Karl Marx despre Avram Iancu

Karl Marx despre Avram Iancu

Autor: Corneliu Florea

„Kossuth respinse cu dispreţ propunerile  românilor. Iancu bătu zdravăn  pe  unguri.  Aşa  fură  paralizate  victoriile lui  Bem.  Austria nu a răsplătit  cu  nimic pe români ’’, pagina 159 din volumul Marx despre români apărut în 1964 la Editura Academiei Române – Bucureşti. 

Am avut o revelaţie, o descoperire neaşteptată, când  am citit Marx despre români, ce însumează traducerea celor patru manuscrise autografe ale lui Karl Marx despre români, păstrate în Arhiva Marx-Engels a Institutului Internaţional de Istorie Socială din Amsterdam – Olanda. Volumul a apărut sub coordonarea academicianului A. Oţetea, din a cărui amplă introducere aflăm că Marx a arătat un interes deosebit pentru poporul român, fiindcă lupta sa pentru unitate şi independenţă se încadra în mişcarea europeană de emancipare a popoarelor oprimate. Aşa se explică faptul că Marx a consacrat timp de informare, gândire şi scriere referitor la problemele româneşti, scrieri pe care le-a publicat în presa  internaţională sau au rămas doar consemnate în cele patru manuscrise autografe ce se găsesc în arhiva institutului din Amsterdam şi care au fost semnalate Academiei Romane de către cercetătorul polonez Stanislas Schwann, căruia  cititorii români au pentru ce a-i mulţumi.

Volumul însumează aproape două sute de pagini şi, la apariţia sa, în 1964 la Bucureşti, a fost o adevărată bombă  de adevăr istoric românesc, care a şocat, uimind şi speriind pe cei ce au apucat să-l citească, rămânând muţi de frică, pentru că, de douăzeci de ani, cu toţii eram forţaţi să adulăm marele popor rus şi acum aflăm că Marx, ultimul de la care ne-am fi aşteptat, a scris adevărul despre repetatele invadări, anexări şi jefuiri a principatelor române de către ruşi. Citind ceea ce s-a scris în acest volum, dispărut imediat din librării, nu-ţi vine să crezi că este scris de acelaşi Marx, părintele comunismului, cu care eram îndoctrinaţi din şcolile primare până în facultăţi, că e acelaşi Marx ce a scris despre capitalism şi dictatura proletară şi căruia românii îi purtau tabloul şi-i scandau numele la manifestările unde erau duşi cu arcanul convocatorului obligatoriu. Faceţi rost şi citiţi volumul, merită să aflaţi adevărurile despre ruşii care, la un moment dat, au vrut să cumpere principatele române de la otomani ca pe o pereche de boi în târg! Citiţi, citiţi adevăruri istorice  ce vă sunt ascunse şi acum.

Confirmarea că pe Marx l-a interesat şi s-a informat despre români, despre soarta lor socială şi istorică este că, în scrierile sale despre noi, face dese referiri nu numai la articole citite din presă despre revoluţia românilor din 1848 – 1849 ci şi din Histoire politique et sociale des Principautes Danubiennes de Elias Regnault apărută la Paris în 1855 într-un volum de cinci sute de pagini, pe care Marx l-a conspectat în manuscrisele sale. Istoria lui Elias Regnault este considerată una dintre cele mai bune istorii despre români ale acelor vremuri, şi poate a tuturor vremurilor scrisă de un străin despre noi având drept izvoare scrierile lui Nicolae Bălcescu, Ion Ghica, Eliade Rădulescu şi A. Papiu Ilarian pe care le completează cu cercetări personale. Trebuie spus că Elias Regnault a scris şi o istorie, mult apreciată, despre Napoleon şi altele despre Anglia şi Irlanda, iar după 1848, prin scrierile sale în ziarul parizian L’Avenir national, a fost un susţinător ardent al independenţei şi unirii principatelor române. Iată de la ce surse solide pleacă Marx în scrierile sale despre români, pe care nu îi vede ca pe un proletariat să dărâme capitalismul, ci să scape de tirania imperiilor înconjurătoare – otoman, ţarist şi habsburgic – care îi încorsetau de moarte. 

În scrierile sale despre români Marx nu trece cu vederea nici agresiunea de dominare a ungurilor asupra românilor transilvăneni. Citim, la pagina 146 din Marx despre români, ediţia 1964: După legea ungară – până la 1848 – românii din Transilvania, asimilaţi cu grecii, evreii, slavii, armenii, ţiganii erau consideraţi pe propriul lor pământ „naţiune  tolerată”. Românii sunt opriţi să poarte haine şi pantaloni de postav, cisme, pălărie mai scumpă de un florin şi cămaşă de pânză fină. Ei erau numiţi „plebea vagabondă”, deşi formau 2/3 din populaţie, în timp ce ungurii, saşii, secuii, grecii, armenii formează numai cealaltă treime. În paginile următoare, de la Marx citire, mai aflăm că În Dieta din 1847 s-a manifestat cel mai înjurios dispreţ faţă de slavi şi de români: a topi toate naţionalităţile în naţionalitatea maghiară. Un an mai târziu în aceiaşi dietă: Kossuth propune deschis ca limba maghiară să fie introdusă în şcolile primare ale slavilor şi românilor, să se înlăture orice altă limbă şi chiar preoţii să fie siliţi să slujească în ungureşte .

 La 14 Martie 1848, la propunerea lui Kossuth, trei sute de magnaţi unguri, îmbrăcaţi în tunică naţională şi cu sabie la şold au prezentat împăratului Ferdinand constituţia care, printre altele, decreta încorporarea Transilvaniei la Ungaria şi suveranul a aprobat-o!! Astfel Transilvania devine ţară ungurească în care singura limbă admisă în municipalităţi era maghiara şi toţi cei ce au avere sunt unguri. Această constituţie este exemplul clasic al şovinismului unguresc dominant, fiind în afara spiritului şi ideilor de libertatea şi democraţie ale revoluţiei europene de la 1848. Kossuth demonstrează acest lucru în 1848, când în dietă declară Ungaria nu-şi datoreşte existenţa decât a nobilimii. Nobilul este maghiarul. Numai nobilul are să conducă naţiunea. De râsul curcilor plouate care au aflat că Lajos Kossuth era slovac, fiul unui plugar slovac sărac dar, ambiţios fiind, a reuşit să se căsătorească cu o fiică de  magnat, iar alegerea acestui parvenit în dietă l-a costat pe alt magnat 100.000 de florini. Şi în timpul în care Kossuth proclama dictatura nobililor maghiari şi în Transilvania,  Marx, exilat dintr-o ţară în alta, cocea în filozofia lui că lumea trebuie schimbată din temelii şi aceasta nu se poate decât prin revoluţie, revoluţia celor mulţi şi săraci, a proletariatului, împotriva celor avuţi, visa la dictatura mondială a proletariatului, aşa că a fost împotriva  dictaturii  nobililor unguri,  a lui Lajos  Kossuth. Acesta  a fost şi motivul pentru care a stigmatizat naţionalismul şovin a ungurilor şi a simpatizat cauza românilor ardeleni în frunte cu Avram Iancu şi moţii săi. 

Am rămas uimit să constat că Marx a urmărit minuţios oamenii şi evenimentele din Transilvania din anii revoluţiei 1848-1849, că a citit şi a scris documentat despre ele, în vreme ce românilor, după eliberarea României de către glorioasa armată roşie, le-a fost interzis aproape în întregime adevărul despre războiul civil al moţilor, iar ce se spunea era deformat, torsionat. Marx scrie despre victoriile generalului Bem asupra armatei austriece din Transilvania, despre intrarea armatei ruseşti în Transilvania la cererea generalului austriac Puchner, după ce, mai înainte, refuzase colaborarea cu legiunile lui Avram Iancu. Avram Iancu se menţine în Munţi unde vine Dragoş cu propuneri de la Pesta să negocieze. În timp ce conferinţele sînt folosite ca o cursă, Iancu, Buteanu, Dobra sunt surprinşi de către maiorul Hatvany; primul reuşeşte să scape, Dobra fu masacrat pe loc, Buteanu în zilele următoare fu spânzurat. Trădare laşă. În câteva zile oamenii se adunară în jurul lui Iancu. Îl atacă din nou pe Hatvany şi-l bătu zdravăn. Acestea sunt rândurile lui Marx, care nu s-au spus poporului român dar, care era obligat să ştie, pe de rost, învăţătura marxistă trunchiată şi deformată de interesele dictaturii de Moscova. Atunci şi acum nu se învaţă Marx despre români. Interzis.        

(Jurnal Liber, Primăvara 2003 – retrimis fiind de actualitate, n.r.)