Închinare la Steaua – moment liric      

Autor: Cezarina Adamescu

Lui Eminescu…

INVOCAŢIE

Vino-mi-te, vino iară,
şi te adă,  adă-mi-te,
să aprinzi o stea amară
dintre stele nemurite.

Adu-mi viaţă din murire,
trage-mi cerul în priviri,
Mlajă întru nălucire
Pân’ la primele iviri

Ale tainicei Selene
Raiul înviind în gând,
când se prăbuşeşte-n vene
Sângele de dor, plângând…

Vino, palide Luceafăr,
ca pe valuri reci călcând
din imperiul încă teafăr
părăsit de nu ştiu când.

Vino să-mi aduci prinosul
şi pe frunte-aşează-mi laur
vin cu Dumnezeu Hristosul
pacea s-o presari pe plaur.

Nici nu ştiu cum să te-mbii
să-mi cobori, Luceafăr, dară,
Mort frumos cu ochii vii
şi cu sufletul pe-afară.

Şi mai adu-mi, strop de rouă,
apă vie şi nectar.
Să-mi acoperi – pleoape – două
cu parfum din flori de har.

Vin, pe buze cu mineiul
cu icosul şi psaltirea
şi mai adu-ţi martor, Teiul
să mă-nveţe ce-i iubirea.

Adu-mi plopul cel stingher
“Lacul codrilor albastru”
adu-mi cântecul de ler
înălţat în crug de astru

Că-n grădinile celeste,
Al Veronei sfânt Emin
Ne va fi, ne-a fost, ne este
Românesc destin. Amin!

Gerar, 2010

CRUG

Îmi aţipesc toţi greierii  pe sân

Robiţi de taină şi de grabnic cântec.

E prea rotund prezentul să-l amân

Şi să-mi alung simţirile din pântec.

Să nasc, aş vrea, din dragoste plămadă,

Hyperioni rătăcitori, plăpânzi,

Nemuritori când anii stau să-mi cadă

Hlamidă peste umerii rotunzi.

Şi ascultând al timpului meu bucium

Să mă predau statornică, supusă,

Nemuritoare cumpănă de zbucium

De mreaja apei să mă las sedusă

Să răscolesc zenitul cu lavanda

Sărată din ţărâna obrintită

Şi unei mânăstiri să fiu ofranda

Ca Ana lui Manole înzidită.

PREŢUL NEMURIRII

Cobori din vis ca din străveche rună

Cum ochiul de Luceafăr luminează

Întreaga boltă de simţire trează

Şi lauri veşnici fruntea-ţi încunună.

Străbaţi genune şi te-ntrupi aieve

Cutrierând adâncuri răcoroase

Şi te-nsoţesc ondine luminoase

Născute chiar dintr-ale apei seve.

Se risipesc în urmă tulburi nouri

Şi zvonuri de daimonic frig, hlamidă

Desăvârşesc privirea ta lividă

Şi blânde se aud pe rând, ecouri;

Te rătăceşti fecund în somnul firii

Străluminând o lume fără seamăn

Alături de Hyperionul geamăn

Născând un vis cu preţul nemuririi…

ORICÂT AŞ MURI

Şi iarăşi devin anonima

captivă năucitorului vis

-travesti-

cum numai Hyperionului  sunt

rătăcită cu faţa spre Cruce.

Convoi de luceferi

blând mângâindu-mă

şi înstelându-mă-n frunte

c-un semn minuscul

dovadă că

-oricât aş muri –

MĂ VOI NAŞTE

în acelaşi misterios labirint

rătăcindu-mă…

RUGĂ EMINESCULUI

Fie să nu mă tămădui-tămăduiesc

de harul ceresc;

să nu mă mai simt navigând

singură într-o barcă,

leoarcă de vise de parcă

mi-ar fi izvorât ape vii

din sânii-copii;

şi-aş călca peste valuri

ca pe spinări de dacice dealuri

nici tare, nici blând

îngânând un descânt

cu rădăcini în pământul cel sfânt.

Albastrul halo

să mă înconjoare

ca pe fecioare

atunci când visez

că alăptez

Duhul Frumosului şi al Miraculosului

că alăptez pe Însuşi Mesia

pogorându-se în chiar Poesia

cea căreia tot mai smerită mă-nchin

în Numele Tatălui

            şi-al Fiului

                        şi-al Sfântului Duh,

Amin!

LERUI LER, EMINULUI…

Şi-am zis Ler şi flori de ger

Stelele sclipesc pe cer

Fiecare-un giuvaer

Dintr-un unic colier.

Şi-am zis Ler şi flori de stea

Dintre stele, doar o stea

Dinspre Răsărit  porneşte

Pe Luceafăr îl vesteşte.

Bune meşter lutier,

Fă-mi arcuş de menestrel,

Dă-mi noian de diafan

Nelumesc şi netrupesc,

În Înaltul pământesc

Să mă nasc şi să trăiesc cu

Sfântul dor de Eminescu…

Asta-ţi cer şi asta sper

De la tine, Lerui-Ler

Să-mpart stropii vinului

Sângelui  Eminului…

CEZARINA ADAMESCU,

8 IANUAR, 2010