OBICEIURI DE IARNĂ DIN MARAMUREŞ

OBICEIURI DE IARNĂ DIN MARAMUREŞ

Autor: Florica BUD

TĂIEREA PORCULUI

Sosise şi ziua cea mare. Dis-de-dimineaţă, la oara cinci, mamica ne-a trezit pe toţi din somnul cel dulce. Eu durneam (dormeam) în cohe cu bunica Valeria. Ai mei durneau în casa de sus. Pe vremea aceea ora cinci era o oră criminală pentru noi, copiii. M-am îmbrăcat cu înfrigurare, ca să nu mă prindă neîmbrăcată vecinii, care vineau să ţină de porc. În cohe totul strălucea de curăţenie. Unchiul Florea a venit aducând cu el şi ustensilele. Dintr-odată odorul s-a umplut de lume. Totul s-a petrecut repede. Eu îmi ţineam urechile în palme, ca să nu îl aud guiţând pe bietul iosag. Unchiul Florea era priceput şi animalul a fost sacrificat repede, fără a scoate un ţâţ.

Urmăresc pe  fereastră umbrele care se mişcă în odor. Vecinii primesc câte un pahar-două de ţuică şi pancove (gogoşi) făcute de bunica cu o seară înainte. Pleacă grăbiţi la casele lor.

Rămân doar taticu şi unchiul Florea. Ei acoperă animalul cu paie de grâu. Noroc că s-a zdhicit un pic şi nu mai este atăta thină în odor! Taticu intră după troaca cu moşine (cutia cu chibrituri) şi apoi, dintr-odată, dinspre locul unde odihnea porcul se văzu o vâlvătaie mare. Focul deschidea sezonul pregătirilor pentru Sărbătorile de Iarnă. În vremea aceasta noi corăţam ai (usturoi) şi ceapă şi alegeam rişcaşul (orezul). Îmi fac curaj să ies afară, ca să văd ce se mai întâmplă în odorul nostru. Flăcările păreau să înghită bietul animal, ce nu se zărea dintre ele. Focul era primul element care participa la pregătirea şoricului. Văzându-mă pe acolo, fără niciun rost, unchiul Florea mă cheamă să torn cu o fingie apă din vidhere (găleată), ca să poată curăţa şoricul. Tocmai simţeam că îmi îngheaţă mânurile, când din casă sunt chemată să aduc lemne pe foc. Apuc coşarca de nuiele şi mă îndrept, cu pisicile pe urma mea, spre lemnărie. Mă întorc în cohe.

Bunica pregătea prânzul (micul dejun), ratotă cu jumeri şi ceapă. Prăjea slănina tăiată soldăţei, punea câteva cepe mici tăiate în patru. Separat bătea ouăle întregi, adăuga o fingie de lapte muls între timp de la Mândraia şi o lingură de fărină de mălai. Când ceapa devenea aurie şi slăninuţa era deja crocantă turna compoziţia peste ele. O lăsa să se coacă la fel ca o plăcintă şi apoi când se umfla o întorcea pe partea cealaltă. La sfârşit adăuga caş de oaie răzălit. Sunt sigură că nu aţi vrea vreodată să mâncaţi asemenea bombe calorice… pentru voi! Pentru cei sculaţi cu noaptea în cap şi muncind cât este ziua de lungă… ratota era o mâncare care le ţinea de saţ. Bunica mai făcea şi tocană cu brâ şi la, adică cu brânză şi groşthior. Cine mai putea, mânca şi tocană (mămăligă) cu lapte sau cavei în lapte.

După prânz urma partea grea; bonţălitul (tranşatul). Nu eram fericită că trebuia să  fac parte din staff-ul porcului. Citeam pe ascuns volumul „Scrinul negru” de George Călinescu, pe care, în sfârşit, mi-a dat voie bibliotecara, doamna Chiş, să îl iau acasă. De multă vreme mă învârteam pe lângă raftul cu romane grele, ale căror titluri mă atrăgeau ca un magnet, dar doamna spunea că nu sunt pentru copiii de vârsta mea. Normal, realitatea din jur mi se părea ireal de hidoasă. Poetul Emil Florescu încropise pentru elevi un cenaclu în Şulmedhi (Ulmeni). Condiţia participării la şedinţe consta în a avea note maxime la limba şi literatura română. Ca urmare, mă chinuisem să scriu şi câteva poezii. Culmea! Versificam uşor şi rimele îmi ieşeau perfecte. Toate peste olaltă mă făceau să mă simt o neînţeleasă, pthicată din cer în mijlocul acestui carnagiu porcifer. Insensibili la trăirile mele, fiind singurul copil prezent, toţi aveau nevoie urgentă de mine, să le duc sau să le aduc câte ceva. Pentru o zi devenisem o piesă de neînlocuit dintr-un puzzle cu… guiţuri!

COPTĂTURI DE SĂRBĂTORI

Mă întorc din nou la locul faptei, adică la măceluitul… porcului. Între timp măruntaiele au fost puse pe foc, iar eu am primit codiţă, ureche şi… şoric, dar pe ascuns le-am dat… mâţelor, fiinţe mult mai prozaice şi mai pământene. Dintre toate activităţile legate de tăiatul porcului, cea mai umilitoare era aceea de… turnător de apă pentru golirea maţelor, o corvoadă şi o operaţie tare lungă. Adulţii, fiind afară, rămâneam singură în cohe, ca să întreţin focul şi să nu dea pe dinafară măruntaiele. Mamica şi bunica corăţau intestinele până rămâneau transparente şi nu mai aveau niciun miros. Mamica era tare pinţoşă (pretenţioasă). Bărbaţii căsăpeau de acuma carcasa porcului, alegând carnea mai grasă pentru cârnaţi. Slănina curăţită era pusă în coveţi, la saramură. Carnea pentru cârnaţi era tocată şi pusă în căţâne (castroane din lemn) mari. Coastele erau tăiate, fripte, aşezate în borcane şi acoperite cu unsoare, ca să nu intre aerul. Dărăburi (bucăţi) de carne erau puse şi ele la fript, urmând acelaşi drum, în borcane mari de sticlă. Pe vremea aceea nu erau frigidere. Din bucăţi mai mici de slănină se frigeau jumerele. Urmau cârnaţii, călbaşii (caltaboşii), thişca (sângeretele) şi toba.

Atât de prinsă eram cu sarcinile date de adulţi, încât nici nu am băgat de seamă că începuse să ningă încă din seara trecută, când cu toţii am picat frânţi, neputând mânca mai nimic din bunătăţile de la cina porcului. Abia a doua zi, când să mărg la şcoală, căci era ultima zi de cursuri, am călcat pe neaua proaspătă. Lăsam urme, iar bocancii mi se păreau groteşti, încălţări de băieţoi, nu de viitoare domnişoară! Îmi trăgeam cu năduf căciula tricotată din lână de oaie, care mă înţepa. Nu am avut putere să o rog pe mama, să nu mă mai silească să port căciuli tricotate de mătuşa Anica, căciuli cu forme ciudate, cum nu aveau alţi copii. Datorită fanteziei mătuşii fusesem poreclită Regina Broaştelor. Dar… întrebaţi-mă dacă am avut curajul să o înfrunt vreodată pe mama!

Primisem vacanţa şi aromele Crăciunului pluteau în aer. În sfârşit venise şi sora mea acasă. În prima zi de vacanţă a trebuit să spargem nucile pentru cornuleţe, pentru sucitură (cozonac) şi pentru foile umplute cu nuci şi smântână. Aşteptam cu nerăbdare să se trezească şi Ita, alias Valy sau Ana, cum îi spuneau noii săi colegi. Aşa sunt fericiţii cu două nume, au dublă personalitate şi fug dintr-una în alta, după cum îi taie capul. Era ora 12 şi ea nu dădea semne de trezire. Primisem de cu seară avertismentul să o las să doarmă. Aşa că mi-am descărcat furia pe nuci. Într-un târziu a apărut şi ea. Normal, toată lumea o cocoloşea, că deh! fusese plecată! Nu era cazul să fiu bosumflată numai pentru atâta lucru.

Mama pregătea aloatul pentru coptăturile cu moşina, adică pentru biscuţii de casă. Apoi, urmau cornuleţele frământate cu unsoare şi umplute fie cu silvoiţ (magiun), fie cu nucă sau rahat. Mai făceam turte tăiate cu paharul de vin, deasupra puneam silvoiţ şi apoi aşezam peste ea o altă turtiţă, pe care o decupasem cu degetarul. Acestea ar fi uscăturile. Veneau la rând foile cu sale-cale (amoniac). Care puteau fi umplute cu cremă albă, din lapte, fărină şi vanilie. La această cremă se adăuga cacao, ea avansând la rangul de cremă de cacao. Apoi se mai umpleau cu silvoiţ amestecat cu nucă măcinată sau amestecat cu cacao şi fohoi (scorţişoară). Urma prăjitura televizor, cu un pandişpan în mijloc, prins între două foi preparate cu sale-cale. La şcoală învăţasem să facem ouţe din biscuiţi (trufe), pe care le tăvăleam în nucă. Ele nu lipseau niciodată, înveselind tava cu prăjituri. Oricât de colduşă (săracă) ar fi fost gospodina, sub patru feluri de prăjituri, başca… cozonacii cu nucă, brânză şi rahat… nu se putea! La noi, acasă, erau cel puţin opt feluri. Ce pot să mai adaug? Veniţi a corinda, dacă mai ştiţi colinde şi de aveţi traiste cu baiere! Dacă veţi intreba: Veseli-te gazde? răspunsul va fi: Veseli, veseli! Crăciun Fericit!

Florica BUD*

Crăciun 2010

Maramureş   

—————————-

*Florica BUD este scriitor, co-autor la “Mancaruri de altadata”.

Mai multe detalii la adresele de web:

http://www.bucatarescu.ro/2010/10/mos-cu-coarne-bucatele-copilariei-14-povestite-de-florica-bud

 www.floricabud.ro

 Foto:  http://www.crestinortodox.ro

 Text trimis de catre George Roca