitate reală). Nu mi se pare în regulă ca fiul meu de clasa I să înceapă şcoala fără manual pe bancă pentru că ministerul educaţiei nu a calculat bine timpul în care se face o achiziţie publică (potrivit legii), nu mi se pare normal să plătim aiurea accize în plus la benzină – chipurile pentru cofinanţări la autostră care nu se vor mai face, căci banii merg în alte părţi după cum aflăm acum -, nu mi se pare în regulă ca românii să nu-şi mai găsească de lucru în ţara lor şi să fie nevoiţi să plece în masă peste graniţe pentru a câştiga o pâine, nu mi se pare ok ca medici buni, cu ani de experienţă, să câştige 700 de euro pe lună iar statul să aibă o gândire de tipul „lasă că se descurcă, oricum primesc şpăgi”. Valoarea nu este recompensată în România decât foarte rar şi caracteristica apeciată este capacitatea de a te „descurca”. Ştiu că nu există nicăieri în lume o societate perfectă însă bine ar fi să tindem, măcar, spre normalitate. Perioada comunistă nu a dispărut de tot din mentalul public, pentru că atunci „descurcăreţii” erau la mare preţ. Cred că dacă aş avea o baghetă magică aş scurta brusc tranziţia asta interminabilă, cu toate modelele ei sociale şi comportamentale.

Ana Magdin: Cum decurge o zi din viaţa ta?

Marie Jeanne Ion: Ziua mea începe şi se termină cu copilul meu. Ne sculăm devreme ca să ajungem la timp la şcoală, după care începe „malaxorul”: ştirile la zi, coordonarea reporterilor, citit foarte mult şi scris analize (pentru Zig Zag Roman-Canadian, un ziar al românilor din Canada), mă rog, o zi la birou normală. Am şi altfel de zile, atunci când merg pe teren. Anul acesta am filmat de două ori cu Euronews în Republica Moldova, a doua oară chiar în Transnistria. Interviul cu preşedintele autoproclamatei Republici Transnistrene a fost foarte interesant, aşa cum a fost şi scurta „întâlnire” în stradă cu un lucrător al serviciului lor de securitate (ştiaţi că încă se cheamă KGB?) care ne-a întrebat ce facem noi acolo cu camera de filmat şi ne-a legitimat. Mai ţineţi minte, şi pe la noi se întâmpla aşa odată… Zilele astea de deplasare sunt extrem de pline, filmările încep la 8 dimineaţa şi se termină cel mai devreme la 8 seara.

Ana Magdin: Ce îţi bucură sufletul?

Marie Jeanne Ion: Prietenii şi familia – ei mă fac întotdeauna să simt că trăiesc. O carte bună, un film – întotdeauna dramă sau comedie, niciodată acţiune, filmele de acţiune mă plictisesc. O ieşire în natură – nimic nu se compară cu gustul unui strugure cules din vie cu mâna ta – sau o excursie în care pot vedea locuri frumoase. Nu sunt o persoană pretenţioasă şi ştiu că starea de bine e în tine, nu în exterior.

Ana Magdin: Cum îţi menţii sănătatea, starea fizică şi starea de spirit, ca să funcţionezi atât de frumos?

Marie Jeanne Ion: Părinţii mei sunt medici şi ştiu din copilărie că lucrul cel mai important este să fii sănătos. Aşa că mai bine gătesc eu o mâncare bună decât să cumpăr fast food sau semi-preparate. Dacă mâncăm de trei ori pe an de la MacDonalds, e mult. Şi atunci, o facem pentru jucăria din meniul de copii… Până la naşterea fiului meu recunosc că nu aveam un program de viaţă sau o dietă alimentară fixă dar a fost nevoie să mă adaptez pentru sănătatea lui. Mâncăm foarte multe legume şi fructe pentru că ne plac, ciocolată cam o dată pe săptămână, cu porţia, bem multă apă (sucurile nici nu sunt pe gustul nostru) şi trebuie să mai lucră la capitolul „sport” pentru că nu avem întotdeauna timp pentru mişcare. Alex ia cursuri de tenis aşa cum am luat şi eu în copilărie. Trebuie să ştiţi că în România tenisul a revenit în forţă de când cu performanţele excepţionale ale Simonei Halep, ceea ce e un lucru tare bun pentru că e un sport frumos şi nobil. Am şi eu în plan ca acum, din octombrie, să joc tenis în paralel cu orele lui Alex. În rest, patinăm uneori – pe gheaţă sau cu rolele – ori mergem cu bicicleta. Şi fiindcă am vorbit despre sănătate, trebuie să spun şi ceva despre produsele cosmetice româneşti care sunt foarte bune şi sănătoase. Personal, nu mai cheltuiesc de multă vreme pe creme produse în străinătate şi vă sfătuiesc să faceţi la fel: cumpăraţi produsele cosmetice româneşti, fac toţi banii!

Foto. Marie Jeanne Ion

Ana Magdin: Ce ai vrea să spui public şi nu ai spus niciodată?

Marie Jeanne Ion: O să spun încă o dată că le mulţumesc tuturor celor care au fost lângă mine în momente grele şi o să mai spun că în 2015 se împlinesc 10 ani de atunci. În tot timpul ăsta am încercat de multe ori să scriu o carte, am început-o dar n-am reuşit să o termin pentru că anumite lucruri nu mi se „legau”. N-am putut şi nu voi putea niciodată să public iluzii ori scenarii, sunt jurnalist şi îmi trebuie probe dacă spun ceva. În spaţiul public din România s-au vehiculat tot felul de ipoteze, aruncate chiar de persoane implicate, dar care n-au suport cu totul în realitate şi care, îmi pare rău să spun, au fost mereu direcţionate politic. Ce s-a întâmplat în 2005 nu are atât legătură cu politica din România cât are legătură cu acea lume underground despre care vorbeam mai sus şi care depăşeşte graniţele ţării acesteia. Dar sper să reuşesc să finalizez proiectul cărţii anul viitor. Vă asigur că va fi interesantă.

Ana Magdin: Gândul tău pentru românii de pretutindeni!

Marie Jeanne Ion: Asta e partea care îmi place cel mai mult din acest interviu pentru că eu cred că România nu are doar câteva zeci de ambasadori trimişi oficial la misiune. Avem peste 3,5 milioane de ambasadori şi aceştia sunt toţi românii plecaţi şi stabiliţi în străinătate. Multă vreme autorităţile acestei ţări nu au vrut să ştie de diaspora pentru că e aşa, ceva îndepă, care nici la vot nu prea contează. Cred însă că numărul vostru mare reprezintă, dejà, un argument că trebuie să fiţi luaţi în seamă. Eu am pledat întotdeauna pentru utilizarea experienţelor pe care le aveţi, a cunoştinţelor pe care le-aţi acumulat pentru a însănătoşi valorile sociale din România. Un român care trăieşte în Statele Unite ori în Canada, în Marea Britanie sau în Franţa, în Elveţia îşi plăteşte taxele pentru că aşa este normal. Se comportă civilizat în societate pentru că aşa este normal. Cred că diaspora ne-ar putea ajuta să importăm cumva normalitatea asta. Şi diaspora înseamnă oameni, mulţi dintre ei vârfuri care s-au evidenţiat în domeniile lor de activitate şi de la care statul român ar avea multe de învăţat. Trebuie doar ca statul român să vă şi asculte!