Poezii – Elena Rodica Lupu

 ANOTIMPUL PLOILOR

Nimic nu va rămâne verde

Rugina croşetând uşor

Ne-a amintit că ne vom pierde

În anotimpul ploilor.

Şi ezitând printre grilaje

Privind cum cad pumnale lungi,

Sub kilometri de bandaje

Vom plânge-n hohote prelungi.

Şi va părea absurd şi tandru

Când vom primi din cer bătaie

Sub soarele bătrân scafandru

Al animalelor de ploaie.

Ne vom privi printre lentile,

Ca-ntr-un acvariu-n contemplare,

Tot aştepând să treacă zile,

Sub solzi de vis şi disperare.

Vom înota în neputinţă,

Cu ochi nevinovaţi şi goi

Şi ca o strânsă consecinţă

Vom spune că aşa vrem noi.

Flori carnivore ne vor trage

Călcâiul în capcane-nguste

Iar noi învinşi ne vom retrage

În locuinţele lacustre.

ALERGARE ÎN NORI

Atâta frig s-a condensate în aer

Şi-atâta întuneric în pământ,

Prin rumeguşul iernii vântul taie

Mici fulgere în vidul pal dansând.

Norii se ţin în cârje de ninsoare

Vag timpul ţesătura şi-o complică,

Contururile ard în îngroşare

Sub marea de lumini cu ochi de sticlă.

Culorile sunt reci şi părăsite,

E o aversă de metale gri,

Largi voaluri indigo cad împietrite,

Sub răsuflarea serii albăstri.

Atâta timp s-a condensat în aer

Şi-atâta necuprindere-n cuvânt

Prin zaţul depărtărilor mă-ncaier,

Cu umbra mea, în vidul pal dansând.

VISUL MEU

Visez să fiu semănător de stele,

Sub plugul de argint al Ursei Mari,

În brazda cerului să înalţ castele,

Un Paradis de trandafiri solari.

Să-mi fie sfera nopţii simfonie

De rodnice mişcări şi armonii,

Cu galaxi-nflorind ca o câmpie,

Un labirint gingaş de melodii.

Şi toate împerună să îngâne,

Un trup imens de om Dumnezeiesc,

Ce-a semănat la început de lume,

Un Paradis de  stele ce plutesc.

Visez să fiu semănător de stele,

Sentinţa verbului să întrupeze iar

Din cosmosul de suflete rebele

Un Paradis de haruri pentru har.

Rodica Elena LUPU

               Din volumul CU IN-CE-TI-NI-TO-RUL

               Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2010