Parodii – Marin VOICAN-GHIOROIU

 

 

– Netă, spune, ce-i cu tine?

–  Ce să fie, măi Mărine…

Este vai şi-amar de mine.

– Ce-ţi e fată! Nu-ţi e bine?

– De-ai şti… necazul când vine.

Uf!… bine-ar fi şi tu să ştii…

De-ai fi mamă de copii,

Mai uşor ai înţelege,

Ce în casă se petrece;

Dar ţie prin cap nu-ţi trece,

Până praful nu s-alege.

 

– Asta, Doamne-mi trebuia,

Să mai port pe cap basma!…

N-am eu destule belele,

Că nu pot scăpa de ele?

– Aoleu, Mărine, au!!!

Uite, de bucluc cum dau…

– Ne fugi vaca din leau?!

– Cum să fugă! Ea nu ştie

Cum să scape din frânghie.

Aoleu, şi arză-l focul…

– Ce spui, ne furară porcul?

– Cin’ să ia purcelul creţ,

Cum să-l scoată din coteţ?

Aşa gras… cine-ar putea

Să-l târască pe podea?

Dar aminte să ni-l ia!

– Ce jeleşti, nevasta mea…

A mierlit-o maică-ta?

– Iartă-l Doamne! Vai, ce spune!

– Nu se ţine ea de glume…

– Mărine, necazu-i mare:

Simt cum inima mă doare,

Şi-am să mor de supărare.

Vreau să-ţi spun, dar nu-ndrăznesc…

Doamne, poate-nebunesc.

Aoleu, mă prăpădesc.

– Nu ţipa, că… te pleznesc!

Netă, eşti descreierată?

Potoleşte-te odată!

Te-aude comuna toată?

– Aoleu, şi vai şi-amar…

Ce tot ţipi ca un birjar?

– Că-mi faci capul calendar;

Iar dacă nu-nchizi guriţa…

Îţi înroşesc muzicuţa!

–  Omule, uită-te-n în coastă!

Printre pruni, vezi fata noastră?

– Bine, o văd, dar ce-i cu ea?

De-aia îmi boceşti, mata!

– Mărine, ’ncepe-a bura,

Iar pe cap n-are basma,

Şi-o pătrunde pân-la piele;

Vai de păcatele mele!

Dacă-mi răceşte fătuca,

Cine-o să mai pască curca?

– Las-o dracului de curcă!

Am s-o tai, am terminat,

…o să-mi stea lungită-n pat,

Şi pe deal n-o să se ducă.

– Doamne, fie blestemat!

Tu nu-mi ştii ce s-a-ntâmplat?

– Netă, n-am de unde şti…

Până când mi-ai povesti.

– Vulpea puii ne-a mâncat,

Iar curcanul, blestematu’

A fugit pe Spânzuratu,

Şi-o să-i găsim penele…

– Ptiu! Lovi-l-ar relele!

Nu puteam să-l duc la naşu’?

– Păi dacă zbură pungaşul…

Dar paguba n-ar fi mare,

Alt necaz fetiţa are…

Mă Mărine… stai niţel:

Îl ţii minte pe Ionel?

– Ce mă-ntrebi! Ce e cu el?

– Uite-l, mă, sub păducel,

Mi-o ţine pe Irinuca…

Dacă-o udă, mititica!

– Şi, mă rog, care-i pricina,

Te-ai fi certat cu vecina?

– Eu îţi spun: mie nu-mi place!

Fetii noastre, curte-i face.

 

– Să nu-l prind! Să nu-ndrăzneşti…

Nu-ţi permit să mai glumeşti!

Ţine minte, o păţeşti!

Fata… de el să-mi păzeşti.

– O păzii, dar Irinuca…

Cum să zic… de vină-i curca:

În grădina lui s-a dus,

Şi lui Ion i-a fost de-ajuns…

– Ce tot spui şi tot îndrugi,

Nu puteai ca să-l alungi?

– Ba-l gonii… Sări uluca;

Martor mi-este sfântul Luca:

O certai pe Irinuca…

Dar… ce să-nţeleagă curca?

Se ducea, căta curcanul…

Mărine-i plăcu olteanu’.

Înţelegi câţi draci îmi face?

Pe curcă cine s-o calce!?

A-ndrăznit chiar s-o dezbrace.

Ştii, ea n-a  avut ce-i face…

Unde-s farmece, nu-i pace,

Nici dracu’ nu le desface!

Curca-i curcă, tu nu ştii…

Cum a fost la noi întâi?

 

– Netă, văd că te-ai scrântit:

Unde s-a mai pomenit,

Să dezbraci curca de pene?!…

Doamne, vino… cât e vreme,

Cruce-i fac, şi scap de ea,

Să mi-o iei din faţa mea!

Bine-ar fi să scap de tine…

Iau-o, Doamne, fă-mi un bine!

Doamne-ndură-Te de mine,

Lasă-mă singur pe lume.

Eu întruna Te-am cinstit…

Şi în casă şi la birt.

Paharul când ridicam,

Eu la Tine mă rugam:

Să fii bun şi să primeşti,

şi să nu mă pedepseşti.

Sfinte, nevastă, de-aveai,

Nu erai acum în rai…

Te implor, o… Doamne sfânt,

Să fiu singur pe pământ!

 

–   Aoleuuu!… şi vai de mine,

Vrei să fii singur, Mărine?

Nu vrei socru şi bunic!?

Nu mai pot să rabd, îţi zic:

Pregăteşte-te de nuntă,

Curca noastră creşte-n burtă;

De n-o dai, ce faci cu ea?

– Dău-o!.. nu e fata ta?

Mi-o păzişi, te omorâşi;

Netă, iarăşi mi-o făcuşi!

Îţi promit c-ai să o-’ncurci…

Şi nu-mi îndruga de curci.

– Las-o dracu’ de bătaie!

Că este ca focu-n paie,

Cheamă repede băiatul –

Până nu ne află satul

Iartă-l, dă-i pe Irinuca…

– L-am iertat, săracu’

Ha-ha-ha, zestre-i dau curca,

S-aibă… norocul meu,

Să-i ajute Dumnezeu!

Iar tu, Netă… după nuntă,

Ai chenzină o bătută!

 

 

 

OLTEANUL ŞI PUŞCA

 

„Pe ei că n-au gloanţe!” strigară oltenii la Mărăşeşti, când erau îmbrăcaţi doar în izmene: făceau gimnastică de înviorare, se spălau în apa râului, când îi luară în baionete pe nemţi, şi-i sprijiniră moldovenii de pe deal… cărându-le friţilor numai ghioage noduroase, de le-au îmuiat de oase).

 

Snoava este cam aşa: „[…] Olteanul, bine aghesmuit cu ţuică şi zaibăr, alături de muiere, stătea ţanţoş pe capra căruţei şi, din când în când, în timp ce şfichiuia cu biciul caii, mai dădea câte un chiot de suna valea, când în faţă îi apare un soldat, pe care-l ia la întrebări, în loc să-l poftească în căruţă ca să ajungă mai repede la unitatea militară, fiindcă întârziase, iar pedeapsa ce-l aştepta era arestul. Când prostanul de soldat i-a dat puşca, olteanul i-a ordonat: „Dezbrăcat, fă ca*a şi învaţă-te minte că bine-ţi prinde!… şi să nu mai dai arma din mână şi femeia din su*ă, că altfel, P*ţă, nu te mai iau în căruţă”. După ce soldatul se îmbracă şi primeşte puşca înapoi de la oltean, îi spune: „Neicuţă, ascultă comanda la P*ţă! Culcat şi mănâncă puţin ra*at”. Olteanul, privind la soldatul care se duse, scrâşni din dinţi ţi-i zise muierii: „Îl văzuşi, al dracu’… la ce-l duce capul?” Olteanca i-a zis: „Tu văzuşi ce făcuşi, pe la bot te murdărişi, iar acuşi să pofteşti la popă să te aghesmuieşti, că în casă cu mine nu locuieşti!”

 

Un oltean trecea pe-o vale

Cu muierea după el;

Când deodată vede-n cale

Un soldat cam prichindel.

– Bună ziua, măi cătană!

Unde-mi mergi aşa grăbit?

Să trăiţi! La garnizoană;

Păi, un trin afurisit…

Îl pierdui chiar de sub nas,

Chip nu fuse să-l mai prind;

Să merg pe jos… mi-a rămas,

Ah!… că-mi vine să şi plâng.

– Ca să vezi!… te-ntârziară?

– Nene, sunt nişte orbeţi!…

Trebuia s-ajung de-aseară.

– Mă juvete, fură beţi?

Cum de te lăsară-n gară?!

Muica lor!… de pehlivani.

I-aş fi făcut de ocară,

Că nu mă uitau trei ani.

–  Dracu’ ştie cum mai fură!…

Cine crezi că-i cunoscu?

De-i spusei…, pe muica-njură,

Ba un pumn îmi şi dădu.

–  Uite-ai dracu, derbedei!

Nu putuşi cu puşca ta…

Să-mi pui bătuta pe ei?

De eram eu, dracul îi lua!

Mi se clatină olteanul,

Fiind ciupit de băutură:

– Păi, ţi-l luam pe măgădanul!…

Şi-i căram la pumni în gură,

Că ţi-l săturam pe loc.

Să lovească un soldat!?…

Frate, au avut mare noroc…

Prea uşor mi i-ai lăsat.

– De ce nu fuseşi pe aproape?

Cred că praf făceai din ei…

– Ia dă arma, măi nepoate!

Să-ţi arăt mişcări vreo trei.

Soldat prost şi fără minte,

Îi dă arma, vrea să vadă,

Cum îi arată-un părinte –

Mişcări scurte, de paradă.

– Pe umăr, arm’!… Rezemat,

Apoi… la piept, pentru onor!

Ia priveşte-acum, soldat…

Cum se lasă la picior.

Ce zici… Neică, c-am uitat?

În armată-am fost sergent;

Să te văd de-ai învăţat?…

– Nu prea cred, zice încet:

Eu, cu puşca… stau de pază,

Nu prea-mi place să mă joc;

Nene, -ţi spun: îmi este groază!

Numai dacă-aud un poc!

– Ai văzut… care-i mişcarea?

Drepţi!… soldat!… Am ordonat:

La stejar, marş!  Adunarea!!!

Şi pe burtă… stai culcat!

– Nene, ce-ai, ce îţi făcui?

Nu ai milă? Vai de mine!

Neică, te rog să nu-i spui

La major, că-n carceră mă ţine.

Fac arest, cinstit îţi spun.

Fii bun, că sunt disperat.

Stau culcat… şi mă supun;

Lasă-mi arma… şi-am plecat!

–  Hai şi scoală, tu… oleacă!

Dezbrăcarea… îţi ordon!

Când nevasta mi-l împacă:

– Ce faci, Ioane, eşti nărod?

– Pricepuşi ceva, măi p*ţă?

Arma, calul şi muierea…

Nu le dai, mă găgăuţă

Că pierzi, dracului, plăcerea!

De-acum… minte să te-nveţi

Ţine-ţi arma, nu mai plânge

Nu vreau să-aud de juveţi…

Că sunt proşti. Gata, ajunge!

– Mulţumesc! Eşti un om bun…

Şi-a prins puşca de la cap.

– Mă-nţelegi bine ce-ţi spun

Să nu uiţi asta… soldat!

 

A plecat soldatu-n grabă,

Cam vreo zece metri-n sus,

A băgat un glonţ pe ţeavă,

Şi râzând, lui neica-a zis:

Dezbrăcat… şi sări în apă!

Şi un glonţ îmi trage-n vânt;

Olteanul s-aruncă-n baltă

Şi pe burtă mi-a şezut.

Soldatul s-a dus, cum venise,

Fără capul să-l întoarcă;

Cum să uite ce păţise?.

Pe când olteanul, din baltă:

„Îl văzuşi, nărodul dracu’?

Tu-l înveţi, iar el te-mpuşcă!

Ce-a putut să-l ducă capul…

Şi-mi rânjea ca leu-n cuşcă,

Pe când nevasta-i răspunde:

Te scăldaşi, te răcorişi…

Văzuşi mintea und’ s-ascunde?

Cred că-n gârlă ţi-o găsişi.

——————————————

Marin VOICAN-GHIOROIU

De Dragobete 2013

Bucureşti