Curentul International

Cine conduce A.O.S.R.: o agramată sau un papă-lapte?!

Motto: „În vremuri ale minciunii universale, a spune adevărul este un act revoluţionar!“ George Orwell

Autor: Vasile Zarnescu

Am explicat în episodul anterior, „De cine-i este frică preşedintelui A.O.Ş.R.?!“, că sigla aceasta înseamnă Academia Oamenilor de Ştiinţă din România. Cei care au elaborat Statutul acestei organizaţii nonguvernamentale, dar învestită cu titlul de „instituţie de utilitate publică“, pretind că ea se originează în Academia de Ştiinţă a României, existentă în etapa interbelică. Ar fi bine dac-ar fi aşa, dar, cum puteţi deduce încă de pe acum – ţinînd cont de cele citite în episodul sus-amintit –, această pretenţie este doar pentru a-şi confecţiona un titlu de nobleţe.

A.O.Ş.R. fără origini, dar cu prezent pecuniar consistent

Or, ca să ajungi „om de ştiinţă“ trebuie să ai, în primul rînd, evident, ştiinţă şi nu cultură. Ceea ce m-a determinat să fac o cercetare ştiinţifică preliminară şi să aflu componenţa Marelui Prezidiu al A.O.Ş.R., pe care o găseaţi pînă acum cîteva zile, dacă accesaţi adresa http://www.aos.ro/frame_principal.html, la meniu-ul „Structură“, din stînga ecranului. Pentru cei care nu au conexiune la INTERNET, menţionez că el se compune doar din următorii 4 (patru!) membri:

„PREZIDIU:

PRESEDINTE AOSR: General (r) Prof. Univ. Dr. Vasile Cândea
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Nicolae Dănilă
VICEPRESEDINTE: Prof. Univ. Dr. Mihai Golu
SECRETAR STIINTIFIC: Prof. Univ. Dr. Doru-Sabin Delion“. Ad literram.

Foto.Vasile Candea perorand…

Să ne amintim că, în orice instituţie – chiar şi la o asociaţie de locatari! – un comitet, consiliu, comisie etc. se compune, obligatoriu, din cel puţin trei persoane, iar în cazuri mai largi, dintr-un număr mai mare de membri, dar, oricum, un număr impar de membri, pentru bunul şi binecuvîntatul motiv că, la vot, trebuie să se departajeze majoritatea de minoritate, spre a fi luată o decizie legal valabilă! La A.O.Ş.R. nu este nevoie ca să fie membri musai într-un număr impar în Marele Prezidiu, deoarece, fiind „oameni de ştiinţă“, ştiu să-şi împartă voturile în mod impar, chiar dacă membrii Prezidiului sunt doar în număr par!!! Credeţi că-i o scamatorie?! Nu, asta-i structura „legală“ de funcţionare, chiar dacă-i incorectă!

Foto.Vasile Candea se impune auditoriului

            Într-adevăr, numărul de 4 (patru!) membri ai prezidiului este stipulat atît în Statutul A.O.Ş.R., cît şi în Legea nr. 31/2007 privind reorganizarea şi funcţionarea A.O.Ş.R. – care, de altfel, reproduce, aproape exact, respectivul Statut. Conform unor informaţii preliminarii, Statutul a fost redactat de trei – nici măcar patru – fraieri din A.O.Ş.R. (despre ale căror nume ne vom interesa ulterior, fără îndoială) şi atît Statutul, cît şi Legea nr. 31/2007 au fost adoptate de Parlament în această formă. Or, greşeala menţinută în ambele acte – Statutul şi Legea de funcţionare – anume, de a se stabili componenţa prezidiului doar din 4 (patru!) membri – atestă, categoric, faptul că parlamentarii nici nu au citit aceste documente şi le-au votati, şi ei, „ca primarul“, cum s-a relevat că procedează în foarte multe cazuri. Dar, avînd, acum, putere de lege, nu mai pot fi modificate decît tot prin corectarea legii, adică, mai operativ, prin emiterea unei ordonanţe a guvernului, învestită, ulterior, cu putere de lege! Căci aşa se face ştiinţa: din greşeală în greşeală, spre cunoaşterea adevărului! În ştiinţa pedagogică aceasta se numeşte „metoda eşecurilor şi încercărilor repetate“. Adică stilul guvernului Boc – căci, evident, toate legile referitoare la A.O.Ş.R. au fost date în timpul guvernelor Boc.

Laborioasele mele investigaţii ştiinţifice mi-au relevat că cei doi vicepreşedinţi şi-au dat demisia, încă de la sfîrşitul verii anului 2009, din motive personale, iar secretarul ştiinţific Doru-Sabin Delion vine la program doar o oră-două/zi şi numai o zi – rar cel mult două zile – pe săptămînă, dar primeşte leafa întreagă, pentru 8h/zi x 30 de zile, de minimum salariul de secretar de stat, conform § 11 alin. (23) al Legii 296/2007!, la care se adaugă sporuri de conducere, de hărnicie, de merit, plus diurne etc. Vorba lu’ Pristanda: „Renumeraţie mică, după buget, coane Vasilică!“ (Aici e vorba, acum, de conu’ Vasile Cândea, din piesa reală de la A.O.Ş.R., nu de conu’ Fănică din piesa lui Caragiale).

Să tot faci ştiinţă pe banii ăştia puţini, căci oamenii de ştiinţă sunt oameni generoşi, dau de la ei pentru alţii de morali ce sunt! Mîine-poimîine, vor face ştiinţă degeaba; nu în sensul că degeaba fac ştiinţă, ci vreau să zic „pe gratis“. Chiar, de ce mai dă statul fonduri pentru A.O.Ş.R., dacă cei din onor conducerea se mulţumesc cu aşa puţin, iar acum suntem într-o criză pecuniară, financiară, economică, spirituală şi morală aşa de mare?!

 

Cine conduce, totuşi, A.O.Ş.R.?!

            Aşadar, secretarul ştiinţific al A.O.Ş.R., Doru Delion, este mai mult absent decît prezent, preşedintele A.O.Ş.R., g-ralul (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea, la fel, vine, şi el, rar şi, chiar dacă vine mai des decît primul, „lucrează“ puţin, fiindcă bate spre 80 de ani şi oboseşte repede, iar cei doi vicepreşedinţi îşi dăduseră demisia, cum am mai precizat, încă din vara trecută. Cine, atunci, mai conduce A.O.Ş.R.?!

            Ceea ce m-a şocat, iniţial, cînd am intrat pe link-ul A.O.Ş.R., indicat mai sus, a fost scrierea titulaturii componenţilor Prezidiului şi ai Consiliului Ştiinţific: cu iniţială majusculă la fiecare cuvînt, deşi cuvintele sunt în interiorul enunţului! Aşa că am aprofundat problemea să văd de ce nu se respectă gramatica la o Academie care se pretinde prestigioasă – a doua după Academia Română! În ceea ce mă priveşte, între anii 1985-1996, am activat în A.O.Ş.R. în cadrul Cercului de ştiinţă a conducerii, condus de regretatul general (r.) prof. univ. dr. Emil Mihuleac. Dar, pînă în 1996, sigla A.O.Ş.R. semnifica Asociaţia Oamenilor de Ştiinţă din România şi nu Academia…, aşa cum avea să se schimbe titulatura prin Legea 31/2007. De aceea, eram şi mai curios să văd pe mîinile cui a ajuns A.O.Ş.R.

Astfel am aflat de la unii foşti colegi ai Asociaţiei O.Ş.R.– acum membri ai Academiei O.Ş.R. – că, în realitate, A.O.Ş.R. este condusă de directoarea economică Maria Saşalovici, că numai ea dictează, iar ceilalţi care se întîmplă să mai treacă, uneori, pe acolo, ascultă şi execută fără să crîcnească. Această individă a impus să se scrie cu iniţială majusculă la indicarea titulaturii membrilor A.O.Ş.R.! Evident, nu mi-a venit să cred, pînă am obţinut dovada că ea îşi impunea punctul de vedere după bunul ei plac, fiindcă ştiinţă de carte nu părea să aibă (cf. pag. 3 în facsimulul 2).

Agramata Saşalovici, mîna dreaptă a lui Vasile Cândea

Într-adevăr, în urma apariţiei unui conflict de muncă produs deliberat, abuziv şi ilegal de această directoare contra unei salariate a A.O.Ş.R., dir. ec. Maria Saşalovici i-a confecţionat respectivei salariate un referat calomnios în care, pentru nişte vini născocite de ea şi de şefa Personalului – ec. Maria Boezatu, cunoscută de cititori din episodul anterior –, îi cerea preşedintelui A.O.Ş.R. să o sancţioneze cu tăierea a 10 (zece) zile din salariu – adică 30 la sută –, deşi legea prevede cel mult 10 la sută, şi asta în cazul în care respectivul salariat comite abateri repetate. Or, aici nu era cazul. Totuşi, g-ralul (r.) Vasile Cândea – care nu se oboseşte să coboare din turnul său de fileş ca să discute cu muritorii – i-a aprobat referatul, semnînd „ca primaru’“, cum am subliniat anterior, trimiterea salariatei respective în faţa Comisiei de disciplină (cf. Referatul AOSR nr. 1211/02.10.2009, pag. 1 şi 3, în facsimilele 1 şi 2).

Foto.Referat nr.1211

Văzînd aceste documente incredibil de abuzive, de ilegale şi de agramate sub aspectul conţinutului şi al redactării, am formulat către preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) Vasile Cândea o cerere de informaţii, sub nr. 1339/28.10.2009, în baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informaţiile de interes public. Cu acest prilej, am analizat textul dir. ec. Maria Saşalovici, conform celor de mai jos.

«1. Printre inepţiile debitate cu seninătatea celui fudul – care, vorba proverbului, „Nu e prost destul, dacă nu e şi fudul!“ –, directoarea ec. M. Saşalovici scrie, în pag. 3, începând cu rândul 1 de sus: „Lăsând la o parte greşelile de gramatică şi mai ales de adresare unui ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional ( Preşedinte şi Prof. Univ. Dr. cu literă mică )“… Am redat, ad litteram, fraza subordonatei dvs. ca să îi putem analiza textul în detaliu (…).

1.2. În consecinţă, după 24 de ore de la depunerea prezentei, vă rog să dispuneţi corectarea respectivă pe site-ul A.O.Ş.R.: să apară, peste tot, scris corect: „prof. univ. dr.“! Actualmente, doar la numele d-nei Angela Botez este scris corect. E inadmisibil ca la A.O.Ş.R. să se încalce regulile elementare de scriere, doar pentru că agramata directoare Maria Saşalovici debordează de slugărnicie sau, zis academic, de obedienţă şi vă mai şi impune punctul ei de vedere, ca să vă facă de panaramă.

1.3. Faptul că dir. ec. M. Saşalovici vrea să scrie cu literă mare nu dovedeşte închipuita ei corectitudine gramaticală, stilistică, logică, protocolară etc., ci, dimpotrivă, dovedeşte pupăncurism – cuvânt pe care exigenţele limbajului academic mă împiedică să îl folosesc, aşa că îl voi înlocui cu cuvântul lichelism, sau, dacă şi acesta pare dur pentru insensibilităţile ei, aş zice „obsecviozitate“, dar sunt sigur că nu cunoaşte cuvântul şi cred că i se şi împleticeşte limba când îl pronunţă. Cum, însă, ar avea nevoie de dicţionar ca să înţeleagă despre ce este vorba, rămân la cuvântul pupăncurism, fiindcă este singurul care i se potriveşte la modul cum se comportă şi cum scrie. Chiar fraza ei citată mai sus este plină de greşeli. De ex., în sintagma „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“ – ca să vedeţi cât de mult v-a înaintat în grad! –, în loc de a trebuia al. Iar faptul că vă ridică osanale cu această înşiruire sforăitoare de vorbe dovedeşte acelaşi lichelism scabros. Ca să nu mai spun că tot textul ei este de un agramatism înfiorător şi de o falsitate deplină. Pentru că mintea ei de „economistă“ la atât se reduce: la „ec.“

Gîndirea ilogică a doctorandei Saşalovici

2. Să mai continuăm analiza cu alt exemplu. Contabila dvs., cu „35 de ani vechime în instituţii publice, din care în funcţii de conducere mai mult de 20 de ani“, chiar de la început, „o dă prin praf“ şi scrie:

„Domnule PREŞEDINTE,

      al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez Dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată ar periclita existenţa unui climat civilizat , dar şi încălcarea legislaţia şi regulamentul de ordine interioară.“

2.1. Booon! Să rescriem, acum, textul corectat sub aspect ortografic şi gramatical, adică, punând virgulele unde trebuie, scoţând alte virgule şi spaţiile libere în plus şi făcând acordurile morfologice. Semnele de punctuaţie introduse între paranteze drepte şi literele scrise cu aldine sunt formele corectate de noi. Astfel, noua formă – în linii mari corectată – este aceasta:

„Domnule preşedinte

  al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România,

Mă adresez dumneavoastră considerând că trecerea cu vederea a incidentului care a avut loc în biroul în care îmi desfăşor activitatea, conferită de funcţia pe care sunt angajată[,] ar periclita existenţa unui climat civilizat, dar şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului de ordine interioară.“

Să ignorăm stilul pretins solemn, dar care nu este decât arogant, şi să numărăm greşelile de până acum: 1) cuvântul preşedinte se scrie cu literă mică inclusiv când este vorba de preşedintele republicii; doar în cazurile deosebite, cum este corespondenţa diplomatică, se scrie cu doar iniţiala majusculă şi în nici un caz tot cuvântul cu verzale; 2) am scos virgula de după preşedinte; 3) am adăugat virgula după cuvântul angajată[,]; 4-6) am făcut acordurile gramaticale în sintagma „legislaţiei şi a regulamentului“. Adică, parafrazând adagiul „Două vorbe, trei prostii“, putem zice: „trei rânduri, şapte prostii!“

2.2. Pentru că la cele şase, mai adăugăm şi greşeala de logică, mult mai gravă, pentru că este ascunsă sub vorbăria ei pretenţioasă şi, la prima vedere, unul care nu este versat în analiza conţinutului textului îşi poate zice „Vai, cât e de deşteaptă!“, deşi e invers: duhneşte de incapabilă ce este! Iată dovada chiar aici: propoziţia incidentă finală, introdusă prin conjuncţiile adversativ-copulative „dar şi“, ţine de verbul din propoziţia regentă „ar periclita existenţa…“. Deci, citită direct, fără părţile de vorbire intercalate, esenţa frazei îmbârligate a ec. Maria Saşalovici sună aşa: „trecerea cu vederea a incidentului (…) ar periclita existenţa unui climat civilizat … şi încălcarea legislaţiei şi a regulamentului“! Vedeţi lipsa de logică?! Nu vedeţi?! Mai pe scurt, ca să fie mai evident, sună aşa: „ar periclita existenţa … şi încălcarea legislaţiei…“. Şi mai pe scurt, ca să fie şi mai clar: „ar periclita… încălcarea legislaţiei“! Vedeţi aberaţia? Tot nu vedeţi? Nu mă miră că nu vedeţi, altfel nu aţi fi aprobat, în urma acestui referat redactat imbecil şi, în esenţă, fals şi rău-voitor, trimiterea bibliotecarei (…) în faţa Comisiei de disciplină! Adică, sensul corect, logic, este exact invers: ditamai directoarea economică Maria Saşalovici – sau Şacalovici, cum o „alintaţi“ dvs. maliţios – spune, implicit, că vrea să fie favorizată încălcarea legislaţiei! Pentru că asta înseamnă „periclitarea încălcării legislaţiei“! Iată ce idioţenie afirmă „directoarea economică“ Saşalovici chiar din prima frază!!! Bine, în loc de „idioţenie“ pot zice că manifestă „incapacitate de comprehensiune“! Dar risc să o fac să creadă că o laud prin sintagma de adineauri: nu, înseamnă că manifestă prostie monumentală! Dar nu este evidentă pentru toţi, fiindcă este îngălată în verbozitate şi, apoi, nu toţi citesc cu atenţie» (cf. facsimilul 1).

Doctoranda Saşalovici vrea să elimine cacofoniile

Apoi, în continuare precizam: «4. Vă mai relevăm şi alte greşeli gramaticale aberante, de care, evident, nici nu este conştientă. În pag. 2, la finalul alineatului trei de sus, scrie: „la aceiaşi dată“. Cuvântul „dată“ este de genul feminin, şi trebuia să scrie „aceeaşi“. Tot în pag. 2, în alineatul 4 de jos: „…nu s-a solicitat ca şi condiţie de promovare…“ etc. Ea crede că în expresia „ca şi condiţie“ s-a exprimat elegant şi că a evitat cacofonia dacă a introdus, în mod ilicit, conjuncţia „şi“. Avea alte soluţii de evitare a cacofoniei, dar mai bine lăsa cacofonia în pace şi ar fi avut, barem, o formulare corectă, chiar dacă mirositoare. Dar aşa, prin introducerea conjuncţiei „şi“, exprimarea este greşită logic. Hazul cel mare este, însă, în pag. 1, rândul trei de jos, unde scrie cu aceeaşi nonşalanţă şi cu aceeaşi prostie patentă: „… nu o pot califica ca şi comportament, deşi am 35 de ani vechime…» (vezi facsimil 1). Şi, apoi:

«4.1. Domnule general C.A. (r.) Vasile Cândea, spuneţi-i „economistei“ Şacalovici că degeaba are vechimea asta. Nu-i foloseşte la nimic, decât la insanităţi şi la răutăţi, ca acest referat. Oricum, aici nu a mai putut introduce, peste tot, conjuncţia salvatoare (în închipuirea ei!) „şi“ pentru a evita toate cacofoniile, subliniate de noi cu aldine, mai sus! De aceea, s-a făcut, încă o dată, de kkt!»

Inacţiunea g-ralului (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., cît este el de general şi de ţanţoş în uniforma sa – de care se foloseşte atît pentru a impresiona auditoriul, cît şi ca de un passe-partou –, nu a luat nici o măsură contra directoarei sale agramate şi incompetente. Să fie din cauză că nici el nu ştie prea multă gramatică?! Fără îndoială, mai ales că, în episodul anterior, am expus similitudinea dintre stilul său literar şi cel al poliţistului Pristanda! Dar, desigur, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi este întrutotul comod să ignore problemele pe care i le pune, natural, conducerea A.O.Ş.R., sub toate aspectele sale, şi să o lase pe dir. ec. Maria Saşalovici să-i facă activitatea. Mai ales că are şi totală încredere în ea, fiindcă este, şi ea, doctorand.

După cum nici nu mi-a răspuns la cererea mea de informaţii nr. 1339/28.10.2009, deşi este obligat de Legea nr. 544/2001 să o facă. Evident, nu mi-a răspuns fiindcă, aşa cum am demonstrat în articolul anterior, are ceva de ascuns. De exemplu, în respectiva cerere de informaţii, îi mai ceream, printre altele, următoarele:

«12.1. Solicităm, la fel, să ne comunicaţi documentele care atestă licitaţia prin care a angajat respectiva firmă de construcţii, datele privind costurile montării lambriurilor iniţiale şi, apoi, ale celor actuale, de lemn.

13. La renovarea clădirii, a fost desfiinţată scara principală, largă şi funcţională şi a fost păstrată doar scara de serviciu, îngustă, incomodă şi impracticabilă în caz de incendiu sau de accidentare a vreunei persoane. A cerut directoarea Saşalovici avizul Pompierilor pentru desfiinţarea scării principale? Şi, în genere, are vreun certificat de urbanism pentru lucrările pe care le face?»

Dar g-ralul (r.) Vasile Cândea a tăcut ca „mortu-n păpuşoi!“

Conflict de interese acoperit de g-ralul (r.) Vasile Cândea

Preşedintele A.O.Ş.R., g-ral (r.) prof. univ. dr. Vasile Cândea – altfel foarte prompt cînd este vorba să iscălească documentele pe care nu le citeşte – acoperă, evident, cu osîrdie şi cu prestigiul uniformei sale de general cu patru stele (pe fiecare umăr!), abuzurile dir. ec. Maria Saşalovici: printre altele, faptul că individa îşi dă doctoratul la universitatea al cărei rector este patronul firmei de construcţii din Târgovişte căreia madam Saşalovici îi asigură front de lucru permanent la A.O.Ş.R., care rector şi patron este, fireşte, membru titular al A.O.Ş.R., de unde mai ridică şi indemnizaţia respectivă, de 2.000 lei/lunar! Acest fapt se numeşte conflict de interese şi are caracter penal.

De aceea, invităm Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 5 să se sesizese din oficiu şi să controleze modul cum este gestionat bugetul A.O.Ş.R. de către acest „ordonator principal de credite a unei instituţii de nivel naţional“, g-ralul (r.) Vasile Cândea, mînă-n mînă cu directoarea sa, Maria Salaşovici! După care va trebui ca şi doctoratul pe care şi-l cumpără, astfel, ec. Maria Salaşovici să fie anulat.

Sigur, am putea să credem, la prima vedere, că, de vreme ce este dus de nas de dir. ec. Maria Saşalovici şi, deci, fiind un papă-lapte, nu ar avea nici o vină atît pentru inacţiunea sa în ceea ce priveşte conducerea efectivă a A.O.Ş.R., cît şi pentru consecinţele respectivei inacţiuni. Am greşi, însă, fundamental dacă am admite asemenea ipoteză, deoarece, aşa cum am precizat în articolul anterior, i-am acorda circumstanţe atenuante. Ceea ce ar fi o greşeală inadmisibilă, deoarece, prin calităţile sale oficiale – de care face uz tot timpul – este pe deplin competent şi obligat să-şi îndeplinească atribuţiile şi, de aceea, este pe deplin vinovat şi trebuie condamnat în consecinţă. De fapt, în indolenţa sa, g-ralului (r.) Vasile Cândea îi convine să nu facă nimic pentru leafa sa de ministru şi să-i dea mînă liberă agramatei Maria Saşalovici să i se substituie şi să-şi aroge îndatoririle lui.

În perversitatea sa – mascată sub bonomie şi bunăvoinţă faţă de salariaţi –, preşedintele A.O.Ş.R. îi cultivă şi amorul propriu acestei individe – care îşi va da doctoratul în pupăncurism, fiindcă la economie se pricepe, probabil, ca şi la gramatică. Iar, în trufia sa – copiată după aceea a „Preşedintelui A.O.Ş.R.“ –, Maria Saşalovici se crede stăpîna A.O.Ş.R. De altfel, a început să le controleze pe toate salariatele A.O.Ş.R. – deşi ea are în subordine doar şase contabile, un administrator şi două femei de serviciu – sub pretextul că „ea le dă banii şi, deci, ea le controlează!“ Adică ar fi „banii ei?!“ I-a lăsat vreo mătuşă o mare moştenire? NU, sunt banii de la bugetul sărăcit al statului!

Oare, mîine, 11 martie, Adunarea generală a A.O.Ş.R. îl va realege preşedinte pe g-ralul (r.) Vasile Cândea?! 

Vom continua analiza fenomenului A.O.Ş.R. în episodul următor, intitulat „„A.O.Ş.R.: instituţie de utilitate publică sau gaură neagră?!“ Evident, „gaură neagră“ nu nu în Univers, ci în bugetul ţării. Urmăriţi acest serial, „fiindcă nici nu ştiţi ce pierdeţi“!

10 martie 2010

Popularity: 2% [?]

“Femeie, ia-o spre vest” – recenzia unei carti

Surpriza unei cărţi subtile, dar profunde.

 

Autor: Monica Ligia Corleanca

La îndemnul unui prieten,  erudit şi pretenţios,  am cerut doamnei doamnei Ioana Geier, autoarea cărţii menţionate mai sus,  să mi-o trimită pentru lectură; m-a  intrigat titlul cărţii care ascundea ceva cu care mă puteam asocia  fiindcă şi eu o luasem cât mai departe spre vest pentru a  mă salva de “fericirea” anilor 1980 din România. “Nu am citit aşa o carte în viaţa mea”, îmi spusese amicul care m-a îndemnat  la lectura ei , “trebuie să o ai” şi mi-a dat adresa de internet a autoarei.

            Am scris doamnei Geier solicitându-i cartea şi am primit-o destul de repede, deşi dânsa locuieşte acum în Germania . Tocmai mă luptasem cu o carte a Hertei Muller, recenta laureată a premiului Nobel, care nu m-a entuziasmat de loc şi am fost curioasă să văd ce poate scrie despre păsurile noastre o altă româncă plecată din ţară. 

            Cărţulia, aparent mică, dar foarte densă în conţinut, m-a cucerit imediat şi pe măsură ce citeam am simţit cum rupe din mine făşii,  bucăţi-amintiri şi din viaţa mea, din viaţa noastră, a celor trăiţi în România abuzului, controlului, foamei şi dezumanizării la care am fost supuşi noi, oamenii cinstiţi, care am refuzat să ne aliniem comunismului, care  am refuzat să fim unelte de lucru ale securităţii, numai ca să trăim ceva mai bine. Cartea mă răscolea pe măsură ce-i întorceam  paginile.

Nu, nu este o carte cu iz politic, cum s-au mai scris multe, ci o confesiune, un strigăt al unui om adevărat care te implică şi doare adânc fiindcă autoarea foloseşte un condei foarte fin în a-şi ironiza propriul destin. Femeie fragilă prin natura ei, a devenit puternică în luarea  deciziilor ca şi a propriului destin în braţe, atunci când a împins-o disperarea.

            Pe ţesătura transparentă a tragediei noastre din timpul comunismului care ne-a distrus fundaţia şi valorile culturale, viaţa Ioanei Geier se desfăşoară urmărită de nenoroc, dar cu un destin asemănător cu al multor femei disperate care nu au mai găsit altă soluţie de viaţă decât evadarea din sistem printr-o căsătorie cu un străin. Disperarea a împins-o să caute cu orice preţ o plecare peste hotare, pentru a-şi salva copiii pentru care taţii lor nu făcuseră nimic, iar ea delicată şi nobilă s-a umilit până la pământ făcând tot felul de munci grele numai pentru a supravieţui.

Confesiunea a ajutat-o la spălarea durerilor acumulate şi a eliberat-o de memoria experienţelor trecutului amar; aflându-se în Germania îşi filmează viaţa ca pe un ecran,  priveşte la florile de pe terasă, priveşte la satul în care s-a instalat, priveşte la soţul-neamţ (băiatul unor crescători de vite), străin de sufletul şi obiceiurile ei, comparând ce are acum, cu ce a lăsat dincolo, acasă. Imagini din cele două lumi în care a trăit se interpătrund cu detalii descrise cu o măiestrie de dantelăreasă iscusită care expune modele vii pe  masa celor care vor să le vadă.

“Habar nu are ea cât de mult te poate modela o viaţă plină de lipsuri”, gândeşte autoarea după ce cumnata răutăcioasă o foloseşte la cele mai josnice munci prin casă. “Coordonatele sunt altele, aici este un alt standard de viaţă”, ne spune la pagina 17.

            Grija pentru copiii ei, devotamentul cu care s-a dăruit misiunii grele de părinte singur, obligaţia de a face ceva şi pentru mama ei, deşi nu fusese prea răsfăţată în casa părinţilor, poverile pe care este în stare să le mai ducă în spate după înstrăinare, ne sunt spovedite cu o crudă sinceritate, iar din femeia gingaşă  şi lovită de soartă, se ridică crescând un om puternic , gata să spintece valuri cumplite pe care le învinge cu o forţă de uriaş. Este ceace face obida din omul obişnuit, aşa cum ne spune Zen că numai cine a fost sfârtecat de viaţă până aproape de a fi răpus şi mai găseşte forţa să se ridice,  acela este adevăratul câştigător al vieţii.

Ioana Geier este un asemenea model feminin de forţă, dar şi mare sensibilitate pe care o ocroteşte cu grijă ascunzând-o sub o mantie de oţel ce şi-a construit-o cu grijă. Acolo şi-a păstrat iubirea de ţară cu amintirile parfumate ale tradiţiilor poporului din care a plecat, acolo şi-a clădit un mic altar de închinăciune când n-a mai putut suporta instrăinarea şi reacţiile dure ale familiei soţului-neamţ.

“Să plec, da, uneori am fost la un pas de a face asta. Mi-ar fi lipsit, poate, chiar păsările acelea negre cu pătrate de culoare alb pe piept şi aripi”…spune autoarea la pagina 27, “mai sunt atâtea locuri unde mâinile mele vor să pipăie, să cureţe, să desăvărşească noi forme. Forme şi cadre  în care să-mi agăţ în pornirile mele plantele, şi visele, şi speranţa”. Aceste ultime vorbe le-am simţit până la lacrimi!

La pagina 28 spune: “Aceasta este viaţa mea, viaţa mea reală. Nemţul ăsta şi-a calculat bine avantajele mariajului cu o româncă, acum sunt convinsă. Şi eu le-am calculat pe ale mele, multe au fost doar iluzii. Domnule Preşedinte Băsescu, fă ceva bun cu ţara noastră, fă-i pe toţi din Universul ăsta să ne respecte!

Neamţul ăsta grozav n-o să-şi mai care în roabă prea mult lemnele cu mine, sunt sigură!”

            Acesta a fost strigătul femeii rănite în adâncul fiinţei sale, care a acceptat o căsătorie convenţională pentru a scăpa de suferinţele trăite în ţară , sperând că va putea face mai mult pentru copiii ei. Şi acest lucru se petrecea cam prin anul 2004, deci cu mult după zisa revoluţie când nimic nu s-a schimbat în România. Exodul românilor după anul 1990 a avut loc în masă, fiecare plecând unde s-a nimerit în căutarea altei vieţi mai omeneşti.  Mizeria materială duce implicit la mizerie morală, iar românii au trăit numai în sărăcie, foame şi frică de la anul 1944 până în prezent. Printre aminitirile ei am mai găsit descrise şi alte destine aventuroase ale unor românce plecate în căutarea norocului.

La un moment dat aflându-se cu neamţul ei în ţară îşi spune sieşi, cu tristeţe, la pagina 61: “Am să vă duc dorul. Vouă frunzelor, când verzi, când negre. Ţie, firicel de apă lunecând peste pietrele mici, multicolore. Te-ai lovit de pereţii gri şi treci mai departe. Eu simt durerea; în sufletul meu rămân traumele…..Iartă-mă Românie! Te-am descoperit prea târziu!”.

Mai departe, la pagina 87 găsesc o frază meditativă:” E un risc pe care fiecare şi-l asumă când vrea o schimbare radicală în viaţa sa. Trebuie să fii însă şi relist, să-ţi cunoşti limitele. Cu cât iluziile sunt mai mari cu atât şi şocul poate fi, la un mment dat”.

Mărturisirile Ioanei Gaier reverberează în sufletele noastre desţărate şi ne regăsim în fiecare vorbă rostită de autoare cu pasiune şi har de poet. După ce am terminat lectura m-a urmărit multă vreme, ca o umbră, ceea ce citisem.

Indemn pe orice român să citească această carte (femeile, mai ales) care tulbură mai mult decât unele volume prezentate cu căldură de critici consacraţi exagerându-le valoarea cu scopul “de a fi vândute bine”.  Vă asigur că nu veţi regreta.

Profund impresionată şi recunoscătoare autoarei pentru amabilitatea de a mă face părtaşă la viaţa ei, am parcurs alături de dânsa unele evenimente din propria-mi viaţă, ca şi a generaţiei mele de victime ale unui sistem care a distrus o naţiune prin propagarea falselor valori, a minciunii şi neîncrederii.

I-am adresat autoarei sincere felicitări pentru paginile scrise cu pasiune şi scânteie literară fiind convinsă că va veni reveni cu alte cărţi în întâmpinarea românilor din diasporă.

Monica Ligia Corleanca

2 martie, 2010

PS. Cine doreşte se primească cartea se poate adresa autoarei pe internet la:

ioanageier@yahoo.de

Cred că valoarea cărţii este de cca 10 euro, dar trebuie

adaugat pentru posta 6 euro, deci cam 20 USD.

Sugerez însă s-o  întrebaţi pe autoare.

 

Popularity: 1% [?]

ANGELA BACIU – POEME

Rubrica realizata de Sorin Olariu

 

 

 

S-a născut şi a copilărit  într-o aşezare veche de pe malul stâng al  Dunării, în oraşul lui Panait Istrati, în care puteai să te identifici cu Nerantule şi Chire Chiraline, cu oameni, de altfel,  frumoşi şi primitori, pe o stradă unde se vindea bragă şi nuga, în acel loc  “cumplit de negustori” cum spunea Fanuş Neagu, în  oraşul Brăila.

Cunoscut sub numele de Ibrail, de pe vremea când  era raia otomană, spaţiu cosmopolit unde tinerii marinari străini acostau în portul vechi, un amestec de Orient şi Occident, un oraş viu, unde  femei cu pălării cu boruri largi şi mânuşi de dantelă se plimbau la amiază cu trăsura, un oraş cu un comerţ înfloritor şi bogat.

Această viaţă a dispărut însă la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, lăsând în urmă doar amintirile. Cât de mult mi-ar fi plăcut să mă nasc la Ibrail” declara poeta Angela Baciu într-un interviu.

          Este membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala Iaşi, poet, publicist, promotor/consilier cultural. A urmat studii de drept, comunicare şi este masterand în drept european. A publicat 14 cărţi de poezie, poezii pentru copii şi publicistică şi este prezentă în peste 30 de antologii şi dicţionare. Poezia sa este tradusă în limbile engleză, franceză, maghiară, slovacă, cehă, etc.

           Iniţiază şi coordonează periodic programe şi proiecte culturale pentru copii şi adolescenţi, evenimente caritabile, lecturi publice, turnee şi este colaborator permanent la diferite reviste scrise şi on line, dar şi la instituţii culturale din România şi din străinătate.

           În această săptămână  colaboratoarea noastră. poeta Angela Baciu împlineşte frumoasa vârstă de 40 de ani  (şi … 23 de ani de la debutul literar) .

           Redacţia îi urează cu această ocazie mult succes în tot ceea face şi La Mulţi Ani!

 

poem

 

 

Uite aşa se leagă toate visele noastre

Când adormim doi îngeri frumoşi păzitori

începe să plouă

Peste timp pământul însetat ţipă

Urlă de dor cuvintele se aşează pe tabla neagră

 

Şi priveşti cerul

De unde să-ţi mai începi viaţa

Până în centrul pământului aş fugi să fiu

Doar cu el un fel de carne mă strânge

 

Scriu să nu plâng de dorul său

pădurea se închide

Din ce în ce mai mult

 

Uite aşa se leagă toate visele noastre

 

                                                            ***

 

Dumnezeule, privesc  fotografia făcuta de el

Sus pe vârful muntelui

Sunt altă femeie

Tânară senină fără riduri

 

Unde e femeia de ieri?

Simt pe genunchi greutatea mâinilor sale

 

                                                            ***

 

Cineva vorbea singur

Parca îi murise sora – striga omul într-o staţie de

Autobuz

Era singur atât de singur

 

                                                            ***

 

De la el aştept mângâierea

 

Un balerin frumos în chip de duh al pădurii

Ochii săi mă ard mă ţintuiesc

 

Ştie că sunt acolo l-am aşteptat

Atâta vreme l-am aşteptat…

 

 

                                                            ***

 

Rasarit de soare la malul mării

Chipul său ud în valurile chemătoare

Pescarii sunt demult cu năvoadele în larg

 

Acolo înlăuntrul meu

Plâng de fericire…

Popularity: 4% [?]

Autor: Gabriela Petcu

“Printre-atâtea griji, necazuri, dacă n-ar mai fi şi glume

Şi poveşti pe lumea asta: ce s-ar face biata lume?” (Cuvânt înainte)

 

Petre Dulfu s-a născut la 10 martie 1856 în Tohat – Maramureş, într-o familie de intelectuali. Mama, Gafia Bran, fiică şi soră de preot este cea care îi cultivă dragostea pentru poveşti şi basme. Tatăl său, Ghifor Dulf, era un militant activ pentru drepturile românilor aflaţi sub stăpânirea austro-ungară.

Urmează clasele primare şi cele şase clase ale învăţământului secundar, la  Baia Mare, în limba maghiară obligatorie pe atunci în toate instituţiile de învăţământ din Transilvania. Cu toate că studia într-o limbă străină, se dovedeşte a fi un elev excepţional, obţinând premiul I la fiecare sfârşit de an şcolar. Urmează cursurile liceale la Baia Mare, în foaia matricolă fiind consemnată în dreptul numelui său caracterizarea “excepţional cu laude şi sârguincios”. Începe să colaboreze la revista liceului pe care, în cele din urmă, aproape că o redactează singur. Debutul adevărat, are loc în paginile revistei  din Oradea, “Familia”, condusă de Iosif Vulcan. La acestă revistă, cu opt ani în urmă, debutase şi Mihai Eminescu. În această perioadă, publică  versuri patriotice şi o serie de poezii romanţioase, erotice nu numai în această revistă ci şi în altele: “Şezătoarea”, “Amicul familiei”, “Cărţile săteanului roman”.

În 1876 îşi începe studiile Universitare din Cluj şi devine studentul preferat al profesorului Grigore Silaşi care îl recomandă călduros, într-o scrisoare, lui Vasile Alecsandri. Cunoscător al câtorva limbi străine, în timpul studenţiei, Petre Dulfu traduce pentru prima oară în limba română, capodoperele dramaturgiei greceşti antice, Ifigenia în Aulida şi Ifigenia în Taurida, de Euripide. Aceste traduceri, au fost ulterior perfecţionate, cunoscându-se mai multe ediţii.

În 1881, îşi susţine doctoratul la Cluj cu lucrarea “Alecsandri Vazul müködese a román terén” în traducere, “Activitatea lui Vasile Alecsandri în literatura română”. Curajul de a realiza o teză despre un autor roman, în acei ani ai absolutismului austro-ungar, a făcut să fie cunoscută în rândurile cititorilor de limbă maghiară, nu numai personalitatea şi opera lui Vasile Alecsandri ci şi a contextului literar românesc. Petre Dulfu notează în teza sa: “Naţiunea română în momentul de faţă trăieşte perioada de înflorire a creaţiei poetice…Creaţia poetică română de până acum, atinge punctual culminant cu opera lui V. Alecsandri.  Cu aceasta, nu vreau să spun că prin Alecsandri creaţia poetică a naţiunii române şi-a atins apogeul. Ea se află departe de punctual culminant al înfloririi sale, dar Alecsandri a trasat déjà şi a pregătit bine drumul spre culmi şi tocmai pentru aceasta, opera lui care oglindeşte înaintarea spirituală şi starea de dezvoltare culturală a naţiunii române, merită atenţia nu numai a naţiunii române, ci a oricărei naţiuni.”

Este numit profesor de pedagogie la Şcoala Normală “Carol I” din Bucureşti apoi, preia conducerea Şcolii Normale din Turnu-Severin. Revine în Bucureşti la solicitarea profesorului şi pedagogului Barbu Constantinescu. În această perioadă îi cunoaşte pe Ioan Slavici, şi el professor la Şcoala Normală, pe Eminescu, Vlahuţă, Hasdeu şi alte mari personalităţi ale culturii româneşti. Publică o serie de articole necesare pentru evoluţia spiritului, în revistele de pedagogie ale vremii: “Educatorul”, “Lumina pentru toţi”, “Revista pedagogică”.

În 1886, se căsătoreşte cu Elena Mateescu cu care a avut patru copii. Viaţa alături de soţia sa, a fost benefică pentru scriitoar, acesta încurajându-l să se dedice scrisului.

În anul 1894 a debutat editorial cu “Isprăvile lui Păcală”. Premiată de Academia Română, lucrarea a cunoscut zeci de ediţii aducându-i o popularitate deosebită. Au urmat alte creaţii care, de asemenea, i-au adus recunoaştere unanimă: Snoave, Odinioară, Ion Săracul, Zâna flo­rilor, Cei doi feţi-logofeţi cu părul de aur (ultima poveste, scrisă la vârsta de 83 de ani), Gruia lui Novac şi Povestea lui Făt-Frumos. A redactat numeroase manuale şcolare din cele mai diverse do­menii: limba română, aritmetică, geografie. Cele mai cunoscute şi apre­ciate au fost Etica sau morală filosofică şi Noţiuni de estetică.

 Se stinge din viaţă în ultima zi a lunii octombrie a anului 1953, intrând în nemurire prin creaţiile sale literare de valoare incontestabilă.

Autor de basme, profesor, traducător şi doctor în filosofie, fost membru al Societăţii Scriitorilor Români din 1911, Petre Dulfu rămâne la loc de cinste între dascălii promotori ai celor mai înalte idealuri naţionale.

Numele său, face onoare Bibliotecii Judeţene din Baia Mare – Maramureş, prilej pentru care, transmit omagii în numele culturii veşnice.

 

(Cuvânt înainte – Petre Dulfu)

 

Şi spre-a nu se pierde-n valma anilor ce vin şi zboară,

Pentru cei din urma noastră, scumpa de poveşti comoară,

Din acele ce-auzit-am  pe bătrâni de mult spunându-mi,

Prins-am cu urechea una, ca s-o spun şi eu la rându-mi.

 

E povestea lui Păcală, năzdrăvanul din născare,

Cela ce-n isprăvi isteţe pe pământ pereche n-are;

Cel ce-n cale-i nici de oameni, nici de draci nu se-nspăimâmtă,

Ci-a juca pe toţi mi-i face cum din fluier el le cântă.

 

Vreţi s-o auziţi întreagă? Adunaţi-vă deci roată,

Câţi grăiţi aceeaşi limbă, dragi români din lumea toată!
Ce ne-am face tot cu-amaruri, dacă n-ar mai fi pe lume

Şi câte-o poveste plină de-nveselitoare glume?

Gabriela Petcu

Popularity: 2% [?]

DE ZIUA TA FEMEIE (POEME)

 

Valeriu CERCEL

8 MARTIE

De ziua ta femeie, de eşti mamă sau fică,

Ori metamorfozată în soacră mare, mică,

Doresc la fiecare un cer fără de nori,

Lângă acela care v-aduce astăzi flori,

Şi mulţi ani, fericire, căci fără voi n-am şti

Ce-i patima-n iubire, sau ce-i a pătimi,

Ce simte un bărbat, călcându-i neuronii

În fiecare zi, mai des ca pantalonii,

Cum flacăra-i dogoare, şi cât de exaltată

E inima ce-i sare, când soacra se arată,

Şi sângele-i cum fierbe umplându-se de ape

De-a voastră gură dulce când caută să scape;    

Că, cine-n lume oare, când nu face prezenţă,

Îl cată-n disperare la morgă sau urgenţă (?!)

Ca-n zori, fără de ghete, palton sau fără bască,

S-apară cu buchete de Panciu sau Fetească (!)

Şi cin’ l-ar mai păzi, de n-aţi fi voi de strajă,

Să cadă,-n noapte, zi, la altele în mreajă,

Sau cin’ l-ar îmbrăca, frumos, la patru ace,

Când el e programat doar ca să se dezbrace (?!)

Căci de-aia lui, săracul, scurtat şi de o coastă,

I-a dat Domnul, cu sacul, noroc de o nevastă,

Făcută să apară, în prag, de soare plină,

Chiar şi când plouă-afară, în ziua de chenzină,

Iar seara, la culcare, ca-n clipa cea dintâi,

Să-l scoată, iubitoare, un ceas de sub călcâi,

Şi-n gingaşe cuvinte, în toi când e amorul,

Să dea, i-aduce-aminte, în zori cu-aspiratorul.

Prin piaţă-apoi o tură, că lista-i pe hârtie,

Şi-n drum, pe scurtătură, şi pe la florărie….

Da’ nu cumva să uite, să ia nişte Cotnar’,

Ca astăzi, cu băieţii, să-nchine un pahar,

Fi’nd ziua când femeia, cât viaţa e de grea,    

I-aduce lui aminte, că are-o zi şi ea,  

Căci altfel, el confuz, nici eu nu-ş’ ce să spui,  

Ar crede, cum se vede, că toate-s ale lui !  

 

DE ZIUA TA

Când te-a adus pe lume

Femeie,-ntâia oară,

A aşezat Pământul

Şi Soarele pe cer,

Vestind parcă anume

Întâia primăvară,

Din clopoţei şi-n trilul

De aripi şi mister;

Cu aur pe cosiţe

S-aduci zorii în casă

Şi bolţilor de stele

Doi ochi, ţi-a dat, de vis,

În sâni ţi-a pus bobiţe

Cu iz de tămâioasă

Şi cămp de viorele

Pe ii din paradis;

Din razele de Lună,

Prin ram de tei în floare,

Ţi-a împletit cuvinte

În vers ca niciodat’

Şi din a Lui fântână,

Căldare cu căldare,

În jurul tău, fierbinte

Iubire-a presărat,

Ca din sămânţa-ţi vie,

Căci asta I-a fost vrerea,

Cum naşte pâine norul

Din spic de el udat,

Ţi-a dat spre bucurie

La fel, să porţi durerea

Izvorului din pântec

De viaţă nesecat;

Tu Evă, Mărioară,

Sau orişicare eşti,

O stea-n Calea Lactee

Sau floare pe răzor,

Ca-n prima primăvară

În veci să ne trăieşti,

Fecioară, tu femeie,

Tu mama tuturor!

VALENTINE’S DAY

În fiecare an sǎrbǎtorim

De sfântul Valentin, cu pompǎ mare,

Iubirea şi pe cei care-i iubim,

Cu daruri, sǎrutǎri şi o urare,

Iar eu, cǎ-s iubǎreţ de mititel,

Fǎrǎ sǎ fac nicicum discriminare,

O listǎ am de ani în portofel

Cumva sǎ nu produc vreo eroare:

Iubitei mele, ce-o iubesc cu foc,

I-am luat cadou, şi-o spun fǎrǎ ruşine,

Înc-un inel, cu piatrǎ la mijloc,

Fi’n’cǎ-s nebun, da’ şi ea dupǎ mine,

Lu’ şefa mea, îi duc nişte bomboane

De ciocolatǎ, s-o mai îndulcesc…

Sincer sǎ fiu, când nu-i în bune toane

Mai am şi altceva s-o liniştesc,

Apoi pe listǎ-i a mea secretarǎ,

Ce-mi ţine socotelile la zi,

Am sǎ o scot la restaurant disearǎ,

Ce-o zice lumea, nici nu voi a şti;

Mai e şi o artistǎ-n viaţa mea,

Care mǎ joacǎ numai cum ea ştie,

Pentru talentul care zace-n ea

Îi dǎruiesc sǎruturi, peste-o mie;

Acuma eu, am şi nişte copii,

Iar pe-a lor mamǎ la fel o iubesc,

Sǎ-i amintesc ce mult, ‘n-aceastǎ zi

Florile lumii toate-i dǎruiesc,

Dar cel mai mult, ce-o am la inimioarǎ

Cǎ nici nu pot trǎi fǎrǎ de ea

Şi o iubesc la fel ca prima oarǎ

De-atâţia ani, e nevestica mea;

Pe ea de fapt, nici n-am pus-o pe listǎ

Şi-am sǎ vǎ spun, sǎ n-ajung de ocarǎ:

Ea mi-e iubitǎ, mamǎ şi artistǎ,

Ea mi-este şefǎ (sub) şi secretarǎ!

———————- 

Numai iubire si pace !

Valeriu CERCEL

8 Martie 2010

Popularity: 3% [?]

PĂSTĂ MĂRI ŞÎ PĂSTĂ ŢĂRI…

Autor: Sorin Olariu

-poezie în grai bănăţean-

Stai să vez şe întâmplare: uica Nielu, mânşe-l buba,

S-o fost dus în croazieră în Băhamas şî Ăruba. 

C-o vindut niscai pămânce pân Buchin şî Vârşiorova

Ş-o aflat nevasţă faină dân Republica Moldova.

O fătucă naltă, bălă şe-ş dăgea cu ochii roată,

Cinerică şî becheră d-ai fi zâs că i-i nepoată.

Da’ l-o vrut pă uica nostru, baş dân dragoste, băsancă,

Şî-l iubeşce dă să frânje pântru contu lui dân bancă.

Ş-or suit ei pă văporu ăla mare cât un munce

Că na Nielu dă uimire ş-o fost dat cu palma-n frunce: 

- Fir-ar naibii măgăoaia, spune tu, mă Anişoara,

Că-i măi mare ca şpitariu dî la noi dân Cimişoara!

Cân ne-ntoarşem iar acasă tră’ să spunem la tot natu

Că o fost atât dă mare dă-ţ închepe-n el tot satu.

Şî-i ca Raiu dî la Domnu, fi’ncă are mulce şpirturi,

Beutură pă d-a fecea în v-o douăzăşi dă birturi!

Ş-uice-aşa că uica nostru s-o zoitat dă Anişoara

Ş-o beut tăman ca ruşî, dă gimneaţa până sara.

Până când după o vreme s-o-ntâlnit cu ea la masă

Ca să-ş măi aduc-amince că avea muiere-n casă.

O-nşercat el ca să fugă, numa ea o fost atentă:

- Ia adu-m un pliculeţ, d-ăla mic cu ceai dă mentă!

- Mintenaş, ţuca-ce-ar Nielu, stai şî vezî-ţ tu dă şină

Că-ţ aduc într-o clipită o şcătulă verge, plină!

Ş-o plecat uichiţu nostru pă socacu lor ăl mare,

O loat şcătula-ntragă ş-o-ngesat-o-n pozonare.

Numa când să să întoarcă, stai să vez numa geochiu:

O uiagă d-a dă votcă i-o făcut frumos, cu ochiu!

N-o putut să măi târpească, s-o-njupit dă prima oară

Da’ s-o-mpegicat d-o toblă ş-o căzut într-o butoară.

O butoară d-aia mică şî în marjine cu-o toartă

Unge lumea să înmoaie. Plină ochi cu apă fiartă.

Şe să poată să măi iesă, că ş-o dat d-a curincapu

Şî zbiera prăcum viţălu cân îl guşuie căsapu.

S-o astrâns potop dă oamini şî l-or scos cu chiu cu vaiu,

Iar pă bugigăii-ăi albii o-nşeput să-i cură ceaiu.

- Măi bărbati, măi bărbati, l-o luat atunşi muierea,

Ti loviş atât di tari că io cred că ţi-ai spart fierea!

- Da dă unge, ia ce uită la butoară cum miroasă,

Tu nu vez’ cum îş ie lumea ceai dă mentă pântru-acasă?

Popularity: 6% [?]

-MARȚIȘOARE-

ÎN PATRU VERSURI

Rubrica realizata de Sorin Olariu

 

MĂRŢIŞORUL FEMEII MODERNE

Ţi-aş prinde azi un mărţişor
De sânul tău cel rotunjor,
Dar dac-avem vreun ghinion
Şi ţi se sparge-un silicon?
MĂRŢIŞORUL CA SIMBOL

Simbolul care vrei-nu vrei
Îţi spune lucrurile-n faţă:
Fidelitatea -la femei-
Atârnă de un fir de aţă.
MĂRŢIŞORUL CA MOTIV

Cadoul cu tendinţă clară
Pe care-un lup cu părul sur
Îl dă la câte-o domnişoară
Să-i meargă agăţatul…şnur.
MĂRŢIŞOR, UNEIA CAM TRECUTE

-Să-mi prinzi, iubite-un mărţişor,
Sub sânul meu cel rotunjor!…
Apoi oftând, ca din rărunchi:
-Ah, mi l-ai prins de un genunchi!
MĂRŢIŞORUL

Două fire împletite
Prinse-n haina găurită
Spun aşa, pe ocolite,
Că femeia-i cam sucită.

(Epigrame de Sorin Olariu)

-MĂRȚIȘOARE DE LA PRIETENI-

MĂRȚIȘOR LA MATERNITATE

Îi aduse o giocondă
Darul ce i s-a prezis;
El bălan, cu soaţă blondă
Şi c-un Mărţişor… metis.

(Ion Diviza)

MĂRȚIȘOR
În baza vechiului concept,
Pe străzi sunt tot mai multe fete,
Cu mărţişorul prins la piept…
Şi şnuru-n zone mai discrete.

(Nicolae Bunduri)

MĂRŢIŞORUL, ÎN CĂSNICIE
Mărţişoru-i un pretext
Ca să le pupăm pe doamne
Şi să le servim un text
Cum că le iubim,… vezi Doamne!

(Marian Cioacă)

SIMBOLIC

O studentă, silitoare,
Ce învaţă maşinal,
A primit – din întâmplare –
Mărţişor, un papagal.

(Ion Petre Soica)

PROPUNERE

Iubitule, eu te ador,
Eşti bun, frumos, fermecător;
Te-aştept să vii c-un mărţişor,
Să facem amândoi… umor!

(Ica Ungureanu)

 

MĂRȚIȘOR

Am răscolit un magazin de zor
Să-ţi iau o inimioară mărţişor;
Dar nu găsesc oricât aş căuta,
O inimă de aur ca a ta!

(Aurel Iordache)

Popularity: 21% [?]

1 Martie

 Autor: Valeriu Cercel

M-au trezit azi-dimineaţǎ

La fereastra casei mele

Somnoroase pǎsǎrele…

Ciripeau pline de viaţǎ

Oare ce-o fi fost cu ele ?!

Dintr-un petec de zǎpadǎ,

Clinchet viu de clopoţei…

Un mǎnunchi de ghiocei

Fǎceau zarvǎ în ogradǎ

Oare ce-o fi fost cu ei ?!

Dup-un lung şi rece vis,

Alinta bǎtrânul soare

Un bondar, cu-a lui dogoare

Printre ramuri de cais…

Ce se-ntâmplǎ astǎzi oare ?!

Numai freamǎt, numai zor,

Cǎci drǎguţa primǎvarǎ,

În ie de Mǎrioarǎ

Mǎ aşteaptǎ în pridvor,

Sǎ îi prind la inimioarǎ

Cu un bold, ca prima oarǎ,

Semn de dragoste şi dor

…E întâi de Mǎrţişor !

Valeriu Cercel

Popularity: 7% [?]

Interviu cu Vasile Soimaru

Vasile Şoimaru: “Aceste eforturi pot fi interpretate ca o răzbunare a mea împotriva celor care au încercat să mă lipsească de bucuria de a fi român”

 

“Dacă am compara cele două capitale româneşti – Chişinău şi Bucureşti la capitolul românism, apoi adevărata capitală  trebuie recunoscută Chişinăul”

Cine este Vasile Şoimaru? 

Până prin 1987-1988, când am deschis primul, în viaţa mea, manual de Istorie a românilor (de     Constantin şi Dinu Giurescu), eram un moldovean convins cu slabe cunoştinţe de limbă literară română şi de istorie naţională, care făcusem facultatea de economie, apoi doctoratul în acelaşi domeniu şi publicasem patru cărţi de specialitate şi, toate, în limba rusă, cu creierii “neinfectaţi” de românism sau mai corect-spălaţi cu Derro de românism de către ocupanţi…

După 1989 m-am tratat definitiv de boala moldovenismului! Dovada? Ani la rând vizitez şi adun cu propriile forţe materiale despre românii din jurul României, care au intrat în prima ediţie a albumului meu ROMÂNII DIN JURUL ROMÂNIEI ÎN IMAGINI (tipărit în anul 2008). Aceste eforturi pot fi interpretate ca o răzbunare a mea împotriva celor care au încercat să mă lipsească de bucuria de a fi român… şi continui să lucrez pentru a 2-a ediţie a albumului care va fi cel puţin  de două ori superioară-calitativ şi cantitativ.

Românismul pe care-l manifestati, îl regăsiţi şi la românii din România?

Il regăsesc mai rar… La kilometru pătrat sau la mia de locuitori, desigur! Dar, în marea capitală, Bucureşti, şi mai rar… Dacă am compara cele două capitale româneşti – Chişinău şi Bucureşti la capitolul românism, apoi adevărata capitală  trebuie recunoscută Chişinăul. Poate, pentru că (încă) nu are un Institut Cultural Român cu un Patapievici în frunte, care toacă milioane de euro ale românilor împotriva culturii lor. Iar şefii Statului român sunt neputincioşi în faţa lui/lor…

Există vreo şansă de unificare a Basarabiei cu România?

În orice caz, şanse am avut şi avem mai multe decât au existat după 1989, politicieni – români, bărbaţi adevăraţi, pe ambele maluri ale Prutului, care să dorească acest lucru … Cei de pe malul stâng al Prutului nu vor să-şi piardă fotoliile şi paşapoartele diplomatice, iar cei de pe malul drept nu-şi doresc beleli geopolitice în plus, în timp ce-şi numără veniturile din businessul politic. 

Aţi vizitat de curând Canada, cum vi s-a părut comunitatea moldoveană şi cea română de acolo?

Am vizitat Canada la invitaţia medicului şi scriitorului Dumitru Pădeanu din Winnipeg ca să  cunosc Comunitatea română de acolo. Prima escală a avut loc la românii din franţuzescul Montreal şi mare mi-a fost mirarea să găsesc în incinta Comunităţii române şi una “separatistă” – a moldovenilor… La întrebarea mea: “Ce-i cu separatismul acesta şi în Canada? Nu ne ajunge cel din Transnistria faţă de R. Moldova sau cel basarabean faţă de România?” Răspunsul m-a dezarmat, m-a lăsat fără replică: “După cum vezi, noi aici am făcut Unirea! Pe când şi voi cei de acasă o veţi face?…”Acest lucru s-a repetat şi în alte oraşe canadiene pe care le-am vizitat.

Ce mesaj puteţi transmite comunităţii române şi moldovene din Quebec şi din Canada?

Să nu uite ei şi să-i ajute pe copiii şi nepoţii lor să nu uite că sunt români, urmaşi ai lui Traian şi   Decebal, ai lui Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, ai lui Cuza Vodă, ai altor personalităţi marcante ale Neamului, care au făurit, apoi au şi ocrotit Marea Unire din 1918… Şi Bunul Dumnezeu, care a creat naţiunile, vrea acest lucru!

 Interviu luat de Cristian BUCUR , Ziarul IMPACT, Montreal, Canada, 26 februarie 2010

 

Popularity: 8% [?]

-LEONARD ANCUŢA-

UN POET MAI PUŢIN CONVENŢIONAL

 

 

     S-a născut acum 35 de ani în municipiul Drăgășani, judetul Vâlcea.
     Din 1993 se află în București, unde face cunoștință cu viața de stradă și fumul cluburilor de noapte, o experiență pe care o împărtășește de multe ori în scrierile sale. Între timp urmează cursurile mai multor facultăți, pe care nu le finalizează. Din 1998 este admis și urmează Facultatea de Filosofie, la Universitatea din București, pe care o părăsește în 2003, fără examen de licență. Din principiu.

     Din 1999, redactor economic la Mediafax, Ziarul Financiar, Mirabilis Media, Banii Noștri, Business Standard. În 2007 se muta în domeniul PR & Advertising. Din 2010 este director de vînzări la Plus Media.
     Cariera literară începe în copilărie, cîștigînd diverse concursuri radio. Povestirile sale au fost citite în undă pe Radio România Tineret. Din 2005 este membru al mai multor comunitați literare on-line.

     În 2009 urmează debutul literar, cu romanul Control , la Editura TRITONIC, iar în prezent a finalizat un al doilea roman, Infernul, pentru care caută editor. De asemenea are în pregătire și un volum de poezie.

 

POEME

 

 

te văd rîzînd în ploaie rotindu-te cu braţele deschise aripile unui zbor adînc în memoria apei
să te regăsesc apoi în orice lichid forma ta lipindu-se de mine cînd
mă acopăr cu trupul unui lac de munte
mirosul tău în sîngele frunzelor gustul sărutului în aerul tare între crăpături adînci
în stînci între coastele unora altora

chipul tău e în reclamele de-a lungul unei căi ferate

îmi pune la încercare poftele

dorința de a deraia
mă simt ca un vagon de marfă cînd îmi bate inima auzi roţile unui tren cu deportaţi
departe de secunda zero tot ce-am trăit oamenii braţele întinse frigul
acel frig absolut al fiinţei mă îmbrățișează un macaz către o altă înfăţişare
retrăiesc momentele în care intrasei în mine aidoma unui cuţit în teaca lui nu mai era loc
compartimentele sînt pline nu există decît o singură staţie o siberie în capătul gîndului
pasagerii se iubesc ca pentru ultima oară
şi din gurile lor ies aburi sau îngeri şi pe rînd dispar reclamele de pe margine
noaptea vine ca o avalanşă

milioane de păsări zboară din mine rămîn cuiburile goale
primitoare
îţi aşteaptă măiastrele în cel mai spectaculos schimb de păsări

să tragi cu puşca în stolul acela negru
să vedem soarele ieşind din adîncul pămîntului un cap de copil apoi ţipătul zilei hermafrodite
tu de o mînă eu de o mînă un sac de dormit sarcofag o gogoaşă fluturi de mătase care ţes
un fir ilogic într-o poveste

să vedem cum toate liniile se unesc părul tău în prelungirea părului meu
crăpăturile din palme curgînd unele în altele transformîndu-se într-un fluviu nenumit
numele lui e interzis la fel cum sînt şi numele noastre în faţa oamenilor
apoi măruntaiele înnodate unele de altele ca nişte funii pregăteşte-te să evadăm din realitate în nebunie
şi în final toate liniile de înaltă tensiune căile ferate şoselele şi rutele aeriene unindu-se toate într-un singur drum
care se termină într-un munte într-o prăpastie într-o ciocnire şi o prăbuşire
amestec întrepătrundere fiecare sentiment tăind în carne priveşte o fractură deschisă
şi dragostea pentru tine un drum închis

undeva întinşi pe o piatră ne sărutăm cu sălbăticie întindem aripile unul în jurul celuilalt
şi ne smulgem inimile sărut cu sărut pînă se scurge viaţa din noi
să murim ca nişte începători absolut nebuni
ne aruncăm de pe stînci în memoria adîncă a lucrurilor
zburăm închipuire cu închipuire şi oricînd va ploua se va naşte un copil
cîndva desenele lui cu băţul în pămînt vor fi singura mărturie asupra acestei poveşti
ce nu va putea fi spusă niciodată
în alte cuvinte

 

***

 

 

cerul nopții e-o gigantică pictură populată de animale fabuloase
visele o mitologie a strigătului ce tulbură
apele adînci ale întunericului

privește

stelele / capetele tăiate ale unor art
ere
sfori de lumină pe care urcăm în casa lumii
e ca într-un joc în care ne apar X x X uri invizibile pe piele și
simțim impulsul necontrolat
de a ne atinge
să mai murim puțin odată cu asta

îți plimbi dinții și buzele peste
mine

lame
reci
de stilet care caută o trădare, un vinovat
degetele vibrează aerul răspîndește o muzică moale și proaspătă ca mirosul de copil îmbăiat
mici bule colorate se ridică din sînge
ies prin piele apoi le

simt // cum // se / sparg // prin vene/

un holocaust al liniștii.

sîngele tău e cel mai tare drog
ai genele lungi ca niște ace
mi se înfig în ceafă
în mine se propagă // o stare în doză mortală

timpul s-a strîns ghem (0)
secundele arată ca sfera primordială care ține în sine
toate celelalte sfere
miișșcarea se limpezește, o ceață
dincolo de încremenire

ne sărutăm pe rînd
ca doi spioni, ca doi kamikaze.

***

 

 

liniştea. o noapte fără margini în care ea traversează prin tine
fără să se ude. venele albii secate şi albe drumuri necirculate
care continuă pe pămînt. întotdeauna un singur capăt interesează.
linişte. genele ei se ating cu nepăsare perechi de aripi de acvilă
tu şi ea şi paşii voştri în direcţii diferite fiecare cu un tiv în palmă
întunericul în urmă luminile stinse pe rînd pe stîlpii de tensiune.

nu ai centru. oricît ai căuta nu există intersecţie în tine nu există
punct unde se acumulează greutatea. tot speri că inima e o piersică
doar coaja tare a sîmburelui împiedică înaintarea. îţi doreşti să nu
mai cunoşti oameni. să treci printre ei cum ai culege grîul o mirişte
pe care o arzi la sfîrşit. ca şi cum ai trimite în plicuri de fum scrisori
de suflet în cer. primele indulgenţe cumpărate la plecarea în război

contra omenirii păşeşti. juri că o să-i potoleşti foamea femeii. îi umpli
pieptul cu inimi. linişte. frigul care vine din toţi morţii. scoţi din sertar
uniforma de soldat a tatălui bunicului a tuturor bărbaţilor. despătureşti
te îmbraci cu grijă. eşti pregătit. fumezi o ţigară şi aştepţi să se întîmple.
zilele sînt armata ei. din ce în ce mai numeroasă. dar eşti gata de luptă
şi cînd ajungeţi faţă în faţă îi spui să-l tragă pe sfoară pe desfăcătorul lumii.
să fie ea cea care îţi smulge plăcuţa de la gît. apoi liniştea dintr-o stîncă.
***

 

mai ții minte cînd m-am îmbătat întîia oară
nu m-ai primit în casă am dormit la ușă
pe preș în propria vomă afară era soare încă
în mine răsăreau stele un întreg
univers se rotea și mă prăbușeam în el

cînd îmi cumpărai țigări ca să nu ies din casă
numai să învăț să pot pleca în lume
în viață și apoi banii pe care mi-i trimiteai lunar
nu mi-am cumpărat mîncare și nici cărți
am vrut din nou stelele mamă

mîndru ca un luceafăr mi-am luat noi granițe
foarte îndepărtate nu-mi ajungeau toate păcatele lumii
pînă acolo trăgeam puternic țineam în piept
cît mai adînc eram fericit pielea îmi lumina
pe întuneric eram plin ca un cabaret

oasele-mi erau tuburi de neon
roiuri de muște bete vuiau împrejur și în sînge
aveam bine lustruite metastazele umanității
era bine mîncam miere cu lingura și ardeam
fericit ca un eretic spunînd

și totuși se mișcă iar soarele se învîrtea
în jurul meu era mult prea bine și pentru asta
am să te distrug mamă
fiindcă te ții tare nu ai ochii înghețați de durere
și ai învățat să-mi faci singură injecțiile

***

Rubrica realizata de Sorin Olariu

Popularity: 13% [?]