Geamănul din oglindă – Al. Florin Ţene
2 min read
Autor: Dan Dorin MUSTAŢĂ
Eveniment editorial: „GEAMĂNUL DIN OGLINDĂ” – un nou roman de AL. FLORIN ŢENE
De curând a apărut romanul „Geamănul din oglindă” de Al. Florin Ţene, la editura Semănătorul, Bucureşti, 2011, cu o copertă realizată de scriitorul şi graficianul George Roca. În cele peste 200 de pagini autorul desfăşoară două acţiuni cu aceleaşi personaje în acelaşi timp.
Evenimentele se derulează după anul 1990 printr-o rememorare a amintirilor a celor două personaje puse faţă în faţă, ca într-o oglindă. Introspecţia, suspiciunea reflexivă sunt procedeele la îndemâna autorului care le foloseşte pentru a ilumina faţa nevăzută a trecutului lor, din epoca ceauşistă, pentru a aduce în conştiinţă ipoteze verosimile asupra adevărului trăit de personaje. De fapt, Al Florin Ţene, un bun cunoscător al psihologiei maselor, aduce în plin plan revoltele maselor manipulate de viitorii baroni care în anii `90 erau în faza incipientă a devalizării economiei naţionale.
Cele două personaje principale, prieteni din copilărie, un ziarist, profesor la facultatea de jurnalistică din Bucureşti, pe nume Constantin, şi celălalt scriitor şi critic literar, pe nume Florin, se întâlnesc după zeci de ani la Cluj timp de zece zile, perioadă în care se desfăşoară acţinea romanului.
În cele peste 200 de pagini ale cărţii, structurată în zece capitole, autorul fiind un virtuos al decantării artistice şi al retrospectivei, reuşeşte să oglindească conflicte, surprinzând protagoniştii în rutina gestului cotidian. Prezentul e un pretext de a developa trecutul personajelor, o trapă a memoriei, dar şi a face cunoscute lucrările publicate de fiecare, detuctibil reale. În jurul lui Constantin şi Florin şi soţiile lor se încheagă o parabolă a scribului omniscient, a martorului care recuperează adevărul istoriei prin amintire. Confruntarea cu realul e un mod de a redeştepta mişcarea sufletească, de a-i verifica vibraţia.Descoperim în acest roman un filon al biografiei autorului în tangenţă cu societatea şi lumea scriitoricească.
Fiecare capitol din cele zece are câte un motto din Biblie adecvat acţiunii care urmează. Surpriza apare la sfârşitul romanului. Cele două personaje, de fapt, este doar unul singur, „geamănul” celuilalt, oglindit în propria lui operă şi care se redescoperă privindu-se într+o oglindă reală!
Romanul „Geamănul din oglindă“, alături de celelate romane ale lui Al.Florin Ţene, „Chipul din oglindă”, „Insula viscolului” şi „Orbul din Muzeul Satului”, se constituie într-o frescă a societăţii româneşti din secolul XX. Cu acest roman, putem spune că avem în Al Florin Ţene, cu siguranţă, un romancier complet.
Dan Dorin MUSTAŢĂ
25 august 2011
I guess finding useful, reliable iniormatfon on the internet isn’t hopeless after all.