Condiţionalitatea: un nou barbarism

Condiţionalitatea: un nou barbarism

Autor:  Alexandra Zărnescu

În mod cert, din cauza răspândirii fără nici un discernământ a aberaţiei „disfuncţionalităţi“ – care a fost analizată în articolul „Disfuncţionalitatea de la prostie la epidemie“ –, a fost introdus un alt barbarism, de aceeaşi speţă şi după acelaşi calapod: „condiţionalităţi“. În mod mai agresiv şi mai frecvent, termenul cu pricina a fost utilizat cam din toamna anului trecut, când ticăloşii care ne conduc au decis că România trebuie să contracteze noi împrumuturi împovărătoare la F.M.I. – deşi, în ianuarie 2009, preşedintele Traian Băsescu afirmase hotărât că e „ultimul lucru pe care îl va face România“, fiindcă ţara noastră nu are nevoie de alt împrumut.

Această făcătură nu are nici un sens, nu exprimă nimic, mai ales în forma sa de plural. Nici măcar dacă, prin reducere la absurd, am zice că, la forma de singular, calchiind noţiunea „funcţionalitate“, dar admiţând cu mare toleranţă şi forţând spiritul limbii române, „condiţionalitate“ ar putea să însemne „capacitatea de a pune condiţii“. Dar tot nu are nici o noimă, fiindcă, oricum, el este folosit în locul cuvântului „condiţionări“.

Mulţi, prea mulţi, excesiv de mulţi lideri politici, sindicali sau mari analişti – ca Mircea Geoană, Cristian Diaconescu ş.a. – spun, în neştire, „F.M.I. pune condiţionalităţi pentru a se asigura că…“. Alt exemplu: «Liviu Voinea: Acordul cu FMI include „condiţionalităţi împovărătoare“». Sau: «„Vom solicita FMI ca pentru acest nou acord să fie introdus, pe lângă condiţionalităţile standard legate de ţinte de deficit bugetar şi inflaţie, un set clar de condiţionalităţi privind combaterea corupţiei şi evaziunii fiscale“, a declarat pentru Agerpres vicepreşedintele Cartel Alfa, Petru Dandea» (cf. „Sindicatele vor cere FMI condiţionalităţi suplimentare pentru noul acord“, AGERPRES, 25 Octombrie 2010).

Un alt personaj, prezent aproape zilnic pe sticla unor posturi TV, este Alexandru Athanasiu, ex-ministru al Muncii, ex-ministru al Învăţământului (etapă când fusese poreclit de către profesori şi elevi „Satanasiu“), ex-vicepreşedinte al Senatului, ex-premier interimar pentru vreo trei luni, prof. univ. dr. etc. Acest ex-ministru care debordează de morală şi de indignare contra celorlalte partide – mai puţin contra celui în care s-a aciuat el –, debordează şi de citate: în fiecare emisiune, nu-şi termină şoul până nu dă cel puţin vreo unşpe citate şi jumătate, ca să se vadă că e cult în cap şi că nu are „ciungă-n păr“ – cum se autoironizase Victor Ciutacu, într-o mai veche emisiune de-a sa! La emisiunea Gabrielei Firea din 19 august 2010, la ora 19 şi 56 min, vorbind despre nu-ş ce problemă – căci, oricum, el vorbeşte despre orice, oricând şi pe orice post TV pe care apare –, a „dat pe goarnă“ această propoziţie foarte doctorală: „… nu poate fi pusă o asemenea condiţionalitate…“ (sic). Fireşte, trebuia să spună, simplu şi corect, „condiţie“, dar nu agramat, preţios şi plin de fatuitate, „condiţionalitate“ – chiar dacă i se părea lui că pare mai cult, căci nu era!

NU exprimarea corectă „F.M.I. pune condiţii pentru…“, nu „F.M.I. recurge la condiţionări pentru…“ etc., ci „pune condiţionalităţi“! Şi nu-i doare pe nicăieri, nici pe ei, nici pe lefegii de la Consiliul Naţional al Audiovizualului (C.N.A.)!

La fel, Antena 3, la emisiunea „Esenţial“, din 2 noiembrie 2010, în transmisiunea în direct de la conferinţa din Palatul Cotroceni, răspunzând întrebării lui Marius Tian, de la PRO TV, referitoare la tratativele cu F.M.I. şi cu B.I.R.D. (zisă şi Banca Mondială) pentru un nou acord de împrumut, El Lider Maximo a emis, la ora 15, 58 min şi 51 sec, printre alte cuvinte, şi pe acestea: „…dacă, prin îndeplinirea condiţionalităţilor de care vă vorbeam mai înainte…“. De remarcat că, mai înainte, preşedintele Traian Băsescu vorbise de „precondiţii“, de „condiţionări“ – probabil, citind din textul pregătit anterior; dar, în final, vorbind liber, spre a răspunde întrebării (şi presupun că nu i-a fost dată, dinainte, ca să i se pregătească răspunsul!), a „dat-o prin praf“: contaminat de prostia care circulă în toate mass media, şeful statului a introdus în discurs şi această tâmpenie: „condiţionalităţi“. În 21 decembrie a.c., comentând poziţia miniştrilor de Externe al Franţei şi, respectiv, al Germaniei de a refuza accesul României în Spaţiul Schengen, preşedintele Traian Băsescu a repetat, în conferinţa de presă ţinută pe această temă, cuvântul „condiţionalităţi“; în aceeaşi zi, cuvântul a fost folosit şi de ex-ministrul de Externe Teodor Meleşcanu, comentând acelaşi fapt politic. Aşadar, cuvântul-porcărie „condiţionalităţi“ se răspândeşte viguros, prin utilizarea sa de către oficialii ţării, care constituie, ipso facto, un model de exprimare şi, deci, de copiat, chiar dacă, în acest caz, reprezintă un model negativ!

Debitată de asemenea „somităţi“ politice, sindicale, economice etc., este evident că, din păcate, noua scorneală a vorbeţilor şi stricătorilor limbii române va face carieră lingvistică şi va deveni un cuvânt comun la fel ca aberantul „disfuncţionalităţi“. Oricum, deşi sunt nişte dejecţii lingvistice, ele au intrat, deja, în dicţionarul autocorectorului Word, căci nu-l mai subliniază ca fiind cuvânt greşit! Fireşte că el a intrat şi în vocabularul ziariştilor de duzină: „Franks: După ce condiţionalităţile vor fi implementate, vom putea solicita aprobarea board-ului la mijlocul lunii ianuarie“ (cf. Mariana Drăghici, „Acordul cu FMI: Rămîne cum am stabilit“, Curierul Naţional, nr. 5822, 2 nov. 2010).

Aparent bizar este faptul că, deşi în titlul unui articol se foloseşte cuvântul corect, „condiţii“, mai departe se apelează la inepţia incriminată aici: «„Una dintre condiţionalităţi este, de exemplu, aprobarea părţii a doua a legii salarizării unice. Vrem să fim de acord cu autorităţile şi să aprobăm bugetul pentru 2011 (…)“, a declarat şeful misiunii FMI de evaluare, Jeffrey Franks» (cf. Cristina Sbîrn, „Ce condiţii a pus FMI pentru a ne acorda ultima tranşă“, Adevărul, 1 nov. 2010). Evident, Jeffrey Franks nu s-a exprimat aşa, ci aşa au tradus şi redactat ageamii autohtoni. Alt exemplu elocvent este al redactorilor de la Realitatea TV, care au subtitrat cu acest text fotografia ministrului: „Sebastian Vlădescu nu a dat detalii despre condiţionalităţile FMI“; iar în text au utilizat, simultan, atât cuvântul greşit, cât şi pe cel corect: «Ministrul a menţionat şi existenţa unor condiţionalităţi din partea FMI şi CE legate de „implementarea unor legi absolut necesare pentru îmbunătăţirea bugetării, a sistemului de pensii“. Nu a dat însă detalii cu privire la aceste condiţionări» (cf. *** „Vlădescu: Au venit banii de la FMI“). Dar nu este nici o bizarerie, ci doar expresia faptului că, aşa cum s-a mai spus, Stupiditas contagiosa est: prostia este contagioasă.

Daţi căutare pe Google şi veţi vedea că noua porcărie lingvistică, „condiţionalităţi“, se răspândeşte precum ciuma şi va dobândi „drept de cetate“ în spaţiul lingvistic. Apoi, vor veni oficialii de la Institutul de Lingvistică şi vor decide, pe baza aberaţiei că „uzul face legea“, că porcăriile „disfuncţionalităţi“, „condiţionalităţi“, „xenofob“, „ca şi profesor“, „ca şi guvern“ etc. sunt cuvinte şi exprimări corecte, tot aşa cum au impus, recent, să se scrie „nicio“, niciun“, pe baza pseudoargumentului că se pronunţă împreună!

Aparent, cauzele acestei contaminări ar fi folosirea Internetului – care facilitează răspândirea rapidă a informaţiilor, a textelor –, precum şi imixtiunea F.M.I.-ului în politica economică şi monetară a României, care ar impune „condiţionalităţi“, deşi, de fapt, el impune condiţii – desigur, condiţii aberante, cum a impus şi în alte ţări pe care le-a băgat în faliment (Argentina, Thailanda, Panama, Ecuador etc.), dar nu „condiţionalităţi“. E-adevărat, dar aceştia sunt factori exogeni, care nu sunt vinovaţi de deşeul toxic pentru limba română introdus de ageamii făcători de cuvinte ilogice, pe de o parte, şi nici de inacţiunea sinecuriştilor de la C.N.A., care iau o leafă de secretar de stat pentru cel mai vechi stat, statul-de-vorbă. Aceşti sinecurişti de grăbesc să-i amendeze, din gros şi prompt, pe Mircea Badea sau pe Victor Ciutacu, pentru insanităţile lor oratorice. E-adevărat, ar merita să fie amendaţi – în principiu, deşi nu atât de mult şi atât de des –, pentru că şi ei sunt formatori de opinie şi, deci, au obligaţia să se exprime decent, moral şi corect literar, fiindcă o fac pe un post public şi cu audienţă naţională şi internaţională.

Dar, în mult mai mare măsură decât cei doi sunt vinovaţi ceilalţi, cu mai mare prestigiu, dar dobândit, efectiv, prin ascensiunea lor frauduloasă în acele poziţii politice şi profesionale. Fireşte, trebuie amendaţi substanţial şi ziariştii, traducătorii, redactorii şi redactorii-şefi care vehiculează în materialele lor asemenea stricăciuni. Membrii C.N.A. au, prin legea de funcţionare şi prin banii cheltuiţi de stat pentru (non-)activitatea C.N.A., obligaţia de apărare a limbii române şi nu doar dreptul de încasa leafa pentru statul-degeaba. Dar, se vede că nici membrii săi nu au habar de limba română, de vreme ce nu disting între murdăria lingvistică deversată de mass media – cum am relevat, de exemplu, inclusiv în articolele „Terorismul conjuncţiei ca“ şi „Un procent nu include mai multe procente“ – şi necesitatea eliminării ei din limbaj şi din textele publicate. Şi este explicabil că nu disting şi nu apără limba română, fiindcă au fost puşi acolo nu pe criterii de competenţă profesională, ci, dimpotrivă, din (i)raţiuni politice: ca să „le dea la moacă“ celor care cârtesc împotriva Puterii, cum fac, întemeiat, Mircea Badea şi Victor Ciutacu!

În această etapă de penurie pecuniară, o sursă de venit la bugetul statului ar fi aplicarea unor amenzi, ca la contravenţiile şi infracţiunile comise pe drumurile publice. Propun C.N.A.-ului să legifereze amenzi usturătoare pentru toţi cei care violează limba română, pentru început – fiindcă este mai vizibil –, pentru cei care utilizează mizeriile denunţate: „disfuncţionalitate“, „condiţionalitate“, xenofobie etc. Apoi, ar mai fi o soluţie, sugerată de proverbul „Cui pe cui se scoate!“ Dacă Internetul contribuie rapid la răspândirea acestor insanităţi lingvistice, atunci ar putea fi folosit la extirparea lor. De exemplu, programul pentru dicţionarul Word a fost conceput astfel încât să te împiedice să scrii anumite cuvinte inestetice şi le transformă, automat, în cele literare: de exemplu, cuvântul „ãla“ este automat scris „acela“, „ãsta“ devine „acesta“; ş.a. Evident, aici am recurs la un truc: în locul literei româneşti „ă“, am folosit grafia spaniolă „ã“, fiindcă altfel, cu programul utilizat, nu puteam scrie cuvântul „ãla“ dacă aş fi scris cu „ă“ în loc de „ã“. După cum, invers, nu sunt acceptate – deocamdată – aberaţiile „nicio“, care este marcată prin subliniere ca fiind greşită, şi „niciun“, care este, automat, despărţită şi scrisă „nici un“! Dar să vedem cât va mai dura această invitaţie la corectitudine şi corectură efectivă făcută de calculator. Apelez, pe această cale, la creatorii de programe pentru dicţionarele Word, pentru a extinde vocabularul exterminărilor inclusiv la făcăturile „disfuncţionalitate“ şi „condiţionalitate“: să fie eliminate şi înlocuite automat cu formele corecte, „disfuncţie“ şi „condiţie“, şi cu derivatele lor. Pentru că pe cei care introduc şi folosesc asemenea aberaţii nu-i putem extermina; deocamdată. Dar, pentru a nu se ajunge şi la aceste modalităţi, e de preferat să fie usturător amendaţi şi, totodată, programatorii să realizeze asemenea artificii utile păstrării corectitudinii în vorbire şi menţinerii vocabularului limbii române, curat, fără să ne fie ruşine cu el.

 21 decembrie 2010